ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1182/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Arad, prin sentința

penală nr. 241 din 19 septembrie 2002, a condamnat pe inculpatul B.G., la:

- 4 ani închisoare pentru tentativă

la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20 raportat la art. 211 alin.

(2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit.

b) C. pen., prin completarea încadrării juridice dată faptei în art. 20

raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) C. pen. și art. 37 lit. b) din același

cod;

- 4 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 și art. 209 lit. g) și i)

C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.;

- 4 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 și art. 209

lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., a contopit aceste pedepse în pedeapsa cea mai grea, de 4 ani

închisoare, pe care a sporit-o cu un an, astfel că s-a dispus ca inculpatul să

execute pedeapsa de 5 ani închisoare.

Pe perioada și în condițiile art. 71

C. pen., a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C.

pen.

A constatat reparate prejudiciile

către părțile vătămate H.M. și R.V. și că nu există parte civilă în cauză.

În baza art. 118 lit. d) C. pen., a

confiscat de la inculpat suma de 100.000 lei.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc.

pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen.,

s-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive începând cu 18 august 2002,

până la zi.

În baza art. 191 și urm. C. proc.

pen., l-a obligat pe inculpat să plătească statului suma de 2.000.000 lei cu

titlu de cheltuieli judiciare și s-a dispus plata din fondurile Ministerului

Justiției a sumei de 300.000 lei către Biroul de Avocați Arad, reprezentând

onorar avocat din oficiu.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut următoarele:

În noaptea de 17 august 2002, prin

escaladarea gardului, inculpatul a pătruns în locuința părții vătămate H.M., de

unde a sustras o bicicletă marca Tohan, pe care apoi a vândut-o lui P.L. cu

50.000 lei, iar banii i-a cheltuit pe băuturi alcoolice.

În aceeași noapte, a revenit la

locuința aceleiași părți vătămate, intrând în locuință pe poarta pe care

anterior o lăsase deschisă și în timp ce căuta în dulap după bani, s-a sesizat

partea vătămată, care a început să strige după ajutor, împrejurare în care

inculpatul i-a astupat gura cu mâna, a trântit-o la pământ și a fugit. La scurt

timp, a fost descoperit de poliție.

S-a mai reținut în sarcina

inculpatului că, la 9 iulie 2002, a intrat în incinta fabricii de încălțăminte

din Pecica, de unde a sustras bicicleta marca Tohan, aparținând părții vătămate

R.V., pe care a vândut-o martorei M.M. cu 50.000 lei.

Pagubele au fost reparate, iar

părțile vătămate nu s-au constituit părți civile în cauză.

Fiind audiat, inculpatul a recunoscut

faptele.

Curtea de Apel Timișoara, prin

decizia penală nr. 419/ A din 6 noiembrie 2002, a respins ca nefondat apelul

formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, ce a vizat individualizarea

pedepsei.

Prin recursul formulat de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Timișoara se consideră că hotărârile pronunțate în

cauză sunt nelegale și netemeinice pentru că:

- faptele de furt imputate

inculpatului au fost greșit încadrate ca aflate în concurs potrivit art. 33 și

art. 34 C. pen. și nu ca o singură infracțiune continuată cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen.;

- instanța a procedat la schimbarea

încadrării juridice a faptei de tentativă la tâlhărie, prin încălcarea

prevederilor art. 334 C. proc. pen., deoarece, nu s-a atras atenția

inculpatului că are dreptul să ceară amânarea cauzei în vederea pregătirii

apărării.

Neprocedând în acest mod, se

conchide, că a fost încălcat dreptul de apărare care nu a mai putut fi

asigurat.

- pedeapsa aplicată pentru tentativă

la infracțiunea de tâlhărie a fost greșit individualizată, raportat la

criteriile menționate în art. 72 C. pen.

Recursul este neîntemeiat.

Potrivit art. 41 alin. (2) C. pen.,

pentru existența infracțiunii continuate este necesar ca toate acțiunile sau

inacțiunile care prezintă, fiecare, în parte, conținutul aceleași infracțiuni,

să fie săvârșite în realizarea aceleiași rezoluții. În consecință, în momentul

luării hotărârii, făptuitorul trebuie să aibă reprezentarea activității

infracționale pe care urmează să o desfășoare, în ansamblu său, cel puțin în

limitele ei generale.

În speță, faptele de furt fiind

săvârșite prin modalități diferite, în locuri diferite și la un interval de

timp relativ mare, profitând de anumite condiții prielnice, demonstrează că

inculpatul nu a avut încă de la început reprezentarea concretă și de ansamblu,

a activității infracționale desfășurate ulterior. Ca atare, el a acționat pe

baza unor hotărâri distincte, luate în mod spontan, reînnoite de fiecare dată

când s-a ivit prilejul să comită noi fapte de furt, situație în care, în mod

just s-a considerat de cele două instanțe că, în cazul în speță, sunt

aplicabile dispozițiile art. 33 lit. a) C. pen., cu privire la concursul de

infracțiuni și nu acelea ale art. 41 alin. (2) C. pen., referitoare la

infracțiunea continuată.

În consecință, sub aspectul

învederat, critica adusă hotărârilor nu este întemeiată.

Este, de asemenea, neîntemeiată și

critica adusă în cadrul celui de-al doilea motiv de casare.

Inculpatul a fost trimis în judecată

și pentru tentativă la infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 20 raportat

la art. 211 alin. (2) lit. b) C. pen.

La ultimul termen de judecată,

procurorul a cerut schimbarea încadrării juridice a faptei din dispozițiile

art. 20 raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) C. pen., în art. 211 alin. (2) lit.

b) și alin. (2

1

) lit. c) C. pen., iar apărătorul inculpatului fiind

prezent, a declarat că este de acord cu noua încadrare juridică solicitată.

După terminarea cercetării judecătorești, s-a trecut la dezbaterea în fond a

cauzei.

Cu ocazia dezbaterii cauzei în fond,

procurorul de ședință a solicitat ca inculpatul să fie condamnat pentru

tentativă la infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 20 raportat la art. 211

alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. c) C. pen.

Cu același prilej, apărătorul

inculpatului, fără a face vreo obiecțiune la susținerile procurorului, a

solicitat ca la stabilirea pedepsei să se aibă în vedere că acesta a recunoscut

faptele și a fost sincer.

Față de cele sus-arătate, condamnând

pe inculpat pentru infracțiunea menționată, nu se poate pretinde că a avut loc

o încălcare a dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., deoarece, apărătorul

acestuia a avut în vedere noua încadrare cerută de procuror și a precizat că ea

este corectă, în aceste condiții nemaifiind necesară lăsarea cauzei mai la urmă

sau eventual amânarea judecății, pentru a-și pregăti apărarea.

Așa fiind, și sub acest aspect,

critica formulată prin recursul parchetului, este neîntemeiată.

Tot astfel, este neîntemeiat și

motivul de casare vizând pedeapsa stabilită pentru tentativă la infracțiunea de

tâlhărie, aceasta fiind just individualizată față de gravitatea faptei comise

și de datele ce caracterizează persoana inculpatului care este recidivist, dar

cu o comportare sinceră pe parcursul procesului penal.

Criticile formulate fiind deci

neîntemeiate și din oficiu neconstatându-se alte temeiuri de casare a

hotărârilor atacate, urmează ca recursul declarat de parchet să fie respins ca

nefondat.

Se va deduce din pedeapsa aplicată,

timpul arestării preventive de la 18 august 2002, la 7 martie 2003.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva deciziei

penale nr. 419/ A din 6 noiembrie 2002 a Curții de Apel Timișoara, privind pe inculpatul

B.G.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului B.G. timpul arestării preventive de la 18 august 2002, la 7 martie

2003.

Onorariul pentru apărarea din oficiu

a intimatului inculpat, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 7

martie 2003.