ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1248/2004

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 360 din 15 august 2003, Tribunalul Dâmbovița l-a condamnat pe inculpatul D.C.N., în baza art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. g) și i) și alin. (3) lit. 4 C. pen., la 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 64 și art. 71 C. pen. Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 22.302.000 lei despăgubiri civile către R. SA, Direcția de Telecomunicații Dâmbovița și la 700.000 lei cheltuieli judiciare către stat, în care a fost inclus și onorariul pentru apărătorul din oficiu, avansat din fondul Ministerului Justiției. Instanța a reținut, în fapt, că în noaptea de 12 aprilie 2002, inculpatul a sustras prin efracție cablu telefonic pe o distanță de 200 m corespunzător legăturii dintre 4 stâlpi, între localitățile Lucianca și Ungureni din județul Dâmbovița, pricinuind o pagubă în valoare de 22.302.000 lei R. SA, Direcția de Telecomunicații Dâmbovița.

Cablul a fost vândut ulterior de către inculpat unei persoane necunoscute. La domiciliul inculpatului s-a mai găsit o bucată din cablu, în lungime de 42 cm. Împotriva acestei hotărâri inculpatul a declarat apel, criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul individualizării pedepsei, pe care o apreciază ca severă și solicitând reducerea acesteia. Prin decizia penală nr. 461 din 20 octombrie 2003, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca nefondat, apelul inculpatului, constatând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică. Decizia penală susmenționată a fost atacată cu recurs de către inculpat, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., respectiv netemeinicia acesteia prin menținerea hotărârii instanței de fond care a aplicat o pedeapsă severă în raport cu împrejurările faptei și persoana făptuitorului.

Examinând hotărârile criticate pe baza materialului de la dosar, Înalta Curte constată că recursul este fondat. Situația de fapt, vinovăția inculpatului și încadrarea juridică au fost corect stabilite, prin mijloacele de probă legal administrate. Procesele verbale de cercetare a locului faptei, de reconstituire și percheziție domiciliară, declarațiile martorilor N.G., D.A. și A.A., adresa părții civile, coroborate cu declarațiile de recunoaștere ale inculpatului, date atât în cursul urmăririi penale, cât și în cel al judecății, confirmă existența infracțiunii de furt, precum și identitatea făptuitorului, în persoana inculpatului D.C.N. Pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată de instanța de fond, fără a fi reținut la încadrarea juridică vreuna dintre circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., este nelegală în raport de limitele speciale ale pedepsei prevăzute de textul de lege sancționator, respectiv închisoarea de la 4 la 18 ani.

În cauză, însă, osebit de criticile de individualizare avute în vedere de instanță, respectiv gradul de pericol social mărit al faptei, împrejurările comiterii acesteia, prejudiciul cauzat și datele din care rezultă că inculpatul a mai fost sancționat administrativ cu amendă conform art. 18 1 C. pen., pentru faptele de furt, se impun analizei și celelalte împrejurări care privesc persoana făptuitorului și nereținute cu ocazia aplicării pedepsei. Este astfel, dovedit prin acte medicale că inculpatul a fost diagnosticat cu tulburare de personalitate, având tentativă de suicid și fiind îndrumat pentru tratament la serviciul de psihiatrie teritorial. Fapta a fost motivată de inculpat prin dorința de a face rost de banii necesari procurării medicamentelor pentru mama sa bolnavă, în vârstă de 73 ani.

Aceste împrejurări, alături de celelalte reținute de instanță, însă, unele dintre ele într-o altă evaluare, cum sunt cele privind blocarea prejudiciului, relativ redusă și lipsa antecedentelor penale, precum și vârsta inculpatului tânăr de 23 ani și comportarea sinceră în cursul procesului, justifică reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. Așa fiind, admițând recursul inculpatului și casând hotărârile pronunțate în cauză, pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată va fi redusă la 2 ani închisoare, cu executare în regim de deținere. Se apreciază că în acest cuantum pedeapsa va asigura în mod echilibrat realizarea funcțiilor sale de constrângere și reeducare, precum și atingerea scopului prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul D.C.N. împotriva deciziei penale nr. 461 din 20 octombrie 2003 a Curții de Apel Ploiești. Casează decizia și sentința penală nr. 360 din 15 august 2003 a Tribunalului Dâmbovița, numai cu privire la pedeapsa privativă de libertate aplicată inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. g) și i), combinat cu alin. (3) lit. h) C. pen. Modifică pedeapsa, în sensul că, prin aplicarea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 și art. 76 C. pen., o reduce de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor. Onorariul de avocat în sumă de 400.000 lei pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 martie 2004.