ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1206/2003

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 152 din 24

septembrie 2002, Tribunalul Teleorman a condamnat pe inculpatul T.T. la 15 ani

închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., pentru infracțiunea

de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 C. pen., raportat la art. 176

lit. a) din același cod.

S-a făcut aplicarea art. 71 și a

art. 64 C. pen.

Pe latură civilă, inculpatul a fost

obligat la plata, către partea civilă H.A., a sumei de 80.000.000 lei, din care

50.000.000 lei despăgubiri civile și 30.000.000 lei despăgubiri morale.

Pentru a pronunța hotărârea,

instanța a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul, paznic la A. Guruieni,

județul Teleorman își îndeplinea sarcinile de muncă în curtea unde se afla și

SA S., la aceasta din urmă fiind paznic de noapte H.M. Acesta, deși nu era în

dușmănie cu el, la 18 ianuarie 2002, i-a spus că va sesiza conducerea despre

faptul că a furat grinzi și căpriori din lemn, folosindu-le la încălzire.

Supărat de eventualele consecințe

ale acestei sesizări, inculpatul, în noaptea de 19 ianuarie 2002, aflat sub

influența alcoolului, a mers la colegul său și observând că și el se încălzea

cu lemne tot din incinta societății, i-a spus că, la rândul lui, va aduce și el

la cunoștința conducerii acest lucru.

Iritat, H.M. i-a cerut inculpatului

să părăsească încăperea și pentru a-l îndepărta mai repede, l-a lovit cu un

cuțit în umărul stâng, rănindu-l superficial.

Părăsind camera, inculpatul a mers

la locul unde se aflau doi colegi de muncă cărora le-a relatat incidentul.

În drumul spre locul unde el avea

zona de păzit, inculpatul s-a întâlnit cu H.M., acesta, având în mână un

ciomag, adresându-i cuvinte jignitoare. La rândul său, inculpatul, după ce l-a

lovit cu piciorul în torace și i-a luat ciomagul, a continuat să lovească în

diferite părți ale corpului.

Oprindu-se din aplicarea de

lovituri, inculpatul a lăsat victima în locul unde aceasta se prăvălise la

pământ și a abandonat ciomagul lângă un grajd.

După circa 2 ore de la incident,

reântorcându-se să vadă în ce stare se afla cel lovit, a intrat în încăperea

unde acesta se retrăsese și văzând că H.M. era întins pe pardoseală, i-a cerut

unui coleg să-l ajute pentru a-l așeza în pat.

Dimineața, inculpatul s-a deplasat

din nou la victimă și constatând că aceasta decedase, a adus la cunoștința

directorului societății ceea ce făcuse.

Raportul de expertiză medico-legală

(necropsie) a înscris că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat

hemoragiei interne, consecutivă unui traumatism toracic cu fracturi costale și

rupturi pulmonare.

Raportul de constatare medico-legală

întocmit privindu-l pe T.T., a reținut că acesta a prezentat o leziune

traumatică produsă prin lovire cu corp tăietor-înțepător, ce poate data din 19

ianuarie 2002 și pentru vindecare, a necesitat 6 - 7 zile îngrijiri medicale.

Împotriva sentinței, inculpatul a

declarat apel, motivele invocate fiind greșita stabilire a situației de fapt

și, implicit, a vinovăției sale, precum și netemeinicia pedepsei aplicate.

Curtea de Apel București, secția I

penală, prin decizia penală nr. 720 din 13 noiembrie 2002, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de inculpat.

Nemulțumit de hotărârea pronunțată

de instanța de apel, inculpatul, în termen legal, a declarat recurs, cale de

atac motivată pe greșita încadrare juridică a faptei și netemeinicia pedepsei

aplicate.

Recursul declarat de inculpat este

fondat pentru considerentele ce se vor arăta:

Prin „cruzimi”, în sensul art. 176

lit. a) C. pen., se înțelege o acțiune violentă, săvârșită într-un mod neomenos,

nemilos, cu ferocitate, care inspiră groază, oroare, atât victimei, cât și

persoanelor în a căror prezentă se săvârșește, ori care află, pe alte căi,

despre comiterea ei.

De asemenea, este necesar ca

probatoriul administrat să fi reținut că autorul, prin acțiunile sale, a

urmărit să provoace victimei, prin cruzimi, o moarte lentă, folosind în acest

scop, procedee menite să cauzeze victimei suferințe chinuitoare, prelungite.

În cauză, activitatea infracțională

s-a desfășurat într-un interval scurt, în care inculpatul, folosind ciomagul

luat din mâna celui pe care urma să-l lovească, a aplicat lovituri în zona

toracică.

De asemenea, pentru că lovirea

victimei a avut loc în afara unei încăperi, deși fapta a fost săvârșită în luna

ianuarie și victima a rămas o perioadă de timp întinsă la sol, nereținându-se

că aceasta ar fi prezentat degerături ale membrelor sau alte stări determinate

de lăsarea sa în ger, de fapt inculpatul, întorcându-se să constate starea

celui lovit, l-a găsit în încăperea care-i servea drept loc de muncă și l-a

așezat pe pat, în aceste condiții suferințele victimei nu au fost provocate în

vederea cauzării unor dureri deosebite, prelungite în timp.

Fapta inculpatului, astfel,

întrunește laturile obiectivă și subiectivă ale infracțiunii de omor, prevăzută

de art. 174 C. pen.

Pe de altă parte, potrivit art. 73

lit. b) C. pen., constituie circumstanță atenuantă săvârșirea infracțiunii sub

stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din

partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a

demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.

Existența stării de puternică

tulburare trebuie raportată comparativ momentului în care inculpatul a săvârșit

fapta, iar gradul de intensitate a tulburării se apreciază ținându-se seama, în

concret, de persoana făptuitorului, de circumstanțele, în care s-au comis

faptele.

În cauză, victima, fără un motiv

întemeiat, mai ales că și ea își încălzea încăperea în care se afla, cu lemne

luate din curtea societății al cărui paznic era, l-a amenințat pe inculpat că

îl va „pârî” la conducere pentru un fapt de care și ea „era vinovată”, și, mai

mult, a fost cea care, inițial, l-a lovit cu cuțitul, iar când s-au reîntâlnit,

era înarmată cu un ciomag și l-a injuriat.

În aceste condiții, în psihicul

inculpatului s-a produs datorită reprezentării pericolului potențial, o stare

de temere și tulburare, aplicarea dispozițiilor art. 72 lit. b) C. pen., fiind

justificată.

Art. 174 C. pen., prevede că

uciderea unei persoane se pedepsește cu închisoare și interzicerea unor

drepturi.

Conform prevederilor art. 64 lit. e)

C. pen., printre drepturile ce se pot interzice condamnatului, în cadrul

pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, este și „dreptul de a fi

tutore sau curator"

Interzicerea, în ce-l privește pe

inculpat, a acestui drept, pentru infracțiunea de omor, se apreciază că nu se

justifică odată ce fapta sa nu este îndreptată împotriva unui minor sau în

legătură cu viața sexuală, rele tratamente și altele de acest gen.

În ce privește pedeapsa, în acord cu

criteriile generale de individualizare, prevăzute ca atare în art. 72 C. pen.,

având în vedere pericolul grav, împrejurările în care fapta a fost comisă, așa

cum s-a detaliat mai sus, dar și persoana inculpatului, fără antecedente

penale, sincer pe parcursul procesului penal și faptul că a sesizat că el este

autorul, 7 ani închisoare și 4 ani interzicerea exercitării drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., este corespunzătoare și realizării scopului

ei, așa cum prevede art. 52 C. pen.

Referitor la latura civilă a cauzei,

stabilindu-se că inculpatul a săvârșit infracțiunea de omor, prevăzută de art.

174 C. pen., în condițiile reținerii circumstanțelor atenuante prevăzute de

art. 73 lit. b) din același cod, despăgubirile datorate părții civile, atât

cele materiale, cât și cele morale, se acordă într-un cuantum proporțional cu

gradul de vinovăție în cauzarea urmărilor, păgubitoare, deci în proporție de

½ din valoarea pagubei dovedite în cursul procesului penal, respectiv

25.000.000 lei despăgubiri materiale și 15.000.000 lei despăgubiri morale,

beneficiară fiind soția victimei, partea civilă H.A.

Pentru considerentele expuse,

recursul declarat de inculpat fiind fondat, în baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., el va fi admis și se va proceda corespunzător

dispozitivului prezentei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul T.T. împotriva

deciziei penale nr. 720 din 13 noiembrie 2002 a Curții de Apel București,

secția I penală.

Casează decizia atacată, precum și sentința penală nr. 152

din 24 septembrie 2002 a Tribunalului Teleorman cu privire la: încadrarea

juridică a faptei, omisiunea reținerii în favoarea inculpatului a prevederilor

art. 73 lit. b) C. pen., greșita interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64

lit. e) C. pen., pe care-o înlătură, și întinderea despăgubirilor materiale și

a daunelor morale la care inculpatul a fost obligat către partea civilă.

În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică

a infracțiunii de omor, din art. 174, raportat la art. 176 lit. a) C. pen., în

art. 174, cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., texte în baza cărora condamnă

pe inculpatul T.T., la pedeapsa de 7 ani închisoare și 4 ani interzicerea

exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Reduce despăgubirile materiale de la 50.000.000 lei, la

25.000.000 lei, iar pe cele morale, de la 30.000.000 lei, la 15.000.000 lei,

prin reținerea culpei comune în proporție de ½.

Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de

la 20 ianuarie 2002, la 11 martie 2003.

Onorariul în sumă de 300.000 lei cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 martie 2003.