ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 37/2003

S-a luat în examinare recursul

declarat de inculpatul V.C. împotriva deciziei penale nr.573/A din 11

septembrie 2002 a Curții de Apel București, Secția a II-a penală.

S-a

prezentat recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de avocat V.M.,

apărător desemnat din oficiu.

Procedura

de citare a fost îndeplinită.

Apărătorul

a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și reducerea

pedepsei aplicate.

Procurorul

a pus concluzii de respingere a recursului, întrucât pedeapsa a fost just

individualizată.

Inculpatul

declară că este de acord cu susținerile apărătorului său.

C U R T E A

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința nr.539 din 10 iunie 2002, Tribunalul București, Secția I-penală, l-a

condamnat pe inculpatul C.V. la 2 ani și 6 luni închisoare, cu aplicarea art.71

și 64 Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art.4 din Legea

nr.143/2000, cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal.

A

fost menținută arestarea preventivă și dedusă prevenția de la 18 ianuarie 2002

la zi.

S-a

dispus confiscarea cantității de 0,19 g heroină rămasă în urma analizelor.

Inculpatul

a fost obligat la plata sumei de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Instanța

a reținut, în fapt, că la data de 18 ianuarie 2002, organul de poliție a

descoperit la reședința inculpatului V.C. din București, cu ocazia percheziției

domiciliare, 5 doze cu substanță validă și o țigară care, conform Raportului de

constatare tehnico-științifică al Laboratorului de analize fizico-chimice

droguri, conțin 0,28 g heroină, interzisă la deținere și care face parte din

tabelul I anexă la Legea nr.143/2000.

Așa

cum s-a stabilit în cursul procesului penal, heroina a fost deținută de către

inculpat pentru consum propriu.

Starea

de recidivă postexecutorie a fost reținută în considerarea sentinței penale

nr.418/1991 a Judecătoriei Sector 5 București, definitivă prin decizia penală

nr.497 din 2 iulie 1991 a Tribunalului București, prin care inculpatul a fost

condamnat la 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, fiind

liberat condiționat la 27 aprilie 1995, cu un rest neexecutat de 286 zile.

Apelul

declarat de inculpat împotriva hotărârii pronunțate în cauză a fost respins ca

nefondat prin decizia penală nr.573 din 11 septembrie 2002 a Curții de Apel

București, Secția a II-a penală, instanța de control judiciar constatând că

cererea de reducere a pedepsei nu este întemeiată.

Decizia

instanței de apel a fost atacată cu recurs de către inculpat, care a solicitat

reducerea pedepsei.

Verificând

hotărârea atacată în baza lucrărilor și materialului de la dosarul  cauzei,

Curtea constată că motivul de recurs se întemeiază pe cazul de casare prevăzut

de art.385

9

pct.14 Cod procedură penală, însă nu este fondat.

Deși

Brigada de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog din cadrul I.G.P. deținea

date că în apartamentul inculpatului C.V. se comercializează  droguri, ceea ce

a justificat percheziția domiciliară din 18 ianuarie 2002, ocazie cu care au

fost găsite dozele de heroină, în lipsa unor mijloace de probă directe care să

susțină săvârșirea infracțiunii mai grave, de comercializare a drogurilor,

inculparea și condamnarea susnumitului s-au făcut pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art.4 din Legea nr.143/2000, respectiv pentru

deținerea unei astfel de substanțe pentru consum propriu.

Infracțiunea

astfel imputată este temeinic dovedită și săvârșirea acesteia este constant

recunoscută de către inculpat, atât în cursul urmăririi penale cât și în fața

instanței.

La

individualizarea pedepsei s-a ținut seama de criteriile prevăzute în art.72 Cod

penal, respectiv de gradul de pericol social al infracțiunii, de împrejurările

săvârșirii acesteia, dar și de persoana inculpatului, care nu se află la prima

încălcare a legii.

Reducerea

pedepsei - aplicată în imediata apropiere a minimului special prevăzut de lege

– solicitată de către inculpat nu se justifică, aceasta fiind necesară

realizării scopului prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni.

Neconstatând

nici din examinarea din oficiu, conform art.385

9

alin.3 Cod

procedură penală, existența vreunui caz de casare a hotărârii atacate, recursul

inculpatului urmează să fie respins ca nefondat.

Conform

art.385

17

și art.383 alin.2 Cod procedură penală, din pedeapsa

aplicată urmează să se scadă timpul arestării preventive de la 18 ianuarie 2002

la 8 ianuarie 2003.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul C.V. împotriva deciziei nr.573/A din 11 septembrie 2002

a Curții de Apel București, secția II-a penală.

Deduce

din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 18

ianuarie 2002 la 8 ianuarie 2003.

Obligă

pe recurent să plătească statului 1.100.000 lei cheltuieli judiciare, din care

suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată

în ședință publică, azi 8 ianuarie 2003.