Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 30.01.2003

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 504/2003

HOTĂRÂRE
30.01.2003
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 504/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâta S.C. „M.F.”SRL București și de reclamanta S.C”.P.G.”.SRL București împotriva deciziei nr.241 din 10 februarie 1999 a Curții de Apel București-Secția comercială. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care, Curtea, luând act că nu mai sunt cereri, rămâne în pronunțare asupra excepției de perimare a recursurilor. C U R T E A Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată că recursurile declarate de pârâta S.C. „M.F.”SRL București și de reclamanta S.C. „P.G.”SRL București împotriva deciziei nr.241 din 10 februarie 1999 a Curții de Apel București-Secția comercială a fost suspendat la data de 13 iunie 2002, în baza art.242 pct.2 Cod procedură civilă și de la această dată până la data de astăzi, a stat în nelucrare din vina părților, neefectuându-se nici un act de procedură în vederea judecării.

Potrivit dispozițiunilor art.248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții, timp de un an în materie civilă sau de 6 luni în materie comercială. Conform art.252 Cod procedură civilă, perimarea se constată la cerere sau din oficiu. Din raportarea textelor citate la cele stabilite în legătură cu rămânerea cauzei în nelucrare, reiese că în speță sunt întrunite condițiile legale pentru a opera perimarea. PENTRU

DECIDE: Constată perimate recursurile declarate de pârâta S.C. „M.F.”SRL București și de reclamanta S.C.” P.G.”SRL București împotriva deciziei nr.241 din 10 februarie 1999 a Curții de Apel București-Secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-01-17
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 134/2003
DECIZIA NR.134 DOSAR NR.8871/2000 S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S.C. “S.E.C.I.”” S.A. București împotriva deciziei nr.2538 din 25 septembrie 2000 a Curții de Apel București - Secția Comercială. La apelul nominal se const
ÎCCJ 2003-02-19
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 985/2003
a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC “B.” SA Brăila împotriva deciziei nr.1040 din 21 decembrie 2000 a Curții de Apel Galați - Secția comercială și de contencios administrativ. La apelul nominal se constată lipsa părților. Pro
ÎCCJ 2003-01-21
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 175/2003
nr.646/A din 30 octombrie 2000 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de magistratul asistent dup
ÎCCJ 2003-01-21
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 213/2003
.P. PITEȘTI împotriva deciziei nr. 695/AC din 18 decembrie 2000 a Curții de Apel Pitești - Secția Comercială și de Contencios Administrativ. La apelul nominal s-a prezentat Procedura de citare legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei d
ÎCCJ 2003-01-30
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 496/2003
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată că recursul declarat de pârâta S.C. I. S.R.L. împotriva deciziei nr. 749 din 22 iunie 2000 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, a fost suspendat la data de 30
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă