ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6983/2004

Asupra recursului în de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 6 ianuarie 1998 reclamantul P.N. a chemat în judecată pârâții C.F. și C.R. pentru a fi obligați la plata sumei de 10.000.000 lei ca urmare a nerestituirii la termen a împrumutului de 24.000 mărci germane, realizat conform înscrisului sub semnătură privată, încheiat între părți, stabilindu-se de comun acord ca termenul scadent să fie la data de 31 decembrie 1994. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin sentința civilă nr. 10155 din 9 octombrie 1996 a Judecătoriei Iași s-a dispus obligarea acestora la restituirea sumei menționate, hotărârea fiind pusă în executare, dar cuantumul neîndestulător datorită devalorizării monedei naționale.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 1584 și urm. C. civ. La termenul de judecată din 16 martie 1998, reclamantul și-a mărit câtimea pretențiilor la 100.000.000 lei. Prin sentința civilă nr. 1315 din 25 ianuarie 1999, Judecătoria Iași și-a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, în temeiul art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., întrucât prin expertiza contabilă, cuantumul pretențiilor a fost stabilit la 215.484.902 lei. Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei din urmă instanțe, sub nr. 2193/1999, care prin sentința civilă nr. 1368 din 30 noiembrie 1999 a admis acțiunea și a dispus obligarea pârâților la 250.459.691 lei, despăgubiri și la 25.044.981 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență că, deși prin sentința nr. 10155/1996 a Judecătoriei Iași ce constituie titlu executor pârâtul a fost obligat la plata sumei de 24.000 mărci germane echivalentă cu 45.984.000 lei, la data de 29 decembrie 1997 pârâtul a consemnat la C.E.C. suma de 51.049.534 lei, fără însă a pune la dispoziția reclamantului originalul recipisei. Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții solicitând repunerea în termenul de exercitare a acestei căi de atac și criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul aprecierii cuantumului daunelor.

Prin decizia civilă nr. 12 din 5 aprilie 2002 Curtea de Apel Iași a respins excepția de tardivitate a căii de atac, a admis apelul pârâților și a schimbat în parte sentința civilă nr. 1368 din 30 noiembrie 1999 a Tribunalului Iași, în sensul că a admis în parte acțiunea reclamantului și a obligat pârâții la 15.314.860 lei, daune interese și la 3.270.000 lei cheltuieli de judecată. Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar ordinar a apreciat că din dovada de comunicare a dispozitivului hotărârii (fila 40 dosar fond) a rezultat că sentința a fost comunicată la domiciliul din Iași, str. C. nr. 8, bloc C 2, etajul 8 (în loc de etajul 7 cum era corect) și față de prevederile art. 100 alin. (1) pct. 4 și alin. (3) al aceluiași text procedural, actul de procedură este lovit de nulitate absolută, iar apelul declarat în termen.

Cu privire la fondul pricinii, s-a reținut că, deși pârâții au consemnat pe numele reclamantului-creditor la C.E.C., la data de 29 decembrie 1997 suma datorată, acesta a refuzat inițial primirea. Ca atare, apelanții-debitori datorează daune moratorii ca urmare a executării cu întârziere a obligației de restituire a sumei împrumutate la termenul scadent, în temeiul art. 1088 C. civ., de la data punerii în întârziere, până la plata efectivă a sumei împrumutate. Decizia din apel a făcut obiectul criticilor promovate de reclamantul P.N. prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului, pentru motivele încadrate de recurent în art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, au fost dezvoltate critici privind aplicarea greșită a legii de procedură civilă referitoare la regularitatea comunicării actelor de procedură; stabilirea momentului de la care curg daunele moratorii; interpretarea greșită a efectelor juridice privind procedura ofertei de plată și a consemnațiunii.

În combaterea motivelor de recurs, pârâții C.R. și C.F. au depus întâmpinare prin care au susținut legalitatea hotărârii instanței de apel referitoare la nulitatea comunicării și au solicitat respingerea recursului. Recursul este nefondat. Referitor la prima critică, Înalta Curte apreciază că în mod corect, instanța de apel a socotit că procedura de comunicare este lovită de nulitate absolută. În petitul cererii de chemare în judecată, reclamantul a indicat domiciliile pârâților ca fiind în Iași, str. C. nr. 8, blocul C 2, scara A, etajul 8, apartamentul 29, iar comunicarea sentinței civile nr. 1368 din 30 noiembrie 1995 s-a făcut la etajul 7, în str. C. nr. 8, blocul C 2, scara A, deci cu încălcarea art. 100 alin. (1) pct. 4 și sancționat potrivit alin. (3) cu nulitatea absolută.

Pe cale de consecință calea de atac a fost considerată ca exercitată în termen și cu această motivare a fost respinsă excepția de tardivitate a apelului. Cât privește celelalte critici, nici acestea nu pot fi primite. Reclamantul a investit instanța cu o acțiune având ca obiect pretenții, izvorâte din despăgubiri, datorate ca urmare a nerestituirii la termen a sumei de 24.000 mărci germane. Această cerere de chemare în judecată a fost introdusă după un alt litigiu, prin care aceiași pârâți au fost obligați la restituirea debitului, hotărâre ce a fost pusă în executare, iar suma datorată a fost achitată la 29 decembrie 1997, prin consemnarea acesteia la C.E.C. de către debitori. Această modalitate de stingere a obligației restituirii împrumutului a fost datorată refuzului reclamantului creditor de a o primi.

Titlul executor l-a constituit sentința civilă nr. 10155 din 9 octombrie 1996, pronunțată în dosarul nr. 6788/1996 al Judecătoriei Iași. În cererea introductivă de instanță, reclamantul a solicitat despăgubiri în valoare de 10.000.000 lei, ca apoi, la termenul din 16 martie 1998 să-și majoreze câtimea pretențiilor la 100.000.000 lei, conform art. 132 C. proc. civ. Reclamantul deși inițial s-a apărat arătând că nu a primit originalul recipisei de consemnare a sumei și că această ofertă de consemnațiune este susceptibilă de nulitate, prin nerespectarea condițiilor stipulate de art. 589 și urm. C. civ., ulterior a recunoscut încasarea debitului. În aprecierea întinderii daunelor acordate, instanța de apel, în mod just a avut în vedere împrejurarea că suma împrumutată a fost restituită, iar pentru întârzierea debitorului a aplicat dobânda legală, în vigoare la acea dată.

Ca atare s-a stabilit obligația pârâților de a plăti reclamantului suma de 15.314.860 lei, reprezentând dobânda legală de 6% calculată la nivelul sumei datorată în titlul executor, pe perioada cuprinsă între 8 septembrie 1997 și 29 decembrie 1997. Ultimul motiv de recurs nu se impune a fi cercetat și pentru că procedura anulării consemnațiunii făcută de debitori în favoarea creditorului P.N. a făcut, la rându-i obiectul de analiză într-o altă pricină (dosarul nr. 8253/1998 al Tribunalului Iași) decizia civilă nr. 1846 din 2 iunie 1999), fiind stabilit cu autoritate de lucru judecat că odată ce reclamantul creditor a primit originalul chitanței C.E.C. și a încasat suma datorată, obligația debitorilor de restituire a sumei împrumutate a fost executată, iar sancțiunea conduitei culpabile a acestora s-a materializat în acordarea dobânzii legale socotită la 15.314.860 lei.

În consecință, pentru considerentele mai sus expuse Înalta Curtea va respinge ca nefondat recursul reclamantului, făcând aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P.N. împotriva deciziei nr. 12 din 5 aprilie 2002 a Curții de Apel Iași, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 decembrie 2004.