ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2305/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La Curtea de Apel București, la data

de 25 martie 2004, a fost înregistrată adresa nr. 559/VIII-I/2004 a Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel București și prin care se înainta plângerea

formulată de petiționarul D.E.D. împotriva soluției dispuse în dosarul nr. 216/P/2002

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

La adresă a fost atașată și copia

rezoluției nr. 2359/II-2/2002 din 18 octombrie 2002, a Procurorului General al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București prin care a fost respinsă ca

neîntemeiată plângerea petiționarului împotriva soluției de mai sus.

În motivarea depusă la 2 iunie 2004

la Curtea de Apel București, petiționarul a arătat că elementul esențial al

abuzului comis de intimata A.E.L., îl constituie neadministrarea unei probe

dispuse de instanță.

În esență, a arătat că, în dosarul

civil nr. 5071/1997 al Judecătoriei sector 1, s-a cerut și s-a încuviințat

solicitarea de relații de la primărie cu privire la situația juridică a

imobilului situat în București, str. Radu Boiangiu. Fără a mai aștepta

relațiile respective intimata magistrat-judecător A.E.L. a luat cauza în

pronunțare iar în considerentele sentinței a menționat că „.. La dosarul cauzei

s-au depus actele necesare”.

S-a susținut că latura obiectivă a

infracțiunii constă în aceea că judecătoarea, cu bună știință, nu a îndeplinit

un act ce îi revenea în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu s-a preocupat

de lămurirea „situației juridice” a imobilului și a ajuns la obligarea C.G.M. București

la restituirea unui imobil al cărui proprietar nu mai era statul la acea dată.

S-a arătat că a fost lipsit de posibilitatea de a-și face apărările întrucât nu

a fost parte în acea cauză.

Cu privire la rezoluția de

neîncepere a urmăririi penale din 17 iulie 2002 ca și cea dată de procurorul

ierarhic superior la 18 octombrie 2002 s-a arătat că nici una din ele nu

analizează elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu ci

încearcă să remotiveze sentința din 9 septembrie 1997.

Prin încheierea nr. 4635 din 17

septembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus strămutarea

judecării cauzei de la instanța respectivă la Curtea de Apel Craiova, instanță

unde cauza a fost înregistrată la data de 4 octombrie 2004.

Pe parcursul judecării cauzei la

Curtea de Apel Craiova, intimata A.E.L. a ridicat excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 275 – art. 278 C. proc. pen., art. 278

1

lit. a) alin. (1) și (2) C. proc. pen., și a art. IX pct. 3 și 5 din Legea nr. 281/2003.

Prin încheierea din 14 octombrie

2004 instanța a sesizat Curtea Constituțională pentru rezolvarea acestor

excepții, suspendând totodată judecata.

Prin decizia nr. 288 din 7 iunie

2005 a Curții Constituționale excepția de neconstituționalitate a fost respinsă

ca neîntemeiată.

La data de 25 august 2005, intimata

A.E.L. a sesizat instanța cu privire la faptul că un memoriu al petiționarului

a fost calificat ca și „plângere” împotriva acelorași rezoluții și că deja a

fost pronunțată o soluție asupra acestei plângeri.

În urma verificărilor efectuate, pe

baza și a documentelor depuse de intimată, instanța a constatat că cele arătate

sunt reale.

Astfel, deși petiționarul a susținut

că nu a formulat plângere împotriva acelorași rezoluții, cert este însă că

memoriul său a fost calificat ca o astfel de plângere iar prin sentința penală nr.

29 din 18 martie 2005 a Curții de Apel București pronunțată în dosar nr. 609/2005

a fost respinsă ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a

formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București cu motivarea în

esență că o cauză similară a fost strămutată și se află pe rolul Curții de Apel

Craiova și petiționarul D.E.D.

Prin decizia penală nr. 5978 din 24

octombrie 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosar nr.

3617/2005, au fost admise ambele recursuri, s-a casat sentința penală nr. 29/2005

a Curții de Apel București, secția a II-a penală, și s-a trimis cauza pentru

rejudecare la instanța competentă Curtea de Apel Craiova.

Instanța apreciază că, în

soluționarea prezentei cauze nu este împiedicată de acea trimitere la

rejudecare arătată mai sus întrucât obiectul celor două pricini este identic

iar soluția ar fi fost conexarea. Cum însă acea cauză nu a sosit încă de la I.C.C.J.

nu se poate întârzia nejustificat soluționarea prezentei cauze.

Analizând pe fond susținerile

petiționarului în raport de actele și lucrările dosarului, instanța constată

următoarele:

La data de 21 februarie 2002, D.E.D.

s-a adresat cu plângere Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel București solicitând efectuarea urmăririi penale față de A.E.L. pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. În plângere s-a arătat că

fapta constă în aceea că, în calitate de judecător la Judecătoria sector 1

București a pronunțat sentința civilă nr. 10118 din 09 septembrie 1997 prin

care a admis acțiunea formulată de reclamanții I.A., I.D.C. și S.C. în

contradictoriu cu C.G.M. București, obligând acest pârât să lase în deplină

proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, str. Boiangiu, în

condițiile în care imobilul fusese deja cumpărat de chiriaș, respectiv,

petiționarul D.E.D.

Prin rezoluția din 17 iulie 2002

dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în dosar nr. 216/P/2002,

s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva judecătoarei A.E.L. pentru

săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen.

În motivarea rezoluției s-a reținut,

în esență, faptul că sentința civilă nr. 10118 din 09 septembrie 1997

pronunțată de judecător A.E.L. este legală și temeinică și în consecință nu

sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii.

Plângerea formulată de petiționar la

procurorul ierarhic superior a fost respinsă prin rezoluția nr. 2359/II-2/2002

a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

După ce a parcurs aceste etape

legale obligatorii și prevăzute de art. 275 – art. 278

1

C. proc.

pen., petiționarul s-a adresat instanței cu plângerea de față.

Curtea de Apel Craiova, prin

sentința penală nr. 114 din 17 noiembrie 2005, a respins, ca nefondată,

plângerea petiționarului D.E.D. împotriva rezoluției din 17 iulie 2002 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București în dosar nr. 216/P/2002.

În motivarea acestei sentințe,

potrivit actelor premergătoare administrate de organele de urmărire penală, se

reține că intimata judecătoare A.E.L., nu a putut acționa cu intenția de a-l

vătăma pe petiționar în nici un mod, în special pentru faptul că, acesta nu era

parte în dosarul civil nr. 5071/1997 în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 10118

din 09 septembrie 1997 a Judecătoriei Sector 1 București, condiții în care

această hotărâre civilă, nu-i este nici opozabilă.

Pentru aceste considerente a

apreciat instanța că, rezoluțiile de neînceperea urmăririi penale date de

procuror împotriva judecătoarei A.E.L. sunt corecte, temeinice și legale și

astfel au fost menținute.

Nemulțumit și de această sentință,

petiționarul, în termenul legal, a declarat recursul de față, solicitând ca

prin admiterea acestuia, să se desființeze sentința penală nr. 114 din 17

noiembrie 2005 a Curții de Apel Craiova și cauza să fie rejudecată de către

instanța de recurs și să fie despăgubit cu 37.000 RON, daune morale și

materiale, pe perioada a 8 ani de procese ce continuă și în prezent, conform art.

15 C. proc. pen.

Recursul este nefondat.

Curtea, examinând probatoriul cauzei

în raport de critica formulată de petiționar, precum și din oficiu, reține că

ne aflăm în cadrul unei plângeri, împotriva rezoluțiilor procurorului, de

neînceperea urmăririi penale, împotriva intimatei-judecător, pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (abuzul în serviciu contra

intereselor persoanei).

Așa fiind, sediul materiei se

regăsește în dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., text ce prevede

că, instanțele cu ocazia examinării plângerii, vor verifica dacă soluția dată

este corectă, dacă are temei de fapt, sau nu.

În consecință, ceea ce trebuie

verificat de către instanțe, este dacă soluția adoptată de procuror este cea

legală sau nu și chiar dacă uneori motivarea rezoluțiilor, în litigiu, este

incompletă.

Cum în cauză, sentința civilă nr. 10118

din 09 septembrie 1997 pronunțată de judecătoarea intimată, a fost adoptată

legal împrejurarea că ulterior, această hotărâre a fost reformată, pe calea

extraordinară de atac a revizuirii, pentru acte noi depuse și despre care

intimata-judecător, nu a avut cunoștință la data pronunțării sentinței civile

sus-menționate, nu atrage existența vinovăției penale, de natura celei cerută

de art. 246 C. proc. pen.

Calea extraordinară de atac a

revizuirii, este tocmai mijlocul prevăzut de legiuitor și prin care se pot

îndrepta, erorile judiciare, produse și din cauză că, nu s-au depus toate

actele de către părțile din proces și din motive obiective.

Așa fiind, cu atât mai mult pentru

judecătorul care a soluționat o cauză în aceste condiții, nu se poate constata

că are vreo vină penală, în raport de prevederile art. 246 C. pen., atâta vreme

cât, părțile din dosar direct interesate, nu depun toate actele necesare, și

din motive neimputabile acestora sau altfel spus, obiective.

Pentru aceste considerente, aceasta

fiind situația de fapt în cauza de față, temeinic și legal, a procedat instanța

de fond prin respingerea plângerii petiționarului, ca nefondată.

Aceasta se va reține și pentru motivul

(pe care-l repetăm fiind însă de esență) că, petiționarul nu a fost parte în

dosarul civil nr. 5071/1997 al Judecătoriei sector 1 București. Ca atare,

recursul declarat va fi respins, ca nefondat, în baza art. 385

15

pct.

1 lit. b) C. proc. pen.

Se vor aplica și prevederile art. 192

C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționarul D.E.D. împotriva sentinței penale nr. 114 din 17

noiembrie 2005 a Curții de Apel Craiova.

Obligă recurentul petiționar la

plata sumei de 80 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7

aprilie 2006.