ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 411/2004

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 490 din 19 mai 2003 (dosar 2174/2003), Tribunalul București, secția I penală, în temeiul art. 403 alin. (3) C. proc. pen., a respins cererea condamnatului C.I. de revizuire a sentinței penale nr. 680 din 6 noiembrie 2002 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin decizia penală nr. 2565 din 22 mai 2002 a Curții Supreme de Justiție. Revizuientul a fost obligat la 300.000 lei cheltuieli judiciare statului din care 150.000 lei onorariu, avocat oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției. Împotriva sentinței a declarat apel condamnatul – revizuient criticând hotărârea pentru greșita respingere a cererii sale de revizuire pe motiv că nu se încadrează în dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc.

pen. Curtea de Apel București a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuient, constatând că revizuientul nu a invocat fapte sau împrejurări noi care nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, solicitând doar reaudierea martorilor. S-a reținut că declarațiile martorilor respectivi au fost avute în vedere în tot cursul procesului penal, inclusiv în căile ordinare de atac, astfel că reaudierea acestora în calea extraordinară de atac, a revizuirii este inadmisibilă ca dealtfel și audierea unor noi martori în prelungirea probațiunii. Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs de condamnat, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând cererile sale formulate în revizuire, de a fi reaudiați martorii pentru a dovedi că a săvârșit fapta în stare de legitimă apărare.

Recursul nu este întemeiat. Potrivit art. 394 lit. a) C. proc. pen., caz invocat de revizuient în cererea sa, „revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei”. Rezultă așadar că prin textul invocat se cere ca faptele și împrejurările învederate, faptele probatorii să fie noi, iar nu mijloacele de probă, fiind inadmisibil ca pe această cale extraordinară, a revizuirii, să se realizeze o prelungire a probațiunii pentru fapte deja cunoscute și verificate de instanțele care au soluționat cauza. Împrejurarea că, în dovedirea susținerilor sale, făcute atât în fața instanței de fond, cât și cu ocazia judecății în căile ordinare de atac, condamnatul a propus, în revizuire, pe lângă reaudierea unor martori ascultați de instanță și audierea unor martori noi, nu poate determina admiterea cererii de revizuire.

Așa fiind, în mod corect prima instanță a respins cererea formulată de revizuient ca nefondată, soluție menținută și de instanța de apel, astfel încât recursul declarat de revizuient apare ca neîntemeiat și va fi respins ca atare, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Instanțele au avut în vedere cu ocazia judecării cauzei în fond, cât și în apel și recurs, declarațiile martorilor audiați și au verificat apărarea revizuientului cu privire la starea de legitimă apărare, nefiind posibil ca în cauza de față, a revizuirii, să se realizeze o reapreciere a probelor deja valorificate de instanțe și asupra cărora s-au pronunțat definitiv. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de condamnatul C.I. împotriva deciziei nr. 425 din 13 august 2003 a Curții de Apel București, secția I penală, ca nefondat. Obligă pe recurent să plătească statului 700.000 lei cheltuieli judiciare în care se include și onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 200.000 lei ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 ianuarie 2004.