ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2747/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

formulată, reclamantul T.G., a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Colegiul

Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, anularea

Hotărârii nr. 738 din 4 decembrie 2008 emisă de pârât, comunicată la data de 27

august 2009.

Reclamantul

a criticat hotărârea contestată atât sub aspectul soluționării greșite a excepției

de tardivitate, cât și pe fond.

Reclamatul

a mai susținut că în mod greșit Colegiul Director al CNCD a respins plângerea

ca fiind tardiv formulată, fără să o analizeze pe fond, reținând că faptele

s-au petrecut în 2005,întrucât aceste fapte au un caracter continuu, fiind

comise chiar și în prezent.

Reclamantul

a mai argumentat că este salariat al Bancpost SA București conform contractului

individual de muncă din 16 februarie 1994, că decizia nr. 3 din 25 ianuarie 2002

de desfacere a contractului de muncă a fost anulată prin decizia civilă nr.

2422 din 25 iunie 2003 a Curții de Apel Ploiești, care deși a rămas irevocabilă

nu a fost executată de angajator nici până în prezent, în sensul reintegrării

sale, și că faptele de discriminare sunt în legătură cu activitatea sa

sindicală. Pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a

formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii și menținerea

Hotărârii C.N.C.D. nr. 738 din 04 decembrie 2008 emisă în dosarul C.N.C.D. nr. 546/2008,

ca fiind temeinică și legală.

Prin

sentința civilă nr. 5002 din 12 septembrie 2011 Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, judecând cauza în fond după

casare, a respins acțiunea formulată de reclamantul T.G., în contradictoriu cu

pârâtul Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea

Discriminării, ca neîntemeiată.

Pentru

a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că prin Hotărârea nr. 738

din 04 decembrie 2008, Consiliul director al Consiliului Național pentru

Combaterea Discriminării a admis excepția tardivității și a respins cererea

formulată de petentul reclamantul T.G. împotriva S.C. Bancpost S.A.- Sucursala

Dâmbovița, ca tardiv formulată.

Curtea

de Apel a apreciat că autoritatea publică pârâtă a reținut în mod legal incidența

dispozițiilor art. 20 din O.G. nr. 137/2000 republicat, atunci când a admis

excepția tardivității.

S-a

mai reținut că într-adevăr reclamantul s-a adresat pârâtului cu petiția nr. 9874

din data de 22 iulie 2008 prin care a solicitat constatarea unei situații

discriminatorii creată de societatea angajatoare SC B. SA - Sucursala Dâmbovița

prin săvârșirea unor acte cu caracter discriminatoriu concretizate prin refuzul

angajatorului de a-i permite desfășurarea activității, din motive sindicale.

De

asemenea, instanța de fond a reținut că, raporturile de muncă ale reclamantului

au încetat prin Decizia nr. 325 din 23 noiembrie 2005, când, urmare a cererii

sale, începând cu 01 decembrie 2005 contractul individual de muncă a încetat în

conformitate cu art. 55 lit. b) C. muncii - Legea nr. 53/2003.

Deci,

în raport cu data de 01 decembrie 2005, data încetării contractului individual

de muncă, sesizarea formulată la data de 22 iulie 2008 la CNCD încalcă termenul de 1 an prevăzut la art. 20 din O.G. nr. 137/20000 republicată, acesta nemaiaflându-se

în raporturi de muncă, în funcție de care să poată fi invocată interzicerea

dreptului la muncă de către angajator.

Împotriva

hotărârii instanței de fond, reclamantul T.G. a declarat recurs, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În

motivarea recursului se arată că instanța nu s-a pronunțat asupra unor dovezi

administrate, a interpretat greșit decizia 325 din 23 noiembrie 2005 a SC B. SA

(necomunicată) care nu privește contractul individual de muncă din 16 februarie

1994 (fără număr) cu angajatorul persoană juridică Bancpost București, ci un

inexistent contract de muncă cu non-angajatorul SC B. SA - Sucursala Dâmbovița -

unitate fără personalitate juridică și care nu are legal calitatea de angajator,

cu care nu a încheiat contract individual de muncă.

Recurentul

mai susține că în mod greșit Curtea de Apel București susține că s-a adresat C.N.C.D.

pentru că a fost discriminat de către „societatea angajatoare SC B. SA -

Sucursala Dâmbovița” prin săvârșirea unor acte cu caracter discriminatoriu

concretizate prin refuzul de a-i permite petentului desfășurarea activității,din

motive sindicale.

Se

mai precizează că nu există comunicată nici o altă decizie de încetare a

contractului de muncă cu SC B. SA București cu care a încheiat contractul

individual de muncă din 16 februarie 1994, iar a

firmațiile instanței de fond potrivit

cărora raporturile reclamantului au încetat prin Decizia nr. 325 din 23

noiembrie 2005 sunt greșite.

Decizia

325 din 23 noiembrie 2005 nu privește contractul individual de muncă cu unicul

angajator Bancpost București, ci un inexistent contract de muncă cu non

angajatorul „ SC B. SA - Sucursala Dâmbovița", cu care niciodată nu a încheiat

contract individual de muncă.

Reclamantul

mai arată că instanța de fond nu a analizat si nu s-a pronunțat asupra tuturor

documentelor depuse la dosar și anume:

-

contractul individual de muncă din 16 februarie 1994 încheiat cu angajatorul

persoană juridică SC B. SA București;

-

procesele verbale din 8 ianuarie 2010 si 01 februarie 2010 ale Executorului

judecătoresc D.A. - acte de autoritate publică care constată că este salariat

al SC B. SA București;

-

certificatul eliberat din 15 februarie 2010 care arată că este lider sindical și

deci și salariat;

-

ultimele înscrieri din carnetul de muncă din 2010 - pozițiile 68 si 69 vizate

de I.T.M. București;

-

decizia civilă 2100 din 9 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în

Dosarul nr. 4854/120/2008, definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 859 din 27

aprilie 2009 a Curții de Apel Ploiești, care a anulat Decizia 606 din 2 iulie 2007

emisă de SC B. SA București și a obligat SC B. SA București să opereze și

mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă;

-

decizia civilă nr. 3 din 28 aprilie 2010 a Tribunalului București pronunțată în

Dosarul nr. 23013/3/2009, prin care a admis recursul și a dispus anularea

mențiunilor de la poziția 67 din carnetul de muncă;

Examinând

cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu

dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru

a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în

continuare arătate.

Prin

Hotărârea nr. 738 din 4 decembrie 2008 Consiliul Național pentru Combaterea

Discriminării a respins cererea reclamantului T.G. ca tardiv formulată.

Pentru

a pronunța această soluție autoritatea a reținut că petentul se consideră

discriminat, pe motive sindicale, prin refuzul SC B. SA - Sucursala Dâmbovița

de a îi permite desfășurarea activității la unitatea menționată.

Potrivit

art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea

tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare,

constituie discriminare „orice deosebire, excludere, restricție sau preferință,

pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială,

convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică

necontagioasă, infectare HIV sau apartenență la o categorie defavorizată, care

are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței

sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a

libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul

politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții

publice”.

Conform

art. 20 alin. (1): „Persoana care se consideră discriminată poate sesiza

Consiliul în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la

care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei”, iar la art. 27 se arată că „Termenul

pentru introducerea cererii este de 3 ani și curge de la data săvârșirii faptei

sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea

ei”.

Înalta

Curte constată că, în cauză, în mod corect Colegiul Director al CNCD a reținut

că petentul se referă la fapte petrecute în cursul anului 2005.

Potrivit

art. 20 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor

formelor de discriminare, republicată, neexercitarea dreptului de petiționare

în termenul de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea

să ia cunoștință de săvârșirea ei conduce la respingerea petiției ca tardiv

introdusă.

Astfel

fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a respins

acțiunea reclamantului, reținând că excepția tardivității a fost temeinic

admisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Prin

urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate

și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, pe

care o va menține.

În

consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de T.G. împotriva sentinței civile nr. 5002 din 12 septembrie 2011 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 5 martie 2013.