ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2435/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 12 mai 2003, reclamantul T.G. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B.P. S.A., sucursala Dâmbovița, pentru a fi obligată, în baza art. 164 alin. (4) C. muncii (Legea nr. 53/2003), la plata unor daune interese pentru repararea prejudiciului produs ca urmare a neplății salariului pentru activitatea de dactilografiere prestată în folosul acesteia și a Agențiilor Moreni și Pucioasa, aflate sub coordonarea sucursalei Dâmbovița. Tribunalul Dâmbovița, secția civilă, prin sentința nr. 429 din 12 septembrie 2003, a respins acțiunea reclamantului. În pronunțarea acestei hotărâri, tribunalul a reținut, din probele administrate, că reclamantul a deținut funcția de consilier juridic la sucursala Dâmbovița a S.C.

B.P. S.A. în perioada 16 februarie 1994 – 30 ianuarie 2002 și potrivit atribuțiilor de serviciu acorda asistență juridică și Agențiilor Moreni și Pucioasa, aflate sub coordonarea sucursalei Dâmbovița. S-a stabilit că reclamantul nu a dovedit că pârâta l-a obligat să folosească la locul de muncă mașina de scris personală pentru dactilografierea lucrărilor, în contextul în care în inventarul sucursalei existau mașini de scris și calculatoare cu imprimante iar pentru activitatea curentă se foloseau documente tipizate. Că activitatea de dactilografiere efectuată de reclamant a fost prestată pentru buna desfășurare a activității oficiului juridic și numai în cadrul orelor de program, primind salariul corespunzător funcției deținute.

S-a menționat în hotărâre că pârâta a dovedit împrejurarea că reclamantul a redactat și dactilografiat acte, în timpul programului de lucru, pentru diverse societăți cât și pentru Arhiepiscopia Târgoviște. Drept urmare s-a considerat că reclamantul nu este îndreptățit să primească plata daunelor interese rezultate din neplata activității de dactilografiere. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul în termenul defipt de lege. S-a verificat dacă cererea de recurs îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 302 1 C. proc. civ., introdus prin O.U.G. nr. 58/2003 și, conform art. 308 C. proc. civ., s-a dispus admiterea în principiu a recursului prin încheierea din 5 februarie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă.

În motivarea recursului, reclamantul T.G. a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7-10 C. proc. civ., precum și art. 304 1 C. proc. civ. Astfel, recurentul critică hotărârea instanței de fond sub aspectul nepronunțării asupra capătului de cerere accesoriu, detaliat pe larg, prin care a solicitat obligarea intimatei la plata a 50 de salarii brute neimpozabile ca urmare a schimbării unilaterale a felului muncii. În dezvoltarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul susține că a dovedit activitatea de dactilografiere în folosul intimatei, care a recunoscut această prestație, iar instanța a confirmat-o și totuși acțiunea i-a fost respinsă, deși neplata acestei activități duce la îmbogățirea fără just temei a unității.

Că erau incidente cauzei dispozițiile art. 35, art. 39 și art. 40 C. muncii. Printr-o altă critică se arată că instanța nu s-a pronunțat asupra unor dovezi administrate, respectiv actele medicale depuse, răspunsul la interogatoriu al intimatei, coroborat cu întâmpinarea depusă de aceasta la dosar, ori a fișei postului în care nu era prevăzută atribuția de a dactilografia lucrări. În acest fel, instanța nu a stabilit ceea ce era deja probat și anume că intimata, în mod unilateral, i-a schimbat felul muncii, iar activitatea de dactilografiere prestată de recurent i-a afectat sănătatea. Invocând și art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurentul menționează că în mod greșit instanța a reținut că activitatea băncii se bazează, în mod absolut, pe documente tipizate deși este de notorietate că în activitatea oficiului juridic (întâmpinări, apeluri, recursuri) nu se pot folosi asemenea documente.

Totodată, în mod netemeinic, se apreciază că instanța a reținut faptul că în timpul programului de lucru a întocmit lucrări pentru Arhiepiscopia Târgoviște. Recurentul menționează că este membru al Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Târgoviște (depune act nou în recurs) și a redactat anumite acțiuni, dar în afara orelor de program. Ultima critică se referă la împrejurarea că hotărârea pronunțată cuprinde motive contradictorii. Astfel, recurentul arată că, deși s-a reținut că a efectuat lucrări de dactilografiere, se conchide că a fost salarizat corespunzător, dar aceste prestații au avut loc în afara programului, nefiind plătit pentru orele suplimentare (depune un act nou – anexa 12 la recurs).

Ori, în acest context, potrivit grilelor de salarizare, intimata îi datorează daune-interese în valoare de 121.800.000 lei sau în subsidiar 50 de salarii brute conform fișei postului. Recursul declarat este nefondat. Este de observat că petitul principal al acțiunii recurentului-reclamant este acela de a fi obligată intimata să-i achite daune interese pentru activitatea de dactilografiere prestată în folosul unității în perioada 1 mai 2000 – 26 ianuarie 2002 și în subsidiar plata a 50 de salarii brute neimpozabile pentru că i-a fost modificat, în mod unilateral, felul muncii. Respingând capătul de cerere principal din acțiune și reținând că recurentul nu a dovedit că, prin ordin al conducerii sucursalei a fost obligat să presteze și activitate de dactilografiere a lucrărilor specifice, instanța de fond a statuat că nu i-a fost modificat unilateral contractul individual de muncă și recurentul nu are vocație de a primi cele 50 salarii brute pretinse.

Sub acest aspect, Curtea va constata că instanța de fond s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere din acțiune. Verificând hotărârea pronunțată în raport și de celelalte motive invocate se va reține că, în mod judicios, instanța de fond, pe baza probelor administrate, fără a omite analiza tuturor dovezilor, a stabilit că recurentul-reclamant, în calitate de consilier juridic, în timpul orelor de program și în îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu a dactilografiat o serie de lucrări, în mod voluntar, fără vreo dispoziție a conducerii sucursalei și fără a se folosi de mașinile de scris și calculatoarele din dotarea unității. Potrivit art. 37 din Legea nr. 53/2003 „drepturile și obligațiile privind relațiile de muncă dintre angajator și angajat se stabilesc potrivit legii, prin negociere în cadrul contractelor colective de muncă și al contractelor individuale de muncă”.

Or, din această perspectivă, părțile care pretind plata drepturilor prevăzute în contract o pot face numai în cadrul acestuia și prin dovedirea pretențiilor prin orice mijloc de probă, așa cum prevede art. 16 C. muncii. În cauză, recurentul-reclamant, nu a produs dovezi din care să rezulte că a prestat ore suplimentare prin desfășurarea muncii de dactilografiere a unor lucrări din dispoziția unității, și că pentru orele suplimentare ar fi solicitat întâi compensarea cu timp liber și apoi cu plata acestora, așa cum prevede contractul colectiv de muncă. De altfel, acțiunea recurentului pentru plata orelor suplimentare, pretins efectuate, a fost respinsă, prin sentința civilă nr. 363 din 13 august 2003 (dosar nr. 2254/2003) a Tribunalului Dâmbovița, rămasă irevocabilă.

Chiar dacă instanța de fond a confirmat că recurentul a efectuat lucrări de dactilografiere, acestea au fost prestate în mod voluntar pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, de consilier juridic și pentru buna desfășurare a propriei activități, pentru care a fost salarizat conform contractului individual de muncă. Față de cele ce preced, se constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre bazată pe aplicarea corectă a codului muncii și a contractului individual de muncă, analizând în coroborarea lor toate probele administrate, iar sentința nu cuprinde motive contradictorii. Considerentul instanței de fond, în sensul că recurentul ar fi dactilografiat lucrări și pentru Arhiepiscopia Târgoviștei, are un caracter tangențial și nu a fost determinant în pronunțarea hotărârii, așa încât acesta nu are nici o relevanță pentru soluționarea recursului, așa cum nici actele noi depuse în această fază nu duc la schimbarea soluției instanței de fond.

Mai este de observat, că recurentul-reclamant a chemat în judecată sucursala Dâmbovița a S.C. B.P. S.A., deși raportul juridic de muncă s-a încheiat cu S.C. B.P. S.A., singura unitate cu personalitate juridică ce ar fi putut fi obligată la despăgubiri. Împrejurarea că în contractul de muncă s-a stabilit locul de muncă al recurentului la sucursală, nu conferă acesteia din urmă vocația de a sta în proces. Și sub acest aspect soluția de respingere a acțiunii recurentului-reclamant, este legală. Față de cele ce preced și în baza art. 312 C. proc. civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul T.G.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de T.G. împotriva sentinței civile nr. 429 din 12 septembrie 2003 a Tribunalului Dâmbovița, secția civilă, pe care o menține. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2004.