ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2765/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1727 din 23 decembrie 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.N. la 10 ani închisoare. În baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului după executarea pedepsei principale, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 5 ani. S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen. S-a dedus prevenția de la 18 mai 2005 la zi și s-a menținut starea de arest a inculpatului. S-a constatat că a fost consumată în procesul analizelor de laborator cantitatea de 0,36 grame heroină.

A fost obligat inculpatul la 500 lei cheltuieli judiciare către stat. În fapt, s-a reținut că, în urma unui denunț înregistrat la 18 mai 2005 la D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial București, formulat de numitul B.C., prin care se aducea la cunoștință că numitul C., identificat ulterior în persoana inculpatului N.C. este implicat în activități ilicite de comercializare de droguri de mare risc, s-a procedat la efectuarea activităților necesare prinderii și identificării persoanei menționate în denunț. La data de 18 mai 2005, organele de poliție au procedat la consemnarea seriilor bancnotelor care au compus suma de 3.000.000 lei în cuprinsul unui proces-verbal, sumă destinată achiziționării de heroină de către denunțător și pusă la dispoziție din fondurile speciale deținute de Ministerul de Interne.

În aceeași zi, suma sus-menționată a fost pusă la dispoziția denunțătorului, după ce în prealabil s-a procedat la efectuarea unei percheziții corporale asupra acestuia, constatându-se că nu deține bunuri interzise la deținere ori valori. Întrucât inculpatul nu a putut fi contactat la numărul cunoscut de către denunțător, acesta s-a deplasat sub supravegherea organelor de poliție în zona lacului Plumbuita din cartierul Colentina, loc unde, în apropierea terasei I. l-a întâlnit pe inculpat. După o scurtă discuție cu acesta, denunțătorului i s-a comunicat faptul că tranzacția urmează să aibă loc pe malul celălalt al lacului, astfel că inculpatul a traversat lacul cu o barcă în timp ce denunțătorul s-a deplasat către locul de întâlnire pe o alee ce urma o traiectorie paralelă cu cea a lacului.

Organele de poliție care au supravegheat permanent modul de derulare al evenimentelor, s-au apropiat de locul unde s-au reîntâlnit denunțătorul și inculpatul, ocazie cu care a observat, cum între aceste două persoane a avut loc un schimb de obiecte, în acel moment considerându-se că tranzacția a fost finalizată, organele de poliție au intervenit, procedând la imobilizarea inculpatului. Cu ocazia percheziției corporale efectuate asupra acestuia s-a găsit suma de 3.000.000 lei compusă din bancnote ale căror serii corespundeau cu cele menționate în procesul-verbal de înseriere. Denunțătorul a predat organelor de poliție două punguțe conținând o substanță pulverulentă de culoare bej cumpărată de la inculpat și pentru care a plătit suma de 3.000.000 lei.

În urma expertizării s-a stabilit că cele două punguțe comercializate de inculpat conțin cantitatea de 0,36 grame de heroină în amestec cu cafeină și griseofulvin. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul criticând-o sub aspectul individualizării pedepsei și solicitând aplicarea unei pedepse sub minimul special, ținând seama de circumstanțele sale personale. La solicitarea inculpatului, Curtea a procedat la audierea acestuia, ocazie cu care inculpatul a recunoscut în totalitate săvârșirea infracțiunii, motivându-și revenirea în fața primei instanțe asupra declarației date în faza urmăririi penale, prin aceea că ar fi fost sfătuit în acest sens de către avocatul său. Prin decizia penală nr. 101/ A din 8 februarie 2006 a Curții de Apel București, secția a II a penală și pentru cauze cu minori și familie, s-a admis apelul declarat de inculpatul C.N.

împotriva sentinței penale sus menționate ce a fost desființată în parte, în sensul reducerii pedepsei de la 10 la 7 ani închisoare, ca efect al aplicării dispozițiilor art. 74 lit. c) C. pen., menținându-se starea de arest. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie, sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicate, pe care o consideră prea aspră în raport circumstanțele sale personale, respectiv faptul că, la momentul comiterii infracțiunii, era încadrat în muncă, era căsătorit și are doi copii minori. Examinând decizia recurată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Instanța de apel a aplicat corespunzător criteriile de individualizare judiciară a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen., având în vedere atât modul și mijloacele de săvârșire a faptei (a comercializat o cantitate mică de droguri de mare risc), cât și circumstanțele sale personale (încadrat în muncă, căsătorit, are doi copii minori, a revenit asupra declarațiilor nesincere date la cercetarea judecătorească, recunoscând în totalitate săvârșirea faptei, a comis fapta în stare de recidivă însă primul termen îl constituie o faptă ce nu are legătură cu traficul de droguri și a fost comisă în anul 1997), date în raport de care a apreciat că în favoarea inculpatului pot fi reținute circumstanțe atenuante judiciare, care, chiar dacă vin în concurs cu starea de recidivă, pot conduce la coborârea pedepsei sub minimul special de 10 ani închisoare, respectiv la 7 ani închisoare.

Solicitarea recurentului, de a se da o mai mare eficiență circumstanțelor atenuante reținute în favoarea sa și, pe cale de consecință, să fie redus și mai mult cuantumul pedepsei, este nefondată, Înalta Curte apreciind că instanța de apel a dat dovadă de suficiență clemență atunci când a coborât pedeapsa sub minimul special, deși erau incidente dispozițiile art. 80 C. pen. Ca atare, apreciind că pedeapsa aplicată de instanța de apel este aptă să asigure reeducarea inculpatului, prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni dar și o constrângere corespunzătoare încălcării legii penale, având în vedere și faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) din același cod, va respinge recursul formulat de inculpat ca nefondat. Conform dispozițiilor art. 385 16 alin. (2) C. proc. pen., se va computa durata arestării preventive, la zi iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod recurentul – inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.C. împotriva deciziei penale nr. 101 din 8 februarie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 18 mai 2005 la 3 mai 2006. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 lei RON, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru asistența juridică a inculpatului, în sumă de 100 lei RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 mai 2006.