ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2765/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1727 din 23 decembrie 2005, pronunțată

de Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 2 alin. (2) din

Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat

inculpatul C.N. la 10 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului după

executarea pedepsei principale, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a) și b) C. pen., pe o durată de 5 ani.

S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a dedus prevenția de la 18 mai 2005 la zi și s-a menținut

starea de arest a inculpatului.

S-a constatat că a fost consumată în procesul analizelor de

laborator cantitatea de 0,36 grame heroină.

A fost obligat inculpatul la 500 lei cheltuieli judiciare

către stat.

În fapt, s-a reținut că, în urma unui denunț înregistrat la

18 mai 2005 la D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial București, formulat de numitul

B.C., prin care se aducea la cunoștință că numitul C., identificat ulterior în

persoana inculpatului N.C. este implicat în activități ilicite de

comercializare de droguri de mare risc, s-a procedat la efectuarea

activităților necesare prinderii și identificării persoanei menționate în

denunț.

La data de 18 mai 2005, organele de poliție au procedat la

consemnarea seriilor bancnotelor care au compus suma de 3.000.000 lei în

cuprinsul unui proces-verbal, sumă destinată achiziționării de heroină de către

denunțător și pusă la dispoziție din fondurile speciale deținute de Ministerul

de Interne.

În aceeași zi, suma sus-menționată a fost pusă la dispoziția

denunțătorului, după ce în prealabil s-a procedat la efectuarea unei

percheziții corporale asupra acestuia, constatându-se că nu deține bunuri

interzise la deținere ori valori.

Întrucât inculpatul nu a putut fi contactat la numărul

cunoscut de către denunțător, acesta s-a deplasat sub supravegherea organelor

de poliție în zona lacului Plumbuita din cartierul Colentina, loc unde, în

apropierea terasei I. l-a întâlnit pe inculpat.

După o scurtă discuție cu acesta, denunțătorului i s-a

comunicat faptul că tranzacția urmează să aibă loc pe malul celălalt al

lacului, astfel că inculpatul a traversat lacul cu o barcă în timp ce

denunțătorul s-a deplasat către locul de întâlnire pe o alee ce urma o

traiectorie paralelă cu cea a lacului.

Organele de poliție care au supravegheat permanent modul de

derulare al evenimentelor, s-au apropiat de locul unde s-au reîntâlnit

denunțătorul și inculpatul, ocazie cu care a observat, cum între aceste două

persoane a avut loc un schimb de obiecte, în acel moment considerându-se că

tranzacția a fost finalizată, organele de poliție au intervenit, procedând la

imobilizarea inculpatului.

Cu ocazia percheziției corporale efectuate asupra acestuia

s-a găsit suma de 3.000.000 lei compusă din bancnote ale căror serii

corespundeau cu cele menționate în procesul-verbal de înseriere.

Denunțătorul a predat organelor de poliție două punguțe

conținând o substanță pulverulentă de culoare bej cumpărată de la inculpat și

pentru care a plătit suma de 3.000.000 lei.

În urma expertizării s-a stabilit că cele două punguțe

comercializate de inculpat conțin cantitatea de 0,36 grame de heroină în

amestec cu cafeină și griseofulvin.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul

criticând-o sub aspectul individualizării pedepsei și solicitând aplicarea unei

pedepse sub minimul special, ținând seama de circumstanțele sale personale.

La solicitarea inculpatului, Curtea a procedat la audierea

acestuia, ocazie cu care inculpatul a recunoscut în totalitate săvârșirea

infracțiunii, motivându-și revenirea în fața primei instanțe asupra declarației

date în faza urmăririi penale, prin aceea că ar fi fost sfătuit în acest sens

de către avocatul său.

Prin decizia penală nr. 101/ A din 8 februarie 2006 a Curții

de Apel București, secția a II a penală și pentru cauze cu minori și familie,

s-a admis apelul declarat de inculpatul C.N. împotriva sentinței penale sus

menționate ce a fost desființată în parte, în sensul reducerii pedepsei de la

10 la 7 ani închisoare, ca efect al aplicării dispozițiilor art. 74 lit. c) C.

pen., menținându-se starea de arest.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat

recurs inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie, sub aspectul greșitei individualizări

a pedepsei aplicate, pe care o consideră prea aspră în raport circumstanțele

sale personale, respectiv faptul că, la momentul comiterii infracțiunii, era

încadrat în muncă, era căsătorit și are doi copii minori.

Examinând decizia recurată prin prisma cazului de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată

că recursul este nefondat.

Instanța de apel a aplicat corespunzător criteriile de

individualizare judiciară a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen., având în

vedere atât modul și mijloacele de săvârșire a faptei (a comercializat o

cantitate mică de droguri de mare risc), cât și circumstanțele sale personale

(încadrat în muncă, căsătorit, are doi copii minori, a revenit asupra

declarațiilor nesincere date la cercetarea judecătorească, recunoscând în

totalitate săvârșirea faptei, a comis fapta în stare de recidivă însă primul

termen îl constituie o faptă ce nu are legătură cu traficul de droguri și a

fost comisă în anul 1997), date în raport de care a apreciat că în favoarea

inculpatului pot fi reținute circumstanțe atenuante judiciare, care, chiar dacă

vin în concurs cu starea de recidivă, pot conduce la coborârea pedepsei sub

minimul special de 10 ani închisoare, respectiv la 7 ani închisoare.

Solicitarea recurentului, de a se da o mai mare eficiență

circumstanțelor atenuante reținute în favoarea sa și, pe cale de consecință, să

fie redus și mai mult cuantumul pedepsei, este nefondată, Înalta Curte

apreciind că instanța de apel a dat dovadă de suficiență clemență atunci când a

coborât pedeapsa sub minimul special, deși erau incidente dispozițiile art. 80 C.

pen.

Ca atare, apreciind că pedeapsa aplicată de instanța de apel

este aptă să asigure reeducarea inculpatului, prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni dar și o constrângere corespunzătoare încălcării legii penale,

având în vedere și faptul că nu există motive de casare care să fie luate în

considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) din

același cod, va respinge recursul formulat de inculpat ca nefondat.

Conform dispozițiilor art. 385

16

alin. (2) C.

proc. pen., se va computa durata arestării preventive, la zi iar în baza art. 192

alin. (2) din același cod recurentul – inculpat va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul N.C. împotriva deciziei penale nr. 101 din 8 februarie

2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori

și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului durata arestării preventive de la 18 mai 2005 la 3 mai 2006.

Obligă recurentul inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 lei RON, din care onorariul

apărătorului desemnat din oficiu pentru asistența juridică a inculpatului, în

sumă de 100 lei RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 3 mai 2006.