ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5629/2003
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5629/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin încheierea nr. 10 din 29 noiembrie
2003, secția penală, a Curții de Apel Pitești a admis propunerea de arestare
preventivă formulată de Parchetul Național Anticorupție, secția de combatere a
corupției și a dispus arestarea preventivă a inculpatului P.C. pe o perioadă de
20 de zile, începând cu 29 noiembrie 2003 ora 15
00
, până la 18
decembrie 2003, inclusiv, prin aplicarea art. 149
1
C. proc. pen.,
pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 257 C. pen., raportat la art.
7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art.
7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 C. pen.
Pentru a hotărî astfel, instanța a
motivat că în dosarul nr. 241/P/2003 instrumentat de Parchetul Național
Anticorupție care a propus arestarea inculpatului, există probe și indicii
temeinice, potrivit cărora în perioada aprilie-noiembrie 2003 și, respectiv, în
una din zilele lunii septembrie 2003, inculpatul P.C., procuror la Parchetul de
pe lângă Judecătoria Bălcești, prin intermediul lui G.N. a pretins 2000 Euro,
sumă pe care a redus-o la 1300 Euro în schimbul promisiunii că va interveni pe
lângă judecătorii de la Judecătoria Bălcești pentru ca aceștia să pronunțe o
soluție favorabilă lui R.S.R., trimis în judecată de parchet.
S-a mai reținut că potrivit
probelor, inculpatul a primit și suma de 400 Euro pentru a soluționa o cauză
penală privind pe C.M. cercetat pentru infracțiunea prevăzută de art. 182 C.
pen., prin neînceperea urmăririi penale.
Instanța a motivat că, în cauză,
sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc.
pen., pentru arestarea inculpatului, în sensul că pedepsele prevăzute de lege
pentru infracțiunile pentru care este cercetat depășesc 4 ani închisoare și
există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru
ordinea publică.
Împotriva încheierii, în temeiul
art. 149
1
alin. (1) și (3) C. proc. pen., astfel cum a fost
modificat prin O.U.G. nr. 109 din 26 octombrie 2003, a declarat recurs
inculpatul.
În recursul lui, inculpatul P.C. a
cerut desființarea încheierii atacate și punerea de îndată în libertate,
motivând că nu există probe sau indicii temeinice că el a săvârșit faptele
penale și că lăsarea sa în libertate ar prezenta în concret, pericol public.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 148 alin. (1) lit. h)
C. proc. pen., măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite
condițiile prevăzute în art. 143, în cazul în care inculpatul a săvârșit o
infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață alternativ
cu pedeapsa închisorii sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există
probe certe că, lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea
publică.
Referitor la condițiile prevăzute de
art. 143 C. pen., acestea privesc existența unor probe sau indicii temeinice că
inculpatul a comis fapte prevăzute de legea penală.
În cauză, este neîndoielnic că
există indicii temeinice cu privire la săvârșirea unor fapte penale de către
inculpat, astfel, cum au fost descrise în cuprinsul încheierii atacate.
În acest sens sunt denunțul și
declarațiile lui R.S.R., procesul-verbal de constatare în flagrant a faptei,
declarațiile martorilor și înregistrările convorbirilor telefonice atașate la
dosar.
Este întrunită și condiția
referitoare la pedeapsă, infracțiunile pentru care a fost arestat inculpatul
fiind pedepsite cu închisoare ce depășește 4 ani.
În ce privește condiția referitoare
la pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar avea lăsarea sa în
libertate și aceasta este îndeplinită.
Așa cum s-a arătat, în cauză există
probe și indicii că inculpatul, prin natura funcției sale, obligat să acționeze
pentru prevenirea infracțiunilor și pedepsirea infractorilor, ar fi comis grave
fapte de corupție cu un grad ridicat de rezonanță în conștiința publică.
O reacție blândă față de asemenea
situații ar crea un sentiment de insecuritate publică și ar face ineficiente
chiar măsurile legislative severe menite să înfrângă recrudescența fenomenului
de corupție. S-ar crea și s-ar adânci neîncrederea în capacitatea justiției de a
reacționa la astfel de fenomene și prin aceasta, în mod evident s-ar pune în
pericol chiar ordinea publică aflată în directă legătură cu înfăptuirea
justiției.
Pe de altă parte, deși s-a omis a se
observa, în cauză există și condiția prevăzută de art. 148 alin. (1) lit. d) C.
proc. pen., referitoare la încercarea inculpatului de a zădărnici aflarea
adevărului.
Astfel, din cuprinsul notei de
înregistrare telefonică rezultă că, în cursul convorbirii, inculpatul se
adresează interlocutorului prin cuvintele „Ce-ai de gând, să spui? Ce-ai
înebunit? Stai cuminte!.. Nu-l cunoști, n-ai văzut nimic!” încercând prin
aceasta, în mod evident, să zădărnicească aflarea adevărului.
Așa fiind, Curtea în temeiul art.
385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul și-l va
obliga pe recurent la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul
declarat de inculpatul P.C. împotriva încheierii nr. 10 din 29 noiembrie 2003 a
Curții de Apel Pitești.
Obligă recurentul la 500.000 lei
cheltuieli judiciare către stat.
Pronunțată, în ședință publică, azi
3 decembrie 2003.