ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față;

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Petiționarul I.D.C. a formulat

plângere la 3 august 2005 adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizând că magistrații D.L.C. și Z.I.P., judecători la

Curtea de Apel București, au soluționat cu încălcarea dispozițiilor legale

dosarul în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 528/ A din 24 iunie 2005,

săvârșind mai multe infracțiuni prin care au favorizat partea adversă.

Urmare actelor premergătoare

efectuate în cauză de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, a cărui competență a fost atrasă potrivit dispozițiilor art. 209 alin.

(3) și art. 29 pct. 1 lit. f) C. proc. pen., după calitatea persoanei s-au

reținut următoarele :

Judecătoria Sectorului 1

București, prin sentința civilă nr. 1358 din 15 februarie 2005, a respins

acțiunea formulată de I.D.C. și S.C. prin care solicitau evacuarea pârâtului D.E.D.,

din imobilul situat în București, str. Radu Boiangiu, constatând lipsa

calității procesuale active a reclamanților.

Apelul formulat împotriva

acestei hotărâri, de reclamanți, a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel

București, secția a VII-a civilă, prin decizia civilă nr. 528/ A din 24 iunie

2005, în compunerea completului intrând magistrații judecători D.L.C. și Z.I.P.

S-a constatat că hotărârea

pronunțată în acest sens este rezultatul exclusiv al interpretării

probatoriului administrat în cauza civilă dedusă judecății și nu există niciun

indiciu în sensul că judecării împotriva cărora s-a formulat plângere, cu

știință s-a îndeplinit un act sau l-au îndeplinit defectuos ori că au încălcat

din culpă o îndatorire de serviciu prin care să fi produs o vătămare

intereselor petiționarului, sau că ar fi folosit vreun înscris oficial sau sub

semnătură privată cunoscând că este fals.

Împrejurarea că hotărârea

pronunțată de magistrații judecători în calea intermediară de atac exercitată

de reclamanți nu este favorabilă petiționarului, nu justifică declanșarea

cercetării penale a celor doi judecători pentru infracțiunile descrise,

prevăzute de art. 246, 248

1

și 291 C. pen.

Faptul că decizia instanței

de apel este rezultatul unei interpretări legale și temeinice a probatoriului

administrat în cursul procesului civil, este confirmat de instanța de control

judiciar, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, care prin decizia nr.

610 din 6 martie 2006, a respins, ca nefondat, recursul, ultima cale ordinară

de atac exercitată de reclamanți.

Cu motivarea că nu s-a

dovedit existența infracțiunilor sesizate în plângere, Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin rezoluția nr. 814 din 7 iulie 2006, a

dispus neînceperea urmăririi penale, invocându-se drept temei juridic

dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Această soluție a fost

menținută de procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică de

la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție care a respins

plângerea prin rezoluția nr. 9399/4039 din 27 iulie 2006.

În termen legal, petiționarul

a formulat potrivit dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen., prezenta

plângere cu care instanța a fost investită, din conținutul căreia rezultă

nemulțumirea sa față de modul în care a fost soluționată cauza civilă în care a

avut calitatea de reclamant.

Verificând rezoluția

atacată, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, conform art. 278

1

alin.

(7) C. proc. pen., instanța constată nefondată plângerea petiționarului pentru

considerentele ce vor fi arătate.

Potrivit dispozițiilor art. 228

C. proc. pen., urmărirea penală poate fi începută numai dacă sunt îndeplinite

două condiții esențiale, respectiv să existe date certe din actele

premergătoare efectuate că s-a săvârșit o infracțiune și să nu rezulte vreunul

din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de

art. 10 C. proc. pen., cu excepția celui prevăzut de lit. b

1

).

Actele premergătoare

efectuate urmare plângerii petiționarului au dovedit că decizia civilă nr. 528/

A din 24 iunie 2006, pronunțată de intimații judecători reprezintă convingerea

acestora formată prin evaluarea probelor și rezultatul unui proces desfășurat

cu respectarea tuturor dispozițiilor procesual civile, de natură să garanteze

un proces echitabil.

În același sens trebuie

interpretat și faptul că hotărârea fiind supusă controlului judiciar care a

analizat toate criticile invocate de recurenții reclamanți, nu a fost

reformată.

Cum în mod corect, în lipsa

unor probe certe din care să rezulte existența infracțiunilor sesizate de

petiționar, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimați, iar

temeiul juridic, cel prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., este

legal, plângerea petiționarului va fi respinsă, ca nefondată, potrivit

dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., menținându-se

rezoluția atacată.

În temeiul art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată,

plângerea formulată de petiționarul I.D.C. împotriva rezoluției nr. 814/P/2006

din 7 iulie 2006 și a rezoluției nr. 9399/4039/2006 din 27 iulie 2006, date de

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția urmărire penală

și criminalistică.

Menține rezoluțiile atacate.

Obligă petiționarul la plata

sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință

publică, azi 29 ianuarie 2007.