ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2727/2006

Asupra recursului penal de față:

În baza lucrărilor de la dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1479 din 18

noiembrie 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în baza art.

2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeași

lege și art. 74, art. 76 C. pen., a fost condamnată inculpata I.M.V. la o

pedeapsă de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 65 C. pen., i s-a

aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., pe o durată de 2 ani.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64

C. pen.

A fost menținută starea de arest a

inculpatei și i s-a dedus din pedeapsă, perioada reținerii și a arestului

preventiv, începând cu data de 09 iunie 2005.

S-a dispus confiscarea de la

inculpată a 2,66 grame heroină cu cofeină și 4,58 grame heroină cu cofeină,

depuse la camera de corpuri delicte.

S-a dispus să-i fie restituite

inculpatei telefoanele mobile marca Nokia nr. 2100, Nokia nr. 6230, împreună cu

cartela și Sony Ericsson depuse la camera de corpuri delicte, precum și a sumei

de 28.900.000 rol.

S-a dispus confiscarea de la

inculpată a sumei de 1.000.000 rol, obținuți din săvârșirea infracțiunii.

A fost obligată inculpata să

plătească către stat suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a se pronunța această

sentință, instanța de fond, față de actele și lucrările dosarului a arătat în

esență că reține următoarea situație de fapt.

La data de 09 mai 2005, numitul Șt.P.

a formulat un denunț către organele de cercetare penală, prin care a arătat că

este consumator de droguri și se aprovizionează cu heroină de la inculpata I.M.V.,

cu suma de 250.000 lei/doză.

Ca urmare a acestui denunț, organele

de poliție împreună cu martorii asistenți și denunțătorul, s-au deplasat în

apropierea domiciliului inculpatei, care a fost contactată de către martorul

denunțător, și, în urma discuțiilor purtate, aceasta i-a vândut 4 doze de

heroină cu suma de 1.000.000 lei.

S-a procedat la o percheziție

corporală atât asupra denunțătorului, cât și asupra inculpatei, context în care

s-au găsit asupra acestuia cele 4 doze de heroină cumpărare, iar asupra

inculpatei suma de 800.000 lei cu seriile consemnate în procesul verbal.

S-a procedat și la efectuarea unei

percheziții la domiciliul inculpatei și s-au găsit 67 punguțe cu substanță

pulverulentă, care în urma constatării tehnico-științifice, s-a stabilit că

aceasta conține amestec de heroină cu cofeină în cantitate de 7 grame.

În contextul situației de fapt

expuse și reținute, s-a dat activității materiale desfășurată de către

inculpată, încadrarea juridică legală în infracțiunea prevăzută de art. 2 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Deoarece în cadrul aceleiași zile de

09 iunie 2005, inculpata I.M.V. a formulat un denunț, cu privire la numiții S.V.A.

și I.N., că sunt traficanți de droguri, s-au întreprins cercetări și prin rechizitoriul

din 12 septembrie 2005, s-a dispus trimiterea în judecată a acestora, sub

aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000,

față de aceasta, s-au reținut dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000.

Prin urmare, inculpata a fost

condamnată în baza textelor de lege menționate mai sus și cu reținerea

circumstanțelor atenuante personale, prevăzute de art. 74 și art. 76 C. pen.,

la o pedeapsă de 2 ani închisoare și i s-a aplicat pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., pe o

durată de 2 ani.

La individualizarea și aplicarea

pedepsei s-a menționat că au fost avute în vedre toate criteriile înscrise la art.

72 C. pen., astfel că o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu executarea în regim de

detenție este de natură să ducă la reeducarea acesteia.

Împotriva acestei sentințe, au

declarat apeluri în temeiul art. 362 și 363 C. proc. pen., Parchetul de pe

lângă Tribunalul București și inculpatul.

Parchetul a invocat un singur motiv

de apel, referitor la greșita individualizare a pedepsei, în sensul că pedeapsa

de 2 ani închisoare aplicată inculpatei este blândă, în raport de cantitatea de

heroină și cofeină găsită la locuința acesteia, solicitând majorarea pedepsei.

Inculpata, în motivul scris, cum și

cu ocazia susținerilor orale, a formulat un singur motiv de apel și acesta

vizează greșita aplicare a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. e) C. pen., privind dreptul de a fi tutore sau curator,

deoarece nu au legătură cu fapta comisă.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, a examinat apelurile declarate, în raport de motivele invocate, de

actele și lucrările de la dosar, de sentința pronunțată în cauză, cum și din

oficiu, potrivit art. 371 C. proc. pen. și, prin decizia penală nr. 1030/ A din

23 decembrie 2005, au fost admise ambele apeluri, desființată în parte sentința

și majorată pedeapsa aplicată inculpatei, de la 2 ani închisoare la 4 ani

închisoare, fiind înlăturată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. e) C. pen.

Au fost menținute în rest celelalte

dispoziții ale sentinței.

În temeiul art. 350 C. proc. pen., a

fost menținută în continuare starea de arest, iar potrivit art. 88 C. pen., i

s-a dedus din pedeapsă perioada arestului preventiv.

În considerentele deciziei s-a

arătat că pedeapsa de 2 ani închisoare este o pedeapsă mică, care nu reflectă

gravitatea faptei și împrejurările concrete în care a fost săvârșită, precum și

cantitatea mare de droguri găsită la percheziția domiciliară, astfel că, se

impune majorarea pedepsei, în raport de criteriile de individualizare prevăzută

de art. 72 C. pen.

Apreciind că pedeapsa de 2 ani

închisoare este o pedeapsă mică, fiind individualizată cu interpretarea greșită

a prevederilor art. 72 C. pen., în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen., a fost admis apelul parchetului, desființată în parte sentința și

majorată pedeapsa, de la 2 ani închisoare la 4 ani închisoare.

Referitor la critica adusă sentinței

de către inculpată, s-a apreciat că este întemeiată în raport de faptul că

infracțiunea comisă de inculpată nu are nimic comun cu prevederile art. 64 lit.

e) C. pen., respectiv dreptul de a fi tutore sau curator.

Așa fiind, apreciindu-se că această

critică este și în acord cu H.C.E.D.O., a fost admis și apelul inculpatei, în

baza aceluiași temei legal și înlăturată pedeapsa complementară prevăzută de art.

64 lit. e) C. pen.

Potrivit art. 385

3

C.

proc. pen., decizia și sentința au fost atacate cu recurs de către inculpată,

pe considerent că sunt vădit nelegale și esențial netemeinice, sub aspectul

individualizării pedepsei ca durată și modalitate de executare.

A fost dezvoltată această critică,

arătându-se că prima instanță a făcut o corectă individualizare a pedepsei, ca

durată, însă nu și ca modalitate de executare când a dispus ca pedeapsa să se

execute în regim privativ de libertate, iar instanța de apel majorându-i

pedeapsa a ignorat atât prevederile art. 74 și art. 76 C. pen., cât și dispozițiile

art. 16 din Legea nr. 143/2000.

Examinând recursul declarat, sub

prisma criticilor invocate, a actelor și dovezilor de la dosar, a deciziei și

sentinței pronunțate în cauză, a cazului de casare înscris la pct. 14 de la art.

385

9

C. proc. pen., se constată că recursul de față este nefondat și

se va respinge pentru considerente ce vor fi dezvoltate în continuare.

Referitor la primul motiv de recurs

invocat de către recurentă, constând în aceea că în mod greșit instanța de apel

i-a majorat pedeapsa de la 2 ani închisoare la 4 ani închisoare, în raport de

prevederile art. 72 C. pen., se constată că este neîntemeiată.

Instanța de apel, în apelul

parchetului, în mod just a admis apelul și a majorat pedeapsa, de la 2 ani

închisoare, la 4 ani închisoare, fiind avute în vedere toate criteriile

înscrise la art. 72 C. pen., referitoare la gradul de pericol social mărit al

faptei comise, împrejurările și modul în care a fost săvârșită, limitele de

pedeapsă prevăzute de lege, care sunt între 10 ani închisoare și 20 de ani

închisoare, că prin aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, aceste limite se

reduc la jumătate și că circumstanțelor atenuante personale aplicate de către

instanța de fond li s-au dat o eficiență mult prea mare, ignorându-se

cantitatea mare de droguri pe care organele de poliție au găsit-o la domiciliul

acesteia, astfel că nu sunt temeiuri care să ducă la reducerea pedepsei.

Așa fiind, pedeapsa de 4 ani

închisoare nu este o pedeapsă mare în raport de gradul de pericol social sporit

al faptei comise, vinovăția inculpatei și periculozitatea sa socială, fiind de

natură să ducă la reeducarea acesteia și să atingă finalitatea înscrisă la art.

52 C. pen.

Ca atare, primul motiv de recurs

invocat, referitor la greșita individualizare a pedepsei, sub aspectul

cuantumului, ca fiind mare, solicitând reducerea, este neîntemeiat și, în

consecință, se va înlătura.

Și cel de-al doilea motiv de recurs

invocat de către recurentă, prin apărător, constând în greșita individualizare

a pedepsei din punct de vedere a modalității de executare, în sensul de a se

înlătura prevederile art. 57 C. pen. și a se dispune ca pedeapsa să se execute

în condițiile art. 81 sau 86

1

C. pen., se constată că este, de

asemenea, neîntemeiat.

Potrivit art. 81 pct. 3 și art. 86

1

pct. 3 C. pen., suspendarea condiționată a executării pedepsei sau suspendarea

executării pedepsei sub supraveghere nu poate fi dispusă în cadrul

infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai

mare de 15 ani.

Cum pentru infracțiunea de trafic de

droguri prevăzută de art. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, legiuitorul a prevăzut

ca limită maximă de pedeapsă 20 de ani închisoare, se constată că această

modalitate nu se poate aplica, astfel că, așa cum s-a menționat, critica

arătată este neîntemeiată.

Așa fiind, și cum nici unul dintre

motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate, că instanțele au pronunțat

hotărâri legale și temeinice nu numai din punct de vederea a reținerii corecte

a situației de fapt, a încadrării juridice, a vinovăției inculpatului, dar și

din punct de vedere a tragerii la răspundere penală prin durata pedepsei

aplicate, dar și a modalității de executare, recursul declarat urmează a fi

respins, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 189 și

urm. C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpata I.M.V., împotriva decizie penale nr. 1030/ A din 23

decembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată timpul

reținerii și al arestării preventive de la 09 iunie 2005, la 02 mai 2006.

Obligă pe recurentă la plata sumei

de 120 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică

astăzi, 02 mai 2006.