ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4430/2003

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1261 din 19 decembrie 2002 a Tribunalului București, secția a II-a penală, a condamnat pe inculpații: - M.H.

la 8 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la 2 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la 6 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 12 din Legea nr. 87/1994, la 4 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994 și la 5 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 16 din Legea nr. 87/1994.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., raportat la art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul M.H. să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza dispozițiilor art. 88 C. pen., a dedus prevenția de la data de 24 martie 2000 la zi și conform art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului. În baza art. 117 C. pen., a dispus expulzarea inculpatului M.H. după executarea pedepsei principale. - S.A.Y. la pedeapsa închisorii de 8 ani și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 178 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a dispus arestarea inculpatului. În baza art. 117 C. pen., s-a dispus expulzarea inculpatului S.A.Y. Prin aceeași sentință, s-a dispus în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice cu privire la inculpații S.L., D.L.V., M.V.T., C.I., N.G., M.L.N. din art. 248 1 C. pen., raportat la art. 248 C. pen., în art. 248 C. pen. În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică cu privire la inculpații C.B., P.C.A. din art. 249 alin. (2) C. pen., în art. 249 alin. (1) C. pen. În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică cu privire la inculpații P.M., N.M., T.A.C. din art. 248 1 , raportat la art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a), combinat cu art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpații: - S.L., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 248 C. pen. și art. 289 C. pen.; - C.B., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen.; - P.C., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen.; - P.M., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; - N.M., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; - T.A.C., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; - D.L., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 248 C. pen.; - M.V.T., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 248 C. pen.; - C.I., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 248 C. pen.

- N.G., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 248 C. pen. M.L.N., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 248 C. pen. În baza art. 14, raportat la art. 346 C. proc. pen. a obligat pe inculpatul M.H. la plata sumei de 186.979.514 lei, la majorările de întârziere aferente de la data scadenței până la data achitării integrale a debitului, la plata penalităților de întârziere aferente de la data intrării în vigoare a O.G. din 26 iulie 2001 și până la data achitării integrale a debitului către Direcția Generală a Vămilor prin Ministerul Finanțelor. A obligat în solidar inculpații M.H. și S.A.Y.

la plata sumelor de 189.979.514 lei, 188.182.667 lei, 188.182.667 lei, 188.182.667 lei, 189.516.856 lei, 189.516.856 lei, 189.516.856 lei, 189.516.856 lei, 163.018.284 lei, 195.437.318 lei, 195.437.318 lei, 195.437.318 lei și 2.577.124.110 lei, la plata majorărilor de întârziere aferente de la data scadenței până la data achitării integrale a acestor debite și la plata penalităților de întârziere aferente de la data intrării în vigoare a O.G. din 26 iulie 2001 până la achitarea integrală a debitelor către Direcția Generală a Vămilor prin Ministerul Finanțelor. Pentru a pronunța astfel, prima instanță a reținut că, la începutul anului 1999, SC A.H. SRL înființată la data de 9 mai 1996 de cetățenii irakieni A.A.J.A.H.

și S.A.A., a fost preluată în baza unei împuterniciri a celor doi, de către inculpatul M.H. care a inițiat o serie de acțiuni în vederea unor importuri de cafea verde în regim de facilități vamale conform dispozițiilor Legii nr. 57/1993, eludând însă dispozițiile legii române, declarând necorespunzător existența sediului social al societății, punctului de lucru, importurilor de cafea verde în scopul prelucrării și ulterior vinderii produsului pe piața românească ca și dispozițiile referitoare la regimul fiscal al operațiunilor comerciale întreprinse, toate cu complicitatea inculpatului S.A.Y.

Materialul probator administrat în cauză a relevat vinovăția celor doi inculpați, iar instanța a dispus condamnarea lor la pedepse cu închisoarea orientate spre maxim cu executare în regim de detenție pentru îndeplinirea scopului educativ-preventiv și obligarea lor pe latură civilă la repararea prejudiciului astfel cum a fost solicitat, iar ca măsură de siguranță, expulzarea lor din România după executarea pedepsei principale. Din analiza aceluiași material administrat în cauză, instanța de fond nu a putut reține vinovăția inculpaților S.L., P.C., C.B., P.M., N.M., T.A.C., D.L., M.V.T., C.I., N.G., M.L.N., dispunând achitarea lor ca urmare a lipsei unui element constitutiv al infracțiunii. Pentru acuratețea juridică s-a dispus însă schimbarea încadrării dată faptelor prin rechizitoriu în sarcina inculpaților S.L., D.L., M.V.T., C.I., N.G.

și M.L.N. din infracțiunea prevăzută de art. 248 1 , raportat la art. 248 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 248 C. pen., întrucât consecințele deosebit de grave în sensul art. 146 C. pen., nu există. Și pentru inculpații C.I. și P.C. s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 249 alin. (2) C. pen., în cea prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen., cu motivarea mai sus reținută. Astfel, rechizitoriul scoate în evidență activitatea infracțională a administratorului SC A.H., M.H. și fraudarea fiscală a statului român, extinzând în mod nejustificat și artificial activitatea infracțională și asupra altor persoane, inclusiv asupra inculpatului S.L., care în calitate de șef birou supraveghere vamală nu avea competența de a acorda facilități vamale, ci numai de a aviza verificări care erau analizate la nivelul conducerii brigăzii, for ierarhic care era singurul care dispunea scutirea de vamă.

Descontopirea ulterioară de către organele de cercetare penală că o parte din acte sunt false, nu înseamnă o neglijență din partea inculpatului, nefiind vorba de niște falsuri evidente, grosiere ce ar fi putut fi depistate de orice lucrător vamal. Mai mult chiar, în calitate de șef birou nu avea nici un motiv să pună la îndoială realitatea constatărilor celor doi lucrători vamali din subordine sau realitatea actelor atașate notei de control. Sub aspectul laturii subiective a infracțiunii de abuz în serviciu, fapta nu poate fi comisă decât cu intenție. Or, din ansamblul probator al dosarului rezultă că repartizarea celor doi lucrători vamali, inculpații P.C. și C.B. în vederea efectuării în teren a controlului și apoi avizarea lucrării celor doi s-a făcut cu respectarea strictă a sarcinilor de serviciu și în conformitate cu prevederile art. 13 din Legea nr. 147/1997 care permitea efectuarea controlului înainte de a se realiza importul.

Mai mult chiar, din toate probele administrate la dosar nu rezultă că inculpatul ar fi dat vreun ordin ilegal, mai ales că cei doi inculpați P.C. și C.B. au fost încadrați la infracțiunea de neglijență în serviciu, iar inculpatul S.L. a fost încadrat la infracțiunea de abuz în serviciu, fără a se arăta cu probe în ce constă abuzul. Referitor la infracțiunea de fals reținută în sarcina inculpatului, instanța a constatat că nici o clipă cei doi lucrători vamali și inculpatul S.L. nu au comis cu intenție o împrejurare care să denatureze realitatea, nefăcând altceva deci ca în cuprinsul lucrării să ateste situații juridice cu acte originale, reprezentate de agentul economic.

Dacă s-a constatat ulterior, cu metode științifice și profesionale unele falsuri făcute de agentul economic în acte oficiale, nu se pot reține aceste situații în sarcina inculpatului care nu avea cum să-și dea seama de falsurile efectuate și folosite de agentul economic, fiind chiar folosite ștampile originale. Având în vedere imposibilitatea inculpatului de a constata falsurile din acte și că nu intră în atribuțiunile sale avizul, ci numai controlul preliminar, instanța, în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul S.L. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 248 C. pen. și art. 289 C. pen. Referitor la inculpații P.C.

și C.B., din actele dosarului rezultă că inculpata P.C. era încadrată în funcție de numai 8 zile, din 25 ianuarie 1999, iar inculpatul C.B. era angajat în funcție de 25 zile, din 31 decembrie 1998. Cei doi inculpați erau în perioada de probă, trebuind să efectueze un stagiu de un an de zile conform statutului personalului vamal, adoptat prin Ordonanța nr. 6/1998 art. 42 „personalul vamal încadrat în funcție de debut, efectuează un stagiu, în această funcție pe termen de un an”. Criteriile de evaluare a posturilor cuprind în primul rând pregătirea profesională a ocupantului postului și experiența necesară inițierii executării operațiunilor specifice postului. Această situație este prevăzută în anexa 1 la Metodologia pentru aplicarea Ordinului nr. 2517/1998, iar componenta esențială analizată în evaluare este fișa postului.

Din actele depuse la dosar, cei doi inculpați, datorită situației de „debutanți” nici măcar nu semnaseră fișa postului, mai ales că din anexa nr. 4, expres la pct. 4 lit. c) se prevede „perioada de inițiere în executarea lucrărilor impuse postului la pct. 3, este de maxim 3 luni”. Mai mult chiar, Regulamentul de organizare și funcționare a direcției regionale vamale, în dispozițiile art. 54 și art. 57 prevede obligativitatea stabilirii sarcinilor personalului prin fișa postului, în raport cu care va opera și răspunderea funcționarului. Mergând mai departe, instanța constată că nici O.C. nr. 1/1999 nu a fost prelucrat inculpaților sus-amintiți, angajați recent. Din toate aceste aspecte relatate mai sus, coroborate cu Codul Vamal (Legea nr. 141/1997) și cu statutul funcționarului public (Legea nr. 188/1999), instanța a constatat că asupra inculpaților P.C.

și C.B. nu poate opera răspunderea penală pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu prevăzută și pedepsită de art. 249 C. pen., deoarece, în primul rând nu aveau calitatea de funcționar vamal, nedepunând nici jurământ așa cum prevăd art. 29 și art. 55 din legile arătate mai sus, pentru că nu se împlinise termenul prevăzut. Mai mult chiar, în conformitate cu prevederile art. 19 C. pen., pentru existența culpei este necesar ca făptuitorul să trebuiască și să poată prevedea rezultatul, or, cei doi inculpați erau în perioada de probă (debutanți) nu cunoșteau obligațiile ce le reveneau, lipsind un element constitutiv al infracțiunii sub aspect subiectiv.

Mai departe mergând pe firul derulării faptelor reținute în sarcina celor doi inculpați, instanța a constatat că nu există nici măcar o legătură de cauzalitate între ceea ce au făcut cei doi inculpați și producerea tulburării sau pretinsului prejudiciu ce li se reține în sarcină, deoarece semnarea ori nesemnarea fișei anexei nr. 1 nu a avut nici o înrâurire pozitivă sau negativă în completarea de către inculpatul S.L. a respectivei adrese sau în decizia desului B.S.C.V. Giurgiu asupra acordării de facilități. Urmează ca în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., să fie achitați inculpații P.C. și C.B., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 249 alin. (1) C. pen.

Referitor la faptele săvârșite de inculpații P.M., N.M., T.A.C., D.L.V., M.V.T. și M.L.N. Orice faptă susceptibilă de a deveni infracțiune, în sensul legii penale, trebuie săvârșită cu voința și conștiința, adică cu vinovăție. Vinovăția implică deci un act de conștiință, o atitudine a conștiinței în raport de urmărite faptei și un act de voință sub impulsul căruia este realizată fapta. Din materialul probator al dosarului, rezultă în mod indubitabil că în cadrul Biroului Vamal Zona Liberă Giurgiu, Ordonanța nr. 1/1999 nu a fost prelucrată lucrătorilor vamali de către conducerea Biroului Vamal (a se vedea declarațiile martorilor M.M. și A.C.). Mai mult chiar, din probele administrate, rezultă că cei doi șefi (M.M.

și A.C.) în prezența aproape permanentă a reprezentantului organului ierarhic superior B.S.C.V. Giurgiu, martorul C.V., au format convingerea lucrătorilor vamali că importurile de cafea efectuate de SC A.H. nu se încadrează în regimul de facilități vamale prevăzute de art. 11, pct. 3 din O.C. nr. 1/1999, respectiv procedura aplicată importului repetat de materii prime, fără verificarea fiecărei operațiuni (Anexa 1). De fapt, informarea către Biroul de Supraveghere și Control Vamal se făcea sau trebuie să se facă sub semnătură și cu aplicarea ștampilei de către conducerea biroului vamal (șef M.M. și adj. A.C. care s-a sinucis) și nicidecum de către un singur lucrător vamal.

În nici unul din cazurile reținute în sarcina inculpaților, liberul de vamă nu a fost acordat de inculpați, ci de către serviciul „Contabilitate” (Anexa 2). În perioada 1 ianuarie 1999 – 30 iunie 1999 procedura uzuală impusă de conducerea biroului vamal (M.M., A.C.) sub autoritatea și în prezența reprezentantului B.S.C.V. Giurgiu (C.V.) respectiv, metodologia de la art. 11 pct. 3 din O.C. 1/1999 „importuri repetate de materii prime” s-a aplicat în 389 de operațiuni de import similare. Abia la data de 19 iulie 1999 prin adresa 669/T a D.G.U. – B.S.C.V. Giurgiu s-a stabilit că începând cu data primirii prezentei adrese, pentru toate societățile comerciale care au sediul sau punctul de lucru situat în raza de competență a D.R.V.

București și care solicită facilități vamale în baza Legii nr. 35/1991 pentru importul de cafea verde, se vor aplica prevederile O.C. 1/1999 pct. 1, respectiv „pentru fiecare operațiune se va informa în scris B.S.C.V. Giurgiu care va comunica decizia luată” (Anexa 3). Abia în acest moment, toți lucrătorii vamali din cadrul D.G.V. Giurgiu au luat cunoștință despre metodologia ce urma a fi aplicată importurilor de cafea verde. Așa cum rezultă din actele dosarului, Parchetul de pe lângă C.S.J. și-a revizuit opinia într-o speță identică și a disjuns cauza privind pe lucrătorii vamali din cadrul Biroului Vamal Zona Giurgiu, între care și inculpații P.M. și N.M., dar după întocmirea acestui rechizitoriu (7 iunie 2000) și prin rezoluția din 5 iunie 2002 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen. (Anexa 4). Instanța a constatat din analiza întregului material probator al dosarului că inculpații sus-amintiți și-au exercitat cu bună credință atribuțiunile de serviciu, că nu se poate reține în sarcina lor vreo intenție delictuoasă. Urmează ca în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., inculpații să fie achitați. Referitor la faptele săvârșite de inculpatul N.G. Inculpatul N.G. alături de inculpații amintiți mai sus, i se reține că la data de 25 februarie 1999 fără nici un act justificativ în acest sens a acordat liber de vamă în regim de facilități vamale, importului de cafea efectuat de SC A.H. și că deși cunoștea dispozițiile O.C. 1/1999 nu a informat în scris B.S.C.V.

Giurgiu, despre acordarea facilităților vamale, în vedere efectuării controlului prevăzut de acest act normativ. O.C. nr. 1/1999 a intrat în vigoare cu puțin timp înainte de prima operațiune efectuată de agentul comercial A.H. și nu a fost prelucrat lucrătorilor vamali, mai ales că din extrasul cu semnăturile lucrătorilor vamali, nu rezultă mențiunea materialului și a datei prelucrării. Mai mult chiar O.C. 1/1999 nu era prelucrat în februarie 1999 nici chiar la nivelul B.S.C.V. București, organ de supraveghere și control al Biroului Zona Liberă Giurgiu, aspect ce rezultă chiar din declarațiile mai multor inspectori vamali printre care și cea a inculpatului C.B. Nici unui inculpat care a lucrat la vamă nu i s-au trasat sarcini specifice de aplicare a O.C.

1/1999 de către conducerea biroului vamal, fiecare a efectuat verificarea documentației sau operațiuni de verificare a mărfurilor, așa cum de altfel a făcut și inculpatul N.G., care a efectuat verificarea documentației și a mărfii pentru importul din 25 februarie 1999 aplicând ștampila în rubrica a) și c), corespunzător acestor segmente, din declarația vamală. Actele de verificare a documentației sau a mărfurilor și completarea declarației vamale în mod corespunzător nu însemna acordarea liberului de vamă, deoarece: - liberul de vamă se acordă în scris, dacă sunt îndeplinite condițiile și dacă sunt efectuate formalitățile de vămuire, numai după prezentarea documentelor legale care atestă efectuarea plății datoriei vamale (art. 73 C. vam.); - datoria vamală se achită de liberul de vamă, în cazul regimurilor vamale definitive, precum și în cazul când regimul vamal respectiv se încheie în termen (art. 159 C. vam.).

De menționat este și faptul că nici una din cele 12 declarații nu conțin mențiunea acordării liberului de vamă, mai mult chiar, datoria vamală a fost achitată pentru câteva importuri chiar ulterior eliberării vamale cu mențiunea din rubrica respectivă în sensul că datoria fusese achitată. Din probele administrate, rezultă că liberul de vamă nu-l putea da, decât martora M.M. (a se vedea declarația martorului C.V. în fața instanței) și că inculpatul N.G. și-a îndeplinit în mod corect atribuțiile ce-i reveneau. Urmează ca și în cazul inculpatului N.G. instanța să constate că nu sunt îndeplinite elementele constituitive ale infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată și în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen., să îl achite pe inculpat. Referitor la faptele reținute în sarcina inculpatului C.I. Din ansamblul probator al dosarului, rezultă în mod clar că inculpatul C.I. și-a exercitat atribuțiile de serviciu în mod corect, el nu a acordat liber de vamă pentru mărfurile cuprinse în Declarația vamală de import nr. 524/1999, activitatea sa limitându-se la controlul documentar și fizic. Nici sub aspectul subiectiv, infracțiunea reținută în sarcina inculpatului nu poate subzista, deoarece nu rezultă din nici o probă că ar fi întreprins vreo acțiune sau prin omisiune ar fi determinat exonerarea agentului importator de plata taxelor vamale în mod ilegal. Și în cazul inculpatului C.I., instanța a constatat că acesta nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, urmând a fi achitat conform art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen. Așa fiind, prejudiciul cauzat urmează a fi suportat numai de cei doi inculpați vinovați de comiterea infracțiunilor imputate, motiv pentru care în conformitate cu dispozițiile art. 14 și art. 346 C. proc. pen., va fi admisă acțiunea civilă aferentă cauzei penale. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel în termen, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, inculpatul M.H. și partea civilă Ministerul Finanțelor criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, motivele parchetului vizează nerezolvarea fondului cauzei de către prima instanță care nu a dispus și cu privire la infracțiunea de uz de fals reținută în sarcina inculpatului M.H., asupra netemeiniciei achitării inculpaților S.L., P.C., C.B., P.M., N.M., T.A.C., D.L., M.V.T., C.I., N.G.

și M.L.N. ca și sub aspectul greșitei individualizări a pedepselor aplicate inculpaților M.H. și S.A.Y. solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță. Inculpatul M.H. s-a raliat acestor concluzii arătând că înțelege și el să fie rejudecat în condițiile în care nu i s-a asigurat un translator oficial deși a declarat că înțelege limba română, dar nu a putut să ofere explicații clare cu privire la faptele imputate. Partea civilă, Ministerul Finanțelor Publice nu s-a prezentat în instanță și nici nu a formulat în scris motivele de apel. Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia nr. 329/ A din 5 iunie 2003, admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice și desființează sentința atacată, în parte, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță cu privire la inculpatul M.H.

și latura civilă. Totodată, au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs, în termen, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, criticându-le pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând, în esență, că faptele imputate inculpaților S.L., D.L., M.V.T., C.I., N.G., M.L.N., C.B., P.C., P.M., N.M. și T.A.C., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată. Se solicită casarea hotărârilor și condamnarea inculpaților sus-menționați. Criticile formulate sunt neîntemeiate. Examinându-se hotărârile recurate, cum și actele dosarului, în raport cu motivele de casare invocate de procuror, se constată că, probele administrate în cauză au fost complet și just apreciate, fundamentând temeinic soluția dată de prima instanță și confirmată de instanța de apel în ceea ce privește achitarea sus-numiților inculpați pentru infracțiunile deduse judecății.

Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. pen., fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat ori al unei alte unități din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimonială acesteia, constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice. Sub aspectul laturii subiective, abuzul în serviciu se săvârșește numai cu intenție, care poate fi directă ori indirectă. Dat fiind că din probele administrate în cauză rezultă, de altfel cum însăși instanțele în considerentele hotărârilor atacate au reținut, că inculpatul S.L., șef birou supraveghere vamală a dat ordin lucrătorilor vamali P.C.

și C.B. să facă control la firma inculpatului M.H. și apoi, a confirmat prin semnătura sa, pusă pe lucrarea întocmită în executarea unui asemenea ordin, cu respectarea, iar nu cu încălcarea a atribuțiilor sale de serviciu și a prevederilor art. 13 din Legea nr. 141/1997, este evident că pentru existența infracțiunii de abuz în serviciu lipsește una din trăsăturile esențiale, și anume vinovăția. În aceste condiții, soluția de achitare a inculpatului, pentru infracțiunea de abuz în serviciu este legală și temeinică. Așa fiind, hotărârile atacate sunt temeinice și legale sub aspectul sus-arătat. Este netemeinică și critica vizând greșita achitare a aceluiași inculpat pentru infracțiunea de fals intelectual.

În privința laturii subiective, infracțiunea de fals intelectual nu poate fi săvârșită, decât dacă se constată că autorul a acționat cu intenție. Ca atare, faptele de alterare a adevărului nu constituie infracțiuni, când alterarea s-a produs din culpă, printr-o eroare. În speță, atestarea în cuprinsul înscrisului, cu prilejul semnării acestuia, de către inculpatul S.L., a unor fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului, nu cade sub incidența art. 289 C. pen., deoarece s-a săvârșit dintr-o eroare, din culpă. Această concluzie rezultă mai întâi din situația necontestată, că inculpatul M.H. a prezentat acte cu conținut nereal, organelor vamale, pentru dovedirea și recunoașterea dreptului său la acordarea facilităților vamale, și apoi, din constatarea că, inculpatul S.L.

nu și-a dat seama că actele înfățișate erau false, ori cel puțin nu s-a aflat în îndoială în această situație, ținând seama de faptul că gradul de reușită al falsificării era așa de mare încât nu putea fi observat la vedere, ci numai în cadrul unui control cu metode științifice și profesionale. În consecință soluția de achitare a inculpatului pentru infracțiunea de fals intelectual, pe motiv că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, sub aspectul laturii subiective, este temeinică și legală. În atare situație, hotărârile atacate sunt temeinice și legale și sub aspectul sus-arătat. Nu este întemeiată nici critica vizând soluția de achitare a inculpaților P.C. și C.B.

pentru infracțiunea de neglijență în serviciu. Infracțiunea de neglijență în serviciu prevăzută de art. 249 C. pen., se săvârșește din culpă. Pentru stabilirea culpei este necesar să se constate că făptuitorul, în raport de aptitudinile sale, de pregătirea sa, de condițiile concrete în care a comis fapta, putea să aibă reprezentarea consecințelor firești ale acțiunii sau inacțiunii sale, rezultatul ei dăunător, dar el fie că a prevăzut acest rezultat, însă nu l-a acceptat, socotind fără temei că nu se va produce (culpă cu prevedere sau ușurință), fie că nu l-a prevăzut, deși trebuia și putea să-l prevadă (culpă simplă).

Inexistența culpei a fost corect dedusă, în speță, de către instanțe, care au dispus achitarea sus-numiților inculpați pentru infracțiunea de neglijență în serviciu, în raport de împrejurările concrete în care s-au comis faptele, precum și de persoana acestora care, erau angajați de puțin timp (8 zile), aflându-se într-o perioadă de probă (debutanți), fiind astfel nepregătiți pentru a îndeplini funcția de lucrător vamal și deci, în imposibilitate să poată prevedea consecințele conduitei lor. În consecință, ambele hotărâri sunt temeinice și legale și sub aspectul examinat mai sus. Tot astfel nu este întemeiată nici critica vizând greșita achitare a inculpaților P.M., N.M., T.A.C., D.L., M.V.T., M.L.N., N.G.

și C.I., pentru infracțiunea de abuz în serviciu. Din situația de fapt expusă și care corespunde probelor din dosar rezultă că sus-numiții inculpați nu aveau obligația verificării fiecărei operațiuni în parte, întrucât la pct. 2 al art. 3 din O.C. nr. 1/1999 se stipulează că în cazul agenților economici care importă în mod repetat materii prime, brigada de supraveghere și control vamal va lua decizia ca formalitățile vamale de import să se efectueze fără verificarea prevăzută în prezentul ordin, ori așa cum s-a reținut cei doi inculpați, M.H. și S.A.Y., efectuaseră deja importuri repetate de cafea verde. Urmează a se reține și împrejurarea că brigada de supraveghere și control vamal competentă putea decide asupra efectuării prin sondaj a controlului ulterior la sediul agenților economici importatori însă acest lucru la nivelul acestor organe de control nu s-a dispus niciodată.

Din toate aceste elemente, în mod corect instanțele au stabilit că faptele inculpaților, în condițiile în care au fost săvârșite, nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 248 C. pen., sub aspectul laturii subiective, pe baza căreia i-a și achitat, astfel că și sub acest aspect hotărârile atacate sunt legale și temeinice. Pentru considerentele expuse conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge ca nefondat recursul declarat de procuror.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 329 din 5 iunie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind pe inculpații S.L., C.B., P.C., P.M., N.M., T.A.C., D.L., M.V.T., C.I., N.G., M.L.N. Pronunțată în ședință publică, azi 10 octombrie 2003.