ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3453/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 200/ F din 17 februarie 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentul revizuient P.E. împotriva sentinței penale nr. 135 din 20 februarie 2001 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, cu obligarea acestuia la 600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 400.000 lei onorariu avocat oficiu s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că petentul condamnat în motivarea cererii de revizuire a arătat că în mod greșit s-a dispus condamnarea sa pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., prin sentința penală nr. 135 din 20 februarie 2001, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, definitivă prin decizia penală nr. 3341 din 10 iulie 2003 a Curții Suprime de Justiție, întrucât din probatoriul administrat la dosarul cauzei nu se poate reține vinovăția sa, instanțele analizând în mod superficial actele existente la dosarul cauzei, impunându-se reaudierea martorului D.E. Față de motivele invocate de condamnat, tribunalul a constatat că potrivit dispozițiilor art. 394 C. proc.

pen., revizuirea poate fi cerută doar în cinci situații expres și limitativ prevăzute de lege. S-a arătat că este adevărat că potrivit dispoziției art. 394 lit. a) C. proc. pen., netemeinicia hotărârii de achitare, condamnare sau încetare a procesului penal poate fi examinată însă numai pentru fapte sau împrejurări noi, necunoscute de instanțe la data judecării, ceea ce nu este cazul în speța de față, întrucât petentul a solicitat o reapreciere a materialului probator administrat deja în cauză. Totodată, nici prelungirea probatoriului prin reaudierea martorului D.E. nu este posibilă în prezenta cale de atac.

De altfel susținerile petentului au fost relevate în fața instanțelor în căile ordinare de atac și apreciate ca atare de instanța superioară, aceasta neputând face obiectul prezentei căi ordinare de atac și întrucât motivele invocate de petent nu se regăsesc în nici una din cele cinci situații amintite de, tribunalul a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnat. Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel revizuientul condamnat P.E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, învederând că a fost condamnat pe nedrept, întrucât nu a rezultat vinovăția sa din probe, iar cu ocazia dezbaterilor în fond nu i s-a acordat cuvântul. Totodată pentru evidențierea nevinovăția sale a solicitat reaudierea martorului D.E., arătând că sunt îndeplinite condițiile legale pentru admiterea cererii sale de revizuire.

Prin decizia penală nr. 225 din 30 martie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 973/2005, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul condamnat P.E. împotriva sentinței penale nr. 200 din 17 februarie 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 4456/2004, fiind obligat apelantul la 550.000 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200.000 lei onorariu avocat oficiu s-a avansat din fondul Ministerului Justiției. Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că în sprijinul cererii de revizuire, condamnatul P.E.

a învederat următoarele împrejurări: completul de judecată care l-a condamnat a studiat superficial dosarul cauzei; vinovăția sa nu a fost dovedită prin probele administrate, nu s-a efectuat o confruntare cu reclamantul B., pe care inculpatul a solicitat-o; a solicitat reaudierea martorului D.E.; procurorul de ședință nu a depus înscrisuri la dosarul cauzei; nu i s-a acordat ultimul cuvânt la cercetarea judecătorească. Curtea de apel a constatat că revizuientul nu a invocat în mod expres vreunul din cazurile de revizuire enumerate limitativ de art. 394 C. proc. pen. Instanța de apel a reținut că, în ceea ce privește completarea probelor solicitate de condamnat, aceasta este inadmisibilă în calea revizuirii, în măsura în care se tinde la o prelungire a probațiunii, iar nu la fapte și împrejurări noi, așa cum prevede art. 394 lit. a) C. proc.

pen Orice alte cereri privind completarea probatoriului trebuiau să fie formulate în cadrul celor trei grade de jurisdicție pe care le-a parcurs cauza (fond, apel, recurs), astfel că instanța de apel a constatat că cererea de revizuire nu se încadrează în nici unul din cazurile de revizuire prevăzute expres și limitativ de art. 394 C. proc. pen., considerând hotărârea primei instanțe de respingere a cererii de revizuire ca temeinică și legală. Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs revizuientul condamnat P.E. fără a arăta în scris motivele. Apărătorul recurentului revizuient, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat în temeiul art. 385 9 pct. 17 1 C. proc.

pen., admiterea recursului, casarea deciziei atacate și pe fond admiterea cererii de revizuire formulată de condamnat, care a susținut că este nevinovat și că în cauză s-ar impune reaudierea martorilor pentru a-și proba nevinovăția, lăsând soluția la aprecierea instanței față de împrejurarea că în opinia sa solicitarea revizuientului tinde la o prelungire a probatoriului deja administrat. La dosarul cauzei, recurentul revizuient condamnat a depus un memoriu, reprezentând note scrise, în care a arătat că la instanța de fond nu a fost lăsat să vorbească, că este suferind, că a fost cercetat de un polițist care i-a cerut bani, în prezent fiind cercetat, a fost condamnat fiind în imposibilitate de a lua cuvântul, deoarece suferise două atacuri cerebrale, se va adresa unui tribunal internațional.

Examinând recursul declarat de revizuientul condamnat P.E. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul revizuientului condamnat ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta. În conformitate cu art. 394 alin. (1) C. proc.

pen., revizuirea poate fi cerută când: s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanța la soluționarea cauzei; un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios instanța de apel și-a însușit argumentele primei instanțe, considerând motivele revizuientului condamnat referitoare la nevinovăția sa, completarea probelor, prin reaudierea martorului D.E., administrarea altor probe, care tind spre prelungirea probațiunii și nu se circumscriu faptelor sau împrejurărilor noi, precum și neacordarea ultimului cuvânt la cercetarea judecătorească, că nu se încadrează în nici unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de lege în art. 394 C. proc. pen., referitoare la revizuire. Așadar, Înalta Curte nu poate reține criticile formulate de recurent, apreciind că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc.

pen. Totodată, verificând decizia atacată, nu s-a constatat existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul condamnat P.E. împotriva deciziei penale nr. 225 din 30 martie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul revizuient condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul condamnat P.E. împotriva deciziei penale nr. 225 din 30 martie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul revizuient condamnat la plata sumei de 800.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 2 iunie 2005.