ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6963/2004

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin hotărârea recurată, sentința

civilă nr. 195, pronunțată la data de 10 septembrie 2003, în dosarul nr. 3370/2003,

Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, a

admis acțiunea formulată de reclamanta D.C. și a anulat decizia nr. 9072 din 10

mai 2003, adoptată de Consiliul Uniunii Avocaților din România, precum și

decizia nr. 1349 din 13 decembrie 2002, adoptată de Comisia Permanentă a

Uniunii Avocaților din România, care a fost obligată să o primească în profesia

de avocat, cu scutire de examen, în condițiile art. 14 alin. (2) și art. 16 alin.

(2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată.

Totodată, Baroul Botoșani a fost

obligat să o înscrie pe reclamantă, pe tabloul de avocați al acestui barou.

Pentru a pronunța această soluție, curtea

de apel a reținut, în esență, că reclamanta, absolventă a Facultății de Drept -

Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, promoția 1985, având o vechime de

18 ani, în funcțiile de judecător și jurisconsult, îndeplinește condițiile cerute

de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și

exercitarea avocaturii, republicată, ceea ce face ca actele administrative

adoptate de organismele jurisdicționale ale Uniunii Avocaților din România, să

fie lipsite de temei legal.

Instanța de fond a motivat că

susținerea pârâtei, cum că reclamanta s-ar afla într-un caz de nedemnitate,

împotriva ei fiind exercitată o acțiune disciplinară, de către ministrul

justiției, este neîntemeiată, din moment ce s-a renunțat la exercitarea acesteia

în fața Consiliului Superior al Magistraturii.

A mai motivat instanța de fond că

este neîntemeiată și susținerea potrivit căreia reclamanta, pensionată, cu

gradul II de invaliditate, nu poate exercita profesia de avocat, din moment ce

prin decizia nr. 362 din 25 ianuarie 2003 a fost încadrată în gradul III de

invaliditate, cu posibilitatea de a presta o activitate cu program redus.

Împotriva acestei soluții au fost

formulate recursuri de către Uniunea Avocaților din România și Baroul Botoșani

și, separat, de Uniunea Avocaților din România, susținându-se, în esență, că

hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică:

- au fost interpretate greșit

prevederile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată,

îndeplinirea condițiilor prevăzute, creând doar o vocație în favoarea

reclamantei, iar nu un drept, fiind vorba de o normă cu caracter dispozitiv,

iar nu imperativ;

- împotriva reclamantei a fost

exercitată o acțiune disciplinară, de către ministrul justiției, ceea ce i-a

afectat demnitatea;

- chiar dacă a fost încadrată în

gradul III de invaliditate, reclamanta nu poate exercita profesia de avocat cu

program redus.

Recursurile sunt nefondate.

Este necontestat că reclamanta

îndeplinește condițiile cerute de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995,

republicată, pentru a putea fi primită în profesia de avocat, cu scutire de

examen.

Susținerea recurentelor, că

prevederile legale citate mai sus creează doar posibilitatea, și nu obligația

primirii în profesia de avocat, cu scutire de examen, este nefondată, deoarece,

atunci când toate condițiile legale sunt îndeplinite, cererea nu poate fi

refuzată pe motive de oportunitate. Recurentele, în calitate de instituții de

interes public, nu pot să-și manifeste opțiunea, pe baza unor criterii

specifice dreptului privat.

Altfel, s-ar ajunge la situația în

care unei instituții de interes public i s-ar crea posibilitatea să acționeze

arbitrar și discreționar, acordând dispensă de examen, doar celor agreați, ceea

ce ar constitui o încălcare a principiului constituțional al egalității în fața

legii.

Susținerea recurentelor, că

demnitatea reclamantei ar fi fost afectată, este netemeinică, fiind necontestat

că ministrul justiției a renunțat la exercitarea acțiunii disciplinare, simpla

sesizare a Consiliului Superior al Magistraturii nefiind în măsură să

știrbească demnitatea unui magistrat, în lipsa unei hotărâri definitive și

irevocabile de sancționare. Altfel, s-ar ajunge la încălcarea principiului

constituțional al prezumției de nevinovăție, care funcționează în favoarea

oricărei persoane.

De asemenea, este neîntemeiată și

susținerea recurentelor, că intimata-reclamantă nu ar avea posibilitatea să

exercite profesia de avocat, cu program redus, actul medical existent la dosar,

atestând că aceasta are capacitatea de muncă păstrată potrivit gradului III de

invaliditate, ceea ce îi permite să desfășoare activitatea respectivă, în

limitele capacității de muncă păstrate.

În concluzie, motivele de recurs

invocate în cele două recursuri, sunt neîntemeiate, hotărârea instanței de fond

fiind legală și temeinică, astfel că acestea vor fi respinse ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Uniunea Avocaților din

România, în prezent Uniunea Națională a Barourilor din România și de Baroul

Botoșani, împotriva sentinței civile nr. 195 din 10 septembrie 2003 a Curții de

Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondate.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 16 septembrie 2004.