Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
Data
28 ianuarie 2004

Decizia nr. 515/2004 — ÎCCJ, Secția penală — recurs împotriva sentinței nr. 234/2003 a Tribunalului Bihor

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 234 din 22 septembrie 2003 a Tribunalului Bihor, s-a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de condamnatul S.P., privind sentința penală nr. 46 din 21 februarie 2000 a aceluiași tribunal, în legătură cu pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată pentru complicitate la infracțiunea de viol prevăzută de art. 26 raportat la art.197 alin. (2) lit. c) și art. 37 lit. a) C. pen., reținând în motivele invocate și anume că ulterior partea vătămată și-a retractat declarațiile, nu se încadrează în vreunul din motivele de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen. Prin decizia penală nr. 210 din 6 noiembrie 2003 a Curții de Apel Oradea, s-a respins ca nefondat apelul declarat de condamnat.

Împotriva acestei decizii condamnatul revizuient a declarat recurs, reiterând motivele din cererea inițială. Recursul declarat nu este fondat. După cum corect au reținut instanțele, de fond și de apel, motivul invocat de revizuient și anume că partea vătămată a dat o declarație în fața unui notar în care retractează susținerile făcute în cursul procesului, nu se înscrie între cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen., astfel că recursul declarat se va respinge ca nefondat. Totodată recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

DECID E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul S.P. împotriva deciziei penale nr. 210/A din 6 noiembrie 2003 a Curții de Apel Oradea. Obligă pe recurent la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 ianuarie 2004.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.