ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5629/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea nr. 10 din 29 noiembrie 2003, secția penală, a Curții de Apel Pitești a admis propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul Național Anticorupție, secția de combatere a corupției și a dispus arestarea preventivă a inculpatului P.C. pe o perioadă de 20 de zile, începând cu 29 noiembrie 2003 ora 15 00 , până la 18 decembrie 2003, inclusiv, prin aplicarea art. 149 1 C. proc. pen., pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 257 C. pen., raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 C. pen.

Pentru a hotărî astfel, instanța a motivat că în dosarul nr. 241/P/2003 instrumentat de Parchetul Național Anticorupție care a propus arestarea inculpatului, există probe și indicii temeinice, potrivit cărora în perioada aprilie-noiembrie 2003 și, respectiv, în una din zilele lunii septembrie 2003, inculpatul P.C., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bălcești, prin intermediul lui G.N. a pretins 2000 Euro, sumă pe care a redus-o la 1300 Euro în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă judecătorii de la Judecătoria Bălcești pentru ca aceștia să pronunțe o soluție favorabilă lui R.S.R., trimis în judecată de parchet. S-a mai reținut că potrivit probelor, inculpatul a primit și suma de 400 Euro pentru a soluționa o cauză penală privind pe C.M.

cercetat pentru infracțiunea prevăzută de art. 182 C. pen., prin neînceperea urmăririi penale. Instanța a motivat că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., pentru arestarea inculpatului, în sensul că pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile pentru care este cercetat depășesc 4 ani închisoare și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Împotriva încheierii, în temeiul art. 149 1 alin. (1) și (3) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 109 din 26 octombrie 2003, a declarat recurs inculpatul. În recursul lui, inculpatul P.C. a cerut desființarea încheierii atacate și punerea de îndată în libertate, motivând că nu există probe sau indicii temeinice că el a săvârșit faptele penale și că lăsarea sa în libertate ar prezenta în concret, pericol public.

Recursul nu este fondat. Potrivit art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143, în cazul în care inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață alternativ cu pedeapsa închisorii sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că, lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Referitor la condițiile prevăzute de art. 143 C. pen., acestea privesc existența unor probe sau indicii temeinice că inculpatul a comis fapte prevăzute de legea penală. În cauză, este neîndoielnic că există indicii temeinice cu privire la săvârșirea unor fapte penale de către inculpat, astfel, cum au fost descrise în cuprinsul încheierii atacate.

În acest sens sunt denunțul și declarațiile lui R.S.R., procesul-verbal de constatare în flagrant a faptei, declarațiile martorilor și înregistrările convorbirilor telefonice atașate la dosar. Este întrunită și condiția referitoare la pedeapsă, infracțiunile pentru care a fost arestat inculpatul fiind pedepsite cu închisoare ce depășește 4 ani. În ce privește condiția referitoare la pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar avea lăsarea sa în libertate și aceasta este îndeplinită. Așa cum s-a arătat, în cauză există probe și indicii că inculpatul, prin natura funcției sale, obligat să acționeze pentru prevenirea infracțiunilor și pedepsirea infractorilor, ar fi comis grave fapte de corupție cu un grad ridicat de rezonanță în conștiința publică.

O reacție blândă față de asemenea situații ar crea un sentiment de insecuritate publică și ar face ineficiente chiar măsurile legislative severe menite să înfrângă recrudescența fenomenului de corupție. S-ar crea și s-ar adânci neîncrederea în capacitatea justiției de a reacționa la astfel de fenomene și prin aceasta, în mod evident s-ar pune în pericol chiar ordinea publică aflată în directă legătură cu înfăptuirea justiției. Pe de altă parte, deși s-a omis a se observa, în cauză există și condiția prevăzută de art. 148 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., referitoare la încercarea inculpatului de a zădărnici aflarea adevărului. Astfel, din cuprinsul notei de înregistrare telefonică rezultă că, în cursul convorbirii, inculpatul se adresează interlocutorului prin cuvintele „Ce-ai de gând, să spui?

Ce-ai înebunit? Stai cuminte!.. Nu-l cunoști, n-ai văzut nimic!” încercând prin aceasta, în mod evident, să zădărnicească aflarea adevărului. Așa fiind, Curtea în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul și-l va obliga pe recurent la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.C. împotriva încheierii nr. 10 din 29 noiembrie 2003 a Curții de Apel Pitești. Obligă recurentul la 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pronunțată, în ședință publică, azi 3 decembrie 2003.