ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3822/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 984 din 7 iunie 2000

Tribunalul Caraș Severin a admis în parte acțiunea reclamantei S.C. U.C.M.R.

S.A. Reșița și a obligat pârâta S.C. E.V. I.E. Franța la plata sumei de 10.017

$ cu titlu de diferență preț marfă, plătibilă în lei la data efectuării plății

cu 5.921.909 lei cheltuieli de judecată.

Totodată a fost respinsă cererea de chemare în

garanție a S.C. O.T. SRL și a fost anulată ca netimbrată cererea

reconvențională formulată de pârâtă.

Curtea

de Apel Timișoara, secția comercială și contencios administrativ, prin decizia

civilă nr. 995 din 18 octombrie 2000 a admis apelul pârâtei reclamante S.C.

E.V. I.E. a schimbat în parte sentința civilă criticată și a respins ca

nefondată acțiunea principală menținând celelalte dispoziții ale hotărârii.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de control

judiciar a reținut că instanța de fond nu a avut în vedere față de probele

administrate că reclamanta nu a livrat produsele contractate în condițiile

stabilite prin contractul încheiat, fiind expediate după expirarea termenului

pentru care acreditivul bancar se afla în ființă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

reclamanta criticile vizând aspectele de nelegalitate și netemeinicie prevăzute

de art. 304 pct. 10 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor formulate, recurenta

susține că a respectat întocmai condițiile stipulate în contractul comercial

încheiat, recepția fiind făcută fără obiecțiuni, piesele ajungând la destinație

fiind acceptate și reexportate fără reclamații privind calitatea acestora,

beneficiara achitând o parte din datorie după livrare, iar livrarea cu

întârziere a mărfii a fost acceptată necondiționat și expres prin deschiderea

noului acreditiv, convenția încheiată neavând inserată clauză penală.

Prin decizia civilă nr. 1919 din 15 martie 2002

Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, a anulat recursul ca insuficient

timbrat.

Urmare contestației în anulare formulată de

reclamanta recurentă Curtea Supremă de Justiție prin decizia civilă nr. 7501

din 10 decembrie 2002 a procedat la admiterea acesteia în condițiile art. 318

C. proc. civ. și a fixat termen pentru judecarea recursului.

În aceste condiții examinând criticile

formulate, instanța supremă apreciază temeinicia acestora.

În baza contractului comercial nr. 4/151/1995

încheiat la data de 30 octombrie 1995 reclamanta recurentă s-a obligat să

livreze pârâtei – firma franceză – diferite piese în valoare de 18.190 USD.

Potrivit clauzelor stipulate, la data încheierii

convenției pârâta a achitat un avans de 3.638 USD reprezentând 20% din valoarea

contractului urmând ca diferența de 80% respectiv 14.552 USD să fie plătită

prin acreditiv deschis cu trei luni înainte de livrare.

Recurenta – în calitate de furnizoare și-a

îndeplinit obligația de livrare, probele administrate cauzei conducând la

această concluzie instanța de apel ignorând faptul că pârâta intimată a fost de

acord în mod expres cu întârzierea la livrare prin deschiderea noului

acreditiv.

De asemenea s-a făcut dovada că a fost respectată

condiția de livrare EX WORKS, (la poarta fabricii) piesele ajungând la

destinație, fiind acceptate și reexportate de intimata pârâtă în Italia.

Pârâta intimată a mai plătit ulterior, deci după

primirea mărfii, o parte din datorie la 22 februarie 1997 suma de 26.000 franci

echivalentul a 4.535 USD, fapt ce confirmă recunoașterea obligației de plată.

Așa cum rezultă din probele administrate pârâta

nu a făcut dovada daunelor pretins suferite ca urmare a deficiențelor de

calitate, iar la solicitarea recurentei de a i se restitui marfa beneficiara a

refuzat.

De reținut că convenția încheiată nu prevede

clauză penală privind sancționarea debitorului obligației neîndeplinite.

Este adevărat că produsele au fost livrate cu

întârziere, dar beneficiara pârâtă a acceptat depășirea termenului contractual

prin prelungirea termenului acreditivului documentar.

În aceste condiții refuzul de plată al restului

de preț apare nejustificat, soluția instanței de apel fiind lipsită de temei

legal, ignorând dovezile hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

Față de cele arătate, având în vedere

dispozițiile art. 312 C. proc. civ. Curtea urmează a admite recursul și pe cale

de consecință va modifica decizia criticată în sensul respingerii apelului ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanta SC U.C.M.R. S.A. Reșița împotriva deciziei nr. 995 din 18 octombrie

2000 a Curții de Apel Timișoara, pe care o modifică și respinge apelul declarat

de pârâta S.C. E.V.I.E. Timișoara, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 7

octombrie 2003.