ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2202/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1453 din 16 noiembrie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 2681/2004, în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 a fost condamnată inculpata Ț.E. la pedeapsa de 11 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., conform art. 65 C. pen. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a dispus menținerea stării de arest a inculpatei, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția de la 19 februarie 2004 la zi.

În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpată a 15 comprimate metadonă și a cantității de 3,85 grame heroină în amestec cu cofeină, rămase în urma analizelor de laborator, indisponibilizate cu sigiliul tip MI nr. 50107. În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpată a sumei de 400.000 lei, dobândită prin săvârșirea infracțiunii, iar în temeiul art. 169 C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpată a sumei de 5.600.000 lei ridicată cu ocazia percheziției domiciliare, indisponibilizată cu sigiliul MI nr. 52999. În baza art. 191 C. proc. pen., s-a dispus obligarea inculpatei la 5.000.000 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță, în baza probatoriului administrat a reținut, în fapt, că urmare a informațiilor furnizate de N.N.C., potrivit cărora prin intermediul numitului B.C. își procura drogurile necesare consumului propriu de la o persoană cunoscută sub numele de N., în ziua de 19 februarie 2004 s-a organizat o acțiune de depistare a persoanei care se ocupa cu traficul ilicit de droguri. În acest sens a fost pusă la dispoziția denunțătorului B.C. suma de 400.000 lei predată de numitul N.N.C., în bancnote de 100.000 lei și 50.000 lei, ale căror serii au fost consemnate în procesul-verbal depus la dosar urmărire penală. În jurul orei 12,30, având suma de bani asupra sa, denunțătorul s-a deplasat la adresa situată în București și a cumpărat de la numita N., identificată ulterior în persoana inculpatei Ț.E., două doze de heroină, pe care le-a predat lucrătorilor B.S.J.R.

– Brigada 5 Special, care au organizat acțiunea flagrantă. Cu ocazia percheziției domiciliare efectuate în locuința inculpatei a fost descoperită o punguță din material plastic ce conținea o substanță pulverulentă, de culoare bej-maronie, iar în sufragerie, într-un sertar au fost găsite 33 comprimate inscripționate pe una din fețe S.N. și un flacon cu 7 comprimate, etichetat G. Totodată, asupra inculpatei a fost găsită suma de 6.000.000 lei între bancnotele ce compuneau respectiva sumă, regăsindu-se și cele ce fuseseră predate denunțătorului pentru procurarea drogurilor. Prin raportul de constatare tehnico-științifică nr. 274931 din 19 februarie 2002, întocmit de I.G.P. L.A.F.C.D. s-a stabilit că punguța din material plastic ridicată din locuința inculpatei conținea cantitatea de 3,90 heroină în amestec cu cofeină, iar cele 40 comprimate analizate reprezentau Glutethimide, 7 comprimate și methadone, 33 comprimate.

De asemenea, s-a constatat că cele două doze cumpărate de denunțător reprezentau 0,07 grame heroină în amestec cu cofeină. Deși inculpata a negat constant săvârșirea faptei, susținând că suma de bani găsită asupra sa reprezenta un împrumut restitui de denunțător soțului său, instanța de fond a reținut vinovăția inculpatei, având în vedere materialul probator administrat în ambele faze procesuale. Astfel, s-a reținut că din declarațiile martorului denunțător B.C., audiat și în etapa cercetării judecătorești a rezultat că inculpata i-a înstrăinat două doze de heroină, în schimbul sumei de 400.000 lei, ce îi fusese înmânată în acest scop de organele de urmărire penală, suma de bai fiind descoperită asupra inculpatei, cu ocazia percheziției corporale efectuate.

De asemenea, s-a reținut că în urma percheziției domiciliare efectuate la locuința inculpatei au fost descoperite substanțe stupefiante, realitatea mențiunilor procesului-verbal de percheziție fiind confirmată de martorii asistenți B.C.D. și M.B. În raport cu aceste mijloace de probă și a declarației martorului L.N.C., care a arătat că fiind consumator de heroină își procura drogurile de la inculpată a fost înlăturată și susținerea potrivit căreia drogurile descoperite în locuința inculpatei aparțineau fiicei și copiilor săi. Prin urmare, reținând vinovăția inculpatei, activitatea infracțională desfășurată de aceasta a fost încadrată în dispozițiile art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

La individualizarea judiciară a pedepsei, prima instanță a avut în vedere gradul de pericol social concret al infracțiunii săvârșite și datele ce caracterizează persoana inculpatei, necunoscută cu antecedente penale, starea de sănătate precară și atitudinea necooperantă în procesul penal, astfel că stabilind o pedeapsă cu închisoarea orientată spre minimul special prevăzut de lege a dispus executarea acesteia în regim de detenție. Ca pedeapsă complimentară a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 5 ani.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpata, criticând-o sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei, arătând că pedeapsa de 11 ani închisoare, stabilită de instanța de fond nu corespunde periculozității sociale a inculpatei, al cărei comportament infracțional a fost determinat de situația materială dificilă cu care se confruntă familia sa, expusă riscului de a fi evacuată din imobilul pe care îl ocupă ca urmare a neplății cotelor de întreținere, debitul acumulat fiind de peste 30.000.000 lei. Prin decizia penală nr. 4 din 7 ianuarie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 4377/2004, a fost admis apelul declarat de inculpata Ț.E.

împotriva sentinței penale nr. 1453 din 16 noiembrie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 2681/2004, s-a desființat în parte sentința penală sus menționată și rejudecând, în fond, în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 – art. 76 lit. a) C. pen., a fost condamnată inculpata Ț.E. la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei durata reținerii și arestului preventiv cu începere de la 19 februarie 2004 la zi. Cheltuielile judiciare efectuate în apel au rămas în sarcina statului.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că din situația de fapt stabilită de prima instanță pe baza unei analize complete a probelor administrate a rezultat că activitatea infracțională desfășurată de inculpată, corect încadrată în dispozițiile art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 a constat în aceea că la data de 19 februarie 2004 a vândut denunțătorului B.C. cantitatea de 0,07 grame heroină în amestec cu cofeină, contra sumei de 400.000 lei și a deținut cantitatea de 3,90 grame heroină în amestec cu cofeină, 7 comprimate Glutethimide și 33 comprimate methadone, în vederea comercializării fără drept.

Este adevărat că infracțiunea de trafic de droguri se caracterizează printr-un grad ridicat de pericol social, având în vedere frecvența pe care o înregistrează acest tip particular de infracțiune și consecințele dezastruoase pe care le produce asupra sănătății publice, însă pericolul social generic nu se identifică cu pericolul social concret, determinat pentru fiecare caz în parte de ansamblul datelor particulare ale cauzei. Cum pedeapsa se aplică făptuitorului a rezultat că acesta trebuie adecvată nu numai în raport cu fapta săvârșită, dar și cu periculozitatea infractorului și cu șansa de reeducare pe care el o prezintă. Ca atare, instanța de apel a arătat că datele ce caracterizează persoana inculpatei nu pot fi ignorate în cadrul operațiunii de individualizare a pedepsei.

În acest sens, s-a reținut că în trecut inculpata și-a conformat atitudinea exigențelor legii penale, nefiind cunoscută cu antecedente, a manifestat un comportament corect în relațiile sociale, iar în prezenta etapă procesuală, revenind asupra declarațiilor inițiale, a recunoscut în totalitate săvârșirea faptei pentru care a fost condamnată, justificând comportamentul infracțional de necesitatea procurării mijloacelor materiale de subzistență. Fără a considera că greutățile familiale ale inculpatei constituie un criteriu de diferențiere a pedepsei, în contextul unei comportări anterioare ireproșabile, scopul în vederea căruia s-a acționat reprezintă un element relevant în aprecierea periculozității sociale a acesteia.

Totodată, s-a reținut că potrivit înscrisurilor prezentate în apel, inculpata prezintă afecțiuni grave, fiind diagnosticată, printre altele, cu hepatită cronică agresivă cu Ag. H.B.S. prezent, bronșită cronică, microlitiază renală, afecțiuni ce au determinat pensionarea medicală și încadrarea în gradul II de invaliditate, ca persoană cu handicap, executarea pedepsei implicând în acest caz un plus de suferință. Toate aceste elemente ce reduc semnificativ periculozitatea socială a inculpatei au fost calificate drept circumstanțe atenuante judiciare în sensul art. 74 alin. (2) C. pen., cu consecința stabilirii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, apreciindu-se că în acest mod reeducarea inculpatei poate avea loc.

Așa fiind, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul inculpatei, desființată în parte sentința primei instanțe și redusă pedeapsa la 8 ani închisoare, menținute celelalte dispoziții ale sentinței, iar față de modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatei a constatat totodată îndeplinite dispozițiile art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., menținută starea de arest a inculpatei, dedusă prevenția la zi, văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen. Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs inculpata Ț.E., fără a arăta în scris motivele. Apărătorul inculpatei a depus la dosarul cauzei motivele de recurs la care au fost anexate acte în circumstanțiere privind persoana inculpatei, solicitând în concluziile orale, în dezbateri, admiterea recursului, invocând dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen., în sensul modificării cuantumului pedepsei aplicate, respectiv aplicarea unei pedepse mai mici, deoarece are patru copii, doar soțul ei lucra, a cumpărat doar cinci grame, nu a vândut foarte mult, a avut o atitudine sinceră, este suferindă. Examinând recursul declarat de inculpata Ț.E. împotriva deciziei instanței de apel în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatei ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta. Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat a rezultat că în mod judicios instanța de apel și-a însușit argumentele primei instanțe cu privire la stabilirea vinovăției inculpatei Ț.E.

în comiterea infracțiunii pentru care a fost trimisă în judecată, iar la rândul ei, a constatat temeinic motivat că activitatea infracțională a inculpatei se încadrează în dispozițiile art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 trafic de droguri de mare risc, în raport cu situația de fapt reținută. Astfel, Înalta Curte consideră că instanța de apel a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilind că fapta inculpatei Ț.E. care la data de 19 februarie 2004 a vândut denunțătorului B.C. cantitatea de 0,07 grame heroină în amestec cu cofeină, contra sumei de 400.000 lei și a obținut cantitatea de 3,90 grame heroină în amestec cu cofeină, 7 comprimate Glutethimide și 33 comprimate methadone, în vederea comercializării fără drept, întrunește atât obiectiv cât și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

De asemenea, instanța de apel, în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatei a făcut o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., apreciind nu numai pericolul social în concret al faptei comise, dar și datele ce caracterizează persoana inculpatei, dând relevanță înscrisurilor depuse în calea ordinară de atac a apelului, dar și atitudinii de recunoaștere în totalitate a infracțiunii săvârșite.

Astfel, prima instanță de control judiciar a evaluat în mod plural circumstanțele reale, dar și pe cele personale ale inculpatei, având în vedere lipsa antecedentelor penale ale inculpatei, starea sănătății acesteia, fiind diagnosticată cu hepatită cronică agresivă, bronșită cronică, microlitiază renală, afecțiuni ce au determinat pensionarea medicală și încadrarea în gradul II de invaliditate, având drept consecință reținerea justificată distinctă și a circumstanțelor atenuante judiciare și a regimului sancționator corespunzător. Prin cuantumul pedepsei aplicate sub minimul legal prevăzut pentru infracțiunea reținută în sarcina acesteia, cu executare în regim de detenție, instanța de apel a considerat că numai o asemenea pedeapsă și-ar putea atinge scopurile, educativ și de exemplaritate.

Înalta Curte nu poate avea în vedere criticile formulate în recurs privind greșita individualizare a pedepsei aplicate, în sensul reducerii cuantumului pedepsei aplicate, în raport cu actele în circumstanțiere depuse și împrejurările concrete ale faptei, deoarece atât situația familială a inculpatei, comportamentul pozitiv al acesteia anterior comiterii faptei, fiind cunoscută familia ca fiind liniștită, starea precară a sănătății, cât și contribuția concretă a inculpatei la săvârșirea acesteia, dovedită prin probele administrate au fost deja avute în vedere la stabilirea cuantumului pedepsei de către instanța de apel.

Astfel, Înalta Curte apreciază că în cauză nu se impune o mai mare acordare a efectelor circumstanțelor atenuante judiciare, în sensul reducerii pedepsei aplicate, deoarece cuantumul diminuat al pedepsei stabilit de instanța de apel reflectă în concret atât gravitatea faptei, cât și periculozitatea inculpatei, urmând ca prin aceasta să se realizeze nu numai conștientizarea consecințelor comiterii unei asemenea infracțiuni, dar și o reintegrare pozitivă a acesteia în societate. În raport cu cele menționate, Înalta Curte consideră decizia instanței de apel că este legală și temeinică, nefiind incident cazul de casare invocat, respectiv art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., neconstatându-se nici existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata Ț.E. împotriva deciziei penale nr. 4 din 7 ianuarie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală. Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatei, timpul arestării preventive de la 19 februarie 2004 la 31 martie 2005. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurenta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata Ț.E. împotriva deciziei penale nr. 4 din 7 ianuarie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei, timpul arestării preventive de la 19 februarie 2004 la 31 martie 2005. Obligă pe recurentă să plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 31 martie 2005.