ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 985/2003
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 985/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
DECIZIA NR.985 DOSAR NR.3105/2001 S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC “B.” SA Brăila împotriva deciziei nr.1040 din 21 decembrie 2000 a Curții de Apel Galați - Secția comercială și de contencios administrativ. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care, Curtea, luând act că nu mai sunt cereri, rămâne în pronunțare pe excepția de perimare. C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată că recursul declarat de pârâta SC „B.” SA Brăila împotriva deciziei nr.1040 din 21 decembrie 2000 a Curții de Apel Galați – Secția comercială și de contencios administrativ a fost suspendat la data de 19 iunie 2000, în baza art.242 pct.2 Cod procedură civilă și de la această dată până la data de astăzi, a stat în nelucrare din vina părților, neefectuându-se nici un act de procedură în vederea judecării.
Potrivit dispozițiunilor art.248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții, timp de un an în materie civilă sau de 6 luni în materie comercială. Conform art.252 Cod procedură civilă, perimarea se constată la cerere sau din oficiu. Din raportarea textelor citate la cele stabilite în legătură cu rămânerea cauzei în nelucrare, reiese că în speță sunt întrunite condițiile legale pentru a opera perimarea. PENTRU
ACESTE MOTIVE
IN
NUMELE LEGII
D E C I D E: Constată perimat recursul declarat de pârâta SC „B.” SA Brăila împotriva deciziei nr.1040 din 21 decembrie 2000 a Curții de Apel Galați – Secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.