ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 149/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 36 din 10

februarie 2003 a Tribunalului Sibiu, pronunțată în dosarul nr. 8564/2003, în

baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art.

41 și art. 42 C. pen., a fost condamnat inculpatul B.I.V. la o pedeapsă de 6

ani închisoare și pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) și b) C. pen., timp de 2 ani după executarea pedepsei

principale pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.

În baza art. 25, raportat la art.

288 alin. (1) C. proc. pen., a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 6

luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals material

în înscrisuri oficiale.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., a dispus să execute inculpatul pedeapsa cea mai grea de 6 ani

închisoare, precum și pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după

executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 71 C. pen., a

interzis inculpatului exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 C.

pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a

menținut starea de arest a inculpatului și conform art. 88 C. pen., s-a dedus

din pedeapsa aplicată acestuia timpul scurs după 10 octombrie 2002 în arest.

În temeiul art. 357 C. proc. pen.,

s-a dispus anularea înscrisului fals.

În baza art. 19 din Legea nr.

678/2001 s-a confiscat de la inculpat în folosul statului suma de 7.500 Euro

sau contravaloarea lor în lei și l-a obligat să plătească această sumă în acest

sens, precum și autoturismul Daewoo TICO.

S-au menținut măsurile asigurătorii

instituite în cauză asupra bunurilor inculpatului.

În temeiul art. 191 C. proc. pen.,

inculpatul a fost obligat să plătească statului 8.000.000 lei cheltuieli

judiciare.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut, în fapt, următoarele:

În luna ianuarie 2002, prin

intermediul numitului Z.I., inculpatul B.I.V. a cunoscut-o pe martora A.A.,

căreia i-a propus să plece în Italia, unde să lucreze ca femeie de serviciu la

un restaurant.

În scopul de a o convinge,

inculpatul i-a spus că are un prieten, patron al unui restaurant, care o va

angaja cu contract și care îi va asigura cazarea și masa.

Martora A.A. s-a lăsat convinsă de

aceste argumente, așa încât, în ziua de 5 ianuarie 2002, aceasta a plecat

împreună cu inculpatul în Italia, acesta fiind însoțit și de B.A. și C.M.

Discutând cu cele două fete, A.A. a

aflat că și ele vor lucra ca femei de serviciu, fiind racolate tot de inculpat.

Transportul spre Italia s-a efectuat

cu autoturismul TICO, proprietatea inculpatului, care a fost condus de martorul

I.U., angajat al inculpatului.

În Italia fetele au fost duse la un

apartament din Napoli, închiriat de L.H.D. și un cetățean albanez, pe nume N.,

prieteni ai inculpatului, prilej cu care au fost anunțate de inculpat că nu vor

lucra ca femei de serviciu, ci vor practica prostituția.

Martora A.A. nu a fost de acord cu

acest lucru, situație în care inculpatul le-a amenințat pe cele trei fete,

întrucât el a primit suma de 1.500 Euro pentru fiecare dintre ele, astfel că nu

le poate lăsa să plece, fiind închise și păzite în apartament de către L.H.D.

și albanezul N., care le-a obligat să practice prostituția.

Toate sumele primite de acestea în

urma raporturilor sexuale întreținute cu diferite persoane erau confiscate de

cei doi.

După scurt timp, deși inculpatul îi

reținuse pașaportul, martora A.A. a reușit să fugă din apartament și s-a

deplasat la Ambasada României, din Italia, unde a primit o foaie consulară și

astfel, a reușit să ajungă în țară.

La sfârșitul lunii ianuarie, în

același mod, promițând obținerea unui loc de muncă într-un bar, inculpatul a

racolat pe martorele M.G. și B.I. pe care le-a transportat în Spania, la un

apartament închiriat de către L.D. și albanezul N.

Cele două martore au aflat că nu vor

fi angajate, ci vor lucra ca prostituate, inculpatul amenințându-le, spunând că

el a primit suma de 1.500 Euro pentru fiecare și nu le va lăsa să plece.

Astfel, cele două martore au fost

obligate să practice prostituția, fiind lipsite de libertate și păzite în

permanență.

După aproximativ o lună, martora

M.G. a reușit să fugă și, întrucât a denunțat aceste fapte la poliția italiană

a fost audiată ca martoră și a fost inclusă într-un program de repatriere și

asistență acordată victimelor traficului de persoane.

În ziua de 10 octombrie 2002, s-a

efectuat o percheziție domiciliară în apartamentul în care locuia inculpatul,

ocazie cu care s-a găsit la acesta o carte de identitate emisă de autoritățile

franceze cu seria DH 18530599, pe numele S.N. și pe care era aplicată poza

inculpatului.

Din raportul tehnico-științific

criminalistic întocmit în cauză s-a constatat că această carte de identitate

este contrafăcută și apoi falsificată prin substituirea fotografiei.

Cu privire la acest document fals a

rezultat că, în timp ce se afla în Germania, în cursul anului 1999, inculpatul

a achitat suma de 200 mărci germane unei persoane de cetățenie turcă pentru a-i

contraface un astfel de document pe care urma să-l folosească pentru legitimare

în Germania.

În apărare, inculpatul a recunoscut

că a transportat fetele în Italia și Spania, dar a declarat că nu a cunoscut că

acestea erau obligate să se prostitueze, susțineri care nu au fost primite,

fiind infirmate de probele existente la dosar.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel inculpatul și S.C. O. S.A. Sibiu.

Inculpatul, prin apărătorul din

oficiu, a solicitat, în principal, achitarea de sub învinuirea săvârșirii

infracțiunilor prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr.

618/2001, cu aplicarea art. 41 și art. 42 C. pen. și instigării la săvârșirea

infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 25,

raportat la art. 288 alin. (1) C. pen.

În subsidiar, a solicitat ca, în

urma reținerii circumstanțelor atenuante să fie redusă pedeapsa aplicată.

Prin apelul declarat S.C. O. S.A.

Sibiu a solicitat desființarea hotărârii atacate și înlăturarea dispozițiilor

privind confiscarea autoturismului DAEWOO TICO, motivând că acesta este

proprietatea societății de asigurare, prin subrogarea în drepturile

asiguratului vânzător DAEWOO.

Prin decizia penală nr. 175 din 20

mai 2003, Curtea de Apel Alba Iulia a respins, ca nefondat, apelul declarat de

inculpatul B.I.V. și, ca inadmisibil, apelul declarat de partea interesată

S.A.R. O. S.A., apreciind că aceasta nu a participat la judecarea cauzei în

primă instanță, nefăcând nici dovada vătămării vreunui interes legitim care

să-i confere dreptul de a promova apel în condițiile art. 362 lit. f) C. proc.

pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., a menținut

starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., a dedus din

pedeapsa aplicată durata executată începând cu 10 octombrie 2002 la zi.

În baza art. 192 C. pen., a obligat

recurenții la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva deciziei a declarat recurs

S.A.R. O. S.A., sucursala Sibiu, solicitând admiterea recursului, casarea

deciziei și trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului declarat de S.C. O.

S.A. Sibiu.

Verificând actele dosarului cauzei,

Curtea constată următoarele:

Potrivit art. 362 lit. f) C. proc.

pen., poate face apel orice persoană ale cărei interese legitime au fost

vătămate printr-o măsură sau printr-un act al instanței.

Cu privire la faptul că S.C. O. S.A.

nu a participat la judecarea în fond a cauzei, se constată următoarele:

La data sesizării instanței de fond

cu privire la infracțiunea săvârșită de inculpat, S.C. O. S.A. nu avea nici o

calitate în cauza respectivă.

Ulterior, devenind proprietarul

autoturismului confiscat, respectiv DAEWOO TICO, a promovat apel în cauză,

întrucât instanța de fond, prin sentința penală nr. 36 din 10 februarie 2003, a

dispus, între altele, confiscarea acestui autoturism.

Referitor la situația autoturismului

supus confiscării, se reține următoarea situație:

Între S.C. D.A.R. S.A., în calitate

de beneficiar, pe de o parte, și S.C. O. S.A., în calitate de furnizor de

servicii de asigurare, pe de altă parte, s-a încheiat la data de 28 octombrie

1998 o convenție având ca obiect preluarea în asigurare a riscurilor pentru

neplata ratelor/redeventelor pentru autovehiculele vândute de către Daewoo, cu

plata în rate sau comercializate în sistem leasing a riscurilor de avarii și

furt a autovehiculelor.

În baza acestei convenții, între O.

și D. s-a încheiat polița de asigurare seria H nr. 001113 privind asigurarea de

neplată a ratelor/redeventelor, prin care s-a stipulat că se preiau în

asigurare riscurile de neplată a ratelor/redeventelor pentru autovehiculele

comercializate de către Daewoo.

În Anexa HC.W2.A la poliță, pct. 3,

care reglementează clauzele contractuale, se face precizarea că „Obiectul

prezentului contract este preluarea de către O. a riscului de neplată a

ratelor/redeventelor de către utilizator/cumpărător conform contractului de

leasing încheiat cu asiguratorul. În situația producerii evenimentului

asigurat, O. are obligația de a plăti asiguratului despăgubirea cuvenită, dacă

acesta a întreprins demersurile legale necesare pentru recuperarea

ratelor/redeventelor neachitate prevăzute prin contractul de rate/leasing”.

În speță, inculpatul a încetat să

achite ratele datorate către Daewoo, în sumă de 2.061 dolari S.U.A.,

echivalentul a 69.409.627 lei, situație în care O., în baza contractului

H-001113, a achitat acestuia întreg prejudiciul, conform OP nr. 255 din 31

ianuarie 2003.

În raport de situația expusă,

motivarea instanței de control judiciar în soluția de respingere a apelului

declarat de S.C. O. S.A., ca inadmisibil, apare ca neîntemeiată, în condițiile

în care este dovedit interesul legitim care i-a fost vătămat, pe de o parte,

iar pe de altă parte, faptul că aceasta nu a fost parte la judecarea în primă

instanță a cauzei se explică prin aceea că, la acel moment, nu avea nici o

calitate în cauza privind judecarea inculpatului pentru infracțiunea săvârșită.

Față de aceste considerente, urmează

să fie admis recursul declarat de S.A.R. O., sucursala Sibiu; se va casa

decizia penală atacată și se va trimite cauza spre rejudecarea apelului

declarat de O., sucursala Sibiu.

Onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

recurenta parte vătămată S.A.R. O., sucursala Sibiu împotriva deciziei penale

nr. 175 din 20 mai 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, privind pe intimatul

inculpat B.I.V.

Casează decizia penală atacată cu

trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului declarat de S.A.R. O., sucursala

Sibiu împotriva sentinței penale nr. 36 din 10 februarie 2003 a Tribunalului

Sibiu.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat

din oficiu pentru intimatul inculpat B.I.V., în sumă de 400.000 lei, se va

plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

13 ianuarie 2004.