ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4815/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 163 din 1 iulie 2002 a Tribunalului Mureș a fost condamnat inculpatul J.G. la 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut în fapt că în după-amiaza zilei de 15 aprilie 2000, în urma unui conflict între inculpatul J.G. și R.A., în cursul căruia acesta din urmă a încercat să-l deposedeze cu forța de banii ce-i avea asupra sa, inculpatul l-a urmărit pe agresor și, ajungându-l din urmă pe dealul din apropierea bisericii din satul Țopa, județul Mureș, l-a lovit de mai multe ori cu o bâtă în cap, provocându-i leziuni grave, în urma cărora victima a decedat.

Din raportul medico-legal emis de Laboratorul de Medicină Legală Tg. Mureș rezultă că moartea lui R.A. a fost violentă și s-a datorat zdrobirii capului și a creierului prin lovituri repetate cu un corp dur. Prin decizia nr. 60/ A din 23 aprilie 2003, Curtea de Apel Tg. Mureș, secția penală, a admis apelul declarat în cauză de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș, a desființat parțial sentința primei instanțe, a înlăturat aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen. și a majorat pedeapsa aplicată inculpatului la 12 ani închisoare. Prin aceeași decizie a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpat împotriva sentinței primei instanțe. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs inculpatul J.G.

care a cerut să fie achitat, întrucât nu el a comis infracțiunea de omor pentru care a fost condamnat, uciderea lui R.A. fiind săvârșită de alte persoane. În motivarea recursului inculpatul a făcut o analiză a probelor administrate în cauză, susținând pe de o parte că recunoașterea inițială a faptei i-a fost sugerată de organele de urmărire penală, iar pe de altă parte că, în actele de constatare întocmite de poliție, în actele medico-legale și în declarațiile martorilor există elemente care exclud posibilitatea ca el să fie autorul faptei. Examinând recursul inculpatului, Curtea Supremă de Justiție constată că motivele de casare invocate de acesta nu sunt fondate. Inculpatul J.G. a recunoscut comiterea faptei în prezența martorilor N.G.

și L.A., cu ocazia cercetării efectuate de organele poliției în gospodăria martorului A.A., unde locuia inculpatul, ocazie cu care le-a predat polițiștilor bâta cu care a fost comis omorul. Pe această bâtă s-au găsit urme de sânge din aceeași grupă sanguină cu sângele victimei, așa cum rezultă din raportul de expertiză biocriminalistică emis de Laboratorul de Medicină Legală Tg. Mureș. Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, cu relatarea tuturor detaliilor semnificative, și în declarația dată la 18 aprilie 2000 la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș în prezența apărătorului numit din oficiu.

De asemenea, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei și la reconstituirea efectuată de organele de poliție la data de 17 aprilie 2000, când a arătat, în prezența martorilor asistenți, traseul urmat la locul infracțiunii, modul în care a acționat, drumul de întoarcere și locul în care a ascuns instrumentul agresiunii, toate acestea fiind consemnate în procesul-verbal de reconstituire și fixate prin fotografiere. Ulterior, inculpatul a negat comiterea faptei, atât în cursul urmăririi penale, cât și în declarațiile făcute în fața instanțelor de judecată, dar a recunoscut în declarația dată la prima instanță că a prezentat organelor de poliție cu ocazia cercetării efectuate în gospodăria martorului A.A.

o bâtă ce era ascunsă, susținând însă că bâta ce i s-a prezentat în instanță nu este aceeași cu cea pe care a predat-o el organelor de poliție. Ținând seama de aceste probe, Curtea constată că revenirea inculpatului asupra primelor declarații nu constituie o expresie a adevărului ci doar o încercare de înlăturare a răspunderii ce-i revine pentru fapta comisă. Curtea, constată că atât prima instanță, cât și instanța de apel au apreciat corect probele administrate și au înlăturat în mod justificat susținerile făcute de inculpat în apărarea sa, neexistând, în consecință, temeiurile să se admită recursul, în sensul cerut de acesta. Se constată, în schimb, că admiterea de către Curtea de Apel Târgu Mureș a apelului declarat de parchet și majorarea pedepsei aplicate inculpatului ca urmare a înlăturării circumstanțelor atenuante recunoscute de prima instanță în favoarea acestuia nu se justifică.

Din materialul probator al dosarului rezultă că inculpatul J.G. fără a fi iresponsabil, este suferind psihic, că, în pofida bolii, a avut întotdeauna un comportament corespunzător și că a comis fapta în împrejurări extrem de complexe (fusese agresat de victimă cu câteva ore înaintea comiterii faptei; victima era cunoscută ca un răufăcător care se eliberase de curând din penitenciar și comisese chiar în acea zi furturi din gospodăriile unor localnici; unul din martori, A.A., îi reproșase inculpatului că nu trebuia să se lase bătut de țigan, adică de victimă), de natură să-i diminueze autocontrolul. Toate aceste date privind persoana inculpatului și împrejurările concrete ale faptei au fost apreciate corect de prima instanță care, la individualizarea pedepsei a făcut aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen.

și l-a condamnat pe inculpat la 8 ani închisoare. Având în vede că modul de individualizare a pedepsei de către prima instanță corespunde atât pericolului faptei, cât și celorlalte criterii prevăzute de art. 72 C. pen., urmează ca recursul inculpatului J.G. să fie admis, să se caseze decizia atacată și să se mențină sentința penală pronunțată în cauză de Tribunalul Tg. Mureș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul J.G. împotriva deciziei penale nr. 60/ A din 23 aprilie 2003 a Curții de Apel Tg. Mureș. Casează decizia penală atacată și menține sentința penală nr. 163 din 1 iulie 2002 a Tribunalului Mureș. Deduce din pedeapsă reținerea și perioada executată în arest preventiv a inculpatului de la 17 aprilie 2000 la 29 octombrie 2003. Pronunțată în ședință publică, azi 29 octombrie 2003.