ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1908/2016

Decizia nr. 1908/2016

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Sindicatul A. Orăștie din cadrul SC B. SRL a formulat acțiune în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a solicitat anularea Hotărârii nr. 567 din 19 noiembrie 2009 pronunțată în Dosarul nr. x/2009 de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și, pe cale de consecință, să se constate existența unor tratamente discriminatorii la care sunt supuși angajații români față de cei italieni.

Totodată, a solicitat restabilirea situației anterioare discriminării, sancționarea celor care se fac vinovați de aceste practici discriminatorii precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionat cu prezentul litigiu.

Argumentând acțiunea, reclamanta a susținut, în esență, că în cadrul societății SC B. SRL au avut loc unele evenimente menite să tulbure activitatea normală prestată de muncitori.

În acest sens a arătat că la lansarea în circuitul de fabricație al firmei a unui produs nou, o nouă mașină de cafea, au fost trimiși din Italia mai mulți angajați italieni ai firmei C. Italia: muncitori, controlori, ingineri.

Nu au fost informați de conducerea română a fabricii în legătură cu scopul trimiterii acestor persoane în România, dar au presupus că venirea lor aici este menită colaborării cu partea română în vederea lansării cu succes a noii mașini de cafea.

Mai susține reclamanta că doar personalului italian i se permite să vină la serviciu îmbrăcați în tricouri și treninguri în funcție de temperatura din hala de producție, fără a respecta niciun fel de reguli privind protecția muncii, merg la toaletă sau beau apă de câte ori au nevoie, au dreptul chiar să meargă la masă și să consume băuturi alcoolice când și cât doresc, fără a li se interzice revenirea la muncă după consumul de băuturi alcoolice.

Arată că, potrivit art. 13 pct. 13 și 14 din contractul colectiv de muncă semnat la nivelul fabricii "salariații au obligația să se prezinte la serviciu în stare corespunzătoare îndeplinirii în bune condiții a sarcinilor ce le revin, să nu introducă, să nu consume băuturi alcoolice sau substanțe stupefiante în unitate și să nu lucreze sub influența acestora, să respecte programul de lucru, ordinea și disciplina la locul de muncă".

Ca atare, ca sindicat, în urma plângerilor și sesizărilor salariaților au semnalat șefilor toate aceste aspecte și l-au rugat pe dl. D. să vină în hală să explice acest comportament.

În hotărârea atacată se concluzionează că nu există tratament discriminatoriu întrucât existența unei discriminări, susține pârâta, este condiționată de existența unei legături de cauzalitate între tratamentul diferit imputat și criteriul interzis de lege, legătura de cauzalitate care în opinia sa nu există.

Se mai susține de reclamantă că pârâta nu a analizat cu atenție probele depuse la dosar, mulțumindu-se doar a îmbrățișa exclusiv susținerile societății reclamate.

Este evidentă existența faptelor de discriminare descrise, fapte care au fost săvârșite de către conducerea firmei față de muncitorii români, prin deosebirile care se fac între aceștia și muncitorii italieni, prin tolerarea abaterilor italienilor de la normele și regulamentele interne statuate în firmă, favorizându-i în mod nejustificat pe aceștia.

În același timp, din rațiuni identice de naționalitate, muncitorii români sunt supuși în mod nejustificat la un tratament injust și degradant față de muncitorii italieni, aceste fapte creând o stare de stres psihic și conducând la crearea unui mediu de muncă neadecvat.

În plus, în departamentul de control produs finit, acolo unde lucrează președintele sindicatului și o parte din consiliul sindicatului au fost luate măsuri care aduc grave atingeri demnității în muncă a salariaților.

Au fost luate scaunele folosite de cca 10 ani în acest departament, fără nicio explicație și fără a fi consultați, muncitorii fiind obligați să completeze documentația din poziția aplecat spre masă sau din picioare. Asta în timp ce muncitorilor italieni li se permite să meargă la birouri să completeze aceeași documentație din poziția șezut.

În celelalte departamente unde există documentații de completat salariaților li se permite să aibă scaune în continuare.

Mai mult, susține reclamanta au fost montate camere de supraveghere în acest departament, deși existau oricum camere de supraveghere a activității desfășurate în interiorul halei de producție. Analizând unghiul și poziția în care au fost montate s-a constatat că acestea sunt destinate a supraveghea activitatea unor muncitori în special, iar nu activitatea desfășurată în cadrul departamentului, în general, cauzând un stres în plus, personalului care lucrează aici.

Umilințele au continuat, culminând cu simularea furtului a două mașini de cafea, care a doua zi au fost găsite de magazioneri ascunse între paleți și cu sancționarea disciplinară a unui coleg pentru faptul că a completat documentația stând așezat pe un coș de gunoi, coleg care, nemaisuportând umilințele și discriminările la care a fost supus, și-a dat demisia (declarația muncitorului E.).

Întreaga hotărâre atacată se bazează pe ideea inoculată de societatea reclamată B. că acei muncitori italieni nu erau angajații direcți ai societății din România.

Ori, cu minime diligente din partea anchetatorilor se putea observa că firma B. la care erau angajați muncitorii italieni este aceeași care plătește salariile și muncitorilor români, aceeași care negociază și stabilește salariile acestora, practic o societate mamă a societății române.

Mai mult, decât atât, acei muncitori italieni erau delegați în firma română și ca atare, erau obligați să respecte condițiile de muncă de aici.

În fine, reclamant a mai susținut că art. 11 din contractul colectiv de muncă prevede dreptul salariaților la egalitatea de șanse și tratament, iar angajatorul, în speță SC B. SRL are obligația să informeze salariații asupra condițiilor de muncă și asupra elementelor care privesc desfășurarea relațiilor de muncă și să consulte sindicatul în privința deciziilor susceptibile să afecteze drepturile și interesele salariaților [art. 14 lit. e) și g) din contractul colectiv de muncă], s-a apreciat că toate acestea au fost grav încălcate.

În drept a invocat dispozițiile art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000 - art. 6 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (C.N.C.D.) formulat note scrise, prin care a invocat, pe cale de excepție tardivitatea acțiunii iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii formulate de către reclamantul Sindicatul A. Orăștie din cadrul SC B. SRL ca neîntemeiată și menținerea Hotărârii C.N.C.D. nr. 567 din 19 noiembrie 2009 emisă în dosarul C.N.C.D. nr. x/2009 ca fiind temeinică și legală.

În primul ciclu procesual, prin Sentința nr. 6270 din 28 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, respins acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul A. Orăștie din cadrul SC B. SRL, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și SC B. SRL, ca nefondată.

În esență, instanța a reținut că nu există discriminare în înțelesul art. 2 din O.U.G. nr. 137/2000, astfel că nu există motive veritabile de nelegalitate a Hotărârii nr. 567 din 19 noiembrie 2008 a CNSC.

În recursul formulat de reclamantul Sindicatul A. Orăștie din cadrul SC B. SRL, Înalta Curte, prin Decizia nr. 75 din 11 ianuarie 2013, a admis recursul, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, reținând că hotărârea recurată nu îndeplinește condițiile prevăzute art. 261 C. proc. civ. Mai precis, se arată în decizia de casare că instanța nu a analizat situația factuală existență în speță, în raport cu probele administrare în cauză.

Prin Sentința civilă nr. 3487 din 12 noiembrie 2013, pronunțată în rejudecare, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul A. Orăștie din cadrul SC B. SRL, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și SC B. SRL, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că între sindicatul reclamant și conducerea SC B. SRL există o stare conflictuală generată de condițiile de muncă, pe care reclamantul le consideră improprii, iar pârâtul le apreciază ca fiind corespunzătoare. În acest sens, a fost apreciat ca fiind relevant înscrisul depus la dosar.

În plus, Curtea a mai reținut existența unei stări conflictuale între liderul de sindicat și conducerea societății comerciale.

Pe de altă parte, din declarațiile depuse la dosar, a reieșit că există salariați care nu se simt discriminați pe motiv de naționalitate, relațiile acestora cu conducerea italiană a societății comerciale fiind corecte.

Din coroborarea probelor administrate, Curtea a mai reținut că nu se poate stabili o conduită discriminatorie a conducerii societății comerciale față de personalul de naționalitate română, ci eventual o dotare necorespunzătoare a anumitor locuri de muncă. Aceste aspecte pot determina declanșarea unor litigii de muncă, însă nu pot constitui temei pentru o plângere întemeiată pe art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, în condițiile în care nu există dovezi din care să reiasă că personalul din conducerea firmei ar fi aplicat muncitorilor români un tratament diferit de cel de naționalitate italiană, bazat pe unul din motivele prevăzute de textul normativ menționat anterior.

Având în vedere considerentele expuse, Curtea a constatat că hotărârea atacată a fost emisă cu respectarea legislației aplicabile, motiv pentru care a respins acțiunea ca neîntemeiată.

În recursul promovat împotriva acestei sentințe de către reclamantul Sindicatul A. Orăștie din cadrul SC B. SRL, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 435 din 5 februarie 2015, a admis recursul declarat de Sindicatul A. Orăștie din cadrul SC B. SRL împotriva Sentinței civile nr. 3487 din 12 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, și, în consecință a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În argumentele prezentate s-a reținut că judecătorul fondului - cu ignorarea considerentelor deciziei prin care a fost casată sentința pronunțată într-un prim ciclu procesual și a fost trimisă cauza spre rejudecare - din nou nu a cercetat, în mod efectiv, argumentele reclamantei, nu a procedat la o înlăturare, motivat și argumentat, în mod explicit, a susținerilor din acțiunea în contencios administrativ, nu a analizat probele invocate de recurenta reclamantă în dovedirea susținerilor sale și nici nu a prezentat, în concret, motivele de fapt și de drept care au format convingerea sa, limitându-se numai a statua, într-o manieră ce nu răspunde exigențelor unei corespunzătoare motivări, că "din coroborarea probelor administrate, Curtea mai reține că nu se poate stabili o conduită discriminatorie a conducerii societății comerciale față de personalul de naționalitate română, ci eventual o dotare necorespunzătoare a anumitor locuri de muncă", și că "nu există dovezi din care să reiasă că personalul din conducerea firmei ar fi aplicat muncitorilor români un tratament diferit de cel de naționalitate italiană, bazat pe unul din motivele prevăzute de textul normativ menționat anterior".

Or, prin omisiunea primei instanțe de analiza și cerceta, în mod efectiv, prin considerentele hotărârii recurate, în integralitate motivele de fond invocate de reclamantă prin acțiunea în contencios administrativ și prin concluziile scrise depuse pentru termenul din 12 noiembrie 2013, când s-a amânat pronunțarea (motive ce necesitau un răspuns specific și explicit) precum și în totalitate probatoriul administrat în cauză, au fost nesocotite dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și a fost încălcat dreptul reclamantei la un proces echitabil, Înalta Curte fiind astfel în imposibilitate de a-și exercita în mod corespunzător atribuțiile de control judiciar.

În fond după a doua casare, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 2423 din 1 octombrie 2015, a respins excepția tardivității acțiunii ca neîntemeiată și, în consecință, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul A. Orăștie din SC F. SRL (fostă SC B. SRL), în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), și SC F. SRL (fostă SC B. SRL, a anulat Hotărârea nr. 567 din 19 noiembrie 2009 emisă de pârâtul CNCD și a constatat că există o discriminare la care sunt supuși angajații români față de cei italieni.

Totodată, a dispus restabilirea situației anterioare discriminării, a respins în rest acțiunea și a obligat pârâții să plătească reclamantului suma de 1500 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Examinând cu prioritate excepția tardivității invocată prin întâmpinare de pârâtă, în conformitate cu prevederile art. 137 C. proc. civ., instanța a constatat că este neîntemeiată, urmând a o respinge ca atare.

S-a reținut că prin sesizarea adresată CNCD reclamanta a indicat ca sediu procesual ales adresa cabinetului de avocatură G., motiv pentru care termenul de contestare trebuie calculat de la data comunicării la adresa indicată.

Mai mult, pârâta nu a depus la dosarul cauzei nicio dovadă din care să rezulte data comunicării hotărârii sale către Sindicatul A. Orăștie la sediul procesual ales. Ca atare, pârâta nu a făcut dovada momentului de la care începe să curgă termenul de contestare a Hotărârii nr. 567 din 19 noiembrie 2009.

În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a reținut că există măsuri cu caracter discriminatoriu, conducătorii italieni cetățenii italieni transmițând verbal șefilor români ca muncitorii să fie încheiați până la gât la halate, să poarte încălțări închise indiferent de temperatura ridicată din hala de producție. În tot acest timp, muncitorii italieni nu aveau niciun fel de restricții.

Aceste fapte sunt dovedite de declarațiile muncitorilor H., I., J., K., L., E., Dosar nr. x/2/2010 al CAB.

Un număr de 245 de muncitori au semnat o petiție adresată Sindicatului A. prin care au solicitat ca acesta să ia atitudine față de faptele discriminatorii ale conducerii societății, considerând ca degradant modul în care sunt tratați și faptul că le este periclitată demnitatea umană.

De asemenea, sunt discriminatorii, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute mai sus, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.

Mai arată instanța că în hotărârea atacată se concluzionează că nu există tratament discriminatoriu întrucât existența unei discriminări, susține pârâta, este condiționată de existența unei legături de cauzalitate între tratamentul diferit imputat și criteriul interzis de lege, legătura de cauzalitate care în opinia sa nu există.

Este considerat discriminatoriu orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate față de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități atrage răspunderea contravențională conform prezentei ordonanțe, dacă nu intră sub incidența legii penale.

În același timp, din rațiuni identice de naționalitate, muncitorii români au fost în mod nejustificat la un tratament injust și degradant față de muncitorii italieni, aceste fapte creând o stare de stres psihic și conducând la crearea unui mediu de muncă neadecvat.

În plus, în departamentul de control produs finit, acolo unde lucrează președintele sindicatului și o parte din consiliul sindicatului au fost luate măsuri care aduc atingeri demnității în muncă a salariaților.

Au fost luate scaunele folosite de cca 10 ani în acest departament, fără nicio explicație și fără a fi consultați, muncitorii fiind obligați să completeze documentația din poziția aplecat spre masă sau din picioare. Muncitorilor italieni li s-a permis să meargă la birouri să completeze aceeași documentație din poziția șezut.

Concluzionând instanța a reținut că în speță nu au incidență dispozițiile Deciziei nr. 316/2005 a Curții Constituționale, întrucât faptele de discriminare reținute sunt din perspectiva diferențierii pe criteriu de naționalitate și nu vizează chestiuni ce țin de dreptul muncii, de relația angajat și angajator.

Reclamantul Sindicatul A. Orăștie din cadrul SC F. SRL și pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării au promovat recurs împotriva Sentinței civile nr. 2423 din 01 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios și administrativ și fiscal.

Recursul reclamantului întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ. 1865 vizează modificare în parte a hotărârii recurate în sensul admiterii în tot a cererii de chemare în judecată, respectiv și a capătului de cerere prin care a solicitat tragerea la răspundere a persoanelor vinovate.

Se vizează numai capătul din cererea de chemare în judecată prin care s-a solicitat tragerea la răspundere a persoanelor vinovate și care a fost respins ca neîntemeiat de către prima instanță cu motivarea că, întrucât s-a dispus restabilirea situației anterioare discriminării, s-a reparat prejudiciul, fără să mai fie necesară sancționarea intimatei pârâte SC F. SRL (fostă SC B. SRL), cu motivarea că numai dacă instanța de judecată va dispune tragerea la răspundere a vinovaților, salariații care au avut de suferit ca urmare a adoptării măsurilor discriminatorii, vor putea să pretindă eventuale daune pentru tratamentele discriminatorii la care au fost supuși.

Restabilirea situației anterioare, deși va elimina măsurile discriminatorii adoptate, nu va compensa și nu va acoperi prejudiciul moral suferit de către angajați și născut din sentimentele de umilință, de persecuție, de hărțuire și de intimidare pe care le-au trăit aceștia.

Ca atare, pentru a evita ca prin soluția din prezenta cauză să fie prejudiciate drepturile persoanelor discriminate, în special dreptul de a se adresa instanțelor de judecată cu o acțiunea separată prin care să pretindă eventuale daune de la vinovați, ca urmare a constatării discriminării, se impune admiterea capătului de cerere prin care am solicitat ca instanța de judecată să dispună tragerea acestora la răspundere, urmând ca fiecare dintre salariații care au fost discriminați să procedeze după cum consideră de cuviință în privința acoperirii prejudiciului pe care l-au suferit, prejudiciu care nu a făcut obiectul acestui dosar.

Recursul

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 1865 urmărește admiterea recursului, menținerea sentinței în sensul respingerii acțiunii. În motivarea acestuia s-a arătat că instanța de fond a fost în eroare la pronunțarea soluției întrucât:

Conform prevederilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/1000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare: "Potrivit prezentei ordonanțe prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere restricție sau preferințe, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții ele egalitate a drepturilor omului a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".

Potrivii dispozițiilor art. 2 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000 privitul prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare: "Orice comportament activ ori pasiv care prin efectele pe care le generează favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant în persoană, un grup de persoane sau a comunitate fată de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități atrage răspunderea contravențională conform prezentei ordonanțe, dacă nu intră sub incidența legii penale".

Potrivit prevederilor art. 6 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare constituie contravenție discriminarea miei persoane pentru motivul că aparține unei anumite rase, naționalități, etnii, religii, categorii sociale sau unei categorii defavorizate respectiv din cauza convingerilor, vârstei, sexului sau orientării sexuale a acesteia, într-un raport de muncă și protecție socială, cu excepția cazurilor prevăzute de lege, manifestată în următoarele domenii:

a. încheierea suspendarea, modificarea sau încetarea raportului de muncă.

b. stabilirea și modificarea atribuțiilor de serviciu, locului de mutică sau a salariului.

c. acordarea altor drepturi sociale decât cele reprezentând salariul.

d. formarea perfecționarea, reconversia și promovarea profesională.

e. aplicarea-măsurilor disciplinare.

f. dreptul de aderare la sindicat și accesul la facilitățile acordate de acesta.

g. orice alte condiții de prestare a muncii, potrivit legislației în vigoare.

Prin raportare la prevederile legale mai sus-menționate o faptă poate fi calificată ca fiind faptă de discriminare dacă îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

- Existența unui tratament diferențiat manifestai prin deosebire, excludere, restricție sau preferință (existența unor persoane sau situații aflate în poziții comparabile);

- Existența urnii criteriu de discriminare potrivii prevederilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Astfel, potrivit art. 2 alin. (1), criteriile de discriminare sunt: rasa, naționalitatea, etnia limba, religia, categoria socială convingerile, sexul, orientarea sexuală, vârsta, handicapul, boala cronică necontagioasă, infectarea cu virusul HIV apartenența la o categorie defavorizată precum și orice alt criteriu:

- Tratamentul diferențiat să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței a exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege:

- Tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim iar metodele utilizate în vederea atingerii acestui scop să nu fie adecvate și necesare.

Examinând sesizarea, documentele depuse la dosar precum și dispozițiile legale incidente- Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a reținut faptul că reclamantul Sindicatul A. Orăștie din cadrul SC B. SRL a solicitat constatarea unor fapte de discriminare circumstanțiată prin condiții diferite de muncă și tratament diferit la locul de muncă pe motivul naționalității. De asemenea, C.N.C.D. a mai reținut faptul că reclamantul Sindicalul "A." Orăștie din cadrul SC B. SRL a invocat tratamente degradante aplicate de către conducere personalului român din cadrul societății.

În conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în domeniu, diferența de tratament devine discriminare atunci când se induc distincții intre situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe nejustificare rezonabilă și obiectivă. Instanța europeană a decis în mod constant că pentru ca o asemenea încălcare să se producă "trebuie stabilit că persoane plasate în situații analoage sau comparabile, în malarie, beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește nici o justificare obiectivă sau rezumativă".

Astfel în prezenta cauză dedusă judecății. C.N.C.D. a stabilit că, în conformitate cu definiția legală, discriminarea reprezintă o diferențiere bazată pe un criteriu care atinge un drept fără să existe o justificare obiectivă. De asemenea, C.N.C.D. a reținut faptul că în opinia petentului circumstanța tratamentului diferențiat este materializată prin condiții de muncă diferite.

Dispozițiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare nu conțin o listă limitativă a criteriilor de discriminare întrucât criteriile enumerate de lege sunt completate cu sintagma "sau orice alt criteriu" ceea ce practic oferă posibilitatea reținerii și altor criterii nespecificate de lege în săvârșirea unei forme de discriminare.

Oricare dintre aceste criterii de discriminare, care suni circumstanțiale la situația particulară a subiectului de drept care se consideră discriminat, trebuie să fi constituit mobilul determinant în aplicarea tratamentului diferit în prezenta speță dedusă judecății. Or, condiția criteriului ca mobil determinant, trebuie interpretată în sensul existenței ca element care este concretizat, materializat și care să constituie cauza actului sau faptului discriminatoriu și care în situația inexistenței, nu ar determina săvârșirea faptelor de discriminare.

Astfel, natura discriminării, sub aspectul ei constitutiv, decurge tocmai din faptul că diferența de tratament este determinată de existența unui criteriu, ceea ce presupune o legătură de cauzalitate între tratamentul diferit imputat și criteriul interzis de lege invocat în situația subiectului de drept care se consideră discriminat.

Însă, din studiul documentele depuse la dosar precum și dispozițiilor legale incidente, nu se poate reține existența unui raport de cauzalitate între faptele imputate (condițiile diferite ale muncii pentru angajați) și criteriul invocat (naționalitatea), în sensul în care, în prezenta speță dedusă judecății naționalitatea angajaților ar fi constituit mobilul sau cauza tratamentului diferențiat aplicat persoanelor care își desfășoară activitatea în cadrul SC B. SRL. Astfel, nu se poate reține faptul că naționalitatea angajaților a constituit un motiv determinant în aplicarea unor anumite standarde în ceea ce privește condițiile de muncă.

De asemenea, se poate constata din textul petiției depuse la C.N.C.D. faptul că intimatul-reclamant descrie nemulțumirea angajaților cu privire la condițiile de muncă pe care le asigură angajatorul, aspect cu privire la care Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu este în măsură a se pronunța (pronunțare în sensul conformității condițiilor de muncă cu standardele impuse de legislația în domeniu Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Contractul Colectiv de Muncă și contractele individuale de muncă ale fiecărui angajat în parte).

Pe cale de consecință, coroborând aspectele mai sus menționate cu faptele care fac obiectul petiției Sindicatului "A." Orăștie din cadrul SC B. SRL, precum și cu definiția discriminării astfel cum este prevăzută de dispozițiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, în prezenta speță dedusă judecății, nu se poate reține întrunirea cumulativă a elementelor privind un tratament de deosebire, restricție, excludere, deosebire, preferință între persoane care se află în situații comparabile și care sunt tratate diferit datorită unuia din criteriile prevăzute de lege și care au ca scop sau ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.

II. Soluția pronunțată în recurs

Prin Hotărârea nr. 567 din 19 noiembrie 2003 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) (dos. x/2/2010, s-a constatat, la sesizarea petentului Sindicatul A. Orăștie în legătură cu tratamentul diferențiat între angajații români și cei străini la SC B. SRL Orăștie că faptele prezentate nu întrunesc elementul constitutiv ale art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 137/2000, întrucât nu se poate stabili un raport de cauzalitate între tratamentul diferit imputat și un criteriu interzis de lege, în speță art. 2 din O.G. nr. 137/2000, întrucât angajații italieni nu personalul de origine italiană prezent în societate nu au calitate de angajat al SC B. SRL.

Instanța de fond a anulat această hotărâre cu motivarea că angajatorii străini erau delegați la firma română și ca atare obligați să respecte condițiile de muncă de aici, iar faptele discriminatorii au fost dovedite cu declarațiile mai multor martori români aflate la dos. nr. x/2/2010.

Însă, cum constată instanța de recurs, din probele deduse judecății nu a rezultat, astfel cum reclamantul a solicitat, constatarea unei discriminări circumstanțiată prin condiții diferite de muncă și tratament diferit la locul de muncă pe motivul naționalității, întrucât în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) și (4) și art. 6 din O.G. nr. 137/2000, discriminarea trebuie stabilită între persoane aflate în situații comparabile.

Or, nu s-a făcut dovada faptului că muncitorii italieni ar fi fost delegați la firma română astfel ca să "fie obligați să respecte condițiile de muncă de aici". De altfel, fără a intra în detalii, C. muncii român precizează că angajatul detașat (delegat) beneficiază de prevederile mai favorabile fie de la angajator, fie de la locul unde a fost detașat. Mai mult, existența unei firme-mame B. nu exclude existența unor persoane juridice destinate, care trebuie să respecte legislația, în speță cea a muncii, din țările unde își desfășoară activitatea.

Necontestându-se, în lipsa unor probe contrarii, faptele astfel cum au fost reținute, instanța de recurs nu poate reține însă, din studiul documentelor depuse la dosar precum și dispozițiilor legale incidente, existența unui raport de cauzalitate între faptele imputate (condițiile diferite de muncă pentru angajați) și criteriul invocat (naționalitatea), în sensul în care, în prezenta speță dedusă judecății naționalitatea angajaților ar fi constituit mobilul sau cauza tratamentului diferențiat aplicat persoanelor care își desfășoară activitatea în cadrul SC B. SRL. Astfel, nu se poate reține faptul că naționalitatea angajaților a constituit un motiv determinant în aplicarea unor anumite standarde în ceea ce privește condițiile de muncă.

De asemenea, se poate constata din textul petiției depuse la C.N.C.D. faptul că intimatul-reclamant descrie nemulțumirea angajaților cu privire la condițiile de muncă pe care le asigură angajatorul, aspect cu privire la care Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu este în măsură a se pronunța (pronunțare în sensul conformității condițiilor de muncă cu standardele impuse de legislația în domeniu Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, Contractul Colectiv de Muncă și contractele individuale de muncă ale fiecărui angajat în parte).

Pe cale de consecință, coroborând aspectele mai sus menționate cu faptele care fac obiectul petiție: Sindicalului "A." Orăștie din cadrul SC B. SRL precum și cu definiția discriminării astfel cum este prevăzuta de dispozițiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, în prezenta speță dedusă judecății, nu se poate reține întrunirea cumulativă a elementelor privind un tratament de deosebire, restricție, excludere, deosebire, preferință între persoane care se află în situații comparabile și care sunt tratate diferit datorită unuia din criteriile prevăzute de lege și care au ca scop sau ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării. în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.

Deosebit de aceasta intimatul SC B. SRL nu își mai desfășoară activitatea în respectiva fabrică, nemaiexistând nici managementul italian al acestuia, pretins a fi responsabil de faptele imputate.

În aceste condiții cererea ce face obiectul recursului reclamantului Sindicatul A. Orăștie de tragere la răspundere a persoanelor pretins vinovate apare din această perspectivă ca inadmisibilă.

Astfel, în raport de analiza mai sus expusă, recursul CNCD apare întemeiat astfel că va fi admis, cu consecința respingerii acțiunii pronunțate de Sindicatul A. Orăștie, consecință a acestei respingeri recursul reclamantului de admitere și capătului de cerere privind tragerea la răspundere a persoanelor vinovate apare ca neîntemeiat.

În raport de dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 recursul pârâtei CNCD, este întemeiat în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 1865 astfel că va fi admis, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. sentința urmând a fi modificată în parte în sensul respingerii acțiunii.

Totodată recursul reclamantului Sindicatul A. Orăștie întemeiat pe dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ. 1865, urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva Sentinței civile nr. 2423 din 01 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința în sensul că:

Respinge acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul A. Orăștie din cadrul SC F. SRL, ca neîntemeiată.

Menține dispoziția privind respingerea excepției tardivității.

Respinge recursul declarat de reclamantul Sindicatul A. Orăștie din cadrul SC F. SRL împotriva Sentinței civile nr. 2423 din 01 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios și administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 iunie 2016.

Procesat de GGC - CT