ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1008/2006

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 96 din 8 februarie 2002 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 288 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și aplicarea art. 33 C. pen., a fost condamnat inculpatul H.S., la 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

În baza art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și aplicarea art. 33 C. pen., același inculpat a fost condamnat, la 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

În baza art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen., și art. 33 C. pen., același inculpat a fost condamnat, la 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

În baza art. 178 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și art. 33 – art. 34 C. pen., același inculpat a fost condamnat, la 6 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul pentru infracțiunea prevăzută de art. 176 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fapta nu există.

În baza art. 279 alin. (3) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., același inculpat a fost condamnat, la 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. a) și b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul H.S. să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen., sporită cu un an închisoare, urmând a executa 7 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

În temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus perioada reținerii și arestării preventive de la data de 25 august 1999 până la data punerii efective în libertate 21 ianuarie 2000.

S-au aplicat dispozițiile art. 350 C. proc. pen., după rămânerea definitivă a sentinței penale.

S-a dispus anularea actelor falsificate (certificatul utilizator final) și a tuturor actelor (licențe) emise în baza actului falsificat.

Prin aceeași sentință, în baza art. 178 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.I., la 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen., și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., raportat la art. 65 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul pentru infracțiunea prevăzută de art. 176 din Legea nr. 141/1997.

În baza art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 – art. 34 C. pen., a fost condamnat inculpatul, la 3 ani închisoare cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

În baza art. 279 alin. (3) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., același inculpat a fost condamnat, la 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. a) C. pen., inculpatul M.I. va executa pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen., sporită cu 6 luni închisoare, având de executat în final 5 ani și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția inculpatului de la data de 31 august 1999 până la data punerii efective în libertate.

S-a făcut aplicarea art. 350 C. proc. pen., după rămânerea definitivă a sentinței penale.

Prin aceeași sentință, în baza art. 178 din Legea nr. 141/1997 a fost condamnată inculpata M.J., la 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen., și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 65 C. pen., raportat la art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 26 C. pen., raportat la art. 279 alin. (3) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnată inculpata, la 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

În baza art. 26 C. pen., raportat la art. 288 alin. (1) C. pen., aceeași inculpată a fost condamnată la 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

În baza art. 26 C. pen., raportat la art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 33 – art. 34 C. pen., aceeași inculpată a fost condamnată la un an și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitată inculpata M.J. pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 176 din Legea nr. 141/1997.

În baza art. 33 – art. 34 lit. a) și b) C. pen., inculpata va executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În baza art. 86

1

C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere pe o perioadă de încercare de 6 ani (3 ani + 3).

Au fost puse în vedere inculpatei M.J., dispozițiile art. 86

3

lit. a), b) și d) C. pen. (să se prezinte trimestrial la judecătorul delegat cu supravegherea, să anunțe orice schimbare de domiciliu, să comunice informații privind mijloacele de existență).

S-au pus în vedere inculpatei, dispozițiile art. 86

4

C. pen., cu referire la art. 83 C. pen. și art. 359 C. proc. pen., art. 86

5

C. pen.

Tot prin aceeași sentință, în baza art. 25 C. pen., raportat la art. 288 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.I., la un an și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

În baza art. 291 C. pen., același inculpat a fost condamnat la 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

În baza art. 20 C. pen., raportat la art. 279 alin. (3) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 33 – art. 34 C. pen., același inculpat a fost condamnat, la 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 176 din Legea nr. 141/1997.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

În temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția inculpatului de la data de 25 august 1999 la data punerii efective în libertate.

S-a făcut aplicarea art. 350 C. proc. pen., după rămânerea definitivă a sentinței.

În baza art. 191 C. proc. pen., fiecare inculpat a fost obligat la câte 3.000.000 lei cheltuieli judiciare statului.

S-a respins, ca nefondată, cererea de restituire a cauzei la parchet.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, cu privire la inculpatul H.S. pentru contractul având ca obiect factura comercială nr. 3214486 din 17 noiembrie 1998 între R. și YRAKULUI, în realitate marfa a ajuns în Nigeria. Cumpărătorul mărfii era LR A.T. Israel, reprezentată de inculpatul H.S.

Licența de export a fost obținută pe baza certificatului de utilizator final, contrafăcut de inculpat, cu privire la destinație (M.YRAKULUI) prin intermediul SC A.A. SRL cu avioane închiriate de inculpatul M.I.

Inculpatul M.I. a trecut în documentele de zbor, YRAKULUI, pe declarația vamală aceeași destinație falsă.

Mai mult, inculpatul H.S. a contrafăcut un act de recepția mărfurilor de către YRAKULUI către R. SA și depus la A.

Această confirmare de primire din partea Ministerului Apărării YRAKULUI s-a dovedit falsă, în raport cu răspunsul transmis autorităților române prin Ministerul de Externe care a infirmat această tranzacție și împuternicire dată inculpatului (adresa nr. 51379 din 20 aprilie 2000 false).

Inculpata M.J. a negociat anterior contractul cu inculpatul M.I., a discutat cu martorul C.C. prin firma acestuia E. Constanța, transportarea aceleiași mărfi în portul Logos (Nigeria), deși cunoștea că, pe acte patronul său trecuse destinația YRAKULUI

Certificatul de confirmare a recepției a fost executat de inculpatul H.S., prin utilizarea ștampilei care se afla la sediul firmei sale.

Această situație a fost recunoscută de inculpat în declarația sa la instanță, pagina 3 a declarației: „semnăturile de pe certificatul de utilizator final au fost făcute cu mâna mea, încercând să semnez cu semnătura celor din YRAKULUI”

Instanța de fond a constatat îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen. (falsificarea destinației pe certificatul de utilizator final nr. 9586 din 17 septembrie 1998).

Dar s-a mai săvârșit a doua infracțiune de fals material, cu ocazia întocmirii certificatului de confirmare, potrivit art. 288 alin. (1) C. pen.

Folosirea de către inculpat a celor două înscrisuri cunoscând existența elementelor de fals întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 291 C. pen., uz de fals.

Dar, emițând aceste acte false a determinat eliberarea licențelor de export reprezintă elementele constitutive ale infracțiunii de participare improprie la infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen., raportat la art. 31 alin. (2) C. pen.

Cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 176 din Legea nr. 141/1997, transport fără autorizație de armament în Nigeria, instanța a constatat că nu sunt îndeplinite dispozițiile acestor texte.

Astfel, prin manoperele folosite de inculpat (fals, uz de fals, instigare la fals intelectual) s-au obținut actele necesare pentru obținerea licenței de transport, ceea ce reprezintă autorizarea exportului.

Este adevărat că transportul s-a făcut în alt stat decât cel indicat în acte, dar actele pentru care s-a autorizat transportul existau, astfel că nu s-a putut reține lipsa autorizației (licenței și documentelor vamale).

Constatând neîndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 176 din Legea nr. 141/1997, instanța de fond, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul H.S. pentru această infracțiune, fapta nu există.

Dar, folosirea documentelor falsificate pentru obținerea documentelor vamale întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997 (folosirea documentelor falsificate pentru obținerea vămuirii).

Toate aceste infracțiuni săvârșite cu ocazia derulării contractului pentru cele 50 mitraliere-destinația YRAKULUI toate în concurs real.

Tot la săvârșirea acestor infracțiuni a participat inculpatul M.I. prin completarea documentului A.W.B. cu mențiuni de destinație nereală (cunoscând existența altei destinații), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen.

Nu s-a putut reține săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 176 din Legea nr. 141/1997, deoarece inculpatul M.I. nu a avut nici o legătură cu vămuirea acestei mărfi-acest aspect fiind de competența inculpatului H.S.

Oricum, pentru organele vamale există licența de export, deci actul care reprezintă autorizația, astfel că, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen, raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpat pentru această infracțiune.

La fel ca și pentru inculpatul H.S. și inculpatul M.I. s-a făcut vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 279 alin. (3) lit. a) și b) C. pen., „deținerea, înstrăinarea fără drept a armelor militare”, elementul subiectiv „fără drept” este dat de falsificarea documentației de export și transport, cele două infracțiuni reținute în sarcina inculpatului M.I., cu art. 33 lit. a) C. pen.

Inculpata M.J., cunoscând că, în realitate armele aveau o altă destinație a ajutat pe inculpatul H.S. la găsirea modalităților de transport, întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate prevăzută de art. 26 C. pen., la infracțiunea săvârșită de inculpatul H.S., art. 279 alin. (3) C. pen. Nu s-a reținut complicitate pentru infracțiunea prevăzută de art. 176 din Legea nr. 141/1997 pentru aceleași considerente-armamentul a trecut cu autorizație (falsificată) dar exista. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a achitat-o pe inculpata M.J. pentru infracțiunea prevăzută de art. 176 din Legea nr. 141/1997.

Dar s-a constatat că, deși transportate cu autorizație falsificată, prin faptul că știa de existența falsificării actelor premergătoare obținerii licenței de export inculpata a fost complice, art. 26 C. pen., la infracțiunea prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997 știa că se folosesc documente falsificate la export, toate aceste infracțiuni fiind în concurs real, art. 33 lit. a) C. pen.

În aceeași modalitate, inculpatul H.S., la data de 16 martie 1999, a exportat 5000 pistoale mitralieră în Nigeria, exportator SN R. SA conform facturii C nr. 43501 din 4 martie 1999, iar cumpărător a fost firma inculpatului H.S., O.E. La fel inculpatul a falsificat certificatul de utilizator, arătând că este emis de autoritățile ugandeze, fiind folosit pentru obținerea licenței și a documentelor A.W.B.. La fel, armele au ajuns în Lagos - Nigeria, deși în acte era trecut Uganda.

Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea acestor infracțiuni, arătând că doar probleme de zbor ale firmei V. au determinat această aterizare în Nigeria, dar în realitate marfa a ajuns în Uganda.

Mai mult aplicarea ștampilei autorităților ugandeze a fost efectuată cu autorizarea Ugandei, fapt infirmat de adresa C 25/295 din 9 mai 2001 a Ministerului Afacerilor Externe în care s-a arătat că Ministerul Apărării al Republicii Uganda a negat împuternicirea pretinsă de inculpatul H.S. și a negat că certificatul de utilizator final ar proveni de la Ministerul Apărării din Uganda.

Deci, sub aceeași formă, folosind aceleași manevre - fals, uz de fals, fals intelectual s-au înfrânt dispozițiile art. 178 din Legea nr. 141/1997 și art. 279 alin. (3) lit. a) și b) C. pen., în concurs real.

La data de 30 martie 1999 - 5 aprilie 1999 a fost exportată din România în Eritreea 100.000 lovituri explozivi (5000 tone) contractul AC 1/069/15/BD din 26 martie 1999 exportator R., cumpărător C.D.G.I., firmă reprezentată de inculpatul H.S.

Inculpatul a depus pentru obținerea licenței, certificatul de utilizator final B/9.1999 din 8 martie 1999 din care a rezultat că beneficiarul numitei este Ministerul Apărării Republicii Burundi, situație nereală, conform adresei E 5/1415 din 27 iulie 2000 care a arătat că nu a mandatat pe inculpatul H.S. să facă tranzacții cu arme în numele autorităților Burundi.

Transportul s-a efectuat prin SC A.A. SRL cu aeronave industriale de inculpatul M.I. care a trimis și un însoțitor martor I.G. care a confirmat acestuia descărcarea în Aeroportul A., deși inculpatul trecuse în actele de transport WZ 0000157- destinația Bujumbura - Burundi.

Certificatul de utilizator final remis R.A.R. a fost realizat prin operațiuni de scanare și întocmire a textului din conținutul unui înscris emis în favoarea SD C.I.

Au fost săvârșite de inculpatul H.S., aceleași infracțiuni, fals, uz de fals, participație improprie la infracțiune de fals intelectual, contrabandă prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997 și infracțiunea la regimul armelor, art. 279 alin. (3) lit. a) și b) C. pen., în concurs real.

Inculpatul H.S., în luna iunie 1999, a purtat discuții cu inculpatul B.I. pentru perfecționarea unui contract de export pentru 20.000 lovituri calibru 122 mm. în prezența reprezentantului SC D. – Cipru reprezentată de inculpatul B.I.

S-a ajuns la concluzia ca importul să-l facă R.A. A.A. din Republica Cehă, fără atingerea teritoriului național al României.

Astfel, în baza unui export dintre R. și A.I., marfa să fie reexportată în Cehia cu comision pentru Arsenalul României de către Societatea D.

În punerea în executare a acestei variante, inculpatul H.S. a contrafăcut un certificat de utilizator final, pretins eliberat de autoritățile nigeriene ieșite de sub embargou la 1 iunie 1999.

S-a eliberat certificatul internațional de export 0510618 pe numele R.A. A.A. și licența de export E/9/9901295 partener extern A.I., iar certificatul de utilizator a fost emis la 27 iulie 1999.

Certificatul de utilizator final verificat de raportul de expertiză certificat de un funcționar al Ambasadei Nigeriei.

Inculpatul B.I. cunoștea că certificatul de utilizator final cuprinde date eronate.

Inculpata M.J. a remis reprezentanților A.I. modalitatea de alcătuire a certificatului de utilizator final, conform discuțiilor purtate cu inculpatul H.S.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpații M.J., M.I., B.I. și H.S. (N.S.), criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Parchetul a criticat hotărârea, invocând următoarele zece motive:

În mod greșit instanța de fond a dispus achitarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă prevăzută de art. 176 din Legea nr. 141/1997, din probele administrate în cauză, rezultând fără echivoc că aceștia au efectuat exportul de arme fără acte, situație în care se impune condamnarea și pentru această infracțiune.

Pentru inculpații H.S. și M.I. s-a dedus în mod greșit durata prevenției, din actele dosarului rezultând că aceștia au fost arestați în prezenta cauză de la data de 25 august 1999 inculpatului H.S. și de la 31 august 1999 inculpatului M.I. până la data de 4 februarie 2000, când inculpații au fost puși în libertate.

Față de pedeapsa rezultantă de 5 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului M.I., instanța trebuia conform art. 35 alin. (1) C. pen., să aplice o pedeapsă complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe lângă această pedeapsă.

Față de inculpatul H.S., instanța de fond trebuia să aplice și pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi, pe lângă pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată în baza art. 178 din Legea nr. 141/1997, aplicarea acesteia fiind obligatorie.

Pentru falsificarea certificatului de confirmare a recepției mărfurilor și a certificatului de utilizator final, inculpatul H.S. s-a folosit de o stampilă falsificată, situație în care aceasta trebuia confiscată, fiind folosită la săvârșirea infracțiunii de fals pentru care a fost condamnat inculpatul.

În mod greșit prima instanță a dispus condamnarea inculpatei M.J., în calitate de autor pentru infracțiunea prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997, atâta timp cât inculpata a avut doar calitatea de complice la săvârșirea acestei infracțiuni, așa cum s-a reținut și prin actul de sesizare a instanței.

Instanța de fond trebuia să dispună aplicarea pedepsei complimentare prevăzută de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., alături de pedeapsa rezultantă aplicată inculpatei M.J. și nu doar alături de pedeapsa aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997.

În raport cu circumstanțele reale în care inculpata M.J. a săvârșit infracțiunile și cu gradul ridicat de pericol social al acestora se impunea aplicarea unei pedepse rezultante într-un cuantum mai mare și în regim de detenție.

Instanța de fond a dispus în mod nelegal condamnarea inculpatului B.I., la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 279 alin. (3) lit. a) și b) C. pen., întrucât limitele speciale prevăzute de lege pentru această infracțiune sunt de la un an la 3 ani și 6 luni închisoare.

Inculpatul B.I. este cetățean moldovean cu domiciliul în republica Moldova și față de gradul ridicat de pericol social al faptelor comise pe teritoriul României se impunea să se dispună măsura de siguranță a expulzării prevăzută de art. 117 C. pen., față de acest inculpat.

În mod greșit instanța de fond a dedus prevenția pentru inculpatul B.I., atâta timp cât acest inculpat nu a fost arestat în această cauză penală.

Toți inculpații apelanți au criticat hotărârea pentru nelegalitate, motivând că instanța de fond nu a stabilit corect situația de fapt, iar acest fapt nu s-ar putea face decât cu mare întârziere în cursul cercetării judecătorești datorită complexității probelor ce se impun a fi administrate, motiv pentru care au solicitat restituirea cauzei la procuror, în vederea completării urmăririi penale.

Prin decizia penală nr. 856/ A din 19 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 1583/2002 au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul B.I. împotriva sentinței penale nr. 96 din 8 februarie 2002 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală.

A fost desființată în parte sentința penală apelată și rejudecând în fond:

În baza art. 35 alin. (1) C. pen., inculpații M.I. și M.J., vor executa pe lângă pedeapsa rezultantă pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.

S-a înlăturat aplicarea art. 34 lit. b) C. pen., față de inculpatul B.I. și s-au descontopit pedepsele aplicate acestuia.

A fost redusă de la 4 ani la 3 ani și 6 luni închisoare, pedeapsa aplicată inculpatului B.I. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 279 alin. (3) lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul B.I. va executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul H.S. ștampila folosită la săvârșirea infracțiunii de fals.

S-a luat act că inculpatul B.I. nu a fost arestat în prezenta cauză.

În baza art. 65 C. pen., a fost aplicată inculpatului H.S. pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 3 ani pe lângă pedeapsa principală de 6 ani închisoare la care a fost condamnat inculpatul pentru infracțiunea prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 35 alin. (1) C. pen., inculpatul H.S. va executa pe lângă pedeapsa rezultantă și pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 3 ani.

În baza art. 88 C. pen, s-a dedus prevenția inculpatului H.S. de la data de 25 august 1999 la data de 4 februarie 2000 și pentru inculpatul M.I. de la data de 31 august 1999 la data de 4 februarie 2000.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații H.S., M.I. și M.J. împotriva aceleiași sentințe penale.

A fost obligat inculpatul M.I. la 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Au fost obligați inculpații H.S. și M.J. la câte 950.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care câte 450.000 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, ce s-au avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că instanța de fond a manifestat rol activ pentru aflarea adevărului și a stabilit corect situația de fapt, a făcut o legală încadrare juridică a faptelor comise de către inculpați și a constatat judicios vinovăția acestora, dovedită pe deplin prin probele administrate în cauză.

În raport cu întreg materialul probator administrat în cauză, atât în cursul cercetării judecătorești, cât și a urmăririi penale, în baza căruia a fost stabilită corect situația de fapt, cererea inculpaților de restituire a cauzei la parchet nu s-a impus și nici nu s-a justificat, cererea nefiind nici motivată prin arătarea probelor ce s-ar fi impus a fi administrate de organul de urmărire penală și motivarea pentru care nu puteau fi administrate în fața instanței.

În mod legal s-a dispus achitarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă prevăzută de art. 176 din Legea nr. 141/1997, atâta timp, cât și exportul armelor militare și muniției s-a efectuat în baza unor acte oficiale, licență și documente vamale, chiar dacă ulterior s-a constatat că acestea erau false, însă existența acestora la data efectuării transportului au determinat autorizarea efectuării acestuia.

Inculpata M.J. a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 178 din Legea nr. 141/1997 și instanța de fond care a reținut în mod judicios vinovăția acesteia a dispus prin minută, condamnarea acesteia în baza acestui text de lege și a motivat în acest sens hotărârea pronunțată, însă prin dispozitivul hotărârii a omis și aplicarea art. 26 C. pen., ceea ce reprezintă, în mod vădit o eroare materială și nu o neconcordanță între expozitivul și dispozitivul sentinței.

Pedeapsa aplicată acestei inculpate a fost just individualizată atât prin cuantum, cât și modalitate de executare în raport cu dispozițiile art. 72 C. pen., circumstanțele reale în care a comis faptele și persoana acesteia, pensionară, fără antecedente penale, astfel că pedeapsa aplicată este de natură a realiza scopul acesteia, așa cum este circumscris în art. 52 C. pen., astfel că nu s-a justificat majorarea pedepsei și executarea acesteia în regim de detenție.

În mod judicios a constatat instanța de fond că nu este necesară expulzarea inculpatului B.I., iar această măsură conform art. 117 C. pen., nu este nici obligatorie.

S-a constatat, însă că sunt întemeiate criticile formulate în cauză, privind aplicarea pedepsei complimentare față de inculpatul M.I. și inculpata M.J., întrucât s-a dispus față de acești inculpați pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 178 din Legea nr. 141/1997 și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 65 C. pen., raportat la art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, astfel că a fost aplicată această pedeapsă complimentară alături de pedepsele rezultante de 5 ani închisoare inculpatului M.I. și 3 ani închisoare inculpatei M.J.

Și critica privind pedeapsa nelegală aplicată inculpatului B.I. a fost considerată întemeiată, legea prevede limite speciale de la un an la 3 ani și 6 luni pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 279 alin. (3) lit. a) și b) C. pen., iar pedeapsa de 4 ani aplicată este mai mare decât limita maximă specială, astfel că s-a dispus reducerea cuantumului acestei pedepse.

Inculpatul H.S. a fost condamnat, la pedeapsa de 6 ani închisoare în baza art. 178 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., astfel că în baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani pedeapsă complimentară ce se va executa alături și de pedeapsa rezultantă, critica formulată fiind întemeiată și sub acest aspect.

De asemenea, prima instanță era obligată să dispună și confiscarea ștampilei folosită de inculpatul H.S. la săvârșirea infracțiunii de fals, conform art. 118 lit. b) C. pen., și să ia act că inculpatul B.I. nu a fost arestat în această cauză.

În consecință, s-a luat act că inculpatul B.I. nu a fost arestat în prezenta cauză.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția pentru inculpatul H.S. de la data de 25 august 1999 până la data de 4 februarie 2000 și pentru inculpatul M.I. de la data de 31 august 1999 la data de 4 februarie 2000.

Pentru considerentele mai sus arătate au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații H.S., M.I. și M.J.

Împotriva acestei decizii au declarat, în termen legal, recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, precum și inculpații H.S. (N.S.), M.I., B.I., M.J., ultimii trei inculpați fără a arăta în scris motivele, recursuri ce au fost înregistrate sub nr. 4243 din 07 aprilie 2003 la Registratura Generală a Curții Supreme de Justiție și sub numărul vechi 1583/2003, iar în prezent nr. nou 5924/1/2003, având rezoluția de primire la secția penală cu data de 11 aprilie 2003, primul termen de judecată la 30 octombrie 2003.

În recursul declarat, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a criticat decizia instanței de apel pentru netemeinicie și nelegalitate sub aspectul greșitei achitări a inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 176 din Legea nr. 141/1997, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

În motivarea recursului, s-a arătat că din ansamblul probator a rezultat că toate cele patru documente intitulate „certificat de utilizator final” care au stat la baza eliberărilor autorizaților de export s-au dovedit a fi contrafăcute de inculpatul H.S., neputându-se reține motivarea tribunalului că „transportul nu s-a făcut fără autorizație, aceste acte de transport existând, dar cu acte falsificate”, care a fost reluată și de instanța de apel, atâta vreme cât art. 176 din Legea nr. 141/1997 (C. vam.) prevede că „trecerea peste frontieră, fără autorizație a armelor, munițiilor … constituie infracțiunea de contrabandă calificată.”

Or, deși „certificatele de utilizator final” apăreau ca fiind documentele emise de autorități ale unor state ce nu erau supuse embargoului internațional privind livrările de armament și muniție, în realitate, aceste transporturi ajungeau în țări supuse embargoului, iar trecerea mărfii peste frontieră era făcută fără autorizație.

Astfel, parchetul apreciază că în urma evaluării ansamblului probator, inculpații H.S. și M.I. se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 176 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., inculpatul B.I. se face vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20, raportat la art. 176 din Legea nr. 141/1997, iar inculpata M.J. de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26, raportat la art. 176 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constatând că instanțele nu au luat în considerare probele de la dosar care confirmau că inculpații au săvârșit infracțiuni de contrabandă calificată, faptă ce prezintă periculozitate deosebită și reclamă un tratament sever de sancționare în concordanță cu criteriile de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen., cu referire la art. 52 din același cod.

Față de aceste motive, parchetul, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului, casarea celor două și, pe fond, pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice, în sensul condamnării celor patru inculpați și pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 176 din Legea nr. 141/1997.

În motivele scrise de recurs depuse sub nr. de înregistrare 27325 din 05 noiembrie 2003 la Registratura Generală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, având viză de primire la 06 noiembrie 2003, apărătorul recurentului inculpat H.S., avocat N.G. a criticat ambele hotărâri pronunțate în cauză pentru netemeinicie și nelegalitate pentru motivul prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

Astfel, s-a arătat că urmărirea penală a durat numai 23 de zile, perioadă insuficientă față de complexitatea cauzei, motiv pentru care nu au fost administrate toate probele necesare în vederea stabilirii unei corecte situații de fapt, astfel că poate afirma că urmărirea penală nu a fost completă, iar în fața instanțelor de fond și de apel a solicitat o multitudine de probe, în apărare, din care cea mai mare parte au fost respinse.

Apărarea recurentului inculpat consideră că în fața instanței, completarea urmăririi penale nu s-ar fi putut face decât cu mare întârziere, că în cauză nu a fost audiată nici o persoană dintre cele ce reprezentau societățile române vânzătoare, deși se impunea ascultarea acestora pentru a se stabili dacă recurentul inculpat H.S. era cumpărătorul mărfii, un intermediar între statele participante la vânzare sau un intermediar între vânzător și un alt intermediar ce acționa pentru un stat, dacă avea posibilitatea să transfere marfa în altă țară decât cea asupra căreia se convenise cu vânzătorul și alte aspecte cu privire la relația contractuală dintre cei implicați în această tranzacție.

În ceea ce privește prima faptă din data de 19 noiembrie 1998, urmărirea penală nu este completă datorită următoarelor aspecte: nu s-a putut dovedi falsul pentru că nu s-au expertizat documentele originale, ci copiile xerox; trebuie suplimentată constatarea tehnico-științifică grafică în baza documentelor depuse la A., fiind necesară o adresă de înaintare a actelor de la această instituție; adresă la R. SA pentru a comunica cine a depus certificatul de utilizator final și înscrisurile de confirmare a livrării mărfurilor; adresa pentru a se comunica rezultatul controlului de la A., având în vedere faptul că în conformitate cu art. 15 alin. (1) din Legea nr. 93/1994 aplicarea regimului de control al importurilor și exporturilor strategice se efectuează de A. în colaborare cu ministerele menționate la art. 17 constituite într-un Consiliu Interministerial; adresa la A.I. din Israel pentru a se comunica dacă în baza obligației contractuale a trimis către R. certificatul de utilizator final și certificatul de confirmare a livrării mărfurilor; adresa la A.I. din Israel pentru a se comunica dacă a împuternicit pe recurentul inculpat H.S. să reprezinte firma în raporturile contractuale, în dosar, neexistând dovada că inculpatul a fost reprezentantul acestei societăți și, în caz de răspuns afirmativ, atunci să comunice actul prin care a fost împuternicit, dacă i s-a înmânat vreun document, ce fel de document și unde urma să-l depună.

De asemenea, nici pentru cea de-a doua faptă din data de 16 martie 1999 urmărirea penală nu este completă, deoarece organele de urmărire penală n-au făcut dovada că inculpatul este reprezentantul firmei O.E. din Israel în România, în raport cu actul aflat la dosarul de urmărire penală, respectiv autorizația 959 din 22 martie 1999 emis ă de Ministerul Industriei și Comerțului, din care rezultă că O.E. Israel are reprezentanța în România, situată în București, până la 31 martie 2000, șef de reprezentanță fiind coinculpata M.J., nefiind făcută dovada cine era reprezentantul firmei la data de 16 martie 1999 când s-a derulat contractul și dacă firma străină avea sau nu reprezentant la acea dată în România; nu s-a stabilit dacă O.E. Israel a împuternicit pe inculpat să depună „end-user-ul” la R.; nu s-a stabilit cine a depus end-user-ul pentru obținerea licenței, fiind necesară o adresă la A. pentru a comunica dacă a pus la dispoziția organului de urmărire penală sau dacă i s-a cerut end-user-ul depus de către R. SA pentru obținerea licenței de export, pentru a se verifica dacă raportul de constatare tehnico-științifică grafică a fost făcut în baza documentului depus la această instituție; adresă la A. pentru a comunica rezultatul controlului prevăzut de lege efectuat de Consiliul Interministerial raportat la documentele depuse, fiind menționate concluziile raportului de constatare tehnico-științifică grafică nr. 122 din 15 septembrie 1999 efectuat de S.R.I. U.M. 0232.

Cu privire la fapta de la pct. 3 se consideră că urmărirea penală este incompletă, deoarece organele de urmărire penală n-au făcut dovada că inculpatul a fost reprezentantul firmei C.D.G.L., dacă a existat vreo împuternicire a inculpatului să depună la R., certificatul end-user în vederea obținerii licenței de export; relații de la R. cu privire la persoana care a depus end-user-ul, adresă la A. pentru a comunica dacă a pus la dispoziția organului de urmărire penală certificatul de utilizator final, pentru a se dovedi dacă constatarea s-a făcut în baza documentelor originale existente la această instituție, evidențiind aspecte ale raportului de constatare tehnico-științifică grafică nr. 123 din 15 septembrie 1999 al S.R.I.

Totodată și cu fapta de la pct. 4 se impun a fi făcute mai multe probe, respectiv adrese către A.I., R.A. A.A., A. pentru a se comunica dacă inculpatul a fost împuternicit să depună end-user-ul pentru obținerea licenței de export, cine a depus acest end-user, dacă a fost înaintat organului de urmărire penală, pentru a se vedea dacă constatarea tehnico-științifică grafică a fost făcută în baza documentelor existente, efectuarea unui supliment de expertiză grafică care să stabilească dacă scanarea ștampilei și a semnăturii a fost făcută cu ajutorul calculatorului din dotarea firmei O.E., nu s-au depus contractele dintre regiile autonome românești și partenerii străini care au cumpărat armele și munițiile de la statul român și care ar fi putut lămuri aspecte privind încheierea și executarea acestor afaceri.

Totodată, apărarea recurentului inculpat a menționat în concret și alte probe solicitate instanței de fond, la data de 1 februarie 2002 și în apel, dar care i-au fost respinse în mod nejustificat, cerere pe care o reiterează și în recurs, respectiv mai multe adrese către aeroporturile O., M.K. și B. pentru a transmite originalele tuturor actelor depuse autorităților vamale pentru a se lămuri rolul inculpatului în operațiunea desfășurată la aceste aeroporturi, adrese către R. SA, R. SA, A.A., A. ale căror obiective au fost evidențiate în concret pentru a se verifica destinațiile finale, care au fost reprezentanți societăților cumpărătoare, a se lămuri rolul inculpatului H.S., dacă a efectuat plățile aferente munițiilor și transporturilor acestor mărfuri, dacă A. a predat Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție originalele E.U.C. - urilor folosite pentru obținerea licențelor de export evidențiate, pentru a răspunde dacă în perioadele arătate exista un embargou pentru livrările de arme și muniții către Nigeria, pe care România avea obligația să-l respecte, dacă exista embargou pentru livrările de arme și muniții către Eritreea.

Se solicită efectuarea unei expertize tehnice a hard discurilor ridicate, având ca obiective stabilirea utilizatorului fiecăruia dintre calculatoarele din care au fost extrase aceste hard discuri, fișierelor și documentelor care conțin aceste hard discuri, persoanei care a conceput fișierele și documentele din acestea, data creării acestor fișiere și documente, a accesării lor, modificărilor suferite, cu datele respective, a celor salvate și tipărite aceste documente, numărul de pagini și al caracterelor acestora, cât s-a lucrat la fiecare dintre ceste fișiere și documente, subliniindu-se pertinența și concludența acestora.

Tot apărarea a mai solicitat efectuarea unor adrese către Ministerul Industriilor și Comerțului, D.L.E.I., Registrul Comerțului din statul Israel, depunerea contractelor încheiate de societatea A.I. T.L. Israel cu statele YRAKULUI și Nigeria, audierea martorului M.V., rezultatele anchetei întreprinse de autoritățile judiciare nigeriene în privința certificatul de utilizare finală, evidențiindu-se pertinența și concludența acestora pentru lămurirea rolului inculpatului H.S., respectiv posibilitatea legală sau faptică de a comite infracțiunile de care a fost acuzat, legăturile cu inculpații M.I. și M.J., iar față de caracterul limitat al cercetării judecătorești, în recurs, în cauză, în apel nu au fost administrate probe, iar la prima instanță probele au fost respinse, apreciază că se impune restituirea cauzei la parchet în vederea completării urmăririi penale.

De asemenea, apărătorul inculpatului H.S. a mai precizat și alte două motive care susțin restituirea cauzei la parchet, respectiv că actele în acuzare nu sunt traduse în limba română, cum sunt de exemplu certificatele de utilizare finală, certificatul de confirmare a livrării mărfii, permisiunea de survol adresată autorităților nigeriene, în total sunt 86 de documente netraduse, indicându-se filele din dosarul de urmărire penală unde acestea se află depuse, iar al doilea motiv îl constituie neatașarea la dosarul cauzei a casetelor care conțin înregistrările convorbirilor telefonice efectuate pe parcursul urmăririi penale. Deși prin încheierea din 15 decembrie 2000 instanța de fond a apreciat că o astfel de cerere nu poate constitui temei al restituirii cauzei la procuror, în lumina desfășurării ulterioare a procesului penal consideră că o asemenea cerere este pe deplin admisibilă.

Pe de altă parte apărătorul recurentului inculpat solicită refacerea transcrierilor de pe casetă, cu respectarea dispozițiilor legale în materie și anume indicarea casetei cu numărul de sigiliu al rolei și atașarea acesteia în original, sigilată cu sigiliul organului de urmărire penală, deoarece nu au fost certificate pe fiecare pagină, de către organul de urmărire penală, verificate și contrasemnate de procurorul care supraveghează urmărirea penală.

Atât la instanța de fond, cât și în apel, cauza s-a judecat sub tensiune și presiunea exercitată de mass-media, că în apel recurentului inculpat i s-a refuzat dreptul la apărare, numindu-se un avocat din oficiu pentru cei doi inculpați cu interese contrare și în consecință, admiterea recursului, casarea hotărârilor și restituirea procurorului conform art. 333 și următoarele C. proc. pen.

În recurs, cauza a avut șase termene de judecată, respectiv la 30 octombrie 2003, 20 mai 2004, 25 noiembrie 2004, 26 mai 2005, 13 octombrie 2005 și 26 ianuarie 2006, când au fost consemnate dezbaterile în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta decizia, fiind amânată pronunțarea pentru azi 16 februarie 2006.

Din examinarea motivelor de amânare a prezentei cauze la termenele arătate rezultă că acestea au constatat în neîndeplinirea procedurii de citare cu străinătatea cu inculpatul H.S. (N.S.), prin nerestituirea dovezii de comunicare a citației, lipsa de apărare a recurentei inculpate M.J. și M.I., pentru lipsa de procedură cu intimata parte vătămată Ministerul Finanțelor Publice.

Pe parcursul termenelor de judecată în recurs, față de lipsa de apărare a unora dintre recurenți inculpați s-a dispus efectuarea de adrese la Baroul București pentru desemnarea unor apărători din oficiu, asistența în cauză fiind obligatorie, în condițiile art. 171 C. proc. pen., dându-se curs acestora, astfel încât a fost asigurat dreptul la apărare al recurenților inculpați.

La toate termenele de judecată, recurentul inculpat H.S. (N.S.) a lipsit, fiind reprezentat inițial de avocat ales, avocat N.G., iar ulterior numai de avocat ales C.I., având în vedere înscrisul trimis și depus la dosar de către recurentul inculpat, datat 11 noiembrie 2004 în care menționa că reziliază contractul de asistență juridică cu domnul avocat G.N., „singurul avocat care îmi va asigura asistența juridică, în fața dvs. fiind dl. I.C.”.

Împuternicirea avocațială a apărătorilor C.I. și C.C. de către inculpatul H.S. (N.S.) cuprinde ca mențiune contractul de asistență juridică nr. 74803 din 17 aprilie 2004 în vederea exercitării activităților prevăzute în art. 3 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat pentru Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în dosarul nr. 1536/2003, datată la 17 aprilie 2004, ștampilată și semnată de ambele părți.

La primul termen de judecată, de la 30 octombrie 2003, a fost consemnată prezența recurenților inculpați B.I., asistat de avocat ales P.M., M.I., asistat de avocat ales A.D., acordându-li-se termen în cunoștință, ulterior, restituindu-se pentru inculpatul B.I., cererea pentru acordarea asistenței juridice privind înmânarea actelor judiciare pentru termenul din 30 octombrie 2003, fără soluționare, deoarece potrivit informației primite de la Judecătoria Leova, destinatarul în prezent lipsește de la domiciliu și locul aflării acestuia fiind imposibil de stabilit, iar la termenul de judecată de la 20 mai 2004, a fost prezentă și recurenta inculpată M.J., având la rândul său termen în cunoștință.

Recurentul inculpat H.S. (N.S.) a depus la dosar, prin avocatul său inițial o împuternicire, în care se menționa adresa sa de domiciliu din Israel,  solicitând ca citarea sa să fie efectuată de instanța de recurs la acea adresă, cererea sa fiind pusă în discuția părților, după care Înalta Curte a dispus efectuarea procedurii de citare a recurentului inculpat prin procedura cu străinătatea la domiciliul indicat.

Astfel, Înalta Curte a trimis Ministerului Justiției, inițial D.R.I.I.E., iar ulterior D.D.I., C.J.A.J.E., S.C.J.I.M.P., în condițiile dispozițiilor Legii nr. 302 din 28 iunie 2004, a citațiilor pentru inculpatul H.S. (N.S.), împreună cu cererea de acordare a asistenței juridice și formularul dovezii de înmânare a actului pentru termenele de judecată acordate în cauză.

În ceea ce privește efectuarea procedurii de citare și acordarea de asistență juridică, în condițiile Legii nr. 302/2004 a recurentului inculpat H.S. (N.S.), actele au fost traduse în limba ebraică, așa cum rezultă din dosarul cauzei.

Mai mult, Înalta Curte, la termenul de judecată din 13 octombrie 2005, a solicitat interpretei de limbă ebraică, doamna F.B.C., prezentă, să precizeze dacă adresa indicată în dosar pentru recurentul inculpat H.S. (N.S.), ce are domiciliul în Israel este corectă și completă. Interpretul de limbă ebraică, după ce a lecturat adresa indicată a confirmat corectitudinea acesteia, iar instanța a luat act că recurentul inculpat ce are domiciliul în Israel se identifică cu toate cele patru nume indicate în dosarul cauzei, astfel că toate actele de procedură se vor întocmi cu toate mențiunile precizate, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la data arătată.

La dosarul cauzei au fost depuse mai multe adrese, în original, una fiind primită și prin fax ale Ministerului Justiției, D.D.I., C.J.A.J.E., S.C.J.I.M.P. adresate Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în care se arată că „urmare adresei dvs. din 13 octombrie 2005 emisă în dosarul nr. 1536/2003 înregistrată la Ministerul Justiției sub nr. 99705/2005 din 21 octombrie 2005 avem onoarea de a vă comunica următoarele: Cererea de asistență internațională formulată în dosarul menționat, privind pe numitul H.S./N.S., având ca obiect înmânarea citației nr. 1536/2003 persoanei sus menționate, a fost înaintată Ministerului Justiției al Statului Israel prin adresa nr. 99705 din 25 octombrie 2005” iar alta, având același conținut cu mențiunea suplimentară că „până în prezent nu am primit un răspuns din partea autorităților sus menționate”.

La termenul din 26 ianuarie 2006 apărătorul ales al recurentului inculpat H.S. (N.S.), domnul avocat C.I. a depus la dosar un înscris datat 25 ianuarie 2006 pentru termenul din 26 ianuarie 2006, din partea recurentului, în care acesta menționează că” nu mă pot prezenta la termenul din 26 ianuarie 2006 din motive medicale. Declar totodată că am cunoștință de termen și că în dosar sunt reprezentat de dl. avocat I.C. Rog ca în analizarea recursului să aveți în vedere toate motivele de recurs pe care dl. avocat îl va susține atât oral cât și prin note scrise. Am încredere în judecata dvs. pentru a face dreptate într-o cauză în care am avut de suferit prejudicii atât fizice cât și morale din partea unor oameni rău-intenționați, care, din păcate, au condus importante structuri ale statului român la data când au fost declanșate cercetările împotriva mea”.

Apărătorii recurenților inculpați M.I., B.I., M.J. și procurorul au apreciat în raport cu înscrisul depus că procedura de citare cu inculpatul H.S. (N.S.) este îndeplinită pentru acest termen, considerând cauza în stare de judecată.

Înalta Curte, în raport cu înscrisul mai sus menționat și depus la dosar, a constatat ca fiind îndeplinită procedura de citare cu recurentul inculpat H.S. (N.S.), deoarece acesta a fost legal citat, având cunoștință de termenul de astăzi 26 ianuarie 2006, aspect relevat personal, fiind reprezentat de avocat ales care îi va asigura apărarea, așa încât condițiile cumulative impuse de legiuitor în materia citării prevăzute la art. 291 corelat cu art. 385

11

alin. (1) C. proc. pen., au fost respectate.

Procurorul, în concluziile orale, în dezbateri a susținut conținutul motivelor scrise de recurs, în raport cu întregul probatoriu administrat, în cauză, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., criticând greșita achitare a inculpaților pentru infracțiunea prevăzută de art. 176 din Legea nr. 141/1997, dispusă în temeiul art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate în cauză sub aspectul criticat și pe fond condamnarea inculpaților și pentru această infracțiune, potrivit cu forma de participare și cu gradul de vinovăție al fiecăruia.

Apărătorul ales al recurentului inculpat H.S. (N.S.) a dezvoltat oral conținutul motivelor de recurs formulate în scris și pe care le-a mai depus astăzi instanței, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 10 teza finală, pct. 12, pct. 17

1

și pct. 21 C. proc. pen., solicitând în principal, achitarea inculpatului, în baza art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997, în baza art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru infracțiunile prevăzute de art. 288 alin. (1), art. 291 și 289 C. pen., și în baza art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 279 alin. (3) lit. a) și b) C. pen., evidențiind faptul că inculpatul a avut calitatea de mijlocitor, care are un specific aparte față de aceea de intermediar (comisionar) specific reglementat în art. 3 paragraful 12 C. com.

Dacă inculpatul ar fi fost intermediar ar fi trebuit să încheie contracte atât cu partea română (exportatorul) vânzătorul, cât și cu partea străină (societățile israeliene) care reprezintă cumpărătorul, or acest lucru nu s-a întâmplat.

Specificul acestor operațiuni vânzări de echipament militar și accesorii este foarte bine reprezentat grafic de schema pe care o atașează la dosar.

Apărătorul recurentului inculpat menționează faptul că din punct de vedere obiectiv inculpatul H.S. (N.S.) nu a semnat contractele de livrare sau documentele de transport, neavând nici un moment drept de dispoziție asupra mărfii (livrată de societățile românești în condiții I./F.C.A., deci direct la bordul avionului), aflându-se astfel în imposibilitatea obiectivă de a prezenta autorităților vamale documentele exportului.

De asemenea, inculpatul nu a încheiat contractul de transport, ci cumpărătorul (societate israeliană) în condiția de livrare F.C.A., care se traduce în temenii că societatea cumpărătoare (entitate străină) angajează transportatorul (în cazul de față societatea coinculpatului M.I.) ș