ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 329/2004

Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 20 din 31 ianuarie 2002 a Tribunalului Botoșani, judecător sindic, s-au respins, ca nefondate, contestațiile formulate de creditoarele Administrația Națională a Rezervelor de Stat – unitatea teritorială nr. 350 Popești Leordeni județul Ilfov și Administrația Națională a Rezervelor de Stat – unitatea teritorială nr. 330 Podoleni, județul Neamț, în conformitate cu prevederile art. 99 din Legea nr. 64/1995, în contradictoriu cu debitoarea-intimată SC A.R.M. SA Botoșani, prin lichidator D.C., și creditoarea-intimată B.C.R. SA Botoșani.

Prin aceeași sentință, s-a dispus disjungerea obiecțiunilor la raportul și planul de distribuire al lichidatorului debitoarei formulate, conform art. 107 din Legea nr. 64/1995, de către creditoarele Administrația Națională a Rezervelor de Stat – unitatea teritorială nr. 350 Popești Leordeni județul Ilfov și Administrația Națională a Rezervelor de Stat – unitatea teritorială nr. 330 Podoleni, județul Neamț și Administrația Națională a Rezervelor de Stat – unitatea teritorială nr. 360 Curtea de Argeș și, în consecință, a fost fixat termen pentru judecarea acestora la 21 februarie 2002, cu citarea părților. Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic, prin sentința menționată, a reținut, în esență, că creditoarea B.C.R.

SA, sucursala Botoșani, a făcut dovada garanțiilor aferente creditelor acordate debitoarei fie cu ipotecă, fie prin contracte de gaj, fără deposedare și, că chiar dacă, în speță, bunurile gajate nu au fost predate creditorului gajist sau unei alte terțe persoane, contractele de gaj sunt valabile, potrivit excepției prevăzute de art. 480 alin. (4) C. civ., având în vedere că, prin predarea efectivă a bunurilor gajate (mașini și utilaje) s-ar împiedica desfășurarea activității debitoarei, care, în final, ar fi generat consecințe negative în patrimoniul ambelor părți. S-a mai reținut că această situație nu îndreptățește pe cele două creditoare ca, în temeiul art. 99 din Legea nr. 64/1995, să conteste rangul creanței creditoarei B.C.R.

SA, sucursala Botoșani, pe seama unei fraude sau activități necorespunzătoare, condiții esențiale pentru admiterea unor astfel de contestații, care nu au fost dovedite în speță. Împotriva sus menționatei sentințe au declarat recurs contestatoarele-creditoare Administrația Națională a Rezervelor de Stat – unitatea teritorială nr. 350 Popești Leordeni, județul Ilfov și Administrația Națională a Rezervelor de Stat – unitatea teritorială nr. 330 Podoleni, județul Neamț. Prin decizia nr. 621 din 22 octombrie 2002, Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ (la care a fost strămutată cauza) a respins, ca nefondate, recursurile declarate de creditoarele menționate mai sus, împotriva sentinței nr. 20 din 31 ianuarie 2002, pronunțată de Tribunalul Botoșani, în contradictoriu cu intimatele-creditoare: Administrația Națională a Rezervelor de Stat – unitatea teritorială nr. 360 Curtea de Argeș și B.C.R.

SA, sucursala Botoșani, și intimata-debitoare SC A.R.M. SA Botoșani, prin lichidator D.C. Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut, în plus față de prima instanță, că, în realitate, contractele de gaj și ipotecă au fost încheiate între creditoarea B.C.R. SA, sucursala Botoșani și debitoarea SC A.R.M. SA Botoșani, în perioada 1995 – 1996, deci, anterior datei la care creanțele recurentelor au devenit privilegiate în baza O.U.G. nr. 133/1999, ale cărei dispoziții nu pot retroactiva. Împotriva celor două hotărâri judecătorești, a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, susținând, în esență, că acestea au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

În dezvoltarea motivelor din recursul în anulare, se susține că, potrivit dispozițiilor art. 99 din Legea nr. 64/1995, republicată, „până la închiderea procedurii, judecătorul sindic sau oricare creditor poate contesta creanța sau rangul de prioritate din tabelul total de obligații pe temeiul unei fraude sau al unei comportări necorespunzătoare a creditorului”.

Cum, în speță, cu excepția contractului nr. 172/1996, care era garantat printr-o ipotecă asupra unui imobil al debitoarei, celelalte contracte erau garantate prin constituirea unor gajuri fără deposedare, adică, cu încălcarea dispozițiilor art. 480 alin. (2) C. com., care prevăd că privilegiul creditorului, de a fi satisfăcut cu preferință, nu subzistă decât dacă lucrul s-a pus și se află în posesia creditorului sau a unei alte terțe persoane aleasă de părți”, astfel că, în acest context, se apreciază că, în cauză, erau incidente dispozițiile art. 99 din legea precitată și, ca urmare, contestațiile formulate în cauză trebuiau admise și nu respinse, așa cum au considerat greșit instanțele, întrucât aceste contracte au fost încheiate prin fraudarea celorlalți creditori, respectiv, a contestatoarelor, din moment ce modalitatea în care au fost constituite contravine dispozițiilor art. 480 alin. (4) C. civ., în sensul că produsele care au făcut obiectul gajului nu erau încă prinse de rădăcini sau deja culese și nici nu formau materii prime industriale, în stare de fabricație sau deja fabricate și aflate în fabrici sau depozite, pentru ca, contractelor de gaj fără deposedare, să li se aplice dispozițiile de excepție, prevăzute de prevederile legale menționate mai sus [art. 480 alin. (4) C. com.].

Se mai susține că instanțele au apreciat greșit probele de la dosar, deoarece, chiar dacă contractele de gaj fără deposedare, dintre creditoarea B.C.R. SA, sucursala Botoșani, și debitoarea SC A.R.M. SA Botoșani, au fost încheiate în perioada 1995 – 1996, totuși, contestatoarele au dobândit un privilegiu, în baza O.U.G. nr. 133/1999, prin care a fost introdus art. 5 2 în Legea nr. 82/1982, care statuează că, „la cererea expresă a Administrației Naționale a Rezervelor de Stat sau, după caz, a unităților teritoriale subordonate, adresată judecătorului sindic, creanțele acesteia, precum și ale unităților teritoriale subordonate față de agenții economici, care intră sub incidența Legii nr. 64/1995, se asimilează cheltuielilor necesare pentru conservarea și administrarea bunurilor din averea debitorului, care se satisfac cu prioritate față de toți ceilalți creditori.

Or, cum aceste dispoziții legale, care sunt de imediată aplicare, derogă de la ordinea de prioritate prevăzută de art. 106 și 108 din Legea nr. 64/1995, privind distribuirea fondurilor din lichidare, potrivit principiului specialia generalibus derogant , rezultă că, în mod greșit, instanțele au înlăturat aplicarea acestora în cauză, mai ales în contextul în care, prin dispozițiile art. 1725 alin. (1) C. civ., se statuează că „privilegiile tezaurului public și ordinea în care se exercită ele sunt reglementate prin legi speciale, astfel că, din coroborarea acestor prevederi legale, reiese că trecerea creanțelor Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și a unităților subordonate, ca și constituirea acestui privilegiu, se face, potrivit art. 106 alin. (1) pct. 1 și art. 108 pct. 1 din Legea nr. 64/1995, fără a se putea considera că, prin aceasta, au fost restrânse drepturile celorlalți creditori, așa cum a stabilit și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 51 din 21 martie 2000. În concluzie, se susține că planul de distribuție, depus de lichidatorul debitoarei, este contrar prevederilor art. 5 2 din Legea nr. 82/1982, astfel cum a fost modificată prin O.U.G.

nr. 133/1999 și, ca urmare, greșit a fost înlăturat privilegiul statului, în persoana celor două contestatoare, de a fi înscris, pentru creanțele sale, în ordinea de preferință prevăzută de textele legale precitate, motiv pentru care se solicită admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate și, pe fond, admiterea contestațiilor împotriva planului de distribuție întocmit de lichidator. Recursul în anulare nu este fondat. Potrivit art. 99 din Legea nr. 64/1995, „până la încheierea procedurii, judecătorul sindic sau oricare creditor poate contesta orice creanță sau rangul de prioritate din tabelul total de obligații, pe temeiul unei fraude sau al unei comportări necorespunzătoare a creditorului.

Din examinarea actelor de la dosar, rezultă că promovarea contestațiilor de către Administrația Națională a Rezervelor de Stat – unitatea teritorială nr. 350 Popești Leordeni și Administrația Națională a Rezervelor de Stat – unitatea teritorială nr. 330 Podoleni, s-a făcut în baza acestui text legal, numai că, în cauză, nu s-a produs nici o dovadă care să ateste că înscrierea în tabelul creditorilor, cu creanțe privilegiate a creditoarei anterioare B.C.R. SA, sucursala Botoșani, s-a făcut pe temeiul unei fraude sau comportări necorespunzătoare a acesteia față de contestatoare, în sens larg, frauda fiind definită ca o faptă săvârșită cu rea credință, în raporturile cu o altă persoană cu finalitatea prejudicierii acesteia.

Dar, de altfel, fraudarea celorlalți creditori nici nu era posibilă în condițiile speței, din moment ce contractele de gaj fără deposedare, chiar în contextul în care se apreciază în recursul în anulare că acestea ar fi fost constituite cu încălcarea dispozițiilor art. 480 alin. (2) și (4) C. civ., au fost încheiate cu mult anterior (anii 1995 – 1996) datei la care s-a constituit privilegiul în favoarea contestatoarelor prin legislația specială și, ca atare, creditoarea B.C.R. SA, sucursala Botoșani, nu putea să prevadă, la data încheierii contractelor de ipotecă și de gaj, prin care i-au fost garantate creanțele, că, ulterior, adică după circa 4 ani, contestatoarele vor face contestație împotriva planului de distribuire a fondurilor obținute din lichidarea activelor SC A.R.M.

SA și, pe cale de consecință, să săvârșească fapte de natura celor arătate, pentru satisfacerea creanțelor sale într-o ordine de preferință care să prejudicieze pe ceilalți ipotetici creditori. Pe de altă parte și ținând cont de cele de mai sus, se constată că nu sunt întemeiate nici susținerile din recursul în anulare, potrivit cărora contestatoarele ar fi dobândit, în baza, art. 5 2 din Legea nr. 82/1982, introdus prin O.U.G. nr. 199/1999, care are un caracter special, un privilegiu, în sensul că creanțele acestora să fie satisfăcute în ordinea de prioritate prevăzută de art. 106 alin. (1) și, respectiv, art. 108 pct. 1, întrucât O.U.G.

nr. 133/1999 a fost publicată la 20 septembrie 1999 și, ca atare, având în vedere principiul neretroactivității legii civile [art. 15 alin. (2) din Constituția României] aceste prevederi legale, chiar dacă sunt speciale și, deci, derogatorii de la dreptul comun, nu puteau avea niciun efect asupra unor garanții constituite în favoarea B.C.R. SA, sucursala Botoșani, în anii 1995 – 1996, prin contracte de gaj încheiate cu mult anterior intrării în vigoare a actului normativ menționat. Este adevărat că, potrivit art. 1722 C. civ., privilegiul este denumit ca un drept ce dă unui creditor calitatea creanței sale de a fi preferat celorlalți creditori, fie chiar ipotecari și că, în conformitate cu dispozițiile art. 1725 alin. (1) din același cod, exercitarea privilegiului tezaurului public (în speță a rezervelor de stat) și ordinea în care se exercită ele sunt reglementate prin legi speciale, cu referire, în speță, la O.U.G.

nr. 133/1999, dar aceste prevederi legale nu pot constitui temei, așa cum se susține, în mod discutabil, prin recursul în anulare, pentru admiterea contestațiilor și înscrierea creanțelor contestatoarelor în ordinea de proprietate prevăzută de art. 106 alin. (1) și art. 108 pct. 2 din Legea nr. 64/1995, cu modificarea corespunzătoare a tabloului definitiv al creanțelor, din moment ce, pe de o parte, privilegiul instituit în favoarea acestora (contestatoarelor) s-a născut, așa cum s-a arătat mai sus, ulterior drepturilor de gaj și ipotecă ale creditoarei B.C.R. SA, sucursala Botoșani, iar pe de altă parte, o astfel de situație ar contraveni dispozițiilor art. 1725 alin. (2) C. civ., care prevăd că tezaurul public (în speță al rezervelor de stat) nu poate obține un privilegiu, în contra persoanelor de al treilea, dobândite mai înainte (cazul în speță).

Ca atare, și având în vedere faptul că, prin O.U.G. nr. 133/1999, chiar dacă acest act normativ are caracter special, nu se putea obține un privilegiu, în contra persoanelor de al treilea, dobândit mai înainte, cu alte cuvinte, că nu se putea încălca principiul privilegiilor anterior constituite, rezultă că sumele, reprezentând creanțele contestatoarelor, nu puteau fi încadrate în ordinea de prioritate prevăzută de dispozițiile legale precitate (art. 106 și 108 din Legea nr. 64/1995) cu nesocotirea drepturilor recunoscute anterior pentru creditoarea B.C.R. SA, sucursala Botoșani, prin planul de distribuție definitiv al creanțelor întocmit de lichidator. Nu pot fi primite nici susținerile din recursul în anulare, potrivit cărora, constituirea privilegiului în favoarea Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și unităților sale teritoriale, prin legislația specială (O.U.G.

nr. 133/1999), ar fi o opțiune a legiuitorului, care nu poate fi considerată o restrângere a drepturilor celorlalte creditori, ci aplicarea principiului specialia generalibus derogant , deoarece, în realitate, prin promovarea acestei căi extraordinare de atac, se urmărește tocmai casarea unor hotărâri esențialmente temeinice și legale și, pe fond, admiterea contestațiilor, cu încălcarea drepturilor creditoarei B.C.R. SA, sucursala Botoșani, care a fost diligentă și a procedat, în vederea restituirii creanțelor, la constituirea unor contracte de gaj și ipotecă cu mult înainte de adoptarea legislației speciale (O.U.G. nr. 133/1999) și care au fost prevăzute în planul de distribuție a prețului, rămas definitiv prin sentința nr. 307 din 22 mai 2000 a Tribunalului Botoșani, plan a cărei modificare nu mai poate fi pusă în discuție, în raport cu cele arătate.

De asemenea, nici susținerea, în sensul că, în speță, ar fi aplicabil principiul arătat ( specialia generalibus derogant ) așa cum a stabilit Curtea Constituțională prin Decizia nr. 51 din 21 martie 2000, nu poate fi avută în vedere, în contextul în care această autoritate, prin decizia menționată, a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 2 din O.U.G. nr. 133/1999, prin care s-a introdus, în Legea nr. 82/1982, art. 5 1 și art. 5 2 și, ca atare, în nici un caz nu s-a pronunțat și nici nu putea proceda astfel, adică să atribuie dispozițiilor legale precitate efect retroactiv, pentru ca, pe această bază, să se modifice, prin încălcarea prevederilor legale examinate, ordinea și rangul de prioritate a creanțelor, astfel cum s-a stabilit prin planul definitiv de distribuire a prețului.

Așa fiind, se constată că, în legătură cu hotărârile atacate, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 330 alin. (2) C. proc. civ., motiv pentru care recursul în anulare urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul în anulare declarat de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 621 din 22 octombrie 2002 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ și a sentinței nr. 20 din 31 ianuarie 2002 a Tribunalului Botoșani ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință, publică, astăzi, 29 ianuarie 2004.