Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
Data
3 iulie 2003

Decizia nr. 3218/2003 — ÎCCJ, Secția penală — recurs împotriva sentinței nr. 101/2001 a Tribunalului Călărași

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 101 din 27 decembrie 2001, pronunțată de Tribunalul Călărași au fost condamnați inculpații: - S.M. la 8 ani închisoare, pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 lit. a), e), g) și i) și alin. (3) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. c) C. pen. - D.C.C. la 5 ani închisoare, pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) și alin. (3) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. În baza art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., același inculpat a mai fost condamnat la un an închisoare.

În temeiul art. 33 și art. 34 C. pen., s-a dispus executarea pedepsei cele mai grele, respectiv 5 ani închisoare. - J.V. la 4 ani închisoare, pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) și alin. (3) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice potrivit art. 334 C. proc. pen., din infracțiunea prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) și alin. (3) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 75 lit. a) C. pen. - J.G.I. la 2 ani închisoare, pentru infracțiunea, prevăzută de art. 264 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice conform art. 334 C. proc. pen., din infracțiunea prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.

În temeiul art. 81 – art. 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 4 ani. I s-a atras atenția asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. și s-a dispus punerea în libertate de îndată a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză. - G.C. la 4 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) și alin. (3) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. În baza art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de un an închisoare, pronunțată prin sentința nr. 183 din 10 mai 2003 a Judecătoriei Oltenița, inculpatul G.C. urmând să execute în total 5 ani închisoare. - T.C.

la 4 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) și alin. (3) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. - P.M. la 6 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) și alin. (3) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. c) C. pen. - J.A. la 4 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) și alin. (3) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. - M.Șt. la 5 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) și alin. (3) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

- D.N.D. la 2 ani și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 – art. 209 lit. a), g) și i) și alin. (3) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 99 C. pen. În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea specială în folosul statului de la inculpații S.M. și P.M. a celor două foarfeci mecanice tip „gură de lup” sau contravaloarea acestora în sumă de 100.000 lei, iar de la inculpații D.C.C., S.M., P.M., T.C. și D.N.D. a sumei de 10.000.000 lei obținută în urma valorificării conductorilor din aluminiu. A fost admisă cererea formulată de partea civilă SC T. SA București și inculpații obligați să-i plătească suma totală de 616.595.132 lei cu titlu de despăgubiri, plus dobânda legală aferentă calculată până la data acoperirii totale a pagubei după cum urmează: - inculpații D.C.C., S.M., P.M., T.C.

și inculpatul minor D.N.D., toți în solidar, ultimul în solidar și cu părțile responsabile civilmente D.C. și D.T. la plata sumei de 112.818.912 lei; - în solidar inculpații D.C.C., S.M., P.M., T.C. și inculpatul minor D.N.D., acesta din urmă în solidar cu părțile responsabile civilmente D.C. și D.T. la plata sumei de 56.409.456 lei. - pe inculpații D.C.C., S.M., J.A., J.V. și inculpatul minor D.N.D., toți în solidar, iar minorul în solidar și cu părțile responsabile civilmente la plata sumei de 169.228.368 lei; - pe inculpații M.Șt. și P.M. în solidar la plata sumei de 138.069.200 lei; - pe inculpații P.M., M.Șt. și G.C., toți în solidar la plata sumei de 138.069.200 lei. S-a luat act că din prejudiciul total s-a recuperat suma de 39.375.434 lei.

Totodată inculpații au fost obligați să plătească statului cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că inculpații au comis în grupuri diferite, la diverse intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, 6 fapte de furt calificat, astfel:

DECIDE Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, împotriva deciziei nr. 411 din 2 iulie 2002 a Curții de Apel București privind pe inculpații S.M., D.C.C., J.G.I., J.V., G.C., T.C., P.M., J.A., M.Șt. și D.N.D. Casează decizia atacată precum și sentința nr. 101 din 27 decembrie 2001 a Tribunalului Călărași, numai cu privire la încadrarea juridică a infracțiunii comise de inculpatul J.V., la aplicarea art. 1 din Legea nr. 543/2002 în ce privește infracțiunea prevăzută de art. 264 C. pen., săvârșită de inculpatul J.G.I. și la cea prevăzută de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., săvârșită de inculpatul D.C.C., greșita aplicare a dispozițiilor art. 118 lit. d) C. pen., față de inculpații D.C.C., S.M., P.M., T.C.

și D.N.D., precum și la individualizarea pedepselor aplicate tuturor inculpaților. 1.Potrivit art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei comisă de inculpatul J.V., din infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) și alin. (3) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., în infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 lit. a), g) și i) și alin. (3) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 75 lit. c) C. pen., texte de lege în baza cărora condamnă pe inculpatul J.V. la 6 ani închisoare. 2. Potrivit art. 1 din Legea nr. 543/2002 constată că pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului J.G.I., pentru infracțiunea de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen., este grațiată în întregime condiționat.

Atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 7 din actul normativ menționat. 3. Înlătură dispozițiile art. 118 lit. d) C. pen., referitoare la confiscarea specială și cele referitoare la obligarea inculpaților D.C.C., S.M., P.M., T.C. și D.N.D. la plata sumei de 10.000.000 lei obținuți ca urmare a valorificării conductorilor de aluminiu sustrași. 4. În ce privește pe inculpatul D.C.C., înlătură dispozițiile art. 33 și art. 34 C. pen., descontopește pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor și anume: 5 ani închisoare, pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1)- art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 75 lit. a) C. pen.

și un an închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Majorează pedeapsa aplicată aceluiași inculpat, pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) și alin. (3) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 75 lit. a) C. pen., de la 5 ani închisoare, la 7 ani închisoare. Potrivit art. 1 din Legea nr. 543/2002, constată că pedeapsa de un an închisoare, aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., este grațiată în întregime condiționat. Atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 7 din actul normativ menționat.

5.Majorează pedeapsa aplicată inculpatului S.M., pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 – art. 209 lit. a), g) și i) și alin. (3) lit. c) C. pen., cu art. 37 lit. b) C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. c) C. pen., de la 8 ani închisoare, la 11 ani închisoare. 6. Referitor la inculpatul G.C., majorează pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 – art. 209 lit. a), g) și i) și alin. (3) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., de la 4 ani închisoare, la 6 ani închisoare. Menține dispozițiile art. 83 C. pen., astfel încât, inculpatul G.C. va executa în total 7 ani închisoare.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.