Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.03.2003
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1233/2003

HOTĂRÂRE
12.03.2003
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1233/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față; Din actele dosarului, constată următoarele: Tribunalul Olt, prin sentința penală nr. 52 din 2 aprilie 2002, a condamnat pe inculpatul N.D. la: - 20 de ani de închisoare și 8 ani interzicerea unor drepturi, pentru infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 și art. 176 lit. d) C. pen. și la; - 8 ani de închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b), d) și f) C. pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., cele două pedepse au fost contopite în cea mai grea, de 20 de ani de închisoare și 8 ani interzicerea unor drepturi. Inculpatul a fost menținut în stare de arest, iar din durata pedepsei i s-a dedus detenția preventivă, de la 5 mai 2001, până la data pronunțării sentinței.

De asemenea, inculpatul a fost obligat să plătească: - suma de 30.000.000 lei, daune, părții civile M.E. și; - suma de 4.000.000 lei cheltuieli judiciare statului. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență, că, în noaptea de 4 mai 2001, inculpatul a pătruns, prin efracție, în locuința numitei E.N. (59 ani), din satul Dobriceni, de la care a sustras, prin violență, o garniță cu untură. Pentru a ascunde tâlhăria, inculpatul a ucis victima, aplicându-i numeroase lovituri cu pumnii, cu picioarele, cu un cuțit și cu o ștachetă, ruptă dintr-un gard (în total, 25 de leziuni grave). La locul faptei, a fost găsit ceasul inculpatului, iar la locuința acestuia, s-a găsit garnița cu untură, sustrasă de la victimă.

Parchetul și inculpatul au declarat apel, primul cerând majorarea pedepsei, iar secundul, reducerea ei. Curtea de Apel Craiova, prin decizie penală nr. 501 din 11 noiembrie 2002, a admis apelul parchetului, a desființat în parte sentința și a majorat, de la 20 de ani, la 23 de ani de închisoare, pedeapsa aplicată inculpatului, pentru infracțiunea de omor deosebit de grav, dispunând ca el, să execute această pedeapsă. Celelalte dispoziții ale sentinței au fost menținute. Apelul inculpatului a fost respins, ca nefondat. Din durata pedepsei, a fost dedusă, în continuare, detenția preventivă a inculpatului, care a fost obligat la cheltuieli judiciare statului, în apel. Prin recursul de față, inculpatul critică decizia, susținând că i s-a aplicat o pedeapsă excesivă, având în vedere că a fost provocat de victimă.

Critica nu este întemeiată. Nu sunt temeiuri că inculpatul ar fi săvârșit agresiunea sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea victimei. Dimpotrivă, actele dosarului atestă că inculpatul mai agresase victima, agresiuni pentru care fusese condamnat, încât nutrea sentimente de dușmănie față de E.N. pe care intenționa să se răzbune. De altfel, la interogator, inculpatul recunoaște, constant, că a suprimat viața victimei, pentru a ascunde sustragerea, prin violență, a garniței (30 kg) cu untură. Pedeapsa aplicată este just individualizată și nu sunt temeiuri pentru reducerea ei. Faptele inculpatului sunt deosebit de grave. Din oficiu, nu se constată motive de casare, care să fie luate în considerare.

Așa fiind, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul inculpatului va fi respins, conform dispozitivului deciziei. PENTRU

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.D. împotriva deciziei penale nr. 501 din 11 noiembrie 2002 a Curții de Apel Craiova. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 5 mai 2001, la 12 martie 2003. Obligă pe recurent să plătească statului 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 12 martie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-04-09
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1806/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 214 din 18 septembrie 2002 a Tribunalului Mehedinți, inculpatul Ș.D. a fost condamnat la 21 ani închisoare și 5 ani interzicerea dreptur
ÎCCJ 2003-11-12
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5152/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Brăila, secția penală, prin sentința nr. 230 din 1 iulie 2003, a condamnat pe inculpatul C.C. la: a) 8 ani închisoare, pentru o infracțiune de tâlhări
ÎCCJ 2003-01-23
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 330/2003
, M.M.M. și D.D. la câte 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art.189 alin.2 Cod penal și la câte 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art.21
ÎCCJ 2004-01-22
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 395/2004
Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 509 din 1 august 2003, Tribunalul Dolj a condamnat pe inculpatul G.Șt. la 8 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art
ÎCCJ 2004-01-14
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 185/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 680 din 17 iulie 2003 a Tribunalului București, secția I penală, inculpatul minor V.S. a fost condamnat la: - 20 ani închisoare, pentru
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă