ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1208/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1140 din 24

noiembrie 2003, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe

inculpatul N.G. la:

- 8 ani închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.,

pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de

art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., a

fost menținută starea de arest a inculpatului iar, în temeiul art. 88 C. pen.,

din pedeapsa aplicată, s-a dedus timpul arestării preventive de la 19 februarie

2003, la zi.

S-a constatat că dozele de heroină

(5) au fost consumate, în totalitate, în analizele de laborator.

Prin aceeași hotărâre, inculpatul a

fost obligat să plătească statului suma de 1.600.000 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut în fapt următoarele:

La data de 18 februarie 2003, urmare

a denunțurilor făcute de numiții B.M. și M.Șt.C., lucrători de poliție l-au

surprins în flagrant pe inculpatul N.G., vânzând numitei B.T. 5 doze de

heroină, pentru care a primit suma de 1.000.000 lei, bancnotele primite fiind

înseriate și tratate chimic.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel inculpatul pe care a criticat-o referitor la:

- greșita sa condamnare solicitând a

se dispune achitarea, întrucât nu a săvârșit fapta imputată;

- pedeapsa aplicată pe care, în

condițiile în care nu se va primi prima critică, o consideră ca fiind prea

severă, solicitând reducerea ei.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, prin decizia penală nr. 773/ A din 18 decembrie 2003, a respins,

ca nefondat, apelul declarat de inculpat, pe care l-a obligat să plătească

statului suma de 900.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de

400.000 lei reprezentând onorariu cuvenit pentru apărarea sa din oficiu urmează

a se avansa din fondul Ministerului Justiției.

S-a menținut starea de arest a

inculpatului și s-a dedus, în continuare, durata arestării preventive, la zi.

În motivarea acestei decizii instanța

de apel a arătat că „Tribunalul a făcut o analiză corectă a materialului

probator administrat stabilind situația de fapt corespunzătoare adevărului și

dând activității infracționale a inculpatului încadrarea juridică legală”.

S-a mai arătat că „Săvârșirea

infracțiunii de către inculpat rezultă cu certitudine nu numai din

procesele-verbale încheiate de organele de poliție ci și din depozițiile

martorilor P.T., M.G.A., B.M., M.Șt.C. și B.T., coroborate cu recunoașterile

inițiale ale inculpatului, neexistând nici un dubiu că acesta este autorul

faptei reținute în sarcina sa, motiv pentru care nu se impune achitarea astfel

cum s-a solicitat.

În ce privește pedeapsa aplicată,

s-a arătat că la individualizarea acesteia s-a avut în vedere pericolul social

deosebit de ridicat al infracțiunii, precum și datele ce caracterizează

persoana inculpatului care este fără ocupație și nu se află la prima încălcare

a legii penale.

Decizia curții de apel a fost

atacată cu recurs de către inculpatul N.G. pe care a criticat-o cu privire la

pedeapsa aplicată pe care o consideră ca fiind prea severă, solicitând

reducerea ei spre limita minimă a textului de lege incriminator.

Recursul declarat de inculpat este

nefondat.

După cum este de observat critica

privind greșita individualizare a pedepsei a format obiect și al criticii

invocate la instanța de apel.

Analizând hotărârea atacată în

raport cu critica formulată se constată că nu există nici un temei de a se

proceda la reducerea pedepsei, deoarece atât instanța de fond, cât și cea de

apel au apreciat în mod corect gravitatea faptei comisă, și au ținut seama de

datele ce caracterizează persoana acestuia, respectiv faptul că anterior a mai

fost condamnat pentru săvârșirea de fapte penale. Chiar dacă nu este recidivist

și nu are ocupație ceea ce denotă că acesta își obținea mijloacele de

subzistență din săvârșirea de infracțiuni, cu droguri de mare risc, toate

acestea fiind de natură să justifice menținerea ei (pedepsei) în limitele

stabilite de prima instanță, pedeapsă care este aptă să realizeze prevederile

art. 52 C. pen.

Pentru considerentele arătate, având

în vedere și faptul că verificând decizia atacată și din oficiu, conform

prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., nu se constată

existența unor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se

constata că recursul declarat de inculpatul N.G. este nefondat și, va fi

respins ca atare în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul N.G. împotriva deciziei penale nr. 773 A din 18

decembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată, timpul

arestării preventive de la 19 februarie 2003, la 2 martie 2004.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de

400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 2

martie 2004.