ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8914/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8914/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Judecătoria Sectorului 5 București, la 10 mai 2004, reclamanta N.M. a chemat în

judecată pe pârâții P.G.M. București, M. București prin P.G. și Ministerul

Finanțelor, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să constate

că statul a deținut fără titlu imobilul situat în București, str. Văcărești, să

fie obligat pârâtul P.G.M. București să emită dispoziție de restituire în

echivalent sub formă de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul

de privatizare, la nivelul sumei ce se va stabili printr-o expertiză.

S-a solicitat, totodată,

obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să elibereze titlurile de

valoare la suma indicată în dispoziția P.G., precum și obligarea pârâților la

daune cominatorii în sumă de 8.000.000 lei pentru fiecare zi de întârziere în

aducerea la îndeplinire a hotărârii, de la rămânerea definitivă a acesteia.

În motivarea cererii,

invocând dispozițiile art. 1073 C. civ. și ale art. 10 și 31 alin. (7) din

Legea nr. 10/2001, reclamanta a arătat că a cumpărat în anul 1950, prin actul

autentificat sub nr. 8244 din 10 martie 1950, o prăvălie cu cameră, bucătărie,

pivniță și terenul aferent, iar prin Decretul nr. 92/1950 imobilul a fost

naționalizat ca aparținând vânzătoarei H.R. În anul 1987, construcția a fost

demolată în baza Decretului nr. 206/1987.

Reclamanta a mai arătat că a

notificat pentru restituirea în echivalent a imobilului pârâta P.M. București

conform Legii nr. 10/2001, însă până în prezent nu a primit niciun răspuns,

fapt ce a determinat formularea acțiunii.

Pârâtul M.B. prin P.G. a

formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necomptenței teritoriale a

Judecătoriei Sectorului 5, excepția lipsei calității de reprezentant a

avocatului reclamantei, excepția lipsei calității procesuale active, excepția

lipsei de interes a primului capăt de cerere și excepția inadmisibilității

acțiunii, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca

neîntemeiată, susținând că termenul de 60 de zile, prevăzut de art. 23 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001 este un termen de recomandare.

S-a mai arătat că reclamanta

nu a făcut dovada datei depunerii ultimului înscris sau a precizării că nu ar

mai deține probe, în sensul art. 23 pct. 1 din Normele Metodologice aprobate prin

H.G. nr. 498/2003.

Prin sentința civilă nr. 3109

din 7 iunie 2004, Judecătoria Sectorului 5 București a respins excepția

necompetenței materiale a instanței, invocată de reclamantă la 7 iunie 2004 și

a admis excepția necomptenței teritoriale, invocată de pârât prin întâmpinare,

declinând competența în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

Prin sentința civilă nr. 608

din 24 ianuarie 2005, pronunțată în dosarul nr. 9093/2004 de Judecătoria

Sectorului 3, a fost admisă excepția necompetenței materiale invocată de

reclamantă și s-a declinat competența în favoarea Tribunalului București, secția

civilă, reținându-se competența tribunalului, în raport de dispozițiile art. 24

din Legea nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 1164

din 14 octombrie 2006, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis

excepția lipsei de interes privind primul capăt de cerere al acțiunii

precizate, a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității capătului de

cerere privind daunele cominatorii, a respins acțiunea formulată de reclamantă

în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind îndreptată

împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins capătul de

cerere al acțiunii precizate privind constatarea nevalabilității preluării imobilului

de către stat, ca fiind lipsit de interes și a respins capătul de cerere

privind obligarea la emiterea unei dispoziții conform Legii nr. 10/2001, precum

și cererea de acordare a daunelor cominatorii, ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamanta, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel

București, secția a III-a civilă, sub nr. 369/2/2006.

Prin decizia civilă nr. 154/

A din 28 martie 2006, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a admis

apelul formulat de apelanta-reclamantă, a desființat sentința atacată și a

trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, reținând că excepția lipsei

de interes în ceea ce privește deținerea fără titlu a imobilului de către stat

a fost nelegal soluționată, iar cererea de obligare a pârâților P.G.M. București

și M. București prin P.G. la emiterea unei decizii motivate a fost eronat

respinsă, acest capăt de cerere nefiind cercetat pe fond.

Cauza a fost înregistrată pe

rolul Tribunalul București, secția a IV-a civilă, sub nr. 19838/3/2006.

Prin sentința civilă nr. 119

din 23 ianuarie 2007, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor

Publice, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta N.M. și a obligat

pârâtul M. București prin P.G. să emită decizie prin care să propună măsuri

reparatorii prin echivalent pentru imobilul din București, Calea Văcărești, ce

a făcut obiectul notificării nr. 2056 din 30 august 2001, B.E.J. A.P., constând

în alte bunuri sau servicii, sau despăgubiri acordate în condițiile

prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor

aferente imobilelor preluate abuziv, sub sancțiunea plății de daune cominatorii

de 50 RON pe zi de întârziere, cu începere de la data rămânerii definitive a

sentinței și până la data executării obligației.

S-a respins acțiunea

formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor

Publice, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală

pasivă și s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel,

tribunalul a reținut cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive

a Ministerul Finanțelor Publice, analizată în condițiile art. 137 C. proc. civ.,

că sunt aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, astfel

cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 247/2005, dispoziții conform

cărora Ministerul Finanțelor Publice nu are competența de a se pronunța cu

privire la cuantumul despăgubirilor, această competență revenind C.C.S.D.,

constituită în subordinea Cancelariei Primului Ministru, după emiterea deciziei

de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent.

Pe fondul acțiunii,

tribunalul a reținut că, de la data înregistrării notificării nr. 2056 din 3

august 2001, prin care reclamanta a solicitat restituirea imobilului din

București, Calea Văcărești, au trecut mai mult de 60 de zile, astfel încât,

potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, se impune admiterea

cererii de obligare a pârâtei P.M. București de a răspunde la notificare.

S-a constatat că primul

capăt de cerere, respectiv analizarea titlului statului, nu este un capăt de

sine-stătător, urmând a fi examinat în cadrul analizei pe fond a capătului de

cerere privind obligarea pârâtei de a emite o dispoziție motivată de restituire

prin echivalent.

S-a reținut că prin actul de

vânzare-cumpărare încheiat la 10 martie 1950, autentificat sub nr. 8244 de

Tribunalul Ilfov și transcris sub nr. 2011 din 10 martie 1950, reclamanta S.M. a

cumpărat imobilul din Calea Văcărești de la vânzătoarea R.H. Imobilul a trecut

în proprietatea satului în baza Decretului nr. 92/1950, la poziția 35, fiind

menționată eronat, ca proprietară, vânzătoarea R.H.

S-a reținut că imobilul a

fost preluat abuziv în sensul dispozițiilor art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001,

iar în baza Decretului de expropriere nr. 206/1987 a fost demolat.

Tribunalul a apreciat că

sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit

cărora în situația imobilelor preluate abuziv și ale căror construcții au fost

demolate total, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.

S-a considerat că este

admisibilă cererea privind obligarea la daune cominatorii în condițiile

reglementării posibilității constrângerii debitorului la îndeplinirea

obligației de a face sau de a nu face, prin aplicarea unei amenzi civile în

temeiul art. 580

3

alin. (1) C. proc. civ.

Împotriva sentinței

menționate au declarat apel reclamanta N.M. și pârâta P.M. București prin P.G.

În dezvoltarea motivelor

sale de apel, pârâta a susținut că termenul de 60 de zile de soluționare a

notificării este un termen de recomandare, ce nu a fost depășit în mod

culpabil, iar persoana îndreptățită nu a făcut dovada existenței unui

prejudiciu în cauză.

S-a susținut că este

inadmisibilă obligarea sa la plata de daune cominatorii, neemiterea dispoziției

fiind imputată reclamantei care nu a depus toate actele solicitate în termenul

legal.

Prin apelul său, reclamanta

a susținut că, în lipsa unui răspuns al entității notificate, instanța trebuia

să soluționeze cauza prin stabilirea despăgubirii cuvenite pentru imobilul în

litigiu.

Prin motivele de apel

reclamanta a solicitat o expertiză de specialitate în vederea stabilirii

întinderii măsurilor reparatorii, probă ce a fost încuviințată de instanța de

apel.

Prin decizia nr. 664 din 17

septembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca

nefondat, apelul formulat de P.M. București prin P.G. și a admis apelul

reclamantei.

A fost schimbată în parte

sentința primei instanțe în sensul stabilirii contravalorii măsurilor

reparatorii la suma de 77.919 euro, echivalentul în lei la data plății.

S-au păstrat celelalte

dispoziții ale sentinței.

Pentru a pronunța această

decizie, instanța de apel a reținut, în esență, că dispozițiile art. 23 alin. (1)

și (2) din Legea nr. 10/2001 sunt imperative, iar, în speță, referatul de

respingere a notificării, datat ianuarie 2005, deci cu mult după termenul de 60

de zile prevăzut de lege și cu mult după data sesizării instanței de către

reclamantă (10 mai 2004), nu a fost urmat și de o dispoziție motivată, pe care

partea să o poată contesta.

În ceea ce privește apelul

reclamantei, vizând întinderea măsurilor reparatorii, s-a considerat că refuzul

de restituire a imobilului a fost constatat la o dată anterioară modificării

Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, respectiv la data promovării

acțiunii, 10 mai 2004, astfel încât solicitarea stabilirii cuantumului

măsurilor reparatorii nu poate fi înlăturată.

Împotriva deciziei

menționate au declarat recurs în termenul legal pârâții M. București

reprezentat de P.G. și Ministerul Economiei și Finanțelor.

Prin motivele sale de

recurs, pârâtul M. București a criticat decizia recurată pentru motivul

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că termenul de 60 de zile

pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra

cererii de restituire are două date de referință, respectiv fie data depunerii

notificării, fie data depunerii actelor doveditoare, conform art. 23 din Legea nr.

10/2001 și pct. 23.1 din H.G. nr. 498/2003.

S-a arătat că, în cazul în

care odată cu notificarea nu s-au depus acte doveditoare, termenul respectiv curge

de la data depunerii acestora, sau de la data precizării exprese a persoanei

îndreptățite în sensul că nu mai deține alte dovezi.

O altă critică a vizat

împrejurarea că stabilirea calității de persoană îndreptățită este atributul

exclusiv al Comisiei de aplicare a Legii 10/2001 astfel încât, în mod eronat,

instanța de apel a soluționat în fond notificarea.

Recurentul pârât M. București

a invocat și incidența în cauză a dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr.

247/2005, Titlul VII, potrivit cărora valoarea echivalentă a imobilului

solicitat urmează a fi stabilită de către C.C.S.D., susținând că, în mod

greșit, instanța de apel a stabilit valoarea despăgubirilor.

Recurentul a criticat decizia

recurată și pentru greșita sa obligare la plata daunelor cominatorii, invocând

inadmisibilitatea acestei cereri în raport de dispozițiile art. 580

3

C. proc. civ.

Prin recursul său, pârâtul

Ministerul Economiei și Finanțelor, a criticat decizia atacată pentru motivul

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., susținând că, deși instanțele de

fond și apel au reținut corect prin considerentele hotărârilor lipsa calității

sale procesuale pasive, s-a admis apelul reclamantei și în contradictoriu cu

această instituție, sub acest aspect existând o contradicție între

considerentele și dispozitivul deciziei.

În faza recursului nu s-au

administrat probe noi.

Examinând criticile

formulate prin recursul declarat de pârâtul M. București prin P.G., raportat la

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că acesta este

nefondat pentru considerentele ce succed:

În condițiile în care Legea nr.

10/2001, nu face nicio precizare cu privire la ipoteza în care persoana

juridică deținătoare a imobilului nu emite decizia sau dispoziția prevăzută de art.

23 din aceeași lege, în termenul de 60 de zile, nu se poate refuza persoanei

îndreptățite dreptul de a se adresa tribunalului, pe considerentul că

solicitarea sa ar fi inadmisibilă întrucât nu s-a parcurs procedura

administrativă prealabilă.

Absența răspunsului

persoanei juridice deținătoare are valoarea unui refuz de restituire a

imobilului, iar acesta trebuie cenzurat de instanță, tot în condițiile acestei

proceduri speciale.

Ca atare, Curtea va constata

că, în mod corect, instanțele de fond și apel au examinat fondul cauzei,

considerând că termenul de 60 de zile este un termen imperativ și nu de

recomandare cum s-a susținut de recurent.

Termenul limită prevăzut de art.

23 din Legea nr. 10/2001, pentru depunerea actelor doveditoare, respectiv data

soluționării notificării, este aplicabil exclusiv fazei administrative de

soluționare a cererilor de restituire în natură sau în echivalent a imobilelor

preluate abuziv, etapă a cărei finalizare este marcată, conform 21 din lege, de

emiterea unei decizii sau dispoziții motivate a unității deținătoare.

În speță, reclamanta a

formulat notificare, la data de 3 august 2001, înregistrată sub nr. 2056 la

B.E.J. A.P., notificare ce nu a fost soluționată.

Recurentul nu a dovedit că

între părți ar fi existat vreo corespondență legată de nedovedirea calității de

persoană îndreptățită.

Referatul de respingere a

notificării datat ianuarie 2005, deci cu mult după împlinirea termenului de 60

de zile prevăzut de lege și cu mult după data formulării acțiunii, 10 mai 2004,

nu a fost urmat și de o dispoziție prin care să se soluționeze notificarea și

pe care partea să o poată contesta.

Ca atare, culpa unității

deținătoare este evidentă, deoarece prin refuzul emiterii dispoziției, reclamanta

intimată a fost privată de posibilitatea de a finaliza procedura și de a beneficia

de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

În acest context stabilirea

daunelor cominatorii ca sancțiune pecuniară în vederea asigurării executării

unei obligați de a face a fost realizată cu respectarea legii și nu este

inadmisibilă, termenul prevăzut de lege fiind depășit în mod culpabil, iar

prejudiciul suferit de reclamantă constând în imposibilitatea realizării

drepturilor acordate acesteia de Legea nr. 10/2001.

Ca atare, nici această

critică nu este întemeiată.

Critica referitoare la

greșita stabilire a valorii despăgubirilor de către instanța de apel este, de

asemenea, nefondată.

Împrejurarea că, în prezent,

potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 247/2007, Titlul VII,

valoarea echivalentă a imobilelor solicitate se stabilește de către C.C.S.D.,

nu este de natură să conducă la înlăturarea solicitării reclamantului de

stabilire a întinderii măsurilor reparatorii cu privire la bunul de care a fost

deposedată, deoarece refuzul restituirii imobilului a fost constatat la o dată

anterioară modificării Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, respectiv la

data promovării acțiunii, 10 mai 2004.

Pentru toate aceste

considerente, Curtea va respinge recursul pârâtului M. București în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Recursul declarat de pârâtul

Ministerul Economiei și Finanțelor urmează a fi admis pentru motivul prevăzut

de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Astfel, prin considerentele

deciziei, instanța de apel a reținut corect că excepția lipsei calității

procesuale pasive a acestui pârât a fost admisă prin sentința apelată, iar

soluția primei instanțe nu a fost contestată de părți, sub acest aspect.

Prin urmare hotărârea

tribunalului a devenit irevocabilă în ceea ce privește reținerea lipsei

calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.

Cu toate acestea, prin

dispozitivul deciziei recurate, în contradicție cu considerentele menționate,

curtea de apel a admis apelul reclamantei N.M. și în contradictoriu cu

intimatul pârât Ministerul Economiei și Finanțelor, sub acest aspect hotărârea

instanței de apel fiind nelegală.

În consecință, urmează ca în

temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., să se admită recursul declarat de

pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor și să se modifice în parte decizia

în sensul admiterii apelului reclamantei numai în contradictoriu cu M. București

prin P.G., iar nu și cu Ministerul Economiei și Finanțelor.

Se vor menține celelalte

dispoziții ale deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâtul M. București prin P.G. împotriva deciziei nr. 664 din 17 septembrie 2008

a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, ca nefondat.

Admite recursul declarat de

pârâtul Ministerul Finanțelor Publice împotriva aceleiași decizii.

Modifică în parte decizia în

sensul că admite apelul reclamantei numai în contradictoriu cu M. București

prin P.G., iar nu și cu Ministerul Finanțelor Publice.

Menține celelalte dispoziții

ale deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 noiembrie 2009.