ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4126/2003

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 100 din 25 iunie 2003, Tribunalul Vâlcea, a condamnat pe inculpatul C.M. la 19 ani închisoare și 10 ani pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 69 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 C. pen., raportat la art. 175 lit. a) și i) din același Cod. Pe latură civilă inculpatul a fost obligat să plătească suma de 80.000.000 lei despăgubiri civile, părții civile G.G. Pentru a pronunța hotărârea instanța a reținut următoarea situație de fapt: În ziua de 12 mai 2002, inculpatul, pe fondul unei stări conflictuale mai vechi, cu victima C.A.

a premeditat și a lovit-o cu un cuțit, provocându-i moartea. Astfel inculpatul, predispus la un comportament violent, și pentru că în ziua de 9 mai 2002, avusese o discuție cu victima C.A., care-i reproșase faptul că nu i-a restituit, un împrumut mai vechi a luat hotărârea infracțională de a o ucide. În acest scop în ziua de 12 mai 2002, inculpatul a așteptat-o cunoscând că aceasta este plecată după cumpărături, și pe drum forestier s-a apropiat de victimă și a lovit-o din spate cu putere cu un cuțit, iar după ce aceasta a căzut a mai lovit-o de patru ori, abandonând-o, părăsind în aceiași zi și localitatea de domiciliu. Raportul medico - legal de autopsie a înscris că moartea victimei C.A. în vârstă de 70 ani a fost violentă, și s-a datorat insuficienței cardio – respiratorii acute consecutive secționării gâtului, leziunile putând fi produse prin lovire cu un corp tăietor înțepător.

Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite în baza procesului verbal de constatare întocmit de organele de urmărire penală, a actului medical de constatare medico – legală, și a declarațiilor martorilor V.F., U.M. și B.R. coroborate cu declarația de recunoaștere a inculpatului de săvârșire a faptei. Curtea de Apel Pitești, secția penală, prin decizia penală nr. 189/ A din 31 iulie 2003, a respins apelul declarat de inculpat împotriva sentinței primei instanțe, considerând nefondată critica formulată în sensul greșitei individualizării a pedepsei. Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul C.M., considerând că pedeapsa ce i s-a aplicat nu a fost individualizată cu luarea în considerare a tuturor criteriilor, prevăzute de art. 72 C. pen.

Recursul declarat de inculpat este neîntemeiat. Conform art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite de persoana infractorului și de împrejurările, care atenuează sau agravează răspunderea penală. Raportând cauzei aceste criterii generale de individualizare, se reține că instanța a acordat semnificația cuvenită gradului de pericol social al faptei primordial în acest complex. Persoana inculpatului de asemenea cu rol de orientarea aplicării pedepsei, în acest sens s-a reținut că acesta este cunoscut cu un comportament violent și adaptând o atitudine oscilantă în cursul urmăririi penale, a încercat să inducă în eroare organele de anchetă.

Pedeapsa de 19 ani închisoare se constată că este de natură a asigura, conform art. 52 C. pen., prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și reintegrarea în comunitate a inculpatului. Așa fiind nu există temeiuri de reducere a pedepsei așa cum a solicitat recurentul inculpat. Întrucât critica din recurs în sensul greșitei individualizări a pedepsei este neîntemeiată, iar din examinarea actelor dosarului se constată existența unor cazuri de casare, din cele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b), din același cod urmează a respinge recursul ca nefundat, cu obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare către stat.

Se va deduce din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 13 decembrie 2002, la 1 octombrie 2003 și se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.M., împotriva deciziei penale nr. 189/ A din 31 iulie 2003 a Curții de Apel Pitești. Deduce din pedeapsă, perioada arestării preventive a inculpatului de la 13 decembrie 2002, la 1 octombrie 2003. Obligă pe inculpat la plata sumei de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 1 octombrie 2003.