ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1514/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 17 noiembrie 1998 reclamanta Ș.I.M. a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local Bacău, Primăria Municipiului Bacău și S.C. T. S.A. Bacău pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați să-i lase în deplină proprietate imobilul situat în Bacău. În motivarea acțiunii, fondată în drept pe prevederile art. 480 C. civ., reclamanta a arătat că imobilul revendicat, compus din construcții de 138 mp și teren aferent în suprafață de 620 mp, a fost proprietatea unchiului său Dr. I.M. și a fost naționalizat conform Decretului nr. 92/1950. Odată cu naționalizarea, autorului reclamantei i s-au reținut și actele de proprietate ale imobilului din Bacău, de la nr. 42, care la acea dată era recenzat în nr. 52. Prin sentința civilă nr. 1789/1997 a Tribunalului Bacău s-a reținut irevocabil că reclamanta este unica moștenitoare a unchiului său Dr.

I.M., că acesta era intelectual profesionist și întrucât era exceptat de la naționalizare, reclamanta a precizat că imobilul a fost preluat de stat fără titlu. La data de 25 august 1999 reclamanta Ș.I.M. și-a precizat acțiunea în sensul că a revendicat imobilul din Bacău, nr. 54 (și nu imobilul din Bacău, cu nr. 42) cu motivarea că din expertiza tehnică întocmită în cauză rezultă că imobilul naționalizat de la autorul său este recenzat în prezent cu nr. 54. Tot în acțiunea precizatoare reclamanta a arătat că după naționalizare, imobilul a fost vândut în temeiul Legii nr. 4/1973 numitului C.P. pentru că apoi succesorii acestuia – C.E., C.C. și M.D., au vândut nemișcătorul Asociației Creștine de Caritate, Misiune și Ajutor Olanda-România „Betania”.

Reclamanta a chemat în judecată aceste persoane în calitate de pârâți pentru a se dispune anularea actelor succesive de vânzare-cumpărare și, totodată, a solicitat evacuarea locatarilor M.A., M.E., M.A. și M.M. La 13 octombrie 1999 pârâta Asociația Creștină de Caritate, Misiune și Ajutor Olanda-România „Betania”, cu sediul în Bacău, la nr. 54, a formulat cerere de chemare în garanție a numiților C.E., M.D. și C.C. cu motivarea că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 9871 din 5 august 1997 chemații în garanție, în calitate de vânzători, și-au asumat expres obligația de garanție pentru evicțiune.

La aceeași dată, Asociația Creștină de Caritate, Misiune și Ajutor Olanda-România „Betania” a promovat cerere reconvențională și a solicitat ca în situația admiterii acțiunii introductive de instanță, reclamanta să fie obligată la plata sumei de 100.416.000 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate de asociația pârâtă la imobilul revendicat, precum și acordarea unui drept de retenție asupra nemișcătorului până la plata acestei sume. Investită inițial cu soluționarea cauzei, Judecătoria Bacău, prin sentința civilă nr. 5029 din 28 iunie 2000, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău întrucât în urma expertizării imobilului, acesta a fost evaluat la suma de 1.300.415.000 lei.

Tribunalul Bacău, secția civilă, prin sentința nr. 345 din 18 septembrie 2001, a respins ca nefondată acțiunea reclamantei Ș.I.M. și ca fără obiect cererea reconvențională promovată de pârâta Asociația Creștină de Caritate, Misiune și Ajutor Olanda-România „Betania”. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut și motivat că reclamanta, în acțiunea introductivă de instanță, a revendicat imobilul din Bacău, cu nr. 42, pentru ca ulterior, în urma expertizării bunului, să precizeze că solicită restituirea imobilului de la nr. 54, deși din nota finală a raportului de expertiză rezultă că suprafața terenului inclusă în proprietatea de la nr. 54, de 470 mp, nu este aceea naționalizată de la autorul reclamantei.

Din expertiza efectuată la Tribunalul Bacău, instanța de fond a reținut că suprafețele de teren nu coincid, că imobilul revendicat de reclamantă „este amplasat în altă parte și nu la nr. 54” și că „nu a făcut dovada că imobilul revendicat a fost proprietatea defunctului M.I.”. Soluția tribunalului a fost menținută de Curtea de Apel Bacău, secția civilă, care, prin decizia nr. 11 din 13 martie 2002, a respins ca nefondat apelul reclamantei Ș.I.M. Împotriva deciziei dată în apel, prin care s-a păstrat sentința tribunalului, în termen legal a declarat recurs reclamanta Ș.I.M. care a criticat hotărârile pronunțate în cauză în temeiul motivului de casare prevăzute de art. 304 pct. 10 C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului reclamanta a reproșat instanțelor că au primit expertiza efectuată din dispoziția tribunalului deși concluziile expertului sunt nedocumentate și superficiale. Nu a fost analizată această expertiză în corelație cu prima expertiză întocmită la Judecătoria Bacău, cu actul de proprietate al autorului și cu celelalte înscrisuri administrate în cauză. Instanța de apel trebuia să ordone verificări suplimentare prin compararea planurilor de situație întocmite periodic în zona respectivă pentru a se putea stabili cum a evoluat renumerotarea imobilelor din Bacău, Str. O., pentru ca în felul acesta să se poată stabili cu exactitate ce număr poartă în prezent imobilul ce a fost deținut în proprietate de Dr.

I.M. Recursul este fondat, în sensul considerentelor care succed: Din actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5522 la 17 octombrie 1933 rezultă că autorul reclamantei, Dr. I.M. a cumpărat de la F.M., contra unui preț de 300.000 lei, imobilul din Bacău, de la nr. 40 bis. Studiul titlului de proprietate demonstrează că imobilul era compus din : a) teren în suprafață de 780 mp pe care vânzătorul l-a dobândit de la numitul G.R. prin actul de vânzare-cumpărare autentificat și transcris la Tribunalul Bacău sub nr. 832 și 2077 din 8 aprilie 1933, teren care a fost identificat în titlul de proprietate după dimensiunile laturilor; b) construcție, casă de locuit și dependințe, descrise în actul de proprietate chiar cu unele amănunte arhitecturale ca de exemplu: „antret în față cu uși de stejar sculptate”.

Deși actul de vânzare-cumpărare nu menționează expres, din lectura lui atentă se poate trage concluzia că edificatele au fost ridicate pe teren de către vânzător, căruia contractul îi atribuie calitatea de „Constructor” și care s-a obligat prin clauză expresă ca „întreaga clădire este construcție nouă și o voiu preda la 26 octombrie 1933 la cheie”. De asemenea, contractul de vânzare-cumpărare cuprinde unele elemente de identificare ale imobilului vândut și prin indicarea megieșilor existenți la acea dată spre toate cele patru puncte cardinale ale bunului nemișcător. Cu toate că existau elemente de identificare ale nemișcătorului revendicat, expertizele tehnice imobiliare întocmite în cauză au ajuns totuși la concluzii diferite.

Astfel, în raportul de expertiză întocmit de ing. H.C. la Judecătoria Bacău, expertul a menționat că „recunoașterea imobilului din exterior s-a făcut cu ușurință urmărind detaliul precum că acesta a fost cuplat cu un alt imobil printr-un zid comun, care depășește linia acoperișului cu 15 cm, și împarte fațada spre Str. O. în două, detaliu precizat în Convenția încheiată între constructorul F.M. și I. și M.A.”. Printre alte elemente de identificare ale nemișcătorului, expertul a folosit și relațiile pe care le-a luat de la fiica constructorului, care locuiește pe aceeași stradă, dar la nr. 58, și care i-a relatat despre „cele două imobile cuplate în modul arătat mai sus”, ajungându-se la concluzia că „imobilul în litigiu este situat în Bacău, la nr. 54”.

Din contra, expertul tehnic desemnat de Tribunalul Bacău, ing. C.P., a ajuns la concluzia că „terenul cu casa din Str. O. nr. 54 este împrejmuit și cuprinde suprafața de 462 mp” și „cum casele vecine sunt construite de peste 65 de ani, singurul argument demn de luat în seamă este alt amplasament, mai ales că reclamanta a precizat inițial nr.42”. Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.

Având în vedere documentele și circumstanțele cauzei, fiind în situația unei probațiuni contradictorii care a generat o situație de fapt incertă, instanțele erau datoare să prevină orice greșeală în aflarea adevărului, să manifeste rol activ și să dispună suplimentarea dovezilor, fiind de neacceptat concluzia la care au ajuns în sensul că imobilul revendicat de reclamantă „este în altă parte și nu la nr. 45” și fără a depune efortul necesar, dar obligatoriu, într-o acțiune reală și petitorie cu scopul identificării imobilului ce face obiectul acțiunii în revendicare.

Pe cale de consecință, se va admite recursul declarat de reclamantă, vor fi casate hotărârile date cu nesocotirea dispoziției legale citate și se va trimite cauza pentru rejudecare la tribunal urmând ca instanța de trimitere să ordone efectuare unui nou raport de expertiză tehnică, care, ținând seama de actele dosarului și de situația de pe teren, să ajungă la o concluzie comună, prin înlăturarea punctelor de vedere contradictorii exprimate, anterior, de cei doi experți. Tot în rejudecare, instanța de trimitere va efectua verificări suplimentare prin compararea planurilor de situație întocmite periodic în zona respectivă pentru a se stabili evoluția numerotării imobilelor de pe strada O. din municipiul Bacău și, având în vedere descrierea imobilului în titlul de proprietate al autorului reclamantei, instanța de trimitere va analiza, dacă va socoti de trebuință, necesitatea efectuării unei cercetări locale.

Soluția de reluarea judecății se impune cu atât mai mult cu cât, în recurs, pârâta Primăria municipiului Bacău, prin adresa nr. 4664 din 13 februarie 2003 a menționat că „imobilul situat astăzi în Bacău, Str. O. nr. 54 este unul și același cu imobilul situat în Bacău, Str. O. nr. 40 bis conform actului de vânzare nr. 5522 din 17 octombrie 1933 și a planului de situație actualizat” pentru ca ulterior, prin adresa nr. 6697 din 24 februarie 2004, aceeași instituție să susțină că prima adresă conține date eronate, fără însă a explica ori justifica în ce constă eroarea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta Ș.I.M. împotriva deciziei nr. 11 din 13 martie 2002 a Curții de Apel Bacău, secția civilă. Casează decizia recurată, precum și sentința nr. 345 din 18 septembrie 2001 a Tribunalului Bacău,secția civilă, și trimite cauza la același tribunal pentru rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2004.