ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3835/2003

Asupra contestațiilor în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 1986 din 17

aprilie 2003, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul în anulare declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva sentinței penale nr. 1486 din 30 decembrie 1998 a Judecătoriei

sectorului 2 București, deciziei penale nr. 1858/ A din 20 decembrie 1999 a

Tribunalului București și deciziei penale nr. 1724 din 25 octombrie 2000 a

Curții de Apel București, privind pe inculpații I.M. și N.F.

Curtea, a casat hotărârile atacate

și rejudecând,

În baza art. 334 C. proc. pen., a

schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen., în infracțiunea

prevăzută de art. 248

1

, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

raportat la art. 258 și art. 13 C. pen., texte de lege în baza cărora l-a

condamnat pe inculpatul I.M. la pedeapsa de 8 ani închisoare și 4 ani

interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen.,

Curtea a schimbat încadrarea juridică a faptei inculpatului N.F. din

infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3), cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. și art. 13 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat

la art. 248

1

C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art.

13 C. pen., raportat la art. 258 C. pen. și l-a condamnat la 8 ani închisoare

și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C.

pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

Inculpații au fost obligați în

solidar la 247.596.195.136 lei despăgubiri civile plus dobânda legală de la

rămânerea definitivă a hotărârii până la achitarea integrală a debitului către

partea civilă C.B.

S-a menținut măsura sechestrului

asigurator aplicată la urmărirea penală asupra bunurilor inculpaților și au

fost obligați fiecare la cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva deciziei au făcut

contestație în anulare condamnații I.M. și N.F.

Condamnatul I.M. și-a motivat

contestația pe situația prevăzută la art. 386 lit. c) C. proc. pen., iar

condamnatul N.F. pe cazul prevăzut la art. 386 lit. a) C. proc. pen.

Contestațiile în anulare nu sunt

fondate.

Potrivit art. 386 lit. c) C. proc.

pen., împotriva hotărârii penale definitive se poate face contestație în

anulare când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare

a procesului penal din cele prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. f) și i), cu

privire la care existau probe în dosar.

În cauză contestatorul I.M. a invocat

cauză de încetare a procesului penal și motiv al contestației, intervenția

prescripției răspunderii penale.

Potrivit art. 248

1

C.

pen., coroborat cu art. 258 C. pen., limitele de pedeapsă pentru infracțiunea

reținută în decizia atacată în sarcina contestatorului sunt de la 5 la 10 ani.

Potrivit art. 122 lit. c), coroborat

cu art. 124 C. pen., termenul de prescripție specială a răspunderii pentru

această infracțiune este de 12 ani care în cauză s-ar împlini în 27 decembrie

2006.

Așa fiind, în mod corect instanța

care a judecat cauza în recursul în anulare nu a făcut aplicarea art. 121 C.

pen., referitoare la prescripția răspunderii penale și nu a încetat procesul

penal împotriva contestatorului I.M.

Pe de altă parte, potrivit art. 387

C. proc. pen., contestația în anulare poate fi făcută de oricare din părți, iar

contestația pentru motivele prevăzute de art. 386 lit. c) și d) C. proc. pen.

și de procuror.

În cauză, de la formularea

contestației până la judecare, contestatorul a decedat conform actelor depuse

la dosar. Cum în cauză, titularul contestației a fost partea, iar procurorul nu

și-a însușit-o, după decesul acesteia este firesc a fi respinsă și pentru acest

motiv, o contestație fără titular fiind lipsită de sens.

În ce-l privește pe N.F., nici contestația

acestuia nu este fondată.

Potrivit art. 386 lit. a) C. proc.

pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație când

procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către

instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii.

Or, în cauză, în cursul judecății

recursului în anulare care a durat 2 ani tocmai pentru insistența de a-l aduce

pe contestator la judecată, acesta a fost citat legal la adresa indicată de el

în cursul procesului penal, iar la ultimul termen, dat fiind că se mutase de la

vechea adresă a fost citat conform dispozițiilor legale și la sediul

Consiliului Local al sectorului 2.

Așa fiind, Curtea va respinge ca

nefondate contestațiile în anulare ale condamnaților și-i va obliga pe fiecare

la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

contestațiile în anulare formulate de condamnații I.M. și N.F. împotriva

deciziei penale nr. 1986 din 17 aprilie 2003 a Curții Supreme de Justiție,

secția penală.

Obligă pe condamnați la plata sumei

de câte 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi

17 septembrie 2003.