ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3956/2004

Asupra contestației în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Petiționarul G.D.D. a solicitat

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, efectuarea de cercetări și

trimiterea în judecată a judecătoriei G.C., de la Judecătoria Craiova, pentru

săvârșirea infracțiunilor de calomnie și neglijență în serviciu, prevăzute de

art. 206 și art. 249 C. pen., întrucât prin sentința civilă nr. 23078 din 2

noiembrie 2001, i-a respins în mod greșit acțiunea în revendicare, iar în

considerentele hotărârii a introdus un pasaj cu conținut calomnios.

Prin rezoluția nr. 378/P/2003 din 24 noiembrie 2003,

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a dispus neînceperea urmăririi

penale față de judecătoarea reclamată, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin.

(4) și art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar prin rezoluția din 15

decembrie 2003 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Craiova s-a respins, ca neîntemeiată plângerea petiționarului împotriva

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale.

Petiționarul G.D.D. a formulat

plângere împotriva actelor procurorului conform dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen., la Curtea de Apel Craiova, care prin sentința penală nr. 9 din

17 februarie 2004, a respins, ca neîntemeiată, plângerea.

Recursul declarat de petiționar

împotriva sentinței, a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 2529 din 7

mai 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Se motivează că s-a reținut bine de

către procuror și de instanța de judecată, că judecătoarea reclamată nu a

săvârșit nici una din faptele penale reclamate.

Mai mult, petiționarul, la data

sesizării parchetului, nu mai avea calitatea de a formula plângere penală

pentru C.I., care decedase în anul 2002, deoarece procura judiciară invocată

are caracter special și a fost dată numai pentru a o reprezenta în procesul

civil de revendicare a terenului în suprafață de 204 mp.

La data de 13 mai 2004, G.D.D. a

formulat o contestație în anulare împotriva deciziei nr. 2529 din 7 mai 2004,

în care se refera la cauza civilă de revendicare și căuta să dovedească că el

are dreptate în acea cauză.

Examinându-se, în principiu,

admisibilitatea contestației în anulare, se constată că este inadmisibilă,

pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 386 C.

proc. pen., se poate face contestație în anulare, în următoarele cazuri:

a) când procedura de citare a părții

pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost

îndeplinită conform legii;

b) când partea dovedește că la

termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în

imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această

împiedicare;

c) când instanța de recurs nu s-a

pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele

prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i

1

), cu privire la care

existau probe în dosar;

d) când împotriva unei persoane s-au

pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

Conform dispozițiilor art. 387 alin.

(2) C. proc. pen., în cererea de contestație în anulare pentru motivele

prevăzute de art. 386 lit. a) – c), trebuie să se arate toate cazurile de

contestație pe care le poate invoca contestatorul și toate motivele aduse în

sprijinul acesteia.

În cauză, contestatorul, deși a

invocat ca temei legal art. 387 alin. (2) C. proc. pen., nu a menționat nici

unul din motivele prevăzute de art. 386 C. proc. pen., iar cele arătate de el

în cererea de contestație în anulare nu se încadrează în motivele expres și

limitativ prevăzute de lege.

În consecință, contestația în

anulare formulată de petiționar, este inadmisibilă și urmează a se respinge ca

atare și a obliga pe contestator la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă,

contestația în anulare formulată de condamnatul G.D.D., împotriva deciziei

penale nr. 2529 din 7 mai 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Obligă pe contestator să plătească

statului suma de 600.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

13 iulie 2004.