ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 329/2004

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 329/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului în anulare de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 20 din 31 ianuarie

2002 a Tribunalului Botoșani, judecător sindic, s-au respins, ca nefondate,

contestațiile formulate de creditoarele Administrația Națională a Rezervelor de

Stat – unitatea teritorială nr. 350 Popești Leordeni județul Ilfov și Administrația

Națională a Rezervelor de Stat – unitatea teritorială nr. 330 Podoleni, județul

Neamț, în conformitate cu prevederile art. 99 din Legea nr. 64/1995, în

contradictoriu cu debitoarea-intimată SC A.R.M. SA Botoșani, prin lichidator D.C.,

și creditoarea-intimată B.C.R. SA Botoșani.

Prin aceeași sentință, s-a dispus

disjungerea obiecțiunilor la raportul și planul de distribuire al

lichidatorului debitoarei formulate, conform art. 107 din Legea nr. 64/1995, de

către creditoarele Administrația Națională a Rezervelor de Stat – unitatea

teritorială nr. 350 Popești Leordeni județul Ilfov și Administrația Națională a

Rezervelor de Stat – unitatea teritorială nr. 330 Podoleni, județul Neamț și Administrația

Națională a Rezervelor de Stat – unitatea teritorială nr. 360 Curtea de Argeș

și, în consecință, a fost fixat termen pentru judecarea acestora la 21

februarie 2002, cu citarea părților.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic,

prin sentința menționată, a reținut, în esență, că creditoarea B.C.R. SA, sucursala

Botoșani, a făcut dovada garanțiilor aferente creditelor acordate debitoarei

fie cu ipotecă, fie prin contracte de gaj, fără deposedare și, că chiar dacă,

în speță, bunurile gajate nu au fost predate creditorului gajist sau unei alte

terțe persoane, contractele de gaj sunt valabile, potrivit excepției prevăzute

de art. 480 alin. (4) C. civ., având în vedere că, prin predarea efectivă a

bunurilor gajate (mașini și utilaje) s-ar împiedica desfășurarea activității

debitoarei, care, în final, ar fi generat consecințe negative în patrimoniul

ambelor părți.

S-a mai reținut că această situație

nu îndreptățește pe cele două creditoare ca, în temeiul art. 99 din Legea nr. 64/1995,

să conteste rangul creanței creditoarei B.C.R. SA, sucursala Botoșani, pe seama

unei fraude sau activități necorespunzătoare, condiții esențiale pentru

admiterea unor astfel de contestații, care nu au fost dovedite în speță.

Împotriva sus menționatei sentințe

au declarat recurs contestatoarele-creditoare Administrația Națională a

Rezervelor de Stat – unitatea teritorială nr. 350 Popești Leordeni, județul Ilfov

și Administrația Națională a Rezervelor de Stat – unitatea teritorială nr. 330

Podoleni, județul Neamț.

Prin decizia nr. 621 din 22

octombrie 2002, Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ

(la care a fost strămutată cauza) a respins, ca nefondate, recursurile

declarate de creditoarele menționate mai sus, împotriva sentinței nr. 20 din 31

ianuarie 2002, pronunțată de Tribunalul Botoșani, în contradictoriu cu

intimatele-creditoare: Administrația Națională a Rezervelor de Stat – unitatea

teritorială nr. 360 Curtea de Argeș și B.C.R. SA, sucursala Botoșani, și

intimata-debitoare SC A.R.M. SA Botoșani, prin lichidator D.C.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

recurs a reținut, în plus față de prima instanță, că, în realitate, contractele

de gaj și ipotecă au fost încheiate între creditoarea B.C.R. SA, sucursala

Botoșani și debitoarea SC A.R.M. SA Botoșani, în perioada 1995 – 1996, deci,

anterior datei la care creanțele recurentelor au devenit privilegiate în baza

O.U.G. nr. 133/1999, ale cărei dispoziții nu pot retroactiva.

Împotriva celor două hotărâri

judecătorești, a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului

de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, susținând, în esență, că acestea au

fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o

soluționare greșită a cauzei pe fond.

În dezvoltarea motivelor din

recursul în anulare, se susține că, potrivit dispozițiilor art. 99 din Legea nr.

64/1995, republicată, „până la închiderea procedurii, judecătorul sindic sau

oricare creditor poate contesta creanța sau rangul de prioritate din tabelul

total de obligații pe temeiul unei fraude sau al unei comportări

necorespunzătoare a creditorului”.

Cum, în speță, cu excepția

contractului nr. 172/1996, care era garantat printr-o ipotecă asupra unui

imobil al debitoarei, celelalte contracte erau garantate prin constituirea unor

gajuri fără deposedare, adică, cu încălcarea dispozițiilor art. 480 alin. (2) C.

com., care prevăd că privilegiul creditorului, de a fi satisfăcut cu

preferință, nu subzistă decât dacă lucrul s-a pus și se află în posesia

creditorului sau a unei alte terțe persoane aleasă de părți”, astfel că, în

acest context, se apreciază că, în cauză, erau incidente dispozițiile art. 99

din legea precitată și, ca urmare, contestațiile formulate în cauză trebuiau

admise și nu respinse, așa cum au considerat greșit instanțele, întrucât aceste

contracte au fost încheiate prin fraudarea celorlalți creditori, respectiv, a

contestatoarelor, din moment ce modalitatea în care au fost constituite

contravine dispozițiilor art. 480 alin. (4) C. civ., în sensul că produsele

care au făcut obiectul gajului nu erau încă prinse de rădăcini sau deja culese și

nici nu formau materii prime industriale, în stare de fabricație sau deja

fabricate și aflate în fabrici sau depozite, pentru ca, contractelor de gaj

fără deposedare, să li se aplice dispozițiile de excepție, prevăzute de

prevederile legale menționate mai sus [art. 480 alin. (4) C. com.].

Se mai susține că instanțele au

apreciat greșit probele de la dosar, deoarece, chiar dacă contractele de gaj

fără deposedare, dintre creditoarea B.C.R. SA, sucursala Botoșani, și

debitoarea SC A.R.M. SA Botoșani, au fost încheiate în perioada 1995 – 1996,

totuși, contestatoarele au dobândit un privilegiu, în baza O.U.G. nr. 133/1999,

prin care a fost introdus art. 5

2

în Legea nr. 82/1982, care

statuează că, „la cererea expresă a Administrației Naționale a Rezervelor de

Stat sau, după caz, a unităților teritoriale subordonate, adresată

judecătorului sindic, creanțele acesteia, precum și ale unităților teritoriale

subordonate față de agenții economici, care intră sub incidența Legii nr. 64/1995,

se asimilează cheltuielilor necesare pentru conservarea și administrarea

bunurilor din averea debitorului, care se satisfac cu prioritate față de toți

ceilalți creditori.

Or, cum aceste dispoziții legale,

care sunt de imediată aplicare, derogă de la ordinea de prioritate prevăzută de

art. 106 și 108 din Legea nr. 64/1995, privind distribuirea fondurilor din lichidare,

potrivit principiului

specialia generalibus derogant

, rezultă că, în mod

greșit, instanțele au înlăturat aplicarea acestora în cauză, mai ales în

contextul în care, prin dispozițiile art. 1725 alin. (1) C. civ., se statuează

că „privilegiile tezaurului public și ordinea în care se exercită ele sunt

reglementate prin legi speciale, astfel că, din coroborarea acestor prevederi

legale, reiese că trecerea creanțelor Administrației Naționale a Rezervelor de

Stat și a unităților subordonate, ca și constituirea acestui privilegiu, se

face, potrivit art. 106 alin. (1) pct. 1 și art. 108 pct. 1 din Legea nr. 64/1995,

fără a se putea considera că, prin aceasta, au fost restrânse drepturile

celorlalți creditori, așa cum a stabilit și Curtea Constituțională prin Decizia

nr. 51 din 21 martie 2000.

În concluzie, se susține că planul

de distribuție, depus de lichidatorul debitoarei, este contrar prevederilor art.

5

2

din Legea nr. 82/1982, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr.

133/1999 și, ca urmare, greșit a fost înlăturat privilegiul statului, în

persoana celor două contestatoare, de a fi înscris, pentru creanțele sale, în

ordinea de preferință prevăzută de textele legale precitate, motiv pentru care

se solicită admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate și, pe

fond, admiterea contestațiilor împotriva planului de distribuție întocmit de

lichidator.

Recursul în anulare nu este fondat.

Potrivit art. 99 din Legea nr. 64/1995,

„până la încheierea procedurii, judecătorul sindic sau oricare creditor poate

contesta orice creanță sau rangul de prioritate din tabelul total de obligații,

pe temeiul unei fraude sau al unei comportări necorespunzătoare a creditorului.

Din examinarea actelor de la dosar,

rezultă că promovarea contestațiilor de către Administrația Națională a

Rezervelor de Stat – unitatea teritorială nr. 350 Popești Leordeni și Administrația

Națională a Rezervelor de Stat – unitatea teritorială nr. 330 Podoleni, s-a

făcut în baza acestui text legal, numai că, în cauză, nu s-a produs nici o

dovadă care să ateste că înscrierea în tabelul creditorilor, cu creanțe

privilegiate a creditoarei anterioare B.C.R. SA, sucursala Botoșani, s-a făcut

pe temeiul unei fraude sau comportări necorespunzătoare a acesteia față de

contestatoare, în sens larg, frauda fiind definită ca o faptă săvârșită cu rea

credință, în raporturile cu o altă persoană cu finalitatea prejudicierii

acesteia.

Dar, de altfel, fraudarea celorlalți

creditori nici nu era posibilă în condițiile speței, din moment ce contractele

de gaj fără deposedare, chiar în contextul în care se apreciază în recursul în

anulare că acestea ar fi fost constituite cu încălcarea dispozițiilor art. 480 alin.

(2) și (4) C. civ., au fost încheiate cu mult anterior (anii 1995 – 1996) datei

la care s-a constituit privilegiul în favoarea contestatoarelor prin legislația

specială și, ca atare, creditoarea B.C.R. SA, sucursala Botoșani, nu putea să

prevadă, la data încheierii contractelor de ipotecă și de gaj, prin care i-au

fost garantate creanțele, că, ulterior, adică după circa 4 ani, contestatoarele

vor face contestație împotriva planului de distribuire a fondurilor obținute

din lichidarea activelor SC A.R.M. SA și, pe cale de consecință, să săvârșească

fapte de natura celor arătate, pentru satisfacerea creanțelor sale într-o

ordine de preferință care să prejudicieze pe ceilalți ipotetici creditori.

Pe de altă parte și ținând cont de

cele de mai sus, se constată că nu sunt întemeiate nici susținerile din recursul

în anulare, potrivit cărora contestatoarele ar fi dobândit, în baza, art. 5

2

din Legea nr. 82/1982, introdus prin O.U.G. nr. 199/1999, care are un caracter

special, un privilegiu, în sensul că creanțele acestora să fie satisfăcute în

ordinea de prioritate prevăzută de art. 106 alin. (1) și, respectiv, art. 108 pct.

1, întrucât O.U.G. nr. 133/1999 a fost publicată la 20 septembrie 1999 și, ca

atare, având în vedere principiul neretroactivității legii civile [art. 15 alin.

(2) din Constituția României] aceste prevederi legale, chiar dacă sunt speciale

și, deci, derogatorii de la dreptul comun, nu puteau avea niciun efect asupra

unor garanții constituite în favoarea B.C.R. SA, sucursala Botoșani, în anii

1995 – 1996, prin contracte de gaj încheiate cu mult anterior intrării în

vigoare a actului normativ menționat.

Este adevărat că, potrivit art. 1722

C. civ., privilegiul este denumit ca un drept ce dă unui creditor calitatea

creanței sale de a fi preferat celorlalți creditori, fie chiar ipotecari și că,

în conformitate cu dispozițiile art. 1725 alin. (1) din același cod,

exercitarea privilegiului tezaurului public (în speță a rezervelor de stat) și

ordinea în care se exercită ele sunt reglementate prin legi speciale, cu

referire, în speță, la O.U.G. nr. 133/1999, dar aceste prevederi legale nu pot

constitui temei, așa cum se susține, în mod discutabil, prin recursul în

anulare, pentru admiterea contestațiilor și înscrierea creanțelor

contestatoarelor în ordinea de proprietate prevăzută de art. 106 alin. (1) și art.

108 pct. 2 din Legea nr. 64/1995, cu modificarea corespunzătoare a tabloului

definitiv al creanțelor, din moment ce, pe de o parte, privilegiul instituit în

favoarea acestora (contestatoarelor) s-a născut, așa cum s-a arătat mai sus,

ulterior drepturilor de gaj și ipotecă ale creditoarei B.C.R. SA, sucursala

Botoșani, iar pe de altă parte, o astfel de situație ar contraveni

dispozițiilor art. 1725 alin. (2) C. civ., care prevăd că tezaurul public (în

speță al rezervelor de stat) nu poate obține un privilegiu, în contra

persoanelor de al treilea, dobândite mai înainte (cazul în speță).

Ca atare, și având în vedere faptul

că, prin O.U.G. nr. 133/1999, chiar dacă acest act normativ are caracter

special, nu se putea obține un privilegiu, în contra persoanelor de al treilea,

dobândit mai înainte, cu alte cuvinte, că nu se putea încălca principiul

privilegiilor anterior constituite, rezultă că sumele, reprezentând creanțele

contestatoarelor, nu puteau fi încadrate în ordinea de prioritate prevăzută de

dispozițiile legale precitate (art. 106 și 108 din Legea nr. 64/1995) cu

nesocotirea drepturilor recunoscute anterior pentru creditoarea B.C.R. SA, sucursala

Botoșani, prin planul de distribuție definitiv al creanțelor întocmit de

lichidator.

Nu pot fi primite nici susținerile

din recursul în anulare, potrivit cărora, constituirea privilegiului în

favoarea Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și unităților sale

teritoriale, prin legislația specială (O.U.G. nr. 133/1999), ar fi o opțiune a

legiuitorului, care nu poate fi considerată o restrângere a drepturilor

celorlalte creditori, ci aplicarea principiului

specialia generalibus

derogant

, deoarece, în realitate, prin promovarea acestei căi extraordinare

de atac, se urmărește tocmai casarea unor hotărâri esențialmente temeinice și

legale și, pe fond, admiterea contestațiilor, cu încălcarea drepturilor

creditoarei B.C.R. SA, sucursala Botoșani, care a fost diligentă și a procedat,

în vederea restituirii creanțelor, la constituirea unor contracte de gaj și

ipotecă cu mult înainte de adoptarea legislației speciale (O.U.G. nr. 133/1999)

și care au fost prevăzute în planul de distribuție a prețului, rămas definitiv

prin sentința nr. 307 din 22 mai 2000 a Tribunalului Botoșani, plan a cărei

modificare nu mai poate fi pusă în discuție, în raport cu cele arătate.

De asemenea, nici susținerea, în

sensul că, în speță, ar fi aplicabil principiul arătat (

specialia

generalibus derogant

) așa cum a stabilit Curtea Constituțională prin Decizia

nr. 51 din 21 martie 2000, nu poate fi avută în vedere, în contextul în care

această autoritate, prin decizia menționată, a respins excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 2 din O.U.G. nr. 133/1999,

prin care s-a introdus, în Legea nr. 82/1982, art. 5

1

și art. 5

2

și, ca atare, în nici un caz nu s-a pronunțat și nici nu putea proceda astfel,

adică să atribuie dispozițiilor legale precitate efect retroactiv, pentru ca,

pe această bază, să se modifice, prin încălcarea prevederilor legale examinate,

ordinea și rangul de prioritate a creanțelor, astfel cum s-a stabilit prin

planul definitiv de distribuire a prețului.

Așa fiind, se constată că, în

legătură cu hotărârile atacate, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 330 alin. (2)

C. proc. civ., motiv pentru care recursul în anulare urmează a fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul în anulare

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei

nr. 621 din 22 octombrie 2002 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de

contencios administrativ și a sentinței nr. 20 din 31 ianuarie 2002 a

Tribunalului Botoșani ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință, publică,

astăzi, 29 ianuarie 2004.