ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4430/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4430/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1261 din 19

decembrie 2002 a Tribunalului București, secția a II-a penală, a condamnat pe

inculpații:

- M.H. la 8 ani închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., pentru

infracțiunea prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., la 2 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art.

292 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la 6 ani închisoare și 5

ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., pentru infracțiunea

prevăzută de art. 12 din Legea nr. 87/1994, la 4 ani închisoare și 4 ani

interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., pentru

infracțiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994 și la 5 ani închisoare

și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., pentru

infracțiunea prevăzută de art. 16 din Legea nr. 87/1994.

În baza art. 33 lit. a) C. pen.,

raportat la art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul M.H. să execute

pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

În baza dispozițiilor art. 88 C.

pen., a dedus prevenția de la data de 24 martie 2000 la zi și conform art. 350

C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 117 C. pen., a dispus

expulzarea inculpatului M.H. după executarea pedepsei principale.

- S.A.Y. la pedeapsa închisorii de 8

ani și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen.,

pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 178 din

Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a

dispus arestarea inculpatului.

În baza art. 117 C. pen., s-a dispus

expulzarea inculpatului S.A.Y.

Prin aceeași sentință, s-a dispus în

baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice cu privire la

inculpații S.L., D.L.V., M.V.T., C.I., N.G., M.L.N. din art. 248

1

C.

pen., raportat la art. 248 C. pen., în art. 248 C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen., a

schimbat încadrarea juridică cu privire la inculpații C.B., P.C.A. din art. 249

alin. (2) C. pen., în art. 249 alin. (1) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen., a

schimbat încadrarea juridică cu privire la inculpații P.M., N.M., T.A.C. din

art. 248

1

, raportat la art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., în art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a),

combinat cu art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpații:

- S.L., pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 248 C. pen. și art. 289 C. pen.;

- C.B., pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen.;

- P.C., pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen.;

- P.M., pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen.;

- N.M., pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen.;

- T.A.C., pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen.;

- D.L., pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 248 C. pen.;

- M.V.T., pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 248 C. pen.;

- C.I., pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 248 C. pen.

- N.G., pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 248 C. pen.

M.L.N., pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 248 C. pen.

În baza art. 14, raportat la art.

346 C. proc. pen. a obligat pe inculpatul M.H. la plata sumei de 186.979.514

lei, la majorările de întârziere aferente de la data scadenței până la data

achitării integrale a debitului, la plata penalităților de întârziere aferente

de la data intrării în vigoare a O.G. din 26 iulie 2001 și până la data

achitării integrale a debitului către Direcția Generală a Vămilor prin

Ministerul Finanțelor.

A obligat în solidar inculpații M.H.

și S.A.Y. la plata sumelor de 189.979.514 lei, 188.182.667 lei, 188.182.667

lei, 188.182.667 lei, 189.516.856 lei, 189.516.856 lei, 189.516.856 lei,

189.516.856 lei, 163.018.284 lei, 195.437.318 lei, 195.437.318 lei, 195.437.318

lei și 2.577.124.110 lei, la plata majorărilor de întârziere aferente de la

data scadenței până la data achitării integrale a acestor debite și la plata

penalităților de întârziere aferente de la data intrării în vigoare a O.G. din

26 iulie 2001 până la achitarea integrală a debitelor către Direcția Generală a

Vămilor prin Ministerul Finanțelor.

Pentru a pronunța astfel, prima

instanță a reținut că, la începutul anului 1999, SC A.H. SRL înființată la data

de 9 mai 1996 de cetățenii irakieni A.A.J.A.H. și S.A.A., a fost preluată în

baza unei împuterniciri a celor doi, de către inculpatul M.H. care a inițiat o

serie de acțiuni în vederea unor importuri de cafea verde în regim de

facilități vamale conform dispozițiilor Legii nr. 57/1993, eludând însă

dispozițiile legii române, declarând necorespunzător existența sediului social

al societății, punctului de lucru, importurilor de cafea verde în scopul

prelucrării și ulterior vinderii produsului pe piața românească ca și

dispozițiile referitoare la regimul fiscal al operațiunilor comerciale

întreprinse, toate cu complicitatea inculpatului S.A.Y.

Materialul probator administrat în

cauză a relevat vinovăția celor doi inculpați, iar instanța a dispus

condamnarea lor la pedepse cu închisoarea orientate spre maxim cu executare în

regim de detenție pentru îndeplinirea scopului educativ-preventiv și obligarea

lor pe latură civilă la repararea prejudiciului astfel cum a fost solicitat,

iar ca măsură de siguranță, expulzarea lor din România după executarea pedepsei

principale.

Din analiza aceluiași material

administrat în cauză, instanța de fond nu a putut reține vinovăția inculpaților

S.L., P.C., C.B., P.M., N.M., T.A.C., D.L., M.V.T., C.I., N.G., M.L.N.,

dispunând achitarea lor ca urmare a lipsei unui element constitutiv al

infracțiunii.

Pentru acuratețea juridică s-a

dispus însă schimbarea încadrării dată faptelor prin rechizitoriu în sarcina

inculpaților S.L., D.L., M.V.T., C.I., N.G. și M.L.N. din infracțiunea

prevăzută de art. 248

1

, raportat la art. 248 C. pen., în

infracțiunea prevăzută de art. 248 C. pen., întrucât consecințele deosebit de

grave în sensul art. 146 C. pen., nu există.

Și pentru inculpații C.I. și P.C.

s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art.

249 alin. (2) C. pen., în cea prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen., cu

motivarea mai sus reținută.

Astfel, rechizitoriul scoate în

evidență activitatea infracțională a administratorului SC A.H., M.H. și

fraudarea fiscală a statului român, extinzând în mod nejustificat și artificial

activitatea infracțională și asupra altor persoane, inclusiv asupra

inculpatului S.L., care în calitate de șef birou supraveghere vamală nu avea

competența de a acorda facilități vamale, ci numai de a aviza verificări care

erau analizate la nivelul conducerii brigăzii, for ierarhic care era singurul

care dispunea scutirea de vamă.

Descontopirea ulterioară de către

organele de cercetare penală că o parte din acte sunt false, nu înseamnă o

neglijență din partea inculpatului, nefiind vorba de niște falsuri evidente,

grosiere ce ar fi putut fi depistate de orice lucrător vamal. Mai mult chiar,

în calitate de șef birou nu avea nici un motiv să pună la îndoială realitatea

constatărilor celor doi lucrători vamali din subordine sau realitatea actelor

atașate notei de control.

Sub aspectul laturii subiective a

infracțiunii de abuz în serviciu, fapta nu poate fi comisă decât cu intenție.

Or, din ansamblul probator al dosarului rezultă că repartizarea celor doi

lucrători vamali, inculpații P.C. și C.B. în vederea efectuării în teren a

controlului și apoi avizarea lucrării celor doi s-a făcut cu respectarea

strictă a sarcinilor de serviciu și în conformitate cu prevederile art. 13 din

Legea nr. 147/1997 care permitea efectuarea controlului înainte de a se realiza

importul.

Mai mult chiar, din toate probele

administrate la dosar nu rezultă că inculpatul ar fi dat vreun ordin ilegal,

mai ales că cei doi inculpați P.C. și C.B. au fost încadrați la infracțiunea de

neglijență în serviciu, iar inculpatul S.L. a fost încadrat la infracțiunea de

abuz în serviciu, fără a se arăta cu probe în ce constă abuzul.

Referitor la infracțiunea de fals

reținută în sarcina inculpatului, instanța a constatat că nici o clipă cei doi

lucrători vamali și inculpatul S.L. nu au comis cu intenție o împrejurare care

să denatureze realitatea, nefăcând altceva deci ca în cuprinsul lucrării să

ateste situații juridice cu acte originale, reprezentate de agentul economic.

Dacă s-a constatat ulterior, cu metode științifice și profesionale unele

falsuri făcute de agentul economic în acte oficiale, nu se pot reține aceste

situații în sarcina inculpatului care nu avea cum să-și dea seama de falsurile

efectuate și folosite de agentul economic, fiind chiar folosite ștampile

originale.

Având în vedere imposibilitatea

inculpatului de a constata falsurile din acte și că nu intră în atribuțiunile

sale avizul, ci numai controlul preliminar, instanța, în baza dispozițiilor

art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C.

proc. pen., a achitat pe inculpatul S.L. pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 248 C. pen. și art. 289 C. pen.

Referitor la inculpații P.C. și

C.B., din actele dosarului rezultă că inculpata P.C. era încadrată în funcție

de numai 8 zile, din 25 ianuarie 1999, iar inculpatul C.B. era angajat în

funcție de 25 zile, din 31 decembrie 1998.

Cei doi inculpați erau în perioada

de probă, trebuind să efectueze un stagiu de un an de zile conform statutului

personalului vamal, adoptat prin Ordonanța nr. 6/1998 art. 42 „personalul vamal

încadrat în funcție de debut, efectuează un stagiu, în această funcție pe

termen de un an”.

Criteriile de evaluare a posturilor

cuprind în primul rând pregătirea profesională a ocupantului postului și

experiența necesară inițierii executării operațiunilor specifice postului.

Această situație este prevăzută în anexa 1 la Metodologia pentru aplicarea

Ordinului nr. 2517/1998, iar componenta esențială analizată în evaluare este

fișa postului.

Din actele depuse la dosar, cei doi

inculpați, datorită situației de „debutanți” nici măcar nu semnaseră fișa

postului, mai ales că din anexa nr. 4, expres la pct. 4 lit. c) se prevede „perioada

de inițiere în executarea lucrărilor impuse postului la pct. 3, este de maxim 3

luni”.

Mai mult chiar, Regulamentul de

organizare și funcționare a direcției regionale vamale, în dispozițiile art. 54

și art. 57 prevede obligativitatea stabilirii sarcinilor personalului prin fișa

postului, în raport cu care va opera și răspunderea funcționarului.

Mergând mai departe, instanța

constată că nici O.C. nr. 1/1999 nu a fost prelucrat inculpaților sus-amintiți,

angajați recent.

Din toate aceste aspecte relatate

mai sus, coroborate cu Codul Vamal (Legea nr. 141/1997) și cu statutul

funcționarului public (Legea nr. 188/1999), instanța a constatat că asupra

inculpaților P.C. și C.B. nu poate opera răspunderea penală pentru săvârșirea

infracțiunii de neglijență în serviciu prevăzută și pedepsită de art. 249 C.

pen., deoarece, în primul rând nu aveau calitatea de funcționar vamal,

nedepunând nici jurământ așa cum prevăd art. 29 și art. 55 din legile arătate

mai sus, pentru că nu se împlinise termenul prevăzut. Mai mult chiar, în

conformitate cu prevederile art. 19 C. pen., pentru existența culpei este

necesar ca făptuitorul să trebuiască și să poată prevedea rezultatul, or, cei

doi inculpați erau în perioada de probă (debutanți) nu cunoșteau obligațiile ce

le reveneau, lipsind un element constitutiv al infracțiunii sub aspect

subiectiv.

Mai departe mergând pe firul

derulării faptelor reținute în sarcina celor doi inculpați, instanța a

constatat că nu există nici măcar o legătură de cauzalitate între ceea ce au

făcut cei doi inculpați și producerea tulburării sau pretinsului prejudiciu ce

li se reține în sarcină, deoarece semnarea ori nesemnarea fișei anexei nr. 1 nu

a avut nici o înrâurire pozitivă sau negativă în completarea de către

inculpatul S.L. a respectivei adrese sau în decizia desului B.S.C.V. Giurgiu

asupra acordării de facilități.

Urmează ca în baza art. 11 pct. 2

lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., să

fie achitați inculpații P.C. și C.B., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută

și pedepsită de art. 249 alin. (1) C. pen.

Referitor la faptele săvârșite de

inculpații P.M., N.M., T.A.C., D.L.V., M.V.T. și M.L.N.

Orice faptă susceptibilă de a deveni

infracțiune, în sensul legii penale, trebuie săvârșită cu voința și conștiința,

adică cu vinovăție.

Vinovăția implică deci un act de

conștiință, o atitudine a conștiinței în raport de urmărite faptei și un act de

voință sub impulsul căruia este realizată fapta.

Din materialul probator al

dosarului, rezultă în mod indubitabil că în cadrul Biroului Vamal Zona Liberă

Giurgiu, Ordonanța nr. 1/1999 nu a fost prelucrată lucrătorilor vamali de către

conducerea Biroului Vamal (a se vedea declarațiile martorilor M.M. și A.C.).

Mai mult chiar, din probele administrate, rezultă că cei doi șefi (M.M. și

A.C.) în prezența aproape permanentă a reprezentantului organului ierarhic

superior B.S.C.V. Giurgiu, martorul C.V., au format convingerea lucrătorilor

vamali că importurile de cafea efectuate de SC A.H. nu se încadrează în regimul

de facilități vamale prevăzute de art. 11, pct. 3 din O.C. nr. 1/1999,

respectiv procedura aplicată importului repetat de materii prime, fără

verificarea fiecărei operațiuni (Anexa 1).

De fapt, informarea către Biroul de

Supraveghere și Control Vamal se făcea sau trebuie să se facă sub semnătură și

cu aplicarea ștampilei de către conducerea biroului vamal (șef M.M. și adj.

A.C. care s-a sinucis) și nicidecum de către un singur lucrător vamal.

În nici unul din cazurile reținute

în sarcina inculpaților, liberul de vamă nu a fost acordat de inculpați, ci de

către serviciul „Contabilitate” (Anexa 2).

În perioada 1 ianuarie 1999 – 30

iunie 1999 procedura uzuală impusă de conducerea biroului vamal (M.M., A.C.)

sub autoritatea și în prezența reprezentantului B.S.C.V. Giurgiu (C.V.)

respectiv, metodologia de la art. 11 pct. 3 din O.C. 1/1999 „importuri repetate

de materii prime” s-a aplicat în 389 de operațiuni de import similare.

Abia la data de 19 iulie 1999 prin

adresa 669/T a D.G.U. – B.S.C.V. Giurgiu s-a stabilit că începând cu data

primirii prezentei adrese, pentru toate societățile comerciale care au sediul

sau punctul de lucru situat în raza de competență a D.R.V. București și care

solicită facilități vamale în baza Legii nr. 35/1991 pentru importul de cafea

verde, se vor aplica prevederile O.C. 1/1999 pct. 1, respectiv „pentru fiecare

operațiune se va informa în scris B.S.C.V. Giurgiu care va comunica decizia

luată” (Anexa 3).

Abia în acest moment, toți

lucrătorii vamali din cadrul D.G.V. Giurgiu au luat cunoștință despre

metodologia ce urma a fi aplicată importurilor de cafea verde.

Așa cum rezultă din actele

dosarului, Parchetul de pe lângă C.S.J. și-a revizuit opinia într-o speță

identică și a disjuns cauza privind pe lucrătorii vamali din cadrul Biroului

Vamal Zona Giurgiu, între care și inculpații P.M. și N.M., dar după întocmirea

acestui rechizitoriu (7 iunie 2000) și prin rezoluția din 5 iunie 2002 s-a

dispus scoaterea de sub urmărire penală în baza art. 11 pct. 2 lit. b),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. (Anexa 4).

Instanța a constatat din analiza

întregului material probator al dosarului că inculpații sus-amintiți și-au

exercitat cu bună credință atribuțiunile de serviciu, că nu se poate reține în

sarcina lor vreo intenție delictuoasă.

Urmează ca în temeiul art. 11 pct. 2

lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., inculpații să fie

achitați.

Referitor la faptele săvârșite de

inculpatul N.G.

Inculpatul N.G. alături de

inculpații amintiți mai sus, i se reține că la data de 25 februarie 1999 fără

nici un act justificativ în acest sens a acordat liber de vamă în regim de

facilități vamale, importului de cafea efectuat de SC A.H. și că deși cunoștea

dispozițiile O.C. 1/1999 nu a informat în scris B.S.C.V. Giurgiu, despre

acordarea facilităților vamale, în vedere efectuării controlului prevăzut de

acest act normativ.

O.C. nr. 1/1999 a intrat în vigoare

cu puțin timp înainte de prima operațiune efectuată de agentul comercial A.H.

și nu a fost prelucrat lucrătorilor vamali, mai ales că din extrasul cu

semnăturile lucrătorilor vamali, nu rezultă mențiunea materialului și a datei

prelucrării.

Mai mult chiar O.C. 1/1999 nu era

prelucrat în februarie 1999 nici chiar la nivelul B.S.C.V. București, organ de

supraveghere și control al Biroului Zona Liberă Giurgiu, aspect ce rezultă

chiar din declarațiile mai multor inspectori vamali printre care și cea a

inculpatului C.B.

Nici unui inculpat care a lucrat la

vamă nu i s-au trasat sarcini specifice de aplicare a O.C. 1/1999 de către

conducerea biroului vamal, fiecare a efectuat verificarea documentației sau

operațiuni de verificare a mărfurilor, așa cum de altfel a făcut și inculpatul

N.G., care a efectuat verificarea documentației și a mărfii pentru importul din

25 februarie 1999 aplicând ștampila în rubrica a) și c), corespunzător acestor

segmente, din declarația vamală.

Actele de verificare a documentației

sau a mărfurilor și completarea declarației vamale în mod corespunzător nu

însemna acordarea liberului de vamă, deoarece:

- liberul de vamă se acordă în

scris, dacă sunt îndeplinite condițiile și dacă sunt efectuate formalitățile de

vămuire, numai după prezentarea documentelor legale care atestă efectuarea

plății datoriei vamale (art. 73 C. vam.);

- datoria vamală se achită de

liberul de vamă, în cazul regimurilor vamale definitive, precum și în cazul

când regimul vamal respectiv se încheie în termen (art. 159 C. vam.).

De menționat este și faptul că nici

una din cele 12 declarații nu conțin mențiunea acordării liberului de vamă, mai

mult chiar, datoria vamală a fost achitată pentru câteva importuri chiar

ulterior eliberării vamale cu mențiunea din rubrica respectivă în sensul că

datoria fusese achitată.

Din probele administrate, rezultă că

liberul de vamă nu-l putea da, decât martora M.M. (a se vedea declarația

martorului C.V. în fața instanței) și că inculpatul N.G. și-a îndeplinit în mod

corect atribuțiile ce-i reveneau.

Urmează ca și în cazul inculpatului

N.G. instanța să constate că nu sunt îndeplinite elementele constituitive ale

infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată și în baza art. 11 pct. 2

lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., să îl achite pe

inculpat.

Referitor la faptele reținute în

sarcina inculpatului C.I.

Din ansamblul probator al dosarului,

rezultă în mod clar că inculpatul C.I. și-a exercitat atribuțiile de serviciu

în mod corect, el nu a acordat liber de vamă pentru mărfurile cuprinse în

Declarația vamală de import nr. 524/1999, activitatea sa limitându-se la

controlul documentar și fizic.

Nici sub aspectul subiectiv,

infracțiunea reținută în sarcina inculpatului nu poate subzista, deoarece nu

rezultă din nici o probă că ar fi întreprins vreo acțiune sau prin omisiune ar

fi determinat exonerarea agentului importator de plata taxelor vamale în mod ilegal.

Și în cazul inculpatului C.I.,

instanța a constatat că acesta nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii

pentru care a fost trimis în judecată, urmând a fi achitat conform art. 11 pct.

2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Așa fiind, prejudiciul cauzat

urmează a fi suportat numai de cei doi inculpați vinovați de comiterea

infracțiunilor imputate, motiv pentru care în conformitate cu dispozițiile art.

14 și art. 346 C. proc. pen., va fi admisă acțiunea civilă aferentă cauzei penale.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel în termen, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, inculpatul

M.H. și partea civilă Ministerul Finanțelor criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Astfel, motivele parchetului vizează

nerezolvarea fondului cauzei de către prima instanță care nu a dispus și cu

privire la infracțiunea de uz de fals reținută în sarcina inculpatului M.H.,

asupra netemeiniciei achitării inculpaților S.L., P.C., C.B., P.M., N.M.,

T.A.C., D.L., M.V.T., C.I., N.G. și M.L.N. ca și sub aspectul greșitei

individualizări a pedepselor aplicate inculpaților M.H. și S.A.Y. solicitând

trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

Inculpatul M.H. s-a raliat acestor

concluzii arătând că înțelege și el să fie rejudecat în condițiile în care nu i

s-a asigurat un translator oficial deși a declarat că înțelege limba română,

dar nu a putut să ofere explicații clare cu privire la faptele imputate.

Partea civilă, Ministerul Finanțelor

Publice nu s-a prezentat în instanță și nici nu a formulat în scris motivele de

apel.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, prin decizia nr. 329/ A din 5 iunie 2003, admite apelurile

declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de partea civilă

Ministerul Finanțelor Publice și desființează sentința atacată, în parte, cu

trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță cu privire la inculpatul

M.H. și latura civilă.

Totodată, au fost menținute

celelalte dispoziții ale sentinței.

Împotriva acestor hotărâri a

declarat recurs, în termen, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București,

criticându-le pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând, în esență, că

faptele imputate inculpaților S.L., D.L., M.V.T., C.I., N.G., M.L.N., C.B.,

P.C., P.M., N.M. și T.A.C., întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată. Se solicită casarea

hotărârilor și condamnarea inculpaților sus-menționați.

Criticile formulate sunt

neîntemeiate.

Examinându-se hotărârile recurate,

cum și actele dosarului, în raport cu motivele de casare invocate de procuror,

se constată că, probele administrate în cauză au fost complet și just

apreciate, fundamentând temeinic soluția dată de prima instanță și confirmată

de instanța de apel în ceea ce privește achitarea sus-numiților inculpați

pentru infracțiunile deduse judecății.

Potrivit dispozițiilor art. 248

alin. (1) C. pen., fapta funcționarului public, care, în exercițiul

atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl

îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o tulburare însemnată

bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat ori al unei alte

unități din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimonială acesteia,

constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice.

Sub aspectul laturii subiective,

abuzul în serviciu se săvârșește numai cu intenție, care poate fi directă ori

indirectă.

Dat fiind că din probele

administrate în cauză rezultă, de altfel cum însăși instanțele în

considerentele hotărârilor atacate au reținut, că inculpatul S.L., șef birou

supraveghere vamală a dat ordin lucrătorilor vamali P.C. și C.B. să facă

control la firma inculpatului M.H. și apoi, a confirmat prin semnătura sa, pusă

pe lucrarea întocmită în executarea unui asemenea ordin, cu respectarea, iar nu

cu încălcarea a atribuțiilor sale de serviciu și a prevederilor art. 13 din

Legea nr. 141/1997, este evident că pentru existența infracțiunii de abuz în

serviciu lipsește una din trăsăturile esențiale, și anume vinovăția.

În aceste condiții, soluția de

achitare a inculpatului, pentru infracțiunea de abuz în serviciu este legală și

temeinică.

Așa fiind, hotărârile atacate sunt

temeinice și legale sub aspectul sus-arătat.

Este netemeinică și critica vizând

greșita achitare a aceluiași inculpat pentru infracțiunea de fals intelectual.

În privința laturii subiective,

infracțiunea de fals intelectual nu poate fi săvârșită, decât dacă se constată

că autorul a acționat cu intenție. Ca atare, faptele de alterare a adevărului

nu constituie infracțiuni, când alterarea s-a produs din culpă, printr-o

eroare.

În speță, atestarea în cuprinsul

înscrisului, cu prilejul semnării acestuia, de către inculpatul S.L., a unor

fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului, nu cade sub incidența art.

289 C. pen., deoarece s-a săvârșit dintr-o eroare, din culpă. Această concluzie

rezultă mai întâi din situația necontestată, că inculpatul M.H. a prezentat

acte cu conținut nereal, organelor vamale, pentru dovedirea și recunoașterea

dreptului său la acordarea facilităților vamale, și apoi, din constatarea că,

inculpatul S.L. nu și-a dat seama că actele înfățișate erau false, ori cel

puțin nu s-a aflat în îndoială în această situație, ținând seama de faptul că

gradul de reușită al falsificării era așa de mare încât nu putea fi observat la

vedere, ci numai în cadrul unui control cu metode științifice și profesionale.

În consecință soluția de achitare a

inculpatului pentru infracțiunea de fals intelectual, pe motiv că nu sunt

întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, sub aspectul laturii

subiective, este temeinică și legală.

În atare situație, hotărârile

atacate sunt temeinice și legale și sub aspectul sus-arătat.

Nu este întemeiată nici critica

vizând soluția de achitare a inculpaților P.C. și C.B. pentru infracțiunea de

neglijență în serviciu.

Infracțiunea de neglijență în

serviciu prevăzută de art. 249 C. pen., se săvârșește din culpă.

Pentru stabilirea culpei este

necesar să se constate că făptuitorul, în raport de aptitudinile sale, de pregătirea

sa, de condițiile concrete în care a comis fapta, putea să aibă reprezentarea

consecințelor firești ale acțiunii sau inacțiunii sale, rezultatul ei dăunător,

dar el fie că a prevăzut acest rezultat, însă nu l-a acceptat, socotind fără

temei că nu se va produce (culpă cu prevedere sau ușurință), fie că nu l-a

prevăzut, deși trebuia și putea să-l prevadă (culpă simplă).

Inexistența culpei a fost corect

dedusă, în speță, de către instanțe, care au dispus achitarea sus-numiților

inculpați pentru infracțiunea de neglijență în serviciu, în raport de

împrejurările concrete în care s-au comis faptele, precum și de persoana

acestora care, erau angajați de puțin timp (8 zile), aflându-se într-o perioadă

de probă (debutanți), fiind astfel nepregătiți pentru a îndeplini funcția de

lucrător vamal și deci, în imposibilitate să poată prevedea consecințele

conduitei lor.

În consecință, ambele hotărâri sunt

temeinice și legale și sub aspectul examinat mai sus.

Tot astfel nu este întemeiată nici

critica vizând greșita achitare a inculpaților P.M., N.M., T.A.C., D.L.,

M.V.T., M.L.N., N.G. și C.I., pentru infracțiunea de abuz în serviciu.

Din situația de fapt expusă și care corespunde

probelor din dosar rezultă că sus-numiții inculpați nu aveau obligația

verificării fiecărei operațiuni în parte, întrucât la pct. 2 al art. 3 din O.C.

nr. 1/1999 se stipulează că în cazul agenților economici care importă în mod

repetat materii prime, brigada de supraveghere și control vamal va lua decizia

ca formalitățile vamale de import să se efectueze fără verificarea prevăzută în

prezentul ordin, ori așa cum s-a reținut cei doi inculpați, M.H. și S.A.Y.,

efectuaseră deja importuri repetate de cafea verde. Urmează a se reține și

împrejurarea că brigada de supraveghere și control vamal competentă putea

decide asupra efectuării prin sondaj a controlului ulterior la sediul agenților

economici importatori însă acest lucru la nivelul acestor organe de control nu

s-a dispus niciodată.

Din toate aceste elemente, în mod

corect instanțele au stabilit că faptele inculpaților, în condițiile în care au

fost săvârșite, nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute

de art. 248 C. pen., sub aspectul laturii subiective, pe baza căreia i-a și

achitat, astfel că și sub acest aspect hotărârile atacate sunt legale și

temeinice.

Pentru considerentele expuse conform

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge ca nefondat

recursul declarat de procuror.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr.

329 din 5 iunie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind

pe inculpații S.L., C.B., P.C., P.M., N.M., T.A.C., D.L., M.V.T., C.I., N.G.,

M.L.N.

Pronunțată în ședință publică, azi

10 octombrie 2003.