ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6963/2004

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin hotărârea recurată, sentința civilă nr. 195, pronunțată la data de 10 septembrie 2003, în dosarul nr. 3370/2003, Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamanta D.C. și a anulat decizia nr. 9072 din 10 mai 2003, adoptată de Consiliul Uniunii Avocaților din România, precum și decizia nr. 1349 din 13 decembrie 2002, adoptată de Comisia Permanentă a Uniunii Avocaților din România, care a fost obligată să o primească în profesia de avocat, cu scutire de examen, în condițiile art. 14 alin. (2) și art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată.

Totodată, Baroul Botoșani a fost obligat să o înscrie pe reclamantă, pe tabloul de avocați al acestui barou. Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut, în esență, că reclamanta, absolventă a Facultății de Drept - Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, promoția 1985, având o vechime de 18 ani, în funcțiile de judecător și jurisconsult, îndeplinește condițiile cerute de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea avocaturii, republicată, ceea ce face ca actele administrative adoptate de organismele jurisdicționale ale Uniunii Avocaților din România, să fie lipsite de temei legal. Instanța de fond a motivat că susținerea pârâtei, cum că reclamanta s-ar afla într-un caz de nedemnitate, împotriva ei fiind exercitată o acțiune disciplinară, de către ministrul justiției, este neîntemeiată, din moment ce s-a renunțat la exercitarea acesteia în fața Consiliului Superior al Magistraturii.

A mai motivat instanța de fond că este neîntemeiată și susținerea potrivit căreia reclamanta, pensionată, cu gradul II de invaliditate, nu poate exercita profesia de avocat, din moment ce prin decizia nr. 362 din 25 ianuarie 2003 a fost încadrată în gradul III de invaliditate, cu posibilitatea de a presta o activitate cu program redus.

Împotriva acestei soluții au fost formulate recursuri de către Uniunea Avocaților din România și Baroul Botoșani și, separat, de Uniunea Avocaților din România, susținându-se, în esență, că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică: - au fost interpretate greșit prevederile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată, îndeplinirea condițiilor prevăzute, creând doar o vocație în favoarea reclamantei, iar nu un drept, fiind vorba de o normă cu caracter dispozitiv, iar nu imperativ; - împotriva reclamantei a fost exercitată o acțiune disciplinară, de către ministrul justiției, ceea ce i-a afectat demnitatea; - chiar dacă a fost încadrată în gradul III de invaliditate, reclamanta nu poate exercita profesia de avocat cu program redus.

Recursurile sunt nefondate. Este necontestat că reclamanta îndeplinește condițiile cerute de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată, pentru a putea fi primită în profesia de avocat, cu scutire de examen. Susținerea recurentelor, că prevederile legale citate mai sus creează doar posibilitatea, și nu obligația primirii în profesia de avocat, cu scutire de examen, este nefondată, deoarece, atunci când toate condițiile legale sunt îndeplinite, cererea nu poate fi refuzată pe motive de oportunitate. Recurentele, în calitate de instituții de interes public, nu pot să-și manifeste opțiunea, pe baza unor criterii specifice dreptului privat. Altfel, s-ar ajunge la situația în care unei instituții de interes public i s-ar crea posibilitatea să acționeze arbitrar și discreționar, acordând dispensă de examen, doar celor agreați, ceea ce ar constitui o încălcare a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Susținerea recurentelor, că demnitatea reclamantei ar fi fost afectată, este netemeinică, fiind necontestat că ministrul justiției a renunțat la exercitarea acțiunii disciplinare, simpla sesizare a Consiliului Superior al Magistraturii nefiind în măsură să știrbească demnitatea unui magistrat, în lipsa unei hotărâri definitive și irevocabile de sancționare. Altfel, s-ar ajunge la încălcarea principiului constituțional al prezumției de nevinovăție, care funcționează în favoarea oricărei persoane. De asemenea, este neîntemeiată și susținerea recurentelor, că intimata-reclamantă nu ar avea posibilitatea să exercite profesia de avocat, cu program redus, actul medical existent la dosar, atestând că aceasta are capacitatea de muncă păstrată potrivit gradului III de invaliditate, ceea ce îi permite să desfășoare activitatea respectivă, în limitele capacității de muncă păstrate.

În concluzie, motivele de recurs invocate în cele două recursuri, sunt neîntemeiate, hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică, astfel că acestea vor fi respinse ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Uniunea Avocaților din România, în prezent Uniunea Națională a Barourilor din România și de Baroul Botoșani, împotriva sentinței civile nr. 195 din 10 septembrie 2003 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondate. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 septembrie 2004.