ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1353/2006
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1353/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1611 din 30 noiembrie 2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 702/2005, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor. S-a respins, ca neîntemeiată, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor formulată de inculpat din infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul Z.D. la o pedeapsă de 10 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen.
În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 88 C. pen., a dedus prevenția din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 03 noiembrie 2004 la zi. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului. S-a constatat că cantitatea de 0,11 gr. heroină a fost consumată în timpul analizelor de laborator. În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000 a dispus confiscarea sumei de 1.000.000 lei ridicată de la inculpat. În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat inculpatul la 300 lei (RON) cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarea situație de fapt: În ziua de 03 noiembrie 2004 ca urmare a denunțului numitului A.W.K.
organele de poliție, au reținut pe inculpatul Z.D., având asupra sa trei pungi din material plastic ce conțineau 0,11 grame heroină în amestec cu cofeină și suma de 300.000 lei primită de la denunțător. Împotriva acestei hotărâri inculpatul Z.D. a declarat apel, solicitând reducerea cuantumului pedepsei aplicată. În timpul ședinței de judecată, instanța a luat act de declarația inculpatului prin care recunoaște că este consumator și că a vândut și altor persoane heroină cu suma de 300.000 lei. Prin decizia penală nr. 27/ A din 18 ianuarie 2006, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a reținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 și art. 76 C. pen. și a redus pedeapsa aplicată de la 10 ani la 7 ani închisoare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termenul legal inculpatul Z.D. care a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicată. Temeiul juridic al recursului declarat în constituie dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Examinând recursul, Curtea constată că acesta nu este întemeiat. La stabilirea pedepsei aplicată s-au avut în vedere toate criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., inclusiv și persoana acestuia, tânăr cu antecedente penale, și în raport de gradul de pericol social, instanța a aplicat o pedeapsă privativă de 7 ani închisoare, cuantum care este în măsură să asigure și redozarea scopului preventiv educativ al sancțiunii penale în conformitate cu dispozițiile art. 52 C. pen., respectiv o reeducare corespunzătoare a inculpatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
Cum nu se constată nici motive care se iau în considerare din oficiu recursul este nefondat urmând ca în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a se respinge ca atare. Se va deduce din durata pedepsei aplicată timpul arestării preventive de la 3 noiembrie 2004 la data pronunțării prezentei decizii. Totodată, urmează a-l obliga pe recurent să plătească statului suma de 220 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Z.D. împotriva deciziei penale nr. 28 din 18 ianuarie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada arestării preventive de la 3 noiembrie 2004 la 1 martie 2006. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 220 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 1 martie 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.