ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1514/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 17 noiembrie 1998 reclamanta Ș.I.M. a

chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local Bacău, Primăria Municipiului

Bacău și S.C. T. S.A. Bacău pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie

obligați să-i lase în deplină proprietate imobilul situat în Bacău.

În motivarea acțiunii, fondată în drept pe

prevederile art. 480 C. civ., reclamanta a arătat că imobilul revendicat,

compus din construcții de 138 mp și teren aferent în suprafață de 620 mp, a

fost proprietatea unchiului său Dr. I.M. și a fost naționalizat conform

Decretului nr. 92/1950. Odată cu naționalizarea, autorului reclamantei i s-au

reținut și actele de proprietate ale imobilului din Bacău, de la nr. 42, care

la acea dată era recenzat în nr. 52. Prin sentința civilă nr. 1789/1997 a

Tribunalului Bacău s-a reținut irevocabil că reclamanta este unica moștenitoare

a unchiului său Dr. I.M., că acesta era intelectual profesionist și întrucât

era exceptat de la naționalizare, reclamanta a precizat că imobilul a fost

preluat de stat fără titlu.

La data de 25 august 1999 reclamanta Ș.I.M. și-a

precizat acțiunea în sensul că a revendicat imobilul din Bacău, nr. 54 (și nu

imobilul din Bacău, cu nr. 42) cu motivarea că din expertiza tehnică întocmită

în cauză rezultă că imobilul naționalizat de la autorul său este recenzat în

prezent cu nr. 54. Tot în acțiunea precizatoare reclamanta a arătat că după

naționalizare, imobilul a fost vândut în temeiul Legii nr. 4/1973 numitului C.P.

pentru că apoi succesorii acestuia – C.E., C.C. și M.D., au vândut nemișcătorul

Asociației Creștine de Caritate, Misiune și Ajutor Olanda-România „Betania”.

Reclamanta a chemat în judecată aceste persoane

în calitate de pârâți pentru a se dispune anularea actelor succesive de

vânzare-cumpărare și, totodată, a solicitat evacuarea locatarilor M.A., M.E., M.A.

și M.M.

La 13 octombrie 1999 pârâta Asociația Creștină

de Caritate, Misiune și Ajutor Olanda-România „Betania”, cu sediul în Bacău, la

nr. 54, a formulat cerere de chemare în garanție a numiților C.E., M.D. și C.C.

cu motivarea că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 9871 din 5 august 1997

chemații în garanție, în calitate de vânzători, și-au asumat expres obligația

de garanție pentru evicțiune.

La aceeași dată, Asociația Creștină de Caritate,

Misiune și Ajutor Olanda-România „Betania” a promovat cerere reconvențională și

a solicitat ca în situația admiterii acțiunii introductive de instanță,

reclamanta să fie obligată la plata sumei de 100.416.000 lei reprezentând

contravaloarea lucrărilor efectuate de asociația pârâtă la imobilul revendicat,

precum și acordarea unui drept de retenție asupra nemișcătorului până la plata

acestei sume.

Investită inițial cu soluționarea cauzei,

Judecătoria Bacău, prin sentința civilă nr. 5029 din 28 iunie 2000, și-a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău

întrucât în urma expertizării imobilului, acesta a fost evaluat la suma de

1.300.415.000 lei.

Tribunalul Bacău, secția civilă, prin sentința

nr. 345 din 18 septembrie 2001, a respins ca nefondată acțiunea reclamantei Ș.I.M.

și ca fără obiect cererea reconvențională promovată de pârâta Asociația

Creștină de Caritate, Misiune și Ajutor Olanda-România „Betania”.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut și

motivat că reclamanta, în acțiunea introductivă de instanță, a revendicat

imobilul din Bacău, cu nr. 42, pentru ca ulterior, în urma expertizării

bunului, să precizeze că solicită restituirea imobilului de la nr. 54, deși din

nota finală a raportului de expertiză rezultă că suprafața terenului inclusă în

proprietatea de la nr. 54, de 470 mp, nu este aceea naționalizată de la autorul

reclamantei. Din expertiza efectuată la Tribunalul Bacău, instanța de fond a

reținut că suprafețele de teren nu coincid, că imobilul revendicat de

reclamantă „este amplasat în altă parte și nu la nr. 54” și că „nu a făcut

dovada că imobilul revendicat a fost proprietatea defunctului M.I.”.

Soluția tribunalului a fost menținută de Curtea

de Apel Bacău, secția civilă, care, prin decizia nr. 11 din 13 martie 2002, a

respins ca nefondat apelul reclamantei Ș.I.M.

Împotriva deciziei dată în apel, prin care s-a

păstrat sentința tribunalului, în termen legal a declarat recurs reclamanta Ș.I.M.

care a criticat hotărârile pronunțate în cauză în temeiul motivului de casare

prevăzute de art. 304 pct. 10 C. proc. civ. În dezvoltarea recursului

reclamanta a reproșat instanțelor că au primit expertiza efectuată din

dispoziția tribunalului deși concluziile expertului sunt nedocumentate și

superficiale. Nu a fost analizată această expertiză în corelație cu prima expertiză

întocmită la Judecătoria Bacău, cu actul de proprietate al autorului și cu

celelalte înscrisuri administrate în cauză. Instanța de apel trebuia să ordone

verificări suplimentare prin compararea planurilor de situație întocmite

periodic în zona respectivă pentru a se putea stabili cum a evoluat

renumerotarea imobilelor din Bacău, Str. O., pentru ca în felul acesta să se

poată stabili cu exactitate ce număr poartă în prezent imobilul ce a fost

deținut în proprietate de Dr. I.M.

Recursul este fondat, în sensul considerentelor

care succed:

Din actul de vânzare-cumpărare autentificat sub

nr. 5522 la 17 octombrie 1933 rezultă că autorul reclamantei, Dr. I.M. a

cumpărat de la F.M., contra unui preț de 300.000 lei, imobilul din Bacău, de la

nr. 40 bis. Studiul titlului de proprietate demonstrează că imobilul era compus

din : a) teren în suprafață de 780 mp pe care vânzătorul l-a dobândit de la

numitul G.R. prin actul de vânzare-cumpărare autentificat și transcris la

Tribunalul Bacău sub nr. 832 și 2077 din 8 aprilie 1933, teren care a fost

identificat în titlul de proprietate după dimensiunile laturilor; b)

construcție, casă de locuit și dependințe, descrise în actul de proprietate

chiar cu unele amănunte arhitecturale ca de exemplu: „antret în față cu uși de

stejar sculptate”.

Deși actul de vânzare-cumpărare nu menționează

expres, din lectura lui atentă se poate trage concluzia că edificatele au fost

ridicate pe teren de către vânzător, căruia contractul îi atribuie calitatea de

„Constructor” și care s-a obligat prin clauză expresă ca „întreaga clădire este

construcție nouă și o voiu preda la 26 octombrie 1933 la cheie”. De asemenea,

contractul de vânzare-cumpărare cuprinde unele elemente de identificare ale

imobilului vândut și prin indicarea megieșilor existenți la acea dată spre

toate cele patru puncte cardinale ale bunului nemișcător.

Cu toate că existau elemente de identificare ale

nemișcătorului revendicat, expertizele tehnice imobiliare întocmite în cauză au

ajuns totuși la concluzii diferite. Astfel, în raportul de expertiză întocmit

de ing. H.C. la Judecătoria Bacău, expertul a menționat că „recunoașterea

imobilului din exterior s-a făcut cu ușurință urmărind detaliul precum că

acesta a fost cuplat cu un alt imobil printr-un zid comun, care depășește linia

acoperișului cu 15 cm, și împarte fațada spre Str. O. în două, detaliu precizat

în Convenția încheiată între constructorul F.M. și I. și M.A.”.

Printre alte elemente de identificare ale

nemișcătorului, expertul a folosit și relațiile pe care le-a luat de la fiica

constructorului, care locuiește pe aceeași stradă, dar la nr. 58, și care i-a

relatat despre „cele două imobile cuplate în modul arătat mai sus”,

ajungându-se la concluzia că „imobilul în litigiu este situat în Bacău, la nr. 54”.

Din contra, expertul tehnic desemnat de

Tribunalul Bacău, ing. C.P., a ajuns la concluzia că „terenul cu casa din Str.

O. nr. 54 este împrejmuit și cuprinde suprafața de 462 mp” și „cum casele

vecine sunt construite de peste 65 de ani, singurul argument demn de luat în

seamă este alt amplasament, mai ales că reclamanta a precizat inițial nr.42”.

Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ.,

judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a

preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii

faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri

temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le

consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.

Având în vedere documentele și circumstanțele

cauzei, fiind în situația unei probațiuni contradictorii care a generat o

situație de fapt incertă, instanțele erau datoare să prevină orice greșeală în

aflarea adevărului, să manifeste rol activ și să dispună suplimentarea

dovezilor, fiind de neacceptat concluzia la care au ajuns în sensul că imobilul

revendicat de reclamantă „este în altă parte și nu la nr. 45” și fără a depune

efortul necesar, dar obligatoriu, într-o acțiune reală și petitorie cu scopul

identificării imobilului ce face obiectul acțiunii în revendicare.

Pe cale de consecință, se va admite recursul

declarat de reclamantă, vor fi casate hotărârile date cu nesocotirea

dispoziției legale citate și se va trimite cauza pentru rejudecare la tribunal

urmând ca instanța de trimitere să ordone efectuare unui nou raport de

expertiză tehnică, care, ținând seama de actele dosarului și de situația de pe

teren, să ajungă la o concluzie comună, prin înlăturarea punctelor de vedere

contradictorii exprimate, anterior, de cei doi experți.

Tot în rejudecare, instanța de trimitere va

efectua verificări suplimentare prin compararea planurilor de situație

întocmite periodic în zona respectivă pentru a se stabili evoluția numerotării

imobilelor de pe strada O. din municipiul Bacău și, având în vedere descrierea

imobilului în titlul de proprietate al autorului reclamantei, instanța de

trimitere va analiza, dacă va socoti de trebuință, necesitatea efectuării unei

cercetări locale.

Soluția de reluarea judecății se impune cu atât

mai mult cu cât, în recurs, pârâta Primăria municipiului Bacău, prin adresa nr.

4664 din 13 februarie 2003 a menționat că „imobilul situat astăzi în Bacău,

Str. O. nr. 54 este unul și același cu imobilul situat în Bacău, Str. O. nr. 40

bis conform actului de vânzare nr. 5522 din 17 octombrie 1933 și a planului de

situație actualizat” pentru ca ulterior, prin adresa nr. 6697 din 24 februarie

2004, aceeași instituție să susțină că prima adresă conține date eronate, fără

însă a explica ori justifica în ce constă eroarea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta Ș.I.M. împotriva

deciziei nr. 11 din 13 martie 2002 a Curții de Apel Bacău, secția civilă.

Casează decizia recurată, precum și sentința nr.

345 din 18 septembrie 2001 a Tribunalului Bacău,secția civilă, și trimite cauza

la același tribunal pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2004.