ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1248/2004

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 360 din 15

august 2003, Tribunalul Dâmbovița l-a condamnat pe inculpatul D.C.N., în baza

art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. g) și i) și alin. (3) lit. 4 C. pen., la 3

ani închisoare, cu aplicarea art. 64 și art. 71 C. pen.

Inculpatul a fost obligat la plata

sumei de 22.302.000 lei despăgubiri civile către R. SA, Direcția de

Telecomunicații Dâmbovița și la 700.000 lei cheltuieli judiciare către stat, în

care a fost inclus și onorariul pentru apărătorul din oficiu, avansat din

fondul Ministerului Justiției.

Instanța a reținut, în fapt, că în

noaptea de 12 aprilie 2002, inculpatul a sustras prin efracție cablu telefonic

pe o distanță de 200 m corespunzător legăturii dintre 4 stâlpi, între

localitățile Lucianca și Ungureni din județul Dâmbovița, pricinuind o pagubă în

valoare de 22.302.000 lei R. SA, Direcția de Telecomunicații Dâmbovița.

Cablul a fost vândut ulterior de

către inculpat unei persoane necunoscute.

La domiciliul inculpatului s-a mai

găsit o bucată din cablu, în lungime de 42 cm.

Împotriva acestei hotărâri

inculpatul a declarat apel, criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul

individualizării pedepsei, pe care o apreciază ca severă și solicitând

reducerea acesteia.

Prin decizia penală nr. 461 din 20

octombrie 2003, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca nefondat, apelul

inculpatului, constatând că hotărârea instanței de fond este legală și

temeinică.

Decizia penală susmenționată a fost

atacată cu recurs de către inculpat, invocând cazul de casare prevăzut de art.

385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., respectiv netemeinicia

acesteia prin menținerea hotărârii instanței de fond care a aplicat o pedeapsă

severă în raport cu împrejurările faptei și persoana făptuitorului.

Examinând hotărârile criticate pe

baza materialului de la dosar, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Situația de fapt, vinovăția

inculpatului și încadrarea juridică au fost corect stabilite, prin mijloacele

de probă legal administrate.

Procesele verbale de cercetare a

locului faptei, de reconstituire și percheziție domiciliară, declarațiile

martorilor N.G., D.A. și A.A., adresa părții civile, coroborate cu declarațiile

de recunoaștere ale inculpatului, date atât în cursul urmăririi penale, cât și

în cel al judecății, confirmă existența infracțiunii de furt, precum și

identitatea făptuitorului, în persoana inculpatului D.C.N.

Pedeapsa de 3 ani închisoare

aplicată de instanța de fond, fără a fi reținut la încadrarea juridică vreuna

dintre circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., este nelegală în

raport de limitele speciale ale pedepsei prevăzute de textul de lege

sancționator, respectiv închisoarea de la 4 la 18 ani.

În cauză, însă, osebit de criticile

de individualizare avute în vedere de instanță, respectiv gradul de pericol

social mărit al faptei, împrejurările comiterii acesteia, prejudiciul cauzat și

datele din care rezultă că inculpatul a mai fost sancționat administrativ cu

amendă conform art. 18

1

C. pen., pentru faptele de furt, se impun

analizei și celelalte împrejurări care privesc persoana făptuitorului și

nereținute cu ocazia aplicării pedepsei.

Este astfel, dovedit prin acte

medicale că inculpatul a fost diagnosticat cu tulburare de personalitate, având

tentativă de suicid și fiind îndrumat pentru tratament la serviciul de

psihiatrie teritorial.

Fapta a fost motivată de inculpat

prin dorința de a face rost de banii necesari procurării medicamentelor pentru

mama sa bolnavă, în vârstă de 73 ani.

Aceste împrejurări, alături de

celelalte reținute de instanță, însă, unele dintre ele într-o altă evaluare,

cum sunt cele privind blocarea prejudiciului, relativ redusă și lipsa

antecedentelor penale, precum și vârsta inculpatului tânăr de 23 ani și

comportarea sinceră în cursul procesului, justifică reținerea circumstanțelor

atenuante prevăzute de art. 74 C. pen.

Așa fiind, admițând recursul

inculpatului și casând hotărârile pronunțate în cauză, pedeapsa de 3 ani

închisoare aplicată va fi redusă la 2 ani închisoare, cu executare în regim de

deținere.

Se apreciază că în acest cuantum

pedeapsa va asigura în mod echilibrat realizarea funcțiilor sale de

constrângere și reeducare, precum și atingerea scopului prevenirii săvârșirii

de noi infracțiuni.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul D.C.N. împotriva deciziei penale nr. 461 din 20 octombrie 2003 a

Curții de Apel Ploiești.

Casează decizia și sentința penală nr. 360 din 15

august 2003 a Tribunalului Dâmbovița, numai cu privire la pedeapsa privativă de

libertate aplicată inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 alin.

(1) – art. 209 alin. (1) lit. g) și i), combinat cu alin. (3) lit. h) C. pen.

Modifică pedeapsa, în sensul că,

prin aplicarea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 și art. 76 C.

pen., o reduce de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor.

Onorariul de avocat în sumă de

400.000 lei pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 3

martie 2004.