Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Dosarul nr.
1730/84/2008
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală

Decizia nr. 4024/2009 — ÎCCJ, Secția penală · Dosar nr. 1730/84/2008

Asupra contestație în anulare de față, În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: I. Prin Decizia penală nr. 2559 din 03 iulie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală pronunțată în Dosarul nr. 1730/84/2008 s-a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj împotriva Deciziei penale nr. 49 din 6 mai 2009 a Curții de Apel Cluj, secția penală și minori, privind pe inculpații G.M.S. și N.I.D.I. S-a casat decizia atacată numai cu privire la pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului N.I.D.I. și privind modalitatea de executare a pedepsei aplicată inculpatului G.M.S. și rejudecând: În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului N.I.D.I.

urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare, în loc de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. Cu privire la inculpatul G.M.S. s-a înlăturat modalitatea de executare a pedepsei rezultante de 3 ani închisoare, respectiv prevederile art. 86 1 - art. 86 3 C. pen. și art. 359 C. proc. pen., raportat la art. 86 4 C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (1) raportat la art. 64 lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen. S-au menținut celelalte dispoziții ale deciziei atacate. S-au respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații G.M.S., K.A.P.A. și N.I.D.I. împotriva aceleiași decizii.

S-a dedus din pedepsele aplicate inculpaților K.A.P.A. și N.I.D.I., timpul reținerii și al arestării preventive de la 19 martie 2008 la 3 iulie 2009. S-a luat act de retragerea recursului declarat de inculpatul C.N.A.V. împotriva aceleiași decizii. Au fost obligați recurenții inculpați G.M.S., K.A.P.A. și N.I.D.I. și C.N.A.V. la plata sumelor de câte 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 200 lei reprezentând onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu se vor avansa din fondul M.J.L.C. S-a reținut că prin sentința penală nr. 5 din 23 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Sălaj în Dosarul nr. 1730/84/2008, au fost condamnați inculpații:

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.