ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3107/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 142 din 28 noiembrie 2002, Tribunalul Călărași a condamnat pe inculpatul Z.F. la 5 ani închisoare, pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (furtul a 10 oi în noaptea de 22 aprilie 2001), 10 ani închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. a) și d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b), art. 75 lit. a) și art. 13 C. pen. (sustragerea a 19 oi în noaptea de 10 mai 2001) și 10 ani închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. a) și d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b), art. 75 lit. a) și art. 13 C. pen.

(sustragerea unei lanterne de la D.S. și a unui telefon mobil de la H.M.). În baza art. 33 – art. 34 C. pen., inculpatul execută pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare. Inculpatul a fost obligat să plătească despăgubiri civile în sumă de 80.000 lei către partea civilă D.S. și 34.000.000 lei către partea civilă H.M. Pentru pronunțarea acestei hotărâri, prima instanță a reținut următoarea stare de fapt: În lunile aprilie și mai 2001, inculpatul Z.F., împreună cu alți făptuitori, în grupuri diferite, au săvârșit mai multe infracțiuni de sustragere pe raza comunei Frumușani, județul Călărași. Astfel: 1. În noaptea de 22 aprilie 2001, inculpatul Z.F., împreună cu inculpații O.L., M.V. și F.M., au hotărât să fure oi de la stâna părții vătămate H.M.

În baza acestei hotărâri, ei s-au deplasat cu căruța inculpatului M.V., în jurul orei 21,00, la stâna lui H.M., de unde au furat 10 oi, pe care le-au sacrificat în câmp, vânzându-le apoi numitului M.I., din București, cu suma de 4.000.000 lei, pe care au împărțit-o. Deși inculpatul Z.F. în declarațiile de la urmărirea penală, inclusiv în fața procurorului și în prezența apărătorului a recunoscut, în detaliu, fapta săvârșită, la instanță a negat să fi sustras cele 10 oi, pretinzând doar că, împreună cu ceilalți făptuitori, s-au deplasat la stână, dar nu au furat nimic. Recunoașterile inculpatului de la urmărirea penală, parțial și în instanță, se coroborează cu declarațiile martorului M.I. și martorului H.M.

2. În seara de 10 mai 2001, în jurul orei 21,30, în baza înțelegerii prealabile, inculpatul Z.F., împreună cu F.M., M.M., M.Șt., O.L., M.V. și M.V., cu două căruțe, s-au deplasat la stâna lui H.M. pentru a fura ori. Au oprit căruțele la cca. 30 m de stână, la ele rămânând de pază M.V. și M.V. Ceilalți patru, împreună cu inculpatul Z.F., înarmat cu o furcă, s-au deplasat la vagonul dormitor de la stână, unde a apărut D.S., cioban, care a îndreptat către ei lumina unei lanterne. Inculpatul Z.F. a lovit cu furca peste mână și picior pe D.S., deposedându-l de lanternă. Făcând mare larmă și observând că în vagon se mai află două persoane, le-au amenințat cu moartea cerându-le să nu iasă afară, în același timp inculpatul Z.F.

spărgând un geam, sub amenințare, a luat de la H.M. telefonul mobil. În aceste condiții, cei 5 inculpați au sustras din stână 19 oi, pe care le-au sacrificat în câmp, după care au fost transportate la București și vândute lui M.I. cu suma de 7.600.000 lei, pe care au împărțit-o. Inculpatul Z.F. s-a sustras de la urmărirea penală până la 9 iulie 2002, când a fost reținut de organele de poliție, ceilalți inculpați fiind judecați în alte cauze. Împotriva hotărârii primei instanțe a declarat apel inculpatul Z.F., solicitând redozarea pedepsei. Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 165/ A din 20 martie 2003, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.

Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul care, personal și prin apărător, a solicitat schimbarea calificării juridice din infracțiunea de tâlhărie în cea de furt calificat, pretinzând că nu a folosit violențe pentru sustragerea bunurilor, iar în subsidiar a cerut reducerea pedepselor aplicate. Recursul este nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 211 alin. (1) C. pen., constituie infracțiunea de tâlhărie și furtul săvârșit prin întrebuințarea de violențe sau amenințări, precum și furtul urmat de întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii, ori pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea.

Din probele administrate la urmărirea penală și la cercetarea judecătorească, rezultă indubitabil, că inculpatul Z.F., împreună cu ceilalți 4 inculpați, în noaptea de 10 mai 2001, potrivit înțelegerii prealabile, în mod organizat, folosind amenințări, iar inculpatul lovind și cu furca pe ciobanul D.S., a deposedat pe acesta de lanternă și pe stăpânul stânei H.M. de un telefon mobil, participând apoi la sustragerea celor 19 oi, care au fost sacrificate și apoi vândute. Așa fiind, situația de fapt, împrejurările săvârșirii ei, precum și vinovăția inculpatului Z.F. pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (1) și (2) lit. a) și d) C. pen., rezultă din probele complet analizate și just apreciate de către instanțele de judecată, care nu au comis nici o eroare gravă de fapt, în legătură cu stabilirea realității infracționale.

De asemenea, este nefondată și critica formulată de către inculpatul Z.F., privind pedepsele aplicate și menținute de instanța de apel, deoarece la individualizarea lor s-a avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., reținându-se în mod corect, gravitatea faptelor comise, în mod organizat, frecvența acestora și respectiv repetarea lor, sub teroarea amenințărilor cu moartea și pericolul social ridicat al persoanei inculpatului, fără ocupație, care în antecedente a mai suferit trei condamnări între un an și 6 luni și 3 ani și 6 luni închisoare, pentru infracțiuni de furt calificat, sustrăgându-se în prezenta cauză peste un an de zile de la urmărirea penală, manifestând și nesinceritate, ci astfel că pedepsele aplicate nu pot fi apreciate ca severe, ele constituind un minim necesar realizării prevederilor art. 52 C. pen.

În consecință, Curtea constatând neîndeplinite cerințele motivelor de recurs invocate, iar din examinarea din oficiu a hotărârilor atacate nerezultând alte temeiuri de casare, astfel cum prevăd dispozițiile cuprinse în art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) din același cod, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Z.F., va deduce din pedeapsa de executat timpul arestării preventive și îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Z.F. împotriva deciziei penale nr. 165/ A din 20 martie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive de la 9 iulie 2002, la 27 iunie 2003. Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare. Pronunțată în ședință publică, azi 27 iunie 2003.