ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6983/2004

Asupra recursului în de față:

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 6 ianuarie 1998 reclamantul P.N. a chemat

în judecată pârâții C.F. și C.R. pentru a fi obligați la plata sumei de

10.000.000 lei ca urmare a nerestituirii la termen a împrumutului de 24.000

mărci germane, realizat conform înscrisului sub semnătură privată, încheiat

între părți, stabilindu-se de comun acord ca termenul scadent să fie la data de

31 decembrie 1994.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că prin sentința civilă nr. 10155 din 9

octombrie 1996 a Judecătoriei Iași s-a dispus obligarea acestora la restituirea

sumei menționate, hotărârea fiind pusă în executare, dar cuantumul

neîndestulător datorită devalorizării monedei naționale.

În drept au fost

invocate dispozițiile art. 1584 și urm. C. civ.

La termenul de

judecată din 16 martie 1998, reclamantul și-a mărit câtimea pretențiilor la

100.000.000 lei.

Prin sentința

civilă nr. 1315 din 25 ianuarie 1999, Judecătoria Iași și-a declinat competența

materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, în temeiul

art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., întrucât prin expertiza contabilă,

cuantumul pretențiilor a fost stabilit la 215.484.902 lei.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul acestei din urmă instanțe, sub nr. 2193/1999, care prin

sentința civilă nr. 1368 din 30 noiembrie 1999 a admis acțiunea și a dispus

obligarea pârâților la 250.459.691 lei, despăgubiri și la 25.044.981 lei

cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut în esență că, deși prin sentința nr.

10155/1996 a Judecătoriei Iași ce constituie titlu executor pârâtul a fost

obligat la plata sumei de 24.000 mărci germane echivalentă cu 45.984.000 lei,

la data de 29 decembrie 1997 pârâtul a consemnat la C.E.C. suma de 51.049.534

lei, fără însă a pune la dispoziția reclamantului originalul recipisei.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel pârâții solicitând repunerea în termenul de

exercitare a acestei căi de atac și criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, sub aspectul aprecierii cuantumului daunelor.

Prin decizia

civilă nr. 12 din 5 aprilie 2002 Curtea de Apel Iași a respins excepția de

tardivitate a căii de atac, a admis apelul pârâților și a schimbat în parte

sentința civilă nr. 1368 din 30 noiembrie 1999 a Tribunalului Iași, în sensul

că a admis în parte acțiunea reclamantului și a obligat pârâții la 15.314.860

lei, daune interese și la 3.270.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a decide

astfel, instanța de control judiciar ordinar a apreciat că din dovada de

comunicare a dispozitivului hotărârii (fila 40 dosar fond) a rezultat că

sentința a fost comunicată la domiciliul din Iași, str. C. nr. 8, bloc C 2,

etajul 8 (în loc de etajul 7 cum era corect) și față de prevederile art. 100

alin. (1) pct. 4 și alin. (3) al aceluiași text procedural, actul de procedură

este lovit de nulitate absolută, iar apelul declarat în termen.

Cu privire la fondul pricinii, s-a reținut că, deși pârâții au consemnat

pe numele reclamantului-creditor la C.E.C., la data de 29 decembrie 1997 suma

datorată, acesta a refuzat inițial primirea.

Ca atare,

apelanții-debitori datorează daune moratorii ca urmare a executării cu

întârziere a obligației de restituire a sumei împrumutate la termenul scadent,

în temeiul art. 1088 C. civ., de la data punerii în întârziere, până la plata

efectivă a sumei împrumutate.

Decizia din apel

a făcut obiectul criticilor promovate de reclamantul P.N. prin intermediul căii

extraordinare de atac a recursului, pentru motivele încadrate de recurent în

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, au fost

dezvoltate critici privind aplicarea greșită a legii de procedură civilă

referitoare la regularitatea comunicării actelor de procedură; stabilirea

momentului de la care curg daunele moratorii; interpretarea greșită a efectelor

juridice privind procedura ofertei de plată și a consemnațiunii.

În combaterea

motivelor de recurs, pârâții C.R. și C.F. au depus întâmpinare prin care au

susținut legalitatea hotărârii instanței de apel referitoare la nulitatea

comunicării și au solicitat respingerea recursului.

Recursul este

nefondat.

Referitor la

prima critică, Înalta Curte apreciază că în mod corect, instanța de apel a

socotit că procedura de comunicare este lovită de nulitate absolută.

În petitul

cererii de chemare în judecată, reclamantul a indicat domiciliile pârâților ca

fiind în Iași, str. C. nr. 8, blocul C 2, scara A, etajul 8, apartamentul 29,

iar comunicarea sentinței civile nr. 1368 din 30 noiembrie 1995 s-a făcut la

etajul 7, în str. C. nr. 8, blocul C 2, scara A, deci cu încălcarea art. 100

alin. (1) pct. 4 și sancționat potrivit alin. (3) cu nulitatea absolută.

Pe cale de

consecință calea de atac a fost considerată ca exercitată în termen și cu

această motivare a fost respinsă excepția de tardivitate a apelului.

Cât privește

celelalte critici, nici acestea nu pot fi primite.

Reclamantul a

investit instanța cu o acțiune având ca obiect pretenții, izvorâte din

despăgubiri, datorate ca urmare a nerestituirii la termen a sumei de 24.000

mărci germane. Această cerere de chemare în judecată a fost introdusă după un

alt litigiu, prin care aceiași pârâți au fost obligați la restituirea

debitului, hotărâre ce a fost pusă în executare, iar suma datorată a fost

achitată la 29 decembrie 1997, prin consemnarea acesteia la C.E.C. de către

debitori. Această modalitate de stingere a obligației restituirii împrumutului

a fost datorată refuzului reclamantului creditor de a o primi.

Titlul executor

l-a constituit sentința civilă nr. 10155 din 9 octombrie 1996, pronunțată în

dosarul nr. 6788/1996 al Judecătoriei Iași.

În cererea

introductivă de instanță, reclamantul a solicitat despăgubiri în valoare de

10.000.000 lei, ca apoi, la termenul din 16 martie 1998 să-și majoreze câtimea

pretențiilor la 100.000.000 lei, conform art. 132 C. proc. civ.

Reclamantul deși

inițial s-a apărat arătând că nu a primit originalul recipisei de consemnare a

sumei și că această ofertă de consemnațiune este susceptibilă de nulitate, prin

nerespectarea condițiilor stipulate de art. 589 și urm. C. civ., ulterior a

recunoscut încasarea debitului.

În aprecierea

întinderii daunelor acordate, instanța de apel, în mod just a avut în vedere

împrejurarea că suma împrumutată a fost restituită, iar pentru întârzierea

debitorului a aplicat dobânda legală, în vigoare la acea dată.

Ca atare s-a

stabilit obligația pârâților de a plăti reclamantului suma de 15.314.860 lei, reprezentând

dobânda legală de 6% calculată la nivelul sumei datorată în titlul executor, pe

perioada cuprinsă între 8 septembrie 1997 și 29 decembrie 1997.

Ultimul motiv de

recurs nu se impune a fi cercetat și pentru că procedura anulării

consemnațiunii făcută de debitori în favoarea creditorului P.N. a făcut, la

rându-i obiectul de analiză într-o altă pricină (dosarul nr. 8253/1998 al

Tribunalului Iași) decizia civilă nr. 1846 din 2 iunie 1999), fiind stabilit cu

autoritate de lucru judecat că odată ce reclamantul creditor a primit

originalul chitanței C.E.C. și a încasat suma datorată, obligația debitorilor

de restituire a sumei împrumutate a fost executată, iar sancțiunea conduitei

culpabile a acestora s-a materializat în acordarea dobânzii legale socotită la

15.314.860 lei.

În consecință,

pentru considerentele mai sus expuse Înalta Curtea va respinge ca nefondat

recursul reclamantului, făcând aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza

a II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamantul P.N. împotriva deciziei nr. 12 din 5 aprilie

2002 a Curții de Apel Iași, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 9 decembrie 2004.