ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1519/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Într-un prim ciclu procesul,

Tribunalul Mureș, secția civilă, prin sentința nr. 188 din 12 aprilie 2000, a

admis în parte acțiunea formulată de G.S. împotriva pârâtului B.I., pe care l-a

obligat să restituie reclamantului suma de 5 milioane lei, echivalentă și

plătibilă la data de 7 iunie 1996.

Sentința a fost atacată cu apel de

către ambele părți.

Prin decizia nr. 107/A din 13 martie

2001, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția comercială și contencios administrativ,

a admis apelul declarat de reclamant și a schimbat sentința primei instanțe, în

sensul că a obligat pe pârât să-i restituie “suma împrumutată în cuantum de

7.600.000 lei, reactualizată la data plății efective în funcție de indicele de

devalorizare a monedei naționale începând cu data de 12.05.1995” și să-i

plătească cheltuieli de judecată în cuantum de 9.265.000 lei.

Apelul declarat de pârât a fost

respins.

Investită cu soluționarea recursului

declarat de pârâtul B.I., Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, prin

decizia nr. 1199 din 22 martie 2002, l-a admis, a casat decizia instanței de

apel, pentru încălcarea dreptului la apărare al apelantului pârât, și a trimis

cauza spre rejudecare.

Astfel reinvestită, Curtea de Apel

Târgu-Mureș, secția comercială și contencios administrativ, a pronunțat decizia

nr. 59/A din 23 septembrie 2003, prin care a admis ambele apeluri, a desființat

sentința tribunalului și a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Judecătoriei Reghin.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut că, nici prin acțiune și nici prin concluziile scrise din 12

iunie 2000, reclamantul nu a furnizat datele necesare pentru determinarea

valorii obiectului litigiului de natură civilă dedus judecății, aspect esențial

în stabilirea instanței căreia îi revine competența materială de soluționare a

cauzei.

Împotriva deciziei dată în apel

reclamantul a declarat recurs solicitând casarea ei și trimiterea cauzei la

aceeași instanță pentru soluționare pe fond, întrucât debitul urmărit, împrumut

nerestituit de pârât, reactualizat prin aplicarea indicelui de inflație, a fost

precizat ca având valoarea de 200.000.000 lei, fapt ce atrăgea competența

tribunalului în primă instanță, potrivit art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. în

vigoare la data introducerii acțiunii.

Recursul nu este fondat.

Este exact că în acțiunea introdusă

la 8 aprilie 1999, reclamantul a cerut obligarea pârâtului “la plata sumei de

200.000.000 lei, cu devalorizarea monedei naționale de la data intentării

acțiunii și până la achitarea efectivă”, cu precizarea că aceasta se compune

dintr-un împrumut de 7.600.000 lei acordat pârâtului la 12 iulie 1993,

nerestituit de acesta și din suma de 25.000.000 lei, diferența de la 30.000.000

lei încasată de pârât din vânzarea, la 12 iulie 1995, a imobilului cumpărat cu

banii împrumutați.

Cu toate acestea, în cauza penală

declanșată la plângerea părții vătămate G.S. împotriva inculpatului B.I.,

finalizată prin achitarea acestuia pentru fapta prevăzută și pedepsită de art.

213 C. pen. și îndrumarea părții civile la calea acțiunii civile, păgubitul

(actualul reclamant) și-a precizat totalul despăgubirilor ca fiind în sumă de

“97.918.400 lei reprezentând împrumutul de 7.600.000 lei, reactualizat prin

aplicarea indicelui de inflație” (până la 12 februarie 1998, data sentinței

penale).

Tot astfel, în cauza de față

(acțiunea fiind introdusă la 8 aprilie 1999), reclamantul, nemulțumit de

soluția primei instanțe, a declarat apel numai pe aspectul “neacordării

devalorizării sumei datorate”, adică a împrumutului de 7.600.000 lei,

nerestituit de pârât (dosar nr. 1415/2000 al Curții de Apel Târgu-Mureș, secția

comercială și contencios administrativ). Apelul i-a fost admis, astfel cum a

fost formulat și motivat, prin decizia nr. 107/A din 13 martie 2001 a aceleași

curți de apel, împotriva căreia reclamantul nu a declarat recurs.

În contextual celor redate, potrivit

cu care valoarea obiectului litigiului s-ar situa la nivelul unei sume

inferioare celei de 150.000.000 lei, până la care competența de soluționare a

cauzei în primă instanță revenea judecătoriei, conform art. 1 pct. 1 C. proc.

civ., soluția instanței de apel și îndrumările date instanței de rejudecare, în

sensul determinării exacte a valorii obiectului litigiului își găsesc deplină

justificare.

Față de cele ce preced, recursul se

privește ca nefondat urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul G.S. împotriva deciziei nr. 59/A din 23 septembrie 2002

a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția comercială și contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2004.