Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
Data
28 martie 2005

Decizia nr. 2121/2005 — ÎCCJ, Secția penală — recurs împotriva sentinței nr. 477/2004 a Tribunalului Botoșani

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 17 noiembrie 2004, condamnatul C.S.G. contestă executarea hotărârii nr. 66 din 25 februarie 2003 a Tribunalului Botoșani motivând că nu i s-a permis audierea unor martori pentru a-și dovedi nevinovăția. Prin sentința nr. 477 din 7 decembrie 2004, Tribunalul Botoșani analizând actele dosarului și solicitarea condamnatului care a solicitat administrarea de probe în apărare, a respins cererea de revizuire, ca nefondată. Împotriva acestei hotărâri revizuientul a declarat apel criticând instanța pentru greșita aplicare a legii. Prin decizia penală nr. 29 din 31 ianuarie 2005, Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondat, apelul.

Și împotriva acestei hotărâri, revizuientul a declarat recurs reiterând motivul invocat în apel. Recursul este nefondat. Curtea, analizând motivul invocat, greșita încadrare juridică a faptei (susținere analizată și în căile ordinare) constată că această susținere nu constituie motiv de revizuire din cele enumerate limitativ de prevederile art. 394 C. proc. pen. Pe cale de consecință, în temeiul prevederilor art. 385 15 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuient. Văzând și prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul C.S.G. împotriva deciziei penale nr. 29 din 31 ianuarie 2005 a Curții de Apel Suceava. Obligă pe recurentul revizuient la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 martie 2005.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.