ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3575/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3575/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului civil de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin acțiunea adresată la 19 mai
1998 Judecătoriei Tg. Mureș reclamantul B.I. a solicitat în contradictoriu cu
pârâta P.A. să se dispună obligarea acesteia de a-i preda carnetul nr. 464
pentru a-și putea valorifica un număr de 1811 unități de fond depuse la 17
martie 1996 la F.N.I., filiala Mureș, iar în caz de refuz să fie îndrituit a le
ridica în nume propriu.
În motivarea acțiunii reclamantul a
arătat că la 20 martie 1996 a încheiat o convenție cu pârâta în temeiul căreia
i-a predat suma de 10.660 mărci germane în schimbul a 1811 unități de fond
existente la F.N.I. din totalul de 3623 depuse la 17 martie 1996 cu carnetul
nr. 464. Părțile au mai stabilit ca la 23 martie 1998 să-și retragă fiecare
unitățile de fond, și anume 1811 unități reclamantul și 1812 pârâta. Aceasta a
refuzat însă să-și îndeplinească obligația, astfel încât reclamantul a fost
nevoit să formuleze acțiune în justiție.
Prin sentința civilă nr. 5102 din 30
iunie 1998 Judecătoria Tg. Mureș a admis acțiunea astfel cum a fost formulată.
Ulterior prin decizia civilă nr. 979
din 10 iunie 1999 Tribunalul Mureș a admis apelul declarat de pârâtă, a
desființat sentința și a reținut cauza spre soluționare în fond, constatând că
judecătoria a încălcat normele de competentă referitoare la valoarea obiectului
litigiului.
Cu prilejul rejudecării cauzei
reclamantul și-a precizat acțiunea, în sensul că a solicitat obligarea pârâtei
să îi predea contravaloarea celor 1811 unități de fond la data de 23 martie
1998, actualizată în raport de indicele inflației până la achitarea sumei
datorate.
Prin sentința civilă nr. 119 din 14
martie 2000, Tribunalul Mureș a admis acțiunea precizată și a obligat-o pe
pârâtă să plătească reclamantului suma de 342.558.908 lei reprezentând valoarea
actualizată a celor 1811 unități de fond, la acest cuantum urmând să se
calculeze indicele de devalorizare a monedei naționale până la data plății.
Instanța a stabilit că susținerile
reclamantului privind plata efectuată și convenția încheiată între părți, pe
care ulterior pârâta nu a mai respectat-o sunt integral confirmate prin
probatoriile administrate. S-a reținut, de asemenea, că această convenție s-a
încheiat în mod legal, iar semnătura de pe înscris aparține pârâtei, astfel cum
au arătat martorii ce au asistat la momentul respectiv și a stabilit și
expertiza grafologică efectuată în dosarul penal nr. 2717/P/1998 al Parchetului
de pe lângă Judecătoria Tg. Mureș.
S-a mai avut în vedere că potrivit
înscrisurilor oficiale existente la dosar valoarea unei unități de fond F.N.I.
era la data de 23 martie 1998 la nivelul de 104.160 lei, iar coeficientul de
creștere a prețurilor din aprilie 1998 și până la data hotărârii a fost de
169,7%.
Împotriva acestei sentințe a
declarat apel pârâta, criticând-o și susținând în esență că:
- reclamantul este de rea-credință
și încearcă să-și însușească pe nedrept o sumă considerabilă de bani, în
condițiile în care pârâta a avut într-adevăr un carnet F.N.I. pe care l-a
lichidat, iar cel cu nr. 464 nu a existat în realitate;
- părțile au intenționat să
încheiere de fapt un contract de întreținere care nu s-a mai finalizat,
reclamantul fiind trecut ca împuternicit pe un carnet F.N.I., doar pentru că
pârâta, foarte în vârstă, avea dificultăți de a se deplasa;
- s-a calculat greșit de către
instanță cuantumul sumei la care a fost obligată.
Curtea de Apel Tg. Mureș, prin
decizia civilă nr. 84 din 13 noiembrie 2000, a respins, ca nefondat apelul
pârâtei, reținând că tribunalul a făcut o analiză corectă și completă a
probatoriilor administrate. A fost reiterată motivarea instanței de fond cu
privire la existența convenției dintre părți, refuzul pârâtei de a-și respecta
obligațiile și prejudiciul astfel cauzat reclamantului.
Recursul declarat de pârâtă
împotriva acestei decizii a fost admis de către Curtea Supremă de Justiție prin
decizia civilă nr. 1158 din 20 martie 2002; a fost casată decizia pronunțată în
apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță în vederea
clarificării a două aspecte esențiale:
- constatarea tehnico-științifică
grafologică nu a examinat o posibilă modalitate de comitere a eventualului fals
prin aplicarea scrierii pe o hârtie semnată în alb;
- nu s-a verificat susținerea
pârâtei, în sensul că ar fi atacat rezoluția din 4 februarie 1999 a Parchetului
de pe lângă Judecătoria Tg. Mureș.
În fond după casare, Curtea de Apel
Tg. Mureș a pronunțat decizia nr. 49 din 14 mai 2003 prin care a respins apelul
pârâtei împotriva sentinței civile nr. 119 din 14 martie 2000 a Tribunalului
Mureș.
Curtea de apel a reținut că
expertiza criminalistică grafologică efectuată în fond după casare de
Laboratorul Interjudețean Cluj de expertize criminaliste se coroborează cu
toate celelalte probatorii și exclude ipoteza falsului sub orice formă.
S-a mai stabilit că soluția dată de
organele de urmărire penală a fost confirmată și după exercitarea împotriva ei,
de către pârâtă, a căilor de atac.
În concluzie, Curtea a apreciat că
între părți s-a încheiat o convenție validă, ale cărei clauze au fost încălcate
de către pârâtă, care a produs astfel un prejudiciu ce a fost corect evaluat de
către tribunal.
Împotriva acestei decizii a declarat
recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate, în sensul prevederilor art. 304
pct. 9 C. proc. civ., sub două aspecte esențiale:
- instanțele au încălcat prevederile
art. 1180 și art. 1197 C. civ., cu privire la condițiile de validitate a
înscrisului sub semnătură privată, arătându-se pe de o parte că acesta nu
cuprinde mențiunea „bun și aprobat” și suma în cifre și litere, iar pe de altă
parte că în mod greșit s-a admis proba testimonială;
- curtea de apel nu s-a conformat
indicațiilor, obligatorii, în sensul prevederilor art. 315 C. proc. civ., cu
privire la efectuarea expertizei criminalistice grafologice, ale cărei
concluzii nu sunt edificatoare.
Examinând întregul material probator
administrat în cauză, Curtea reține că recursul este nefondat.
Este de menționat în primul rând că
și prin motivele de recurs pârâta și-a reiterat apărările, în sensul că nu a
existat o convenție între părți, totul nefiind decât o înscenare (sau, după
afirmațiile sale, o „inginerie financiară”) pusă la cale cu rea-credință de
către reclamant.
Cu toate acestea, în primul motiv de
recurs, pârâta critică înscrisul pentru pretinse vicii de formă, ceea ce
evidențiază contradicția clară în poziția sa procesuală.
Instanțele au apreciat în mod corect
că între părți a intervenit o convenție, materializată printr-un înscris, iar
consimțământul liber al pârâtei este atestat prin depozițiile a trei martori,
coroborate cu o constatare tehnico-științifică și o expertiză criminalistică
grafologică. Probele științifice au stabilit în mod neechivoc că orice ipoteză
privind un eventual fals este exclusă, ceea ce atestă că soluția Curții de Apel
Târgu-Mureș este corectă.
Și cea de-a doua critică formulată
este nefondată.
Curtea Supremă de Justiție a casat
prima decizie a Curții de Apel, dispunând rejudecarea și lămurirea a două
aspecte punctuale:
- efectuarea unei expertize
tehnico-științifice criminalistice care să evalueze toate ipotezele unui
eventual fals;
- verificarea stadiului soluționării
cauzei penale referitoare la pretinsa infracțiune de fals.
Instanța de trimitere s-a conformat
întocmai acestor indicații obligatorii, astfel încât dispozițiile art. 315
alin. (1) C. proc. civ., au fost respectate.
Așa fiind, Curtea va respinge
recursul ca nefondat conform art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
Văzând și dispozițiile art. 21 din
Legea nr. 246/1997.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul
declarat de pârâta P.
A.
împotriva deciziei nr. 49/ A din 14 mai 2003 a Curții de Apel Târgu Mureș,
secția civilă.
Obligă recurenta pârâtă la 34.000
lei taxă judiciară de timbru și 1.500 lei timbru judiciar.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 14 mai 2004.