ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1986/2010

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

La data de 4

noiembrie 2009, în cadrul dosarului de fond nr. 1336/46/2009, reclamanta E.E. a

solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.S.V.S.A., suspendarea Ordinului nr.

69.501 din 23 aprilie 2009, prin care s-a stabilit încetarea raporturilor de

serviciu, prin eliberarea sa din funcția publică, până la soluționarea

irevocabilă a fondului litigiului.

În motivare,

reclamanta a arătat că s-a adresat în prealabil, în conformitate cu

dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, autorității emitente, demersul său

rămânând fără răspuns, în cauză, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.

14 alin. (1) pentru admiterea cererii de suspendare a executării actului

administrativ, atât în ceea ce privește cazul bine justificat, cât și în ceea

ce privește paguba iminentă.

Prin

încheierea din data de 11 noiembrie 2009, Curtea de Apel Pitești, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de

petenta E.E., și a dispus suspendarea Ordinului nr. 69.501 din 23 aprilie 2009,

până la soluționarea fondului contestației.

Pentru a

hotărî astfel, curtea de apel a reținut faptul că ordinul contestat în cauză,

indică ca temei de drept O.G. nr. 42/2004, privind organizarea activității

sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, Legea nr. 188/1999, H.G.

nr. 130/2006, privind organizarea și funcționarea A.N.S.V.S.A. și O.U.G. nr.

37/2009.

Declararea

neconstituționalității legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, a fost apreciată

de instanța de fond drept o împrejurarea de fapt și de drept de natură să

creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, în

sensul dispozițiilor art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce

privește condiția pagubei iminente, instanța a constatat că pierderea postului

reprezintă pentru reclamantă o pagubă importantă din punct de vedere material,

aceasta cu atât mai mult cu cât reclamantei nu i-a fost imputată nici o culpă

și totodată, în condițiile în care în locul reclamantei nu a fost numită o persoană

cu aceleași abilități ca acesteia, instanța a apreciat că poate fi reținută ca

îndeplinită condiția pagubei iminente deopotrivă din perspectiva prejudiciului

suferit de intimată.

Împotriva

acestei sentințe, în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., a declarat

recurs pârâta A.N.S.V.S.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Ca prim motiv

de nelegalitate, recurenta a invocat încălcarea de către prima instanță a

dreptului său la apărare, atunci când a procedat la soluționarea cererii de

suspendare a Ordinului nr. 69.501 din 23 aprilie 2009, formulată de reclamantă

în cadrul litigiului având ca obiect anularea acestui act administrativ, la

chiar termenul la care această cerere a fost formulată, fără acordarea unui nou

termen de judecată, pentru a i se permite să-și formuleze apărarea.

Recurenta a

susținut apoi, faptul că instanța de fond a omis să se pronunțe prin încheierea

atacată, asupra cererii sale de conexare a cererii de suspendare a Ordinului

nr. 69.501/2009 formulată de reclamantă în dosarul nr. 1.336/46/2009, cu

cererea de suspendare a aceluiași act administrativ, formulată de aceeași

reclamantă, în dosarul nr. 1.350/46/2009.

Totodată,

recurenta a criticat încheierea primei instanțe, ca nelegală și netemeinică în

ceea ce privește soluția pronunțată pe fond, susținând în esență, faptul că în

mod greșit s-a reținut că cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004 sunt

îndeplinite de cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 69.501/2009

emis de A.N.S.V.S.A.

Examinând

hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, precum și a prevederilor

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este

nefondat, pentru următoarele considerente.

Analizând

încheierea atacată din perspectiva primului motiv de nelegalitate invocat de

recurentă, Înalta Curte constată că din încheierea din data de 4 noiembrie

2009, în care au fost consemnate dezbaterile și susținerile părților din

ședința de judecată de la acea dată, încheiere parte integrantă a hotărârii

atacate, rezultă că instanța a trecut la soluționarea cererii de suspendare,

doar după ce, în prealabil, a pus-o în discuția părților, astfel cum prevăd

normele de procedură civilă. În raport cu această realitate, având în vedere

totodată și caracterul urgent al pricinii ce a impus instanței soluționarea

acesteia cu celeritate, Înalta Curte va retine netemeinica afirmațiilor

recurentei, în susținerea motivului de nelegalitate privind încălcarea

dreptului său la apărare, și aceasta cu atât mai mult cu cât, instanța de fond,

conformându-se dispozițiilor art. 156 alin. (2) C. proc. civ., a amânat

pronunțarea, oferindu-le astfel părților, posibilitatea să depună concluzii

scrise.

Nefondată

este și critica recurentei, formulată în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

potrivit cu care încheierea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină,

dat fiind faptul că instanța ar fi omis să se pronunțe asupra cererii sale

formulată, în temeiul art. 164 alin. (1) C. proc. civ., privitoare la conexare

a cererii de suspendare a Ordinului nr. 69.501/2009 formulată de reclamantă în

dosarul nr. 1.336/46/2009, cu cererea de suspendare a aceluiași act

administrativ, formulată de aceeași reclamantă, în dosarul nr. 1.350/46/2009.

Astfel, atât

din examinarea actelor dosarului de fond cât și din chiar susținerile

recurentei-pârâte, rezultă că cererea de conexare a fost formulată de aceasta

după închiderea dezbaterilor și rămânerea instanței în pronunțare asupra

cererii de suspendare (respectiv prin intermediul unei cereri de repunere pe

rol a cauzei). Astfel fiind, în mod corect prima instanță nu s-a pronunțat

asupra acestei cereri, aceasta întrucât după închiderea dezbaterilor (art. 150

C. proc. civ.) judecătorii ce alcătuiesc completul de judecată vor delibera în

vederea pronunțării hotărârii. Astfel, după închiderea dezbaterilor nu mai pot

fi depuse cereri noi prin intermediul concluziilor scrise, întrucât, în caz

contrar, instanța ar încălca principiul contradictorialității dezbaterilor, al

dreptului la apărare dar si dispozițiile art. 294 C. proc. civ., conform căruia

în apel nu se poate schimba obiectul si nici cauza cererii de chemare in

judecata si nici nu se pot face cereri noi.

În ceea ce

privește motivul de recurs, potrivit căruia, în esență, nu ar fi îndeplinite

condițiile cerute la art. 14 din aceeași lege, rezultă că și acesta este

nefondat.

Astfel, prin decizia

nr. 1.257/2009 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională a constatat că

Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009, privind unele măsuri de îmbunătățire

a activității administrației publice este neconstituțională, constând în

emiterea de către Guvern a unei ordonanțe de urgență într-un domeniu care,

potrivit art. 115 alin. (6) din Constituție, este sustras competenței sale.

Caracterul

executoriu al unui act administrativ are ca temei fundamental prezumția de

legalitate care funcționează în favoarea acestuia ca urmare a faptului că orice

act administrativ este emis în baza și în limitele legii, așa cum este și cazul

Ordinului nr. 69.501/2009 care a fost emis, între altele, și în temeiul O.U.G.

nr. 37/2009.

Or, în

situația în care temeiul legal al unui act administrativ a fost declarat

neconstituțional, prezumția de legalitate nu mai funcționează în favoarea

actului administrativ în litigiu, ceea ce face să existe un caz bine justificat

pentru suspendarea sa până la soluționarea cererii de anulare a acestuia.

În ceea ce

privește existența celei de-a doua condiții, a existenței unei pagube iminente,

instanța de recurs reține că instanța de fond a judecat corect.

Este

necontestat că urmare a emiterii ordinului în litigiu, intimata-reclamantă a

fost trecută pe o funcție publică de execuție, ceea ce reprezintă o diminuare a

drepturilor salariale produsă în temeiul unui act administrativ în favoarea

căruia nu mai există prezumția de legalitate, astfel că și condiția iminenței

unei pagube este îndeplinită.

În concluzie,

pentru motivele arătate mai sus, soluția instanței de fond este legală și

temeinică, recursul fiind nefondat și urmând să fie respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de A.N.S.V.S.A., împotriva încheierii din 4 noiembrie 2009 a

Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 20 aprilie 2010.