ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2435/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

La data de 12 mai 2003, reclamantul T.G. a

chemat în judecată pe pârâta S.C. B.P. S.A., sucursala Dâmbovița, pentru a fi

obligată, în baza art. 164 alin. (4) C. muncii (Legea nr. 53/2003), la plata

unor daune interese pentru repararea prejudiciului produs ca urmare a neplății

salariului pentru activitatea de dactilografiere prestată în folosul acesteia

și a Agențiilor Moreni și Pucioasa, aflate sub coordonarea sucursalei

Dâmbovița.

Tribunalul Dâmbovița, secția civilă, prin

sentința nr. 429 din 12 septembrie 2003, a respins acțiunea reclamantului.

În pronunțarea acestei hotărâri, tribunalul a

reținut, din probele administrate, că reclamantul a deținut funcția de

consilier juridic la sucursala Dâmbovița a S.C. B.P. S.A. în perioada 16

februarie 1994 – 30 ianuarie 2002 și potrivit atribuțiilor de serviciu acorda

asistență juridică și Agențiilor Moreni și Pucioasa, aflate sub coordonarea sucursalei

Dâmbovița.

S-a stabilit că reclamantul nu a dovedit că

pârâta l-a obligat să folosească la locul de muncă mașina de scris personală

pentru dactilografierea lucrărilor, în contextul în care în inventarul

sucursalei existau mașini de scris și calculatoare cu imprimante iar pentru

activitatea curentă se foloseau documente tipizate.

Că activitatea de dactilografiere efectuată de

reclamant a fost prestată pentru buna desfășurare a activității oficiului

juridic și numai în cadrul orelor de program, primind salariul corespunzător

funcției deținute.

S-a menționat în hotărâre că pârâta a dovedit

împrejurarea că reclamantul a redactat și dactilografiat acte, în timpul

programului de lucru, pentru diverse societăți cât și pentru Arhiepiscopia

Târgoviște.

Drept urmare s-a considerat că reclamantul nu

este îndreptățit să primească plata daunelor interese rezultate din neplata

activității de dactilografiere.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs

reclamantul în termenul defipt de lege.

S-a verificat dacă cererea de recurs îndeplinește

condițiile de formă prevăzute de art. 302

1

C. proc. civ., introdus

prin O.U.G. nr. 58/2003 și, conform art. 308 C. proc. civ., s-a dispus

admiterea în principiu a recursului prin încheierea din 5 februarie 2004,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă.

În motivarea recursului, reclamantul T.G. a

invocat dispozițiile art. 304 pct. 7-10 C. proc. civ., precum și art. 304

1

C. proc. civ.

Astfel, recurentul critică hotărârea instanței

de fond sub aspectul nepronunțării asupra capătului de cerere accesoriu,

detaliat pe larg, prin care a solicitat obligarea intimatei la plata a 50 de

salarii brute neimpozabile ca urmare a schimbării unilaterale a felului muncii.

În dezvoltarea motivului prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., recurentul susține că a dovedit activitatea de

dactilografiere în folosul intimatei, care a recunoscut această prestație, iar

instanța a confirmat-o și totuși acțiunea i-a fost respinsă, deși neplata

acestei activități duce la îmbogățirea fără just temei a unității. Că erau

incidente cauzei dispozițiile art. 35, art. 39 și art. 40 C. muncii.

Printr-o altă critică se arată că instanța nu

s-a pronunțat asupra unor dovezi administrate, respectiv actele medicale

depuse, răspunsul la interogatoriu al intimatei, coroborat cu întâmpinarea

depusă de aceasta la dosar, ori a fișei postului în care nu era prevăzută

atribuția de a dactilografia lucrări.

În acest fel, instanța nu a stabilit ceea ce era

deja probat și anume că intimata, în mod unilateral, i-a schimbat felul muncii,

iar activitatea de dactilografiere prestată de recurent i-a afectat sănătatea.

Invocând și art. 304 pct. 8 C. proc. civ.,

recurentul menționează că în mod greșit instanța a reținut că activitatea

băncii se bazează, în mod absolut, pe documente tipizate deși este de

notorietate că în activitatea oficiului juridic (întâmpinări, apeluri, recursuri)

nu se pot folosi asemenea documente.

Totodată, în mod netemeinic, se apreciază că

instanța a reținut faptul că în timpul programului de lucru a întocmit lucrări

pentru Arhiepiscopia Târgoviște. Recurentul menționează că este membru al

Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Târgoviște (depune act nou în recurs) și a

redactat anumite acțiuni, dar în afara orelor de program.

Ultima critică se referă la împrejurarea că

hotărârea pronunțată cuprinde motive contradictorii.

Astfel, recurentul arată că, deși s-a reținut că

a efectuat lucrări de dactilografiere, se conchide că a fost salarizat

corespunzător, dar aceste prestații au avut loc în afara programului, nefiind

plătit pentru orele suplimentare (depune un act nou – anexa 12 la recurs). Ori,

în acest context, potrivit grilelor de salarizare, intimata îi datorează

daune-interese în valoare de 121.800.000 lei sau în subsidiar 50 de salarii

brute conform fișei postului.

Recursul declarat este nefondat.

Este de observat că petitul principal al

acțiunii recurentului-reclamant este acela de a fi obligată intimata să-i

achite daune interese pentru activitatea de dactilografiere prestată în folosul

unității în perioada 1 mai 2000 – 26 ianuarie 2002 și în subsidiar plata a 50

de salarii brute neimpozabile pentru că i-a fost modificat, în mod unilateral,

felul muncii.

Respingând capătul de cerere principal din

acțiune și reținând că recurentul nu a dovedit că, prin ordin al conducerii sucursalei

a fost obligat să presteze și activitate de dactilografiere a lucrărilor

specifice, instanța de fond a statuat că nu i-a fost modificat unilateral

contractul individual de muncă și recurentul nu are vocație de a primi cele 50

salarii brute pretinse.

Sub acest aspect, Curtea va constata că instanța

de fond s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere din acțiune.

Verificând hotărârea pronunțată în raport și de

celelalte motive invocate se va reține că, în mod judicios, instanța de fond,

pe baza probelor administrate, fără a omite analiza tuturor dovezilor, a stabilit

că recurentul-reclamant, în calitate de consilier juridic, în timpul orelor de

program și în îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu a dactilografiat o

serie de lucrări, în mod voluntar, fără vreo dispoziție a conducerii sucursalei

și fără a se folosi de mașinile de scris și calculatoarele din dotarea

unității.

Potrivit art. 37 din Legea nr. 53/2003

„drepturile și obligațiile privind relațiile de muncă dintre angajator și

angajat se stabilesc potrivit legii, prin negociere în cadrul contractelor

colective de muncă și al contractelor individuale de muncă”. Or, din această

perspectivă, părțile care pretind plata drepturilor prevăzute în contract o pot

face numai în cadrul acestuia și prin dovedirea pretențiilor prin orice mijloc

de probă, așa cum prevede art. 16 C. muncii.

În cauză, recurentul-reclamant, nu a produs

dovezi din care să rezulte că a prestat ore suplimentare prin desfășurarea

muncii de dactilografiere a unor lucrări din dispoziția unității, și că pentru

orele suplimentare ar fi solicitat întâi compensarea cu timp liber și apoi cu

plata acestora, așa cum prevede contractul colectiv de muncă.

De altfel, acțiunea recurentului pentru plata

orelor suplimentare, pretins efectuate, a fost respinsă, prin sentința civilă

nr. 363 din 13 august 2003 (dosar nr. 2254/2003) a Tribunalului Dâmbovița,

rămasă irevocabilă.

Chiar dacă instanța de fond a confirmat că

recurentul a efectuat lucrări de dactilografiere, acestea au fost prestate în

mod voluntar pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, de consilier juridic

și pentru buna desfășurare a propriei activități, pentru care a fost salarizat

conform contractului individual de muncă.

Față de cele ce preced, se constată că instanța

de fond a pronunțat o hotărâre bazată pe aplicarea corectă a codului muncii și

a contractului individual de muncă, analizând în coroborarea lor toate probele

administrate, iar sentința nu cuprinde motive contradictorii.

Considerentul instanței de fond, în sensul că

recurentul ar fi dactilografiat lucrări și pentru Arhiepiscopia Târgoviștei, are

un caracter tangențial și nu a fost determinant în pronunțarea hotărârii, așa

încât acesta nu are nici o relevanță pentru soluționarea recursului, așa cum

nici actele noi depuse în această fază nu duc la schimbarea soluției instanței

de fond.

Mai este de observat, că recurentul-reclamant a

chemat în judecată sucursala Dâmbovița a S.C. B.P. S.A., deși raportul juridic

de muncă s-a încheiat cu S.C. B.P. S.A., singura unitate cu personalitate

juridică ce ar fi putut fi obligată la despăgubiri.

Împrejurarea că în contractul de muncă s-a

stabilit locul de muncă al recurentului la sucursală, nu conferă acesteia din

urmă vocația de a sta în proces.

Și sub acest aspect soluția de respingere a

acțiunii recurentului-reclamant, este legală.

Față de cele ce preced și în baza art. 312 C.

proc. civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul T.G.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de T.G. împotriva

sentinței civile nr. 429 din 12 septembrie 2003 a Tribunalului Dâmbovița, secția

civilă, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 25 martie 2004.