ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1187/2003

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 771 din 21

noiembrie 2001, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe

inculpatul L.M. la 3 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 65 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 lit. d) s-a dispus achitarea inculpatei L.M. pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

S-a dispus punerea în libertate a inculpatei.

S-a confiscat de la inculpată

cantitatea de 2,64 grame heroină.

Pentru pronunțarea acestei hotărâri,

prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

În ziua de 12 iunie 2001, organele

de poliție au făcut o percheziție domiciliară inculpatei L.M., asupra căreia

s-au găsit în chiloți, o pungă din material plastic în care se aflau 19

pungulițe din celofan, care conțineau 3,11 grame heroină.

De asemenea, la percheziția

corporală s-a găsit asupra inculpatei, în buzunarul fustei suma de 1.262.000

lei, iar în locuința acesteia s-a mai găsit suma de 1.700.000 lei și mai multe

seringi hipodermice, unele noi, altele folosite.

Fiind audiată, inculpata L.M. a

declarat că cele 19 doze de heroină găsite asupra ei, aparțin inculpatului

L.M., acestea fiindu-i înmânate de fiul său, cu 10 minute înainte de venirea

organelor de poliție, pentru a i le păstra, fiind consumator de droguri.

Prima instanță a apreciat că

deținerea pe timp de numai 10 minute a drogurilor de către inculpată, nu

întocmește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 4 din

Legea nr. 143/2000, întrucât există pe de o parte relația de rudenie de gradul

I între ea și inculpatul L.M., dar și lipsa intenției, coroborate cu nivelul

său de cultură (neșcolarizată).

Împotriva hotărârii primei instanțe,

au declarat apel inculpatul L.M. și Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

La termenul din 7 martie 2002,

inculpatul L.M. și-a retras recursul declarat.

Prin decizia penală nr. 120/ A din 7

martie 2002, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a luat act că

inculpatul L.M. și-a retras apelul declarat și admițându-se apelul declarat de

Parchetul de pe lângă Tribunalul București, inculpata L.M. a fost condamnată la

3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor de art. 64 lit. a) și b) C.

pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000

cu aplicarea art. 74 și art. 76 lit. a) C. pen., s-a făcut aplicarea art. 71 și

art. 64 C. pen.

S-a motivat condamnarea inculpatei

prin aceea că legiuitorul nu a făcut nici o distincție cu privire la timpul

efectiv de deținere a substanțelor stupefiante de către o persoană, chiar dacă

au fost ascunse în lenjeria intimă și nici cu privire la gradul de cultură a

celor care comit asemenea fapte.

Această decizie penală a fost

atacată cu recurs de către inculpatul L.M., nemotivat, apărătorul

considerându-l inadmisibil, precum și de către L.M. care susține că este

nevinovată, deoarece nu a săvârșit nici o infracțiune.

Potrivit art. 385

1

alin.

final C. proc. pen., nu pot fi atacate cu recurs sentințele în privința cărora

persoanele prevăzute în art. 362 nu au folosit calea apelului, oricând apelul a

fost retras, dacă legea prevede această cale de atac.

Cum inculpatul L.M. în instanța de

apel, personal și-a retras apelul declarat în cauză, în decizia penală nr. 120/

A din 7 martie 2002, Curtea de Apel București, ținând act de retragerea

apelului, sus-numitul nu mai avea posibilitatea legală de a declara recurs.

Ca atare, recursul declarat de

inculpatul L.M. este inadmisibil și urmează a fi respins.

În ce privește recursul declarat de

inculpata L.M. ,acesta este nefondat.

Analizând actele de la dosar, se

constată că instanța de apel a reținut o corectă situație de fapt, în ce

privește pe inculpata L.M., confirmată de probele administrate în cauză și a

încadrat faptele comise de aceasta în textele de lege corespunzătoare,

aplicându-i o pedeapsă just individualizată.

La art. 2 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 143 din 26 iulie 2000, “privind combaterea traficului și consumului ilicit

de droguri” sunt incriminate, printre altele, oferirea, punerea în vânzare,

distribuirea, livrarea cu orice titlu, deținerea, ori alte operațiuni privind

circulația drogurilor, de mare risc, fără drept, aceste fapte fiind pedepsite

cu închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.

Este indubitabil stabilit că

inculpata L.M. a fost depistată de organele de poliție deținând 19 pliculețe cu

3,11 grame heroină (drog de mare risc), acestea fiind dosite în lenjeria sa

intimă.

Nu este nici o probă obiectivă la

dosar, care să confirme afirmațiile inculpatei și a fiului ei, că ea a deținut

substanțele stupefiante numai timp de 10 minute și nici cât timp urma să fie

păstrate acestea până la distribuirea lor.

Este irelevant, pentru stabilirea

infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000,

fixarea unui termen de deținere a drogului de către făptuitor, deoarece

dispozițiile legale nu prevăd o asemenea condiție.

Laturile obiectivă și subiectivă ale

infracțiunii menționate sunt îndeplinite numai pentru simpla deținere,

constatată de către organele abilitate.

Ca atare, în mod corect instanța de

apel a reținut săvârșirea și vinovăția inculpatei pentru infracțiunea prevăzută

de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, critica formulată de

recurentă, fiind neîntemeiată.

Neîntemeiată, este și cererea de a i

se reduce pedeapsa aplicată inculpatei, deoarece aceasta nu se justifică, în

condițiile în care toate elementele de circumstanțiere ale faptei și

făptuitoarei, au fost analizate de instanța de apel, iar pedeapsa aplicată,

cuantumul stabilit, a fost bine dozată, ea fiind mult coborâtă sub minimul

special prevăzut de lege, ca urmare a aplicării circumstanțelor atenuante,

conform art. 74 și art. 76 C. pen.

Pentru aceste motive, recursul

declarat de inculpata L.M. va fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 385

15

pct. i lit. b) C. proc. pen.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., ambii recurenți inculpați vor fi obligați la cheltuieli judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de inculpatul L.M. împotriva deciziei penale nr. 120/ A din 7 martie

2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpata L.M. împotriva aceleiași decizii.

Obligă recurenta inculpată L.M. să

plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.

Obligă recurentul inculpat L.M. să

plătească statului suma de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care 300.000

lei reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 7

martie 2003.