- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
- Data
- 6 iulie 2004
Decizia nr. 3792/2004 — ÎCCJ, Secția penală — recurs
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Tribunalului Maramureș, condamnata D.D., a solicitat întreruperea executării pedepsei de 12 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 418/2003 a Tribunalului Maramureș, în acest moment când se află în Penitenciarul Târgșor. Tribunalul Maramureș, în temeiul art. 42 C. proc. pen., raportat la art. 456 C. proc. pen. și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, întrucât petenta se afla la data promovării cererii, într-un penitenciar din raza sa teritorială. Ulterior, când a fost succesiv transferată la Penitenciarul Poarta Albă, Jilava și în final în Penitenciarul Baia Mare (sentința penală nr. 178 din 6 aprilie 2004 a Tribunalului Prahova).
În această împrejurare Tribunalul Prahova și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Maramureș, considerând că este instanța de executare. Constatându-se astfel prezența unui conflict negativ de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție, urmează a se pronunța cu privire la instanța competentă, căreia să-i fie înaintat dosarul. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând cele două hotărâri și ținând cont de dispozițiile art. 43 C. proc. pen., precum și de dispozițiile art. 30 C. proc. pen., consideră că soluționarea cererii este de competența Tribunalului Prahova, deoarece în momentul introducerii cererii, aceasta era instanța de executare, neavând importanță unde a fost ulterior transportată condamnata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Stabilește competența de soluționare a cererii de întrerupere a executării pedepsei, formulată de condamnata D.D. în favoarea Tribunalului Prahova, căruia i se trimite dosarul. Onorariul în sumă de 200.000 lei, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnată, se va suporta din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 iulie 2004.