ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2747/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul T.G., a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, anularea Hotărârii nr. 738 din 4 decembrie 2008 emisă de pârât, comunicată la data de 27 august 2009. Reclamantul a criticat hotărârea contestată atât sub aspectul soluționării greșite a excepției de tardivitate, cât și pe fond. Reclamatul a mai susținut că în mod greșit Colegiul Director al CNCD a respins plângerea ca fiind tardiv formulată, fără să o analizeze pe fond, reținând că faptele s-au petrecut în 2005,întrucât aceste fapte au un caracter continuu, fiind comise chiar și în prezent.

Reclamantul a mai argumentat că este salariat al Bancpost SA București conform contractului individual de muncă din 16 februarie 1994, că decizia nr. 3 din 25 ianuarie 2002 de desfacere a contractului de muncă a fost anulată prin decizia civilă nr. 2422 din 25 iunie 2003 a Curții de Apel Ploiești, care deși a rămas irevocabilă nu a fost executată de angajator nici până în prezent, în sensul reintegrării sale, și că faptele de discriminare sunt în legătură cu activitatea sa sindicală. Pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii și menținerea Hotărârii C.N.C.D. nr. 738 din 04 decembrie 2008 emisă în dosarul C.N.C.D.

nr. 546/2008, ca fiind temeinică și legală. Prin sentința civilă nr. 5002 din 12 septembrie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, judecând cauza în fond după casare, a respins acțiunea formulată de reclamantul T.G., în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că prin Hotărârea nr. 738 din 04 decembrie 2008, Consiliul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a admis excepția tardivității și a respins cererea formulată de petentul reclamantul T.G. împotriva S.C. Bancpost S.A.- Sucursala Dâmbovița, ca tardiv formulată.

Curtea de Apel a apreciat că autoritatea publică pârâtă a reținut în mod legal incidența dispozițiilor art. 20 din O.G. nr. 137/2000 republicat, atunci când a admis excepția tardivității. S-a mai reținut că într-adevăr reclamantul s-a adresat pârâtului cu petiția nr. 9874 din data de 22 iulie 2008 prin care a solicitat constatarea unei situații discriminatorii creată de societatea angajatoare SC B. SA - Sucursala Dâmbovița prin săvârșirea unor acte cu caracter discriminatoriu concretizate prin refuzul angajatorului de a-i permite desfășurarea activității, din motive sindicale. De asemenea, instanța de fond a reținut că, raporturile de muncă ale reclamantului au încetat prin Decizia nr. 325 din 23 noiembrie 2005, când, urmare a cererii sale, începând cu 01 decembrie 2005 contractul individual de muncă a încetat în conformitate cu art. 55 lit. b) C. muncii - Legea nr. 53/2003.

Deci, în raport cu data de 01 decembrie 2005, data încetării contractului individual de muncă, sesizarea formulată la data de 22 iulie 2008 la CNCD încalcă termenul de 1 an prevăzut la art. 20 din O.G. nr. 137/20000 republicată, acesta nemaiaflându-se în raporturi de muncă, în funcție de care să poată fi invocată interzicerea dreptului la muncă de către angajator. Împotriva hotărârii instanței de fond, reclamantul T.G. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului se arată că instanța nu s-a pronunțat asupra unor dovezi administrate, a interpretat greșit decizia 325 din 23 noiembrie 2005 a SC B. SA (necomunicată) care nu privește contractul individual de muncă din 16 februarie 1994 (fără număr) cu angajatorul persoană juridică Bancpost București, ci un inexistent contract de muncă cu non-angajatorul SC B. SA - Sucursala Dâmbovița - unitate fără personalitate juridică și care nu are legal calitatea de angajator, cu care nu a încheiat contract individual de muncă. Recurentul mai susține că în mod greșit Curtea de Apel București susține că s-a adresat C.N.C.D. pentru că a fost discriminat de către „societatea angajatoare SC B. SA - Sucursala Dâmbovița” prin săvârșirea unor acte cu caracter discriminatoriu concretizate prin refuzul de a-i permite petentului desfășurarea activității,din motive sindicale.

Se mai precizează că nu există comunicată nici o altă decizie de încetare a contractului de muncă cu SC B. SA București cu care a încheiat contractul individual de muncă din 16 februarie 1994, iar a firmațiile instanței de fond potrivit cărora raporturile reclamantului au încetat prin Decizia nr. 325 din 23 noiembrie 2005 sunt greșite. Decizia 325 din 23 noiembrie 2005 nu privește contractul individual de muncă cu unicul angajator Bancpost București, ci un inexistent contract de muncă cu non angajatorul „ SC B. SA - Sucursala Dâmbovița", cu care niciodată nu a încheiat contract individual de muncă. Reclamantul mai arată că instanța de fond nu a analizat si nu s-a pronunțat asupra tuturor documentelor depuse la dosar și anume: - contractul individual de muncă din 16 februarie 1994 încheiat cu angajatorul persoană juridică SC B. SA București; - procesele verbale din 8 ianuarie 2010 si 01 februarie 2010 ale Executorului judecătoresc D.A.

- acte de autoritate publică care constată că este salariat al SC B. SA București; - certificatul eliberat din 15 februarie 2010 care arată că este lider sindical și deci și salariat; - ultimele înscrieri din carnetul de muncă din 2010 - pozițiile 68 si 69 vizate de I.T.M.

București; - decizia civilă 2100 din 9 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în Dosarul nr. 4854/120/2008, definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 859 din 27 aprilie 2009 a Curții de Apel Ploiești, care a anulat Decizia 606 din 2 iulie 2007 emisă de SC B. SA București și a obligat SC B. SA București să opereze și mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă; - decizia civilă nr. 3 din 28 aprilie 2010 a Tribunalului București pronunțată în Dosarul nr. 23013/3/2009, prin care a admis recursul și a dispus anularea mențiunilor de la poziția 67 din carnetul de muncă; Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Prin Hotărârea nr. 738 din 4 decembrie 2008 Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a respins cererea reclamantului T.G. ca tardiv formulată. Pentru a pronunța această soluție autoritatea a reținut că petentul se consideră discriminat, pe motive sindicale, prin refuzul SC B. SA - Sucursala Dâmbovița de a îi permite desfășurarea activității la unitatea menționată. Potrivit art. 2 alin. (1) din O.G.

nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, constituie discriminare „orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV sau apartenență la o categorie defavorizată, care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice”.

Conform art. 20 alin. (1): „Persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei”, iar la art. 27 se arată că „Termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani și curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei”. Înalta Curte constată că, în cauză, în mod corect Colegiul Director al CNCD a reținut că petentul se referă la fapte petrecute în cursul anului 2005. Potrivit art. 20 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, neexercitarea dreptului de petiționare în termenul de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei conduce la respingerea petiției ca tardiv introdusă.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a respins acțiunea reclamantului, reținând că excepția tardivității a fost temeinic admisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, pe care o va menține. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de T.G. împotriva sentinței civile nr. 5002 din 12 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 martie 2013.