ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4377/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 366 din 14 aprilie 2003, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpatul S.E. în baza art. 211 alin. (2) lit. a), c), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 13 C. pen., la 6 pedepse de câte 12 ani închisoare fiecare, pentru infracțiunea de tâlhărie. Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa 12 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. și a fost computată durata arestării preventive. Totodată, a fost obligat să plătească unor părți civile, în solidar cu alți coinculpați condamnați prin aceeași sentință, diferite sume de bani cu titlu de despăgubiri.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că în ziua de 22 august 2000, două persoane au sesizat pe lucrătorii de poliție, că în seara de 21 august 2000, în timp ce se aflau într-un autoturism staționat lângă pasarela situată, doi indivizi cu fețele mascate cu cagulă de culoare neagră și având asupra lor un cuțit și o bâtă au pătruns în mașina respectivă și prin amenințare au furat mai multe bunuri (un radiocasetofon, un ceas electronic, un lănțișor de aur și altele) în valoare de 10.000.000 lei. Ulterior, autorii au fost identificați, unul din ei în persoana recurentului. O parte din bunurile furate au fost vândute unor persoane necunoscute, iar altă parte, amanetate. În același mod și în același loc a procedat recurentul împreună cu alți doi coinculpați, în data de 2 septembrie 2000, în jurul orelor 19,00 și apoi la orele 21,00, furând de la 4 persoane care se aflau în mașini bunuri și bani în valoare totală de 10.000.000 lei.

Și aceste bunuri au fost vândute unor persoane necunoscute sau amanetate. Apelul declarat de inculpat a fost respins de către Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia nr. 457 din 14 august 2003. Împotriva acestor hotărâri inculpatul a declarat recurs. Apărătorul a criticat soluțiile susținând că acestea nu sunt legale și temeinice. Sub aceste aspecte el a menționat că din probele administrate nu rezultă cu certitudine că recurentul a comis infracțiunile imputate, acestea fiind săvârșite de ceilalți coinculpați; în concluzie, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor și achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen. În subsidiar a cerut reducerea pedepsei.

Recursul nu este fondat. Analizând, hotărârile atacate, prin prisma celor susținute se constată că acestea sunt legale și temeinice. Astfel, din probele dosarului, care au fost complet administrate și corect interpretate rezultă cu certitudine că recurentul a comis faptele imputate. În acest sens este de remarcat că inculpatul a recunoscut comiterea faptelor, recunoaștere care se coroborează cu relatările părților păgubite, procesele verbale de recunoaștere din grup și cele de reconstituire și de cercetare la fața locului. Instanța reține că probele respective exprimă adevărul întrucât din dosar nu rezultă că acele persoane ar fi interesate să-l acuze pe nedrept pe inculpat și nici acesta nu a susținut că ar fi în dușmănie cu ele.

La individualizarea pedepselor, instanțele au avut în vedere dispozițiile art. 72 C. pen. și anume pericolul social concret al faptelor determinat de caracterul calificat al infracțiunilor, de cuantumul total al prejudiciului cauzat victimelor, precum și de persoana făptuitorului. Sub acest ultim aspect este de remarcat că recurentul fiind recidivist, denotă perseverența infracțională și că executarea pedepsei anterioare nu și-a atins scopul ei educativ. În consecință recursul urmează să fie respins. Întrucât inculpatul a fost judecat în stare de arest, urmează ca din pedeapsa aplicată să se compute durata detenției preventive. Cheltuielile efectuate de stat cu ocazia soluționării cauzei, în care se include și onorariul apărătorului din oficiu ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției, vor fi restituite de către inculpat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de inculpatul S.E., împotriva deciziei nr. 457 din 14 august 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, ca nefondat. Compută din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 16 octombrie 2002, la zi. Obligă pe recurent să plătească statului 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include și onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 400.000 lei, ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 9 octombrie 2003.