ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3111/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 132 din 11

februarie 2003, Tribunalul Iași a condamnat pe inculpatul Ș.I.F. la 10 ani

închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și

b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin.

(3) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen. și s-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.

Pentru pronunțarea acestei hotărâri,

prima instanță a reținut că inculpatul vecin cu partea vătămată M.R.D., în

vârstă de 14 ani, în ziua de 13 august 2002, a hotărât să întrețină raporturi

sexuale cu aceasta.

Profitând de dorința minorei de a

vinde un telefon mobil, inculpatul i-a propus să-l însoțească la un eventual

cumpărător. El a condus-o pe partea vătămată până în apropierea stației C.F.R.

Podu Iloaiei, unde a intrat într-o locuință, cerându-i fetei să îl aștepte în

stradă. Așteptând să se înnopteze, inculpatul a revenit la M.R.D.,

comunicându-i că presupusul amator nu a fost de acord cu cumpărarea

telemobilului. Apoi, i-a propus fetei să o conducă acasă, propunându-i un drum

mai scurt, pe o cărare, în prejma liniei ferate. La un moment dat, inculpatul

i-a cerut lui M.R.D. să întrețină relații sexuale. La refuzul părții vătămate,

inculpatul a lovit-o cu o palmă peste față și, trăgând-o de păr, a așezat-o la

pământ, unde a dezbrăcat-o de pantaloni și a întreținut un raport sexual cu ea,

deflorând-o.

După consumarea faptei, inculpatul

i-a spus părții vătămate să se îmbrace și să plece acasă. Revenind acasă

M.R.D., i-a spus bunicii sale cele întâmplate, după care au reclamat faptele

organelor de poliție.

Inculpatul a declarat apel

solicitând reducerea pedepsei, prin decizia penală nr. 125 din 8 aprilie 2003,

Curtea de Apel Iași respingând, ca nefondat apelul introdus cu motivarea că

pedeapsa aplicată se înscrie în limitele legale sancționatoare, putându-se

astfel realiza eficient scopurile prevăzute de art. 52 C. pen.

Împotriva acestei decizii,

inculpatul a declarat recurs, atât scris, cât și oral, solicitând achitarea, cu

motivarea că nu a întrebuințat violențe, partea vătămată acceptând să întrețină

cu el raporturi sexuale. În subsidiar, s-a cerut reducerea pedepsei aplicate.

Recursul este nefondat.

Prima instanță a făcut o analiză

corectă a probelor de la dosar, apreciind just situația de fapt și vinovăția inculpatului

Ș.I.F. și a încadrat corespunzător din punct de vedere juridic infracțiunea

săvârșită în dispozițiile art. 197 alin. (3) C. pen.

De asemenea, și instanța de apel,

analizând probele administrate, a ajuns, justificat, la aceleași concluzii.

Comiterea unei grave erori de fapt

presupune o contrarietate evidentă și necontroversată, între probele

administrate în cauză, pe de o parte și ceea ce au reținut instanțele prin

hotărârile lor, pe de altă parte.

În speță, însă, între probatoriul

aflat la dosar și hotărârile pronunțate există o concordanță, toate probele

reliefând vinovăția inculpatului.

Din examinarea probelor administrate

în cauză, în ansamblu și înlănțuirea lor logică, rezultă în mod neîndoielnic că

inculpatul a săvârșit infracțiunea de viol, el încercând, în anumite momente

ale procesului penal, respectiv în prima declarație la prima instanță, în

memoriul și ultimul cuvânt la instanța de recurs, să susțină că relațiile

sexuale avute cu victima au fost cu acceptul neviciat, al liberei exprimări a

voinței acesteia, dându-și seama de gravitatea faptelor, căutând astfel ca, în

pofida realităților rezultate din declarațiile sincere și neinfluențate făcute

în fața organelor de poliție și a parchetului de către victimă și martori să

ducă în eroare instanțele de judecată.

De altfel, însăși inculpatul Ș.I.F.,

la urmărirea penală, în fața organelor de poliție și a procurorului, cât și în

cea de-a doua declarație de la prima instanță, în ședința din 11 februarie

2003, a recunoscut, în amănunt modul în care s-au comis faptele prin folosirea

violențelor asupra părții vătămate.

Însăși motivele de apel ale

inculpatului nu s-au rezumat decât la a solicita reducerea pedepsei aplicate de

prima instanță.

În concluzie, Curtea, în contextul

probelor administrate, reține așa cum au făcut-o corect și celelalte instanțe

de judecată că inculpatul a întreținut raporturi sexuale cu partea vătămată

prin folosirea violențelor, cunoscând și vârsta aproximativă a acesteia, în jur

de 15 ani, profitând de imposibilitatea ei de a se apăra, ori de a-și exprima

în mod liber voința.

Cu privire la individualizarea

pedepsei, instanțele au ținut seama atât de dispozițiile de principiu cuprinse

în art. 52 C. pen., cât și de criteriile prevăzute de art. 72 din același cod,

acordând semnificația juridică necesară gradului ridicat de pericol concret al

faptelor săvârșite de inculpat, care a profitat de naivitatea victimei

(minoră), violând-o prin deflorare, astfel că aplicarea minimului special

prevăzut de lege este necesar pentru reeducarea sa și prevenirea săvârșirii

altor infracțiuni, nefiind cazul modificării acesteia.

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, neconstatându-se existența unor cazuri de casare din cele prevăzute

de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în

considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b)

din același cod, urmează a respinge recursul declarat de inculpat, cu obligarea

acestuia la cheltuieli judiciare către stat.

Din pedeapsă se va deduce durata

arestării preventive a inculpatului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul Ș.I.F. împotriva deciziei penale nr. 125 din 8 aprilie

2003 a Curții de Apel Iași.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului timpul arestării preventive de la 20 noiembrie 2002, la 27 iunie

2003.

Obligă recurentul inculpat să

plătească statului suma de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care 300.000

lei reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

27 iunie 2003.