ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 411/2004

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 490 din 19

mai 2003 (dosar 2174/2003), Tribunalul București, secția I penală, în temeiul

art. 403 alin. (3) C. proc. pen., a respins cererea condamnatului C.I. de

revizuire a sentinței penale nr. 680 din 6 noiembrie 2002 a Tribunalului

București, secția I penală, definitivă prin decizia penală nr. 2565 din 22 mai

2002 a Curții Supreme de Justiție.

Revizuientul a fost obligat la

300.000 lei cheltuieli judiciare statului din care 150.000 lei onorariu, avocat

oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Împotriva sentinței a declarat apel

condamnatul – revizuient criticând hotărârea pentru greșita respingere a

cererii sale de revizuire pe motiv că nu se încadrează în dispozițiile art. 394

lit. a) C. proc. pen.

Curtea de Apel București a respins,

ca nefondat, apelul declarat de revizuient, constatând că revizuientul nu a

invocat fapte sau împrejurări noi care nu au fost cunoscute de instanță la

soluționarea cauzei, solicitând doar reaudierea martorilor.

S-a reținut că declarațiile

martorilor respectivi au fost avute în vedere în tot cursul procesului penal,

inclusiv în căile ordinare de atac, astfel că reaudierea acestora în calea

extraordinară de atac, a revizuirii este inadmisibilă ca dealtfel și audierea

unor noi martori în prelungirea probațiunii.

Decizia instanței de apel a fost

atacată cu recurs de condamnat, care a criticat-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, reiterând cererile sale formulate în revizuire, de a fi reaudiați

martorii pentru a dovedi că a săvârșit fapta în stare de legitimă apărare.

Recursul nu este întemeiat.

Potrivit art. 394 lit. a) C. proc.

pen., caz invocat de revizuient în cererea sa, „revizuirea poate fi cerută când

s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la

soluționarea cauzei”.

Rezultă așadar că prin textul

invocat se cere ca faptele și împrejurările învederate, faptele probatorii să

fie noi, iar nu mijloacele de probă, fiind inadmisibil ca pe această cale

extraordinară, a revizuirii, să se realizeze o prelungire a probațiunii pentru

fapte deja cunoscute și verificate de instanțele care au soluționat cauza.

Împrejurarea că, în dovedirea

susținerilor sale, făcute atât în fața instanței de fond, cât și cu ocazia

judecății în căile ordinare de atac, condamnatul a propus, în revizuire, pe

lângă reaudierea unor martori ascultați de instanță și audierea unor martori

noi, nu poate determina admiterea cererii de revizuire.

Așa fiind, în mod corect prima

instanță a respins cererea formulată de revizuient ca nefondată, soluție

menținută și de instanța de apel, astfel încât recursul declarat de revizuient

apare ca neîntemeiat și va fi respins ca atare, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Instanțele au avut în vedere cu

ocazia judecării cauzei în fond, cât și în apel și recurs, declarațiile martorilor

audiați și au verificat apărarea revizuientului cu privire la starea de

legitimă apărare, nefiind posibil ca în cauza de față, a revizuirii, să se

realizeze o reapreciere a probelor deja valorificate de instanțe și asupra

cărora s-au pronunțat definitiv.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

condamnatul C.I. împotriva deciziei nr. 425 din 13 august 2003 a Curții de Apel

București, secția I penală, ca nefondat.

Obligă pe recurent să plătească

statului 700.000 lei cheltuieli judiciare în care se include și onorariul

apărătorului din oficiu, în sumă de 200.000 lei ce va fi avansat din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

22 ianuarie 2004.