ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Petiționarul I.D.C. a formulat plângere la 3 august 2005 adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sesizând că magistrații D.L.C. și Z.I.P., judecători la Curtea de Apel București, au soluționat cu încălcarea dispozițiilor legale dosarul în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 528/ A din 24 iunie 2005, săvârșind mai multe infracțiuni prin care au favorizat partea adversă. Urmare actelor premergătoare efectuate în cauză de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a cărui competență a fost atrasă potrivit dispozițiilor art. 209 alin. (3) și art. 29 pct. 1 lit. f) C. proc.

pen., după calitatea persoanei s-au reținut următoarele : Judecătoria Sectorului 1 București, prin sentința civilă nr. 1358 din 15 februarie 2005, a respins acțiunea formulată de I.D.C. și S.C. prin care solicitau evacuarea pârâtului D.E.D., din imobilul situat în București, str. Radu Boiangiu, constatând lipsa calității procesuale active a reclamanților. Apelul formulat împotriva acestei hotărâri, de reclamanți, a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă, prin decizia civilă nr. 528/ A din 24 iunie 2005, în compunerea completului intrând magistrații judecători D.L.C. și Z.I.P.

S-a constatat că hotărârea pronunțată în acest sens este rezultatul exclusiv al interpretării probatoriului administrat în cauza civilă dedusă judecății și nu există niciun indiciu în sensul că judecării împotriva cărora s-a formulat plângere, cu știință s-a îndeplinit un act sau l-au îndeplinit defectuos ori că au încălcat din culpă o îndatorire de serviciu prin care să fi produs o vătămare intereselor petiționarului, sau că ar fi folosit vreun înscris oficial sau sub semnătură privată cunoscând că este fals. Împrejurarea că hotărârea pronunțată de magistrații judecători în calea intermediară de atac exercitată de reclamanți nu este favorabilă petiționarului, nu justifică declanșarea cercetării penale a celor doi judecători pentru infracțiunile descrise, prevăzute de art. 246, 248 1 și 291 C. pen.

Faptul că decizia instanței de apel este rezultatul unei interpretări legale și temeinice a probatoriului administrat în cursul procesului civil, este confirmat de instanța de control judiciar, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, care prin decizia nr. 610 din 6 martie 2006, a respins, ca nefondat, recursul, ultima cale ordinară de atac exercitată de reclamanți. Cu motivarea că nu s-a dovedit existența infracțiunilor sesizate în plângere, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin rezoluția nr. 814 din 7 iulie 2006, a dispus neînceperea urmăririi penale, invocându-se drept temei juridic dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Această soluție a fost menținută de procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție care a respins plângerea prin rezoluția nr. 9399/4039 din 27 iulie 2006. În termen legal, petiționarul a formulat potrivit dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen., prezenta plângere cu care instanța a fost investită, din conținutul căreia rezultă nemulțumirea sa față de modul în care a fost soluționată cauza civilă în care a avut calitatea de reclamant. Verificând rezoluția atacată, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, conform art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., instanța constată nefondată plângerea petiționarului pentru considerentele ce vor fi arătate.

Potrivit dispozițiilor art. 228 C. proc. pen., urmărirea penală poate fi începută numai dacă sunt îndeplinite două condiții esențiale, respectiv să existe date certe din actele premergătoare efectuate că s-a săvârșit o infracțiune și să nu rezulte vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu excepția celui prevăzut de lit. b 1 ). Actele premergătoare efectuate urmare plângerii petiționarului au dovedit că decizia civilă nr. 528/ A din 24 iunie 2006, pronunțată de intimații judecători reprezintă convingerea acestora formată prin evaluarea probelor și rezultatul unui proces desfășurat cu respectarea tuturor dispozițiilor procesual civile, de natură să garanteze un proces echitabil.

În același sens trebuie interpretat și faptul că hotărârea fiind supusă controlului judiciar care a analizat toate criticile invocate de recurenții reclamanți, nu a fost reformată. Cum în mod corect, în lipsa unor probe certe din care să rezulte existența infracțiunilor sesizate de petiționar, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimați, iar temeiul juridic, cel prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., este legal, plângerea petiționarului va fi respinsă, ca nefondată, potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., menținându-se rezoluția atacată. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul I.D.C. împotriva rezoluției nr. 814/P/2006 din 7 iulie 2006 și a rezoluției nr. 9399/4039/2006 din 27 iulie 2006, date de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția urmărire penală și criminalistică. Menține rezoluțiile atacate. Obligă petiționarul la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 29 ianuarie 2007.