ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 359/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Uniunea Consilierilor Juridici din

România, filiala Suceava, în contradictoriu cu Uniunea Asociaților din România,

Președinția României, Guvernul României, Camera Deputaților, Senatul României,

Ministerul Justiției, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului și Parchetul de

pe lângă Curtea Supremă de Justiție, a solicitat să se constate nulitatea

absolută a Statutului profesiei de avocat (M. Of. nr. 284/31.05.2001) și pe

cale de consecință, să se constate că art. 61 lit. d) și art. 63 lit. b) din

Legea nr. 51/1995, au fost abrogate.

Curtea de Apel Suceava, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 86 din 22 mai 2002, a

respins acțiunea, reținând, în principal, că reclamanta nu a fost vătămată în

drepturile sale, recunoscute de lege, pentru a fi incidente dispozițiile art. 1

din Legea nr. 29/1990; că, oricum, aspectele invocate în acțiune nu sunt supuse

cenzurii instanței judecătorești.

Împotriva sentinței a declarat

recurs reclamanta, pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în esență:

întâi, că hotărârea nu este motivată în fapt și în drept; în al doilea rând că,

hotărârea este lipsită de temei legal și, totodată, că au fost încălcate

formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 1 din Legea nr.

29/1990, orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în

drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ, de a-i

rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa

instanței judecătorești competente, pentru anularea actului, recunoașterea

dreptului pretins și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Aplicând aceste prevederi legale,

referitoare la dreptul la acțiune în contencios administrativ, a persoanei

fizice sau juridice, care au fost vătămate într-un drept recunoscut de lege,

prima instanță a reținut corect că reclamanta nu a făcut dovada vătămărilor

aduse în drepturile sale recunoscute de lege, prin adoptarea Statutului

profesiei de avocat.

Evident, prima instanță, reținând

că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, și-a

motivat hotărârea în fapt și în drept, așa cum pretind dispozițiile art. 261

pct. 5 C. proc. civ.

În raport cu aceste date, se

constată că, celelalte aspecte invocate în recurs, nu sunt de natură să

determine casarea sentinței.

În consecință, soluția adoptată este

legală și temeinică, iar recursul, nefondat, urmând să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Uniunea Consilierilor Juridici din România, filiala Suceava, împotriva

sentinței nr. 86 din 22 mai 2002, a Curții de Apel Suceava, secția comercială

și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 30 ianuarie 2003.