ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2993/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 278 din 23

decembrie 2002, Tribunalul Buzău, secția penală, a condamnat pe inculpatul

T.L.D. la 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art.

64 lit. a), b) și e) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de perversiune

sexuală, prevăzută de art. 201 alin. (4) C. pen., prin schimbarea încadrării

juridice din infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C.

pen.

Prin aceeași hotărâre, inculpatul a

fost obligat să plătească părții vătămate R.V.S. 10.000.000 lei cu titlu de

daune morale.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că în data de 18 iulie 2002, în jurul orelor 17,30, în timp ce

partea vătămată R.V.S. se afla în parcul situat în fața pieței din Râmnicu

Sărat, inculpatul T.L.D. s-a apropiat de aceasta și i-a propus să întrețină

relații sexuale orale. Minorul a refuzat propunerea și a plecat în piață,

pentru a ajuta la descărcarea unui camion de roșii.

Mai târziu, inculpatul a propus din

nou părții vătămate să întrețină relații sexuale. Propunerea a fost acceptată

și cei doi au plecat spre râul Buzău. În momentul în care au ajuns în dreptul

unei gropi înconjurată de vegetație, inculpatul s-a așezat pe nisip, s-a

descheiat la pantaloni și i-a spus minorului să se așeze lângă el, pentru a

întreține relații sexuale. Apoi, inculpatul a cerut părții vătămate să se așeze

cu fața în sus și s-a așezat peste aceasta. La refuzul părții vătămate de a

deschide gura, inculpatul a amenințat-o cu un cuțit și a lovit-o cu pumnul

peste față, apoi i-a introdus organul genital în gură.

Întrucât partea vătămată a început

să plângă, inculpatul i-a cerut să se întoarcă cu fața în jos și l-a amenințat

că o să-l omoare dacă se ridică ori țipă.

Împotriva hotărârii primei instanțe

au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău și inculpatul T.L.D.

Criticile Parchetului privesc

greșita încadrare juridică a faptei, prin schimbarea încadrării acesteia de

către instanța de fond.

Inculpatul, prin apelul declarat, a

solicitat reducerea pedepsei, pe care o apreciază ca fiind mult prea aspră în

raport de împrejurarea că a recunoscut fapta comisă și regretă săvârșirea

acesteia.

Curtea de Apel Ploiești, secția

penală, prin decizia penală nr. 104 din 3 martie 2003, a admis apelul declarat

de către parchet, a desființat sentința numai în latura penală, a schimbat

încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 201 alin. (4)

C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., text

în baza căruia a condamnat pe inculpat la 10 ani închisoare și 4 ani

interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen. și a

menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Prin aceeași decizie, apelul

declarat de către inculpat împotriva hotărârii primei instanțe a fost respins,

ca nefondat.

S-a reținut că probatoriul

administrat în cauză a dovedit cert că partea vătămată a fost forțată, prin

violență, să întrețină raporturi sexuale orale.

Ca atare, fapta comisă întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin.

(1) și (3) C. pen., așa încât prima instanță, în mod greșit, a schimbat

încadrarea juridică a faptei săvârșite de către inculpat.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

inculpatul a declarat recurs, solicitând menținerea hotărârii primei instanțe.

Recursul este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Din actele dosarului a rezultat că

partea vătămată a fost obligată, împotriva voinței sale și fără a se putea

apăra, să întrețină raporturi sexuale orale cu inculpatul. Astfel, amenințată

de către inculpat cu un cuțit, partea vătămată nu putea să strige, pentru a

cere ajutorul altor persoane, deoarece datorită distanței nu putea fi auzită.

Totodată, adâncitura de pământ în care a fost dusă, fiind protejată de

vegetație, ascundea privirii eventualilor trecători prin zonă ceea ce se

întâmpla în interiorul acesteia. Imposibilitatea de a se apăra a victimei este

caracterizată și de împrejurarea că inculpatul era însoțit de un anume C., care

a asigurat paza, rămânând pe marginea gropii.

Or, potrivit noilor prevederi ale

art. 197 alin. (1) C. pen., după modificarea textului legal prin Legea nr.

197/2000 și O.U.G. nr. 89/2001, în vigoare la data săvârșirii faptei,

infracțiunea de viol constă în actul sexual, de orice natură, cu o persoană

diferită sau de același sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de

imposibilitatea celei din urmă de a se apăra sau de a-și exprima voința.

Așadar, în raport de vechiul text

incriminator, a fost înlăturată condiția, cu referire la victimă, ca aceasta să

fie de sex feminin, noul text extinzând aria de protecția la toate persoanele,

indiferente de sex, prin sintagma „cu o persoană de sex diferit sau de același

sex”.

Totodată, sfera de aplicare a fost

extinsă, prin înlocuirea sintagmei de „raport sexual” cu cea de „act sexual”,

raportul dintre acestea fiind cel de la gen la specie, în sensul că actul

sexual cuprinde atât raporturile sexuale firești, cât și actele sexuale

nefirești.

Această modificare a impus și

definirea precisă a noțiunilor de act sexual și act de perversiune sexuală, în

sensul limitării celor din urmă exclusiv la provocarea excitației și

satisfacerea instinctelor sexuale prin procedee artificiale.

Așa fiind, modalitatea concretă în

care inculpatul a conceput și a săvârșit fapta pentru care a fost trimis în

judecată, corect reținută de cele două instanțe în baza probatoriului

administrat, cu referire și la vârsta părții vătămate, impune concluzia că, în

cauză, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de viol

prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen.

În consecință, în mod judicios,

instanța de apel a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea

prevăzută de art. 201 alin. (4) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 197

alin. (1) și (3) C. pen. și a aplicat inculpatului o pedeapsă situată la limita

minimă prevăzută de norma incriminatoare, așa încât, hotărârea atacată nu este

supusă cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17 și pct. 14

C. proc. pen.

Totodată, examinând cauza și prin

prisma dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., nici alte

cazuri de casare, susceptibile a fi luate în considerare din oficiu, nu se

constată.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea

va respinge recursul declarat de către inculpat care, în temeiul art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat,

potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, recursul declarat de

inculpatul T.L.D. împotriva deciziei nr. 104 din 3 martie 2003 a Curții de Apel

Ploiești, ca nefondat.

Compută din pedeapsa aplicată durata

reținerii și arestării preventive de la 20 iulie 2002 la zi.

Obligă pe inculpat să plătească

statului 1.300.000 lei cheltuieli judiciare în care se include și onorariul

apărătorului din oficiu în sumă de 300.000 lei, ce va fi avansat din fondul

Ministerului Justiției

Pronunțată în ședință publică, azi

23 iunie 2003.