ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2849/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 218 din 17

decembrie 2002, a Tribunalului Teleorman, în baza art. 174 și art. 175 lit. a)

C. pen., a condamnat pe inculpatul C.C. la 20 de ani închisoare, cu aplicarea

art. 71 și art. 64 C. pen., din care s-a dedus prevenția de la 1 august 2002,

la zi și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen., precum și degradarea militară, conform art. 67 alin. (2) C. pen.

Inculpatul a fost obligat la

3.000.000 lei cheltuieli judiciare statului, conform art. 191 C. proc. pen.

În fapt, instanța fondului a reținut

următoarele:

Inculpatul, în vârstă de 50 ani, a

fost căsătorit din 1976 cu victima C.B., din căsătorie rezultând doi copii, în

prezent majori C. și C.I. și al treilea minor, C.T, aflat în întreținerea sorei

sale, C.

Pe fondul unor conflicte anterioare,

de durată, și consumului de alcool, între cei doi soți au intervenit

neînțelegeri soldate, deseori, cu agresarea soției de către inculpat.

Principalul motiv al acestor

neînțelegeri consta în reproșuri aduse de inculpat soției, că i-a fost infidelă,

iar copiii nu au fost concepuți cu el, reproș bazat și pe împrejurarea că,

anterior anului 1993, inculpatul a lucrat mai mult timp într-o țară arabă,

lipsind, astfel, de acasă.

Această „credință” a inculpatului a

condus la îmbolnăvirea lui psihică, pentru care, în anul 1989, a fost internat

la Spitalul de Psihiatrie Poroschia, cu diagnosticul „tulburări de

personalitate de tip polimorf, cu decompesări de tip depresiv exacerbate de

toxice”.

Mai mult, în anul 2002, inculpatul a

avut și trei tentative de suicid prin ingerarea voluntară de medicamente,

ultima tentativă fiind în februarie 2002, când, inculpatul a fost internat în

comă la Spitalul Ialomița.

În noaptea de 31 iulie 2002, în

jurul orei 1,45, cei doi soți se aflau singuri în locuința lor din municipiul

Alexandria.

Inculpatul și-a trezit soția din

somn, a chemat-o în sufragerie și i-a reproșat din nou, că nu a conceput cu el

pe cei trei copii.

Ceva mai mult, inculpatul a pus-o pe

victimă să scrie pe o coală de hârtie, dacă este adevărat sau nu că a conceput

copiii cu el.

Cum victima, și de această dată, i-a

confirmat că este adevărat că a conceput copiii cu el, inculpatul s-a enervat

și a agresat-o superficial.

La un moment dat, însă, el a

ștrangulat victima cu un ciorap, până a realizat că aceasta a decedat.

La scurt timp, inculpatul a

telefonat la București lui C.N.C. (concubinul fiicei sale C.), i-a spus că și-a

ucis soția prin ștrangulare, i-a cerut s-o anunțe și pe cealaltă fiică (C.I.),

tot din București și să vină împreună, la Alexandria.

După ce, pe coala de hârtie, pe care

scrisese și victima, a scris că, dacă aceasta „recunoaște”, că nu i-a conceput

cu el, pe cei trei copii, o „lasă în viață”, inculpatul a mers la sediul

Poliției Alexandria, unde, a relatat fapta comisă.

La urmărirea penală, inculpatul a

fost sincer, a descris, detailat împrejurările în care și-a ucis soția și a

solicitat efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, scop în care a

fost internat la Spitalul Penitenciar Jilava. Atitudinea sinceră s-a manifestat

și la cercetarea judecătorească.

Raportul medico-legal a

concluzionat, că inculpatul prezintă „tulburare de personalitate de tip

polimort, cu decompensare depresivă” și are discernământul diminuat, în raport

cu fapta comisă.

Apelul declarat de inculpatul C.C.

împotriva acestei sentințe a fost respins, ca nefondat, de către Curtea de Apel

București, secția I penală, prin decizia penală nr. 118 din 5 martie 2003.

Împotriva acestei din urmă decizii,

în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând hotărârea, pentru

netemeinicie, sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicate, care,

este prea mare, în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Recursul este întemeiat.

Conform art. 72 alin. (1) C. pen.,

„La stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții

generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de

gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală”.

Analizând pedeapsa stabilită și

aplicată inculpatului, în raport de dispozițiile textului de lege enunțat,

Curtea constată că, dacă prima instanță stabilind și aplicând pedeapsa de 20

ani închisoare inculpatului, s-a ținut, în concret, seama de gradul mare de pericol

social al faptei, încriminate de art. 174 și art. 175 lit. c) C. pen.,

sancționată generic, cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor

drepturi și, chiar de împrejurările în care a fost comisă infracțiunea, de

natură să atenueze sau să agraveze răspunderea penală, nu s-a ținut seama, în

suficientă măsură, și de persoana infractorului, care, așa cum rezultă din

actele dosarului, este un bolnav psihic, cu multiple tentative de suicid, cu

tulburări de personalitate de tip polimorf, cu decompesări de tip depresiv

exacerbate de toxice, având discernământul diminuat, în raport cu fapta comisă.

Potrivit art. 389

9

alin.

(1) C. proc. pen., „Hotărârile sunt supuse casării, printre altele, când s-au

aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C.

pen., sau în alte limite prevăzute de lege.

Rezultă, din cele spuse, că recursul

declarat de inculpatul C.C., se impune a fi privit ca fondat și admis, ca

atare, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen.,

casându-se decizia atacată precum și sentința primei instanțe, numai cu privire

la cuantumul pedepsei, pe care-l va reduce de așa natură încât să corespundă

tuturor criteriilor de individualizare.

Se vor menține celelalte dispoziții

ale hotărârilor.

În conformitate cu art. 88 C. pen.,

se va deduce din pedeapsă, timpul arestării inculpatului.

Văzând și reglementarea plății

onorariului de avocat, pentru apărarea din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul C.C. împotriva deciziei nr. 118 din 5 martie 2003, a Curții de Apel

București, secția I penală.

Casează decizia penală

sus-menționată și sentința penală nr. 218 din 17 decembrie 2002, a Tribunalului

Teleorman, numai cu privire la cuantumul pedepsei aplicate.

Reduce pedeapsa aplicată

inculpatului de la 20 ani închisoare, la 16 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. c) C.

pen.

Menține celelalte dispoziții.

Deduce din pedeapsă, timpul

arestării preventive a inculpatului de la 1 august 2002, la 13 iunie 2003.

Onorariul pentru apărarea din oficiu

în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

13 iunie 2003.