ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5629/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5629/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea nr. 10 din 29 noiembrie

2003, secția penală, a Curții de Apel Pitești a admis propunerea de arestare

preventivă formulată de Parchetul Național Anticorupție, secția de combatere a

corupției și a dispus arestarea preventivă a inculpatului P.C. pe o perioadă de

20 de zile, începând cu 29 noiembrie 2003 ora 15

00

, până la 18

decembrie 2003, inclusiv, prin aplicarea art. 149

1

C. proc. pen.,

pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 257 C. pen., raportat la art.

7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art.

7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 C. pen.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

motivat că în dosarul nr. 241/P/2003 instrumentat de Parchetul Național

Anticorupție care a propus arestarea inculpatului, există probe și indicii

temeinice, potrivit cărora în perioada aprilie-noiembrie 2003 și, respectiv, în

una din zilele lunii septembrie 2003, inculpatul P.C., procuror la Parchetul de

pe lângă Judecătoria Bălcești, prin intermediul lui G.N. a pretins 2000 Euro,

sumă pe care a redus-o la 1300 Euro în schimbul promisiunii că va interveni pe

lângă judecătorii de la Judecătoria Bălcești pentru ca aceștia să pronunțe o

soluție favorabilă lui R.S.R., trimis în judecată de parchet.

S-a mai reținut că potrivit

probelor, inculpatul a primit și suma de 400 Euro pentru a soluționa o cauză

penală privind pe C.M. cercetat pentru infracțiunea prevăzută de art. 182 C.

pen., prin neînceperea urmăririi penale.

Instanța a motivat că, în cauză,

sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc.

pen., pentru arestarea inculpatului, în sensul că pedepsele prevăzute de lege

pentru infracțiunile pentru care este cercetat depășesc 4 ani închisoare și

există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru

ordinea publică.

Împotriva încheierii, în temeiul

art. 149

1

alin. (1) și (3) C. proc. pen., astfel cum a fost

modificat prin O.U.G. nr. 109 din 26 octombrie 2003, a declarat recurs

inculpatul.

În recursul lui, inculpatul P.C. a

cerut desființarea încheierii atacate și punerea de îndată în libertate,

motivând că nu există probe sau indicii temeinice că el a săvârșit faptele

penale și că lăsarea sa în libertate ar prezenta în concret, pericol public.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 148 alin. (1) lit. h)

C. proc. pen., măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite

condițiile prevăzute în art. 143, în cazul în care inculpatul a săvârșit o

infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață alternativ

cu pedeapsa închisorii sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există

probe certe că, lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea

publică.

Referitor la condițiile prevăzute de

art. 143 C. pen., acestea privesc existența unor probe sau indicii temeinice că

inculpatul a comis fapte prevăzute de legea penală.

În cauză, este neîndoielnic că

există indicii temeinice cu privire la săvârșirea unor fapte penale de către

inculpat, astfel, cum au fost descrise în cuprinsul încheierii atacate.

În acest sens sunt denunțul și

declarațiile lui R.S.R., procesul-verbal de constatare în flagrant a faptei,

declarațiile martorilor și înregistrările convorbirilor telefonice atașate la

dosar.

Este întrunită și condiția

referitoare la pedeapsă, infracțiunile pentru care a fost arestat inculpatul

fiind pedepsite cu închisoare ce depășește 4 ani.

În ce privește condiția referitoare

la pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar avea lăsarea sa în

libertate și aceasta este îndeplinită.

Așa cum s-a arătat, în cauză există

probe și indicii că inculpatul, prin natura funcției sale, obligat să acționeze

pentru prevenirea infracțiunilor și pedepsirea infractorilor, ar fi comis grave

fapte de corupție cu un grad ridicat de rezonanță în conștiința publică.

O reacție blândă față de asemenea

situații ar crea un sentiment de insecuritate publică și ar face ineficiente

chiar măsurile legislative severe menite să înfrângă recrudescența fenomenului

de corupție. S-ar crea și s-ar adânci neîncrederea în capacitatea justiției de a

reacționa la astfel de fenomene și prin aceasta, în mod evident s-ar pune în

pericol chiar ordinea publică aflată în directă legătură cu înfăptuirea

justiției.

Pe de altă parte, deși s-a omis a se

observa, în cauză există și condiția prevăzută de art. 148 alin. (1) lit. d) C.

proc. pen., referitoare la încercarea inculpatului de a zădărnici aflarea

adevărului.

Astfel, din cuprinsul notei de

înregistrare telefonică rezultă că, în cursul convorbirii, inculpatul se

adresează interlocutorului prin cuvintele „Ce-ai de gând, să spui? Ce-ai

înebunit? Stai cuminte!.. Nu-l cunoști, n-ai văzut nimic!” încercând prin

aceasta, în mod evident, să zădărnicească aflarea adevărului.

Așa fiind, Curtea în temeiul art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul și-l va

obliga pe recurent la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul P.C. împotriva încheierii nr. 10 din 29 noiembrie 2003 a

Curții de Apel Pitești.

Obligă recurentul la 500.000 lei

cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată, în ședință publică, azi

3 decembrie 2003.