ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2476/2003

Deliberând asupra cauzei penale de

față;

Din actele dosarului, rezultă

următoarele:

Prin sentința penală nr. 423/2002 a Tribunalului

Prahova, pronunțată în dosarul penal nr. 11127/2002, inculpatul N.B.C., pentru

infracțiunea de tâlhărie în formă calificată, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit.

c) C. pen., la 5 ani închisoare. S-au aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64

C. pen.

Conform art. 88 C. pen., s-a dedus

prevenția din data de 27 august 2002 la zi.

S-a constatat prejudiciul acoperit

prin restituire și inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare statului.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut în fapt, că, la data de 26 august 2002, în jurul

orelor 15,30, inculpatul, aflat pe strada Buna Vestire a observat-o pe partea

vătămată G.C. și lănțișorul ce purta la gât, ceea ce l-a determinat să se

apropie de ea și să-i smulgă de la gât bijuteria, apoi să fugă.

Situația de fapt și vinovăția au

fost probate pe baza probelor, constând în: proces-verbal de constatare al

poliției, plângerea părții vătămate, dovada restituirii lănțișorului,

declarațiile martorilor C.A., M.V., cât și declarația inculpatului care, de

altfel, și-a recunoscut fapta.

Fapta inculpatului de a deposeda pe

partea vătămată, prin violență de un bun în valoare de aproximativ 1.200.000

lei, a fost încadrată în infracțiunea de tâlhărie.

Aplicarea pedepsei s-a făcut

corespunzător dispozițiilor art. 72 C. pen.

Curtea de Apel Prahova, sesizată cu

apelul declarat de inculpat, l-a respins ca nefondat, prin decizia penală nr. 529

din 25 noiembrie 2002, dosar nr. 8377/2002, considerând pedeapsa aplicată

corespunzător.

Împotriva acestei decizii,

inculpatul a declarat recurs, invocând ca motiv de casare greșita încadrare a

pedepsei [(art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.)

]

.

Recurentul a solicitat casarea

ambelor hotărâri și reducerea pedepsei prin reținerea art. 74 C. pen.

Curtea, examinând hotărârea atacată

și sentința în raport de critica adusă, de probele administrate și dispozițiile

legale aplicabile în cauză, a constatat aspectul nefondat al recursului dat de

netemeinicia motivului invocat.

Astfel, este de reținut că, pentru infracțiunea

comisă, pedeapsa de 5 ani închisoare reprezintă minimul special.

Față de gravitatea apreciată în

concret a faptei, instanța a avut în vedere sinceritatea inculpatului, vârsta,

absența antecedentelor penale și intelectul liminar pentru a aplica pedeapsa

minimă de 5 ani închisoare.

Nu există temeiuri pentru ca aceasta

să fie scăzută, întrucât în cauză, s-au solicitat dar nu s-au dovedit,

circumstanțe atenuante. Hotărârile pronunțate sunt legale și temeinice.

Astfel, în conformitate cu

dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge

recursul, cu cheltuieli judiciare statului conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Inculpatul recurent fiind arestat,

prin deducerea prevenției din pedeapsa aplicată, se va ajunge la zi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E CI D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul N.B.C. împotriva deciziei penale nr. 529 din 25

noiembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești.

Deduce din pedeapsă reținerea și

arestarea preventivă de la 27 august 2002, la 27 mai 2003.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.100.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi

27 mai 2003.