ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4042/2003

Deliberând asupra recursului de

față:

Creditoarele A.N.R. – UT 345 Sibiu, A.N.R.

U.T. 330 Podoleni, județul Neamț, A.N.R. – UT 350 Popești-Leordeni, județul

Ilfov și A.N.R. – UT 360 Curtea de Argeș au formulat obiecții la planul de

distribuire din 15 mai 2001, întocmit de lichidatorul debitoarei SC A.M. SA

Botoșani.

Motivându-și contestațiile,

creditorii arată că lichidatorul nu a făcut în cauză aplicarea dispozițiilor

O.U.G. nr. 133/1999, prin care creanțele A.N.R. sunt asimilate cheltuielilor de

lichidare și conservare și se plătesc cu prioritate față de toți creditorii.

Se mai arată că, în mod nelegal, a

fost distribuită creditoarei, B.C.R. Botoșani, suma de 1.886.829.334 lei,

pentru că toate cheltuielile de lichidare au fost scăzute numai din fondurile

obținute din încasările curente și vânzări de bunuri neafectate de garanții.

Tribunalul Botoșani, prin judecătorul

sindic, a respins, ca nefondate, contestațiile creditorilor, pronunțând

sentința civilă nr. 160 din 6 septembrie 2001.

S-a reținut că, într-adevăr, prin

O.U.G. nr. 133/1999, creanțele A.N.R. au fost asimilate cu cheltuielile de

lichidare, însă, nu și pentru creanțe pentru care existau garanții constituite

la data intrării în vigoare a acestui act normativ.

Așadar, drepturile reale, dobândite

de creditoarea B.C.R. Botoșani în perioada 1995 – 1996, nu pot fi afectate de

creanțele celor patru contestatoare pentru că, potrivit prevederilor imperative

ale art. 1725 C. civ., creanțele statului nu pot obține un privilegiu contra

drepturilor personale ale unui al treilea dobândite mai înainte.

S-a considerat că lichidatorul a

aplicat corect dispozițiile art. 106 și 108 din Legea nr. 64/1995, întrucât art.

106 conține norme speciale de distribuire a sumelor deținute din vânzarea

bunurilor afectate de garanții.

Și sub aspectul modului de împărțire

proporțională a sumelor și dobânzilor distribuite au fost considerate ca

neîntemeiate contestațiile.

Împotriva acestei sentințe au

declarat recurs contestatoarele creditoare A.N.R. – U.T. 330 Podoleni și A.N.R.

– U.T. 350 Popești-Leordeni, susținând motive de nelegalitate, respectiv,

încălcarea dispozițiilor art. 108 din Legea nr. 64/1995, privind distribuirea

sumelor reprezentând cheltuieli necesare conservării, conform O.U.G. nr. 133/1999.

Recurentele consideră inexistent

privilegiul rezultând din contractele de gaj întocmite în favoarea B.C.R., sucursala

Botoșani, deoarece gajul a fost fără deposedare.

Curtea de Apel Suceava, prin

sentința civilă nr. 7 din 17 ianuarie 2002, a respins, ca nefondat, recursul

celor două creditoare, reținând că bunurile asupra cărora purtau contractele de

gaj nu puteau fi ridicate, întrucât foloseau la desfășurarea activității

societății debitoare, astfel încât privilegiul creditoarei B.C.R. SA, sucursala

Botoșani, există și contractele de gaj sunt valabile.

De asemenea, se mai reține și că

asimilarea creanțelor A.N.R. cu cheltuielile de conservare, făcută prin O.U.G. nr.

133/1999, nu retroactivează în raport cu drepturile anterioare ale B.C.R. și că

a fost corect aplicat art. 1725 C. civ., care prevede că statul nu poate obține

un privilegiu contra drepturilor dobândite anterior de o a treia persoană.

Împotriva acestei decizii și a

sentinței de fond a declarat recurs în anulare Procurorul General, susținând că

acestea au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii.

Se arată că dispozițiile art. 5

2

din Legea nr. 82/1992, modificată prin O.U.G. nr. 133/1999, derogă de la

ordinea de prioritate stabilită prin art. 106 și 108 din Legea nr. 64/1995 și

fiind norme de procedură de imediată aplicare, după intrarea lor în vigoare,

creanțele A.N.R. trebuiau satisfăcute cu prioritate față de ceilalți creditori.

Și art. 1725 C. civ. se consideră ca

fiind aplicat greșit, astfel că realizarea creanțelor statului a rămas iluzorie

prin greșita apreciere a caracterului general sau special al normelor invocate.

În realitate, textul din art. 5

2

al Legii nr. 82/1992, modificată

prin O.U.G. nr. 133/1999, nu instituie un privilegiu în favoarea statului, ci

reglementează modul de exercitare a privilegiului deja constituit prin lege în

beneficiul statului.

Planul de distribuire depus de

lichidator și hotărârile judecătorești, care îl confirmă, este apreciat ca

fiind contrar dispozițiilor art. 5

2

din Legea nr. 82/1992,

modificată prin O.U.G. nr. 133/1999.

Lichidatorul debitoarei SC A.M. SA

Botoșani și creditoarea B.C.R., sucursala Botoșani, au solicitat, prin

întâmpinări, respingerea recursului în anulare, susținând că planul de

distribuție a fost întocmit de lichidator în conformitate cu tabloul definitiv

al creditorilor. Acest tablou a fost atacat de contestatoare și s-au respins

contestațiile prin sentința civilă nr. 20 din 31 ianuarie 2002 a Tribunalului

Botoșani, devenită irevocabilă ca urmare a respingerii recursului de către

Curtea de Apel București, prin decizia din 22 octombrie 2002.

Recursul în anulare este nefondat

pentru următoarele considerente:

Referitor la caracterul derogatoriu

al normei din art. 5

2

din Legea nr. 82/1992, modificată, O.U.G. nr. 133/1999

de la ordinea de prioritate stabilită prin art. 106 și 108 din Legea nr. 64/1995

se constată că aceste norme nu schimbă ordinea de prioritate direct, ci doar

stabilesc caracterul creanțelor unităților A.N.R. ca fiind cheltuieli necesare

pentru conservare și administrare, golind de conținut această ordine.

În ceea ce privește calificarea

normelor în discuție ca norme de procedură și, deci, de imediată aplicare, se

constată că a considera asimilarea creanțelor A.N.R. cu cheltuielile de

administrare și conservare ca norme de procedură este greșit. Normele care

crează privilegii sau reglementează modul de exercitare a privilegiilor

statului nu pot fi norme de procedură pentru că aplicarea lor este strâns

legată de dispozițiile art. 1725 și urm. C. civ., care stabilește regulile în

materie de privilegii, iar raporturile juridice generate în această materie a

garanțiilor sunt de drept substanțial.

Și aplicarea în timp a legii noi își

găsește soluția tot în dispozițiile art. 1725 alin. (2) C. civ., ca o

concretizare a regulii neretroactivității legii care ar favoriza creanțele

statului față de terții, care aveau drepturi dobândite anterior și care ar

putea fi afectate de noua regulă stabilită pentru creanțele statului.

Prin urmare, a fost aplicat corect

de către instanțe art. 1725 C. civ., nefiind contestat caracterul de lege

specială al O.U.G. nr. 133/1999 și s-au respectat drepturile anterioare ale

terților, respectiv, ale creditorilor garanți.

De altfel, drepturile tuturor

creditorilor au fost recunoscute și stabilite în mod irevocabil odată cu

întocmirea tabloului definitiv al creanțelor după care se fac toate distribuțiile

sumelor rezultate în urma oricăror vânzări.

Acest tablou a devenit definitiv

prin respingerea contestațiilor A.N.R., astfel cum rezultă din sentința civilă nr.

307 din 22 mai 2000 a Tribunalului Botoșani, sentință rămasă irevocabilă.

Soluțiile instanțelor de fond și de

recurs fiind legale și temeinice, urmează a fi respins, ca nefondat, recursul

în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul în

anulare formulat de Procurorul General de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva sentinței civile nr. 160 din 6 septembrie 2001 a Tribunalului

Botoșani și a deciziei nr. 7 din 17 ianuarie 2002 a Curții de Apel Suceava.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 23 octombrie 2003.